Mureș: Aproximativ 3.400 de locuitori din Corunca, așteptați la referendumul privind soarta unor proiecte imobiliare
Aproximativ 3.400 de locuitori ai comunei Corunca sunt așteptați, duminică, la referendumul local pentru acceptarea sau respingerea unor proiecte propuse de anumiți dezvoltatori imobiliari, de construire a unor blocuri de locuințe, aceștia putând vota în secțiile de votare special amenajate pentru turul I al alegerilor prezidențiale.
Pentru ca referendumul local să producă efecte, la scrutin trebuie să participe cel puțin 30% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente, rezultatul putând fi validat doar dacă opțiunile valabil exprimate reprezintă cel puțin 25% din totalul alegătorilor înscriși pe aceste liste.
Inițial, referendumul local de la Corunca era prevăzut să aibă loc în luna decembrie 2024, însă acesta a fost amânat din cauza anulării turului II al alegerilor prezidențiale și dizolvarea Biroului Electoral Județean nr. 28 Mureș pentru alegerea președintelui 2024.
În aceste condiții, Consiliul Local Corunca a adoptat o nouă hotărâre pentru organizarea referendumului local, în data de 26 martie 2025, cu unanimitate de voturi, și a alocat din buget suna de 100.000 de lei.
Biroul Electoral Central a constatat competența Biroului Electoral Județean nr. 28 Mureș pentru alegerile prezidențiale 2025 de a veghea la buna organizare și desfășurare a referendumului local convocat la nivelul comunei Corunca.
Unul dintre inițiatorii referendumului, consilierul local Daniel Cheșa, a spus că decizia organizării unui referendum local a fost luată încă din anul 2021, pe fondul unui scandal între locuitorii din Corunca și o serie de dezvoltatori imobiliari, ''care aveau intenția să construiască 10 blocuri, în total 400 și ceva de apartamente''.
Inițiatorii consideră că, prin construirea blocurilor de locuințe, comuna Corunca va deveni un ''cartier-dormitor'' al municipiului Târgu Mureș, iar mediul înconjurător, inclusiv peisajul, va avea de suferit. AGERPRES/(A, AS - autor: Dorina Matiș, editor: Irina Poenaru, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
INTERVIU/Nicușor Dan: Alegerile anticipate înseamnă patru-cinci-șase luni de bannere pe stradă, reclame la TV, certuri între partide
New York - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Alegerile anticipate înseamnă patru-cinci-șase luni de bannere pe stradă, reclame la TV, certuri între partide și cred că românii nu-și doresc în niciun caz asta, iar partidele trebuie să facă ceea ce le dictează oamenii care le-au dat votul, a declarat președintele Nicușo
Hubert Thuma: Țara pierde milioane de euro pe zi, în vreme ce unii refuză orice formulă de guvern
Țara pierde, de peste patru luni, timp prețios și milioane de euro pe zi, în vreme ce unii își fac calcule și refuză orice formulă de guvern și orice tip de negociere, ca și cum timpul ar fi fost gratuit, a declarat președintele Consiliului Județean (CJ) Ilfov, Hubert Thuma. 'Patronatele IMM estimează costul blocajului la aproa
Mureșan explică de ce nu a mers la sediul PSD: Firesc mi se pare să avem o discuție în Parlament
Premierul desemnat Siegfried Mureșan a explicat miercuri de ce nu s-a dus să se întâlnească cu președintele PSD, Sorin Grindeanu, la sediul social-democraților, el afirmând că i se pare firesc ca o discuție despre învestirea Guvernului să aibă loc la Parlament. ''Domnul Grindeanu și cu mine nu ne-am înțeles să avem o anumi
Nicușor Dan: Războiul din Ucraina are implicații pentru securitatea României și a regiunii Mării Negre
Președintele Nicușor Dan a vorbit, miercuri, în cadrul dezbaterii din Consiliul de Securitate al ONU cu tema 'Menținerea păcii și a securității în Ucraina', despre implicațiile războiului pentru securitatea României și a regiunii Mării Negre, menționând incidentele în care drone rusești au intrat în spațiul aerian românesc și
Guvernul Mureșan - liniile directoare ale programului de guvernare PNL-USR-UDMR în 28 de puncte
'Liniile directoare' ale programului de guvernare PNL-USR-UDMR prezentat de Siegfried Mureșan prevăd, între altele, măsuri de reducere a numărului de parlamentari și secretari de stat, dar și de comasare a instituțiilor, păstrarea cotei unice de impozitare, reducerea TVA la 19%, 'atunci când situația bugetară permite', întărirea controlului
Nicușor Dan, la al 6-lea summit al Platformei Internaționale pentru Crimeea: Sancțiunile economice împotriva Rusiei trebuie întărite
New York - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Președintele român Nicușor Dan a pledat miercuri pentru întărirea sancțiunilor economice împotriva Ucrainei și pentru unitatea în susținerea Ucrainei, în intervenția la al 6-lea summit al Platformei Internaționale Crimeea - 'A Test of Unity, a Call for Action'.
Gorghiu anunță că votează Guvernul Mureșan: Dacă acesta va cădea, voi susține și următoarea formulă
Deputata PNL Alina Gorghiu a anunțat miercuri că votează Cabinetul Mureșan, iar în cazul în care acesta nu va obține sprijinul Parlamentului va susține și următoarea formulă care poate să ofere României ''un Guvern stabil, pro-european și cu puteri depline''. ''Voi vota acest Guvern și vă spun foarte clar de pe acum: d
Adrian Veștea: Consider că parlamentarii PNL au responsabilitatea de a vota Guvernul prezentat de premierul desemnat
Președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, a declarat, miercuri, că România are nevoie de un Guvern legitim și, de aceea, parlamentarii PNL au responsabilitatea de a vota Guvernul care va fi prezentat de premierul desemnat, Siegfried Mureșan. Veștea a susținut că este 'un semn îmbucurător' pentru democrația din partid
Mureșan nu a mers la sediul PSD; Grindeanu: E evident că nu-și dorește să fie prim-ministru
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, l-a așteptat, miercuri, până la ora 17:00, la sediul central al partidului, pe premierul desemnat Siegfried Mureșan. Pentru că Mureșan nu a venit, Grindeanu a părăsit sediul și l-a sfătuit din nou pe premierul desemnat să își depună mandatul. 'Din perspectiva noastră, în acest moment, e evident că domnul
Nicușor Dan: România promovează securitatea și libertatea de navigație neîngrădită în Strâmtoarea Ormuz și în Marea Neagră
New York - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: România va continua să promoveze securitatea maritimă și libertatea de navigație neîngrădită în Strâmtoarea Ormuz, precum și în Marea Neagră și în alte zone, care este o responsabilitate comună și o prioritate pentru țara mea, a spus președintele Nicușor Dan miercuri, &icir
Nicușor Dan la ONU: Amenințarea Rusiei nu se limitează doar la #Ucraina, Europa e ținta unui război hibrid
New York - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Amenințarea Federației Ruse nu se limitează doar la Ucraina, Europa fiind ținta unui război hibrid care cuprinde atacuri cibernetice, campanii de dezinformare, sabotaje și perturbări ale infrastructurilor critice, cu intenția de a submina încrederea cetățenilor in instituțiile democratice și de a d
Ionel Bogdan (PNL): PSD preferă blocajul și alege să prelungească criza pe care a declanșat-o în mai
PSD preferă blocajul și alege să prelungească criza pe care a declanșat-o în mai, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al PNL Ionel Bogdan, menționând că liderul social-democraților, Sorin Grindeanu, 'refuză practic orice discuție serioasă despre România'. Liberalul a precizat că susținerea parlamentară pentru Guve
Nicușor Dan atrage atenția, în Adunarea Generală a ONU, asupra pericolului manipulării prin social media
New York - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Președintele Nicușor Dan a spus miercuri, în discursul său în Adunarea Generală a ONU, că manipularea prin social media este o amenințare la adresa democrației care nu beneficiază de atenția pe care o merită.
Pîslaru, despre cererea lui Grindeanu ca Mureșan să demisioneze din PE: Aberantă, un dublu standard
Liberalul Dragoș Pîslaru a criticat, miercuri, solicitarea liderului PSD, Sorin Grindeanu, ca premierul desemnat Siegfried Mureșan să demisioneze din Parlamentul European, susținând că acesta nu a formulat aceeași cerere în cazul desemnării pentru această funcție a europarlamentarului Eugen Tomac, arătând că este 'un dublu standard lipsit de sens
Abrudean: Programul și lista miniștrilor - depuse în Parlament la sfârșitul săptămânii; trebuie să înceapă lucrul la bugetul pe 2027
Președintele Senatului, liberalul Mircea Abrudean, a declarat, miercuri, că programul de guvernare și lista miniștrilor din Guvernul propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan vor fi depuse până la sfârșitul acestei săptămâni la Parlament, menționând că mai sunt câteva etape până la votul de învestitură și trebuie să poată î


