Prezidențiale2025/ MAE: Nu există niciun element real care ar putea să împiedice participarea cetățenilor români la vot
Ministerul Afacerilor Externe a precizat, sâmbătă, că în cadrul Biroului electoral pentru secțiile de vot din străinătate sunt reprezentanți de la toate partidele politice, informațiile circulând în timp real, direct de la reprezentanții lor din comisiile electorale și astfel toți actorii politici au cunoștință că, la acest moment, nu există niciun element real care ar putea să împiedice participarea cetățenilor români la vot.
'Mesajele false sunt menite să submineze caracterul liber și corect al alegerilor', a subliniat MAE, într-un comunicat de presă.
Ministerul român de Externe evidențiază, în context, că orice afirmații privind organizarea deficitară a alegerilor prezidențiale în străinătate sunt false.
'Acestea reprezintă încercări grave și flagrante de manipulare a alegătorilor români din afara granițelor României. Aceste afirmații nu au nicio bază în realitate și sunt menite să genereze neîncredere și ostilitate. Cetățenii români din străinătate votează în bune condiții, votul are loc pe durata a trei zile, iar problemele punctuale apărute au fost rezolvate de reprezentanții comisiilor electorale și de Biroul electoral pentru secțiile de vot din străinătate', completează MAE.
Ministerul de Externe reamintește și faptul că toate partidele au posibilitatea să își desemneze, în secțiile de votare din străinătate, membri sau observatori.
MAE a propus Autorității Electorale Permanente 965 de secții de vot, cu 15 mai multe față de alegerile prezidențiale din 2024, la cererea cetățenilor români din străinătate. Au fost transmise 3.600.000 de buletine de vot, un număr, de asemenea, record, reamintește Ministerul Afacerilor Externe. AGERPRES/(AS - redactor: Oana Ghiță, editor: Andreea Rotaru, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Siegfried Mureșan: Vom continua să punem ordine în finanțele publice, să reducem risipa; asta nu înseamnă austeritate
Premierul desemnat, Siegfried Mureșan, a declarat, marți, că reducerea cheltuielilor inutile și eficientizarea cheltuirii banului public nu reprezintă măsuri de austeritate, ci de responsabilitate, afirmând că va continua demersurile pentru reducerea risipei. 'Să nu confundăm oprirea risipei cu austeritatea. În ultimii ani, ter
VIDEO Nicușor Dan: Suntem într-un interval de 10 zile în care trebuie să ne concentrăm pe actuala nominalizare
New York - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Președintele Nicușor Dan a declarat luni seară, la New York, că în prezent preferă să se concentreze pe șansele actualei sale nominalizări la funcția de premier de a forma guvernul și să nu comenteze variantele care ar putea interveni în eventualitatea unui eșec.  
VIDEO Nicușor Dan, despre arestarea lui Călin Georgescu: E atributul și reponsabilitatea DIICOT să lămurească faptele
New York - Trimisul special al AGERPRES. Florin Ștefan, transmite: Președintele Nicușor Dan a declarat luni seară, la New York, pe tema reținerii fostului candidat la președinție Călin Georgescu, că este atributul și responsabilitatea DIICOT să lămurească toate faptele și că respectă prezumția de nevinovăție. 'Este vorba de o acuzație
Mureșan după anunțul PSD că nu îl votează: Am fost surprins de lipsa de respect față de președinte; un gest ostil
Premierul desemnat Siegfried Mureșan acuză PSD de lipsă de respect la adresa președintelui Nicușor Dan, având în vedere că social-democrații au anunțat că nu îl susțin înainte ca decretul de nominalizare să fie publicat în Monitorul Oficial. El a anunțat că va merge în fața Parlamentului pentru a cere votul de învestit
Senat: 2029 - Anul Doina Cornea
Senatul a adoptat, luni, în plen, un proiect de lege care instituie în 2029 Anul Doina Cornea, marcându-se astfel 100 de ani de la nașterea uneia dintre cele mai importante personalități care s-a opus regimului comunist din România. Au fost înregistrate 92 de voturi 'pentru', unul 'împotrivă' și opt abțineri.
Constantin Toma: Mă dezamăgește Nicușor Dan; trebuie să iei decizii, să desemnezi premier, nu să aștepți cinci luni
Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma (PSD), a declarat, luni că este dezamăgit de președintele României, Nicușor Dan, în ciuda faptului că l-a susținut în alegerile prezidențiale, pentru că a așteptat cinci luni până a luat decizia de a desemna un premier. Într-un
Senat: Orașul ilfovean Voluntari - declarat municipiu
Senatul a adoptat, luni, în calitate de for legislativ decizional, proiectul care prevede că orașul ilfovean Voluntari este declarat municipiu. S-au înregistrat 91 de voturi 'pentru', 14 'împotrivă' și trei abțineri. 'Orașul Voluntari, județul llfov, se declară municipiu', prevede proiectul adoptat.
Senat: Concediu de odihnă suplimentar pentru angajații cu familii monoparentale
Senatul a adoptat, luni, în plen, propunerea legislativă de modificare a articolului 147 din Codul muncii prin care angajaților cu familii monoparentale li se acordă un concediu de odihnă suplimentar de cel puțin trei zile lucrătoare. Au fost înregistrate 86 de voturi 'pentru' și 22 de abțineri. Potrivit expunerii de
Senat: Elevii - obligați să se prezinte la școală în uniformă (proiect adoptat)
Senatul a adoptat, luni, proiectul care prevede introducerea obligativității uniformelor școlare în învățământul preuniversitar. S-au înregistrat 84 de voturi 'pentru', 18 'împotrivă' și patru abțineri. Propunerea legislativă modifică și completează Legea învățământului preuniversitar nr.
Kelemen Hunor: Nu trebuie prelungită perioada de dezbatere, de criză; o să fie scandal în Parlament
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a reafirmat, luni, că nu trebuie prelungită perioada de criză politică, menționând că agențiile de rating vor vedea că țara merge 'din scandal în scandal', ceea ce nu este bine. Întrebat la Parlament care ar fi riscurile care ar putea apărea dacă ar continua criza politică, Kelemen Hunor a răspuns că
Senat: Organizarea Programului 'Noaptea Muzeelor', reglementată prin lege (adoptare tacită)
Senatul a adoptat tacit, luni, în plen, o propunere legislativă prin care se stabilește organizarea anuală a Programului 'Noaptea Muzeelor' în cel de-al treilea sfârșit de săptămână al lunii mai. Nota de adoptare tacită a propunerii legislative, pentru care termenul de dezbatere și vot s-a împlinit pe 18 septembrie,
Simion: Nu vom vota Guvernul Siegfried în ciuda tuturor presiunilor; nu ne doborâți
Președintele AUR, George Simion, a anunțat luni că partidul său nu va vota Guvernul Siegfried Mureșan, ''în ciuda tuturor presiunilor''. ''Nu vom vota Guvernul Siegfried în ciuda tuturor presiunilor, nu ne doborâți! Am părăsit sala de plen (n.r. - de la Camera Deputaților) și vom continua să fim alături de Călin George
Claudiu Năsui și-a dat demisia din Camera Deputaților; mandatul va fi preluat de Mihai Alexandru Badea
Deputatul USR Claudiu Năsui și-a dat demisia ca urmare a numirii sale în funcția de ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării din Guvernul Republicii Moldova. Mandatul său de deputat de București va fi preluat de Mihai Alexandru Badea, acesta fiind următoarea persoană pe lista de candidați ai USR pentru Camera Deputaților.
Protest AUR în plenul Camerei Deputaților : 'Opriți poliția politică!'
Deputații AUR au protestat luni, în plenul Camerei Deputaților, față de modul în care a fost tratat de autoritățile statului fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu. Aleșii AUR s-au strâns în fața tribunei Camerei Deputaților cu pancarte pe care era scris 'Opriți poliția politică!'. Depu
Kelemen Hunor: Ceea ce a rămas din vechea coaliție nu are majoritate; Vom lua o decizie
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat luni că 'ceea ce a rămas din vechea coaliție' nu întrunește în acest moment cele 233 de voturi necesare pentru învestirea unui Guvern, precizând că formațiunea va continua discuțiile cu PNL și USR și va lua ulterior o decizie. 'Am avut câteva discuții, în aceste zile,


