SUA și #Ucraina au semnat un acord asupra unui fond de investiții în reconstrucție
Statele Unite și Ucraina au semnat miercuri la Washington un vast acord economic prin care se creează un fond de investiții pentru reconstrucția acestei țări devastate de război și dă administrației Trump acces la resursele naturale ucrainene, comentează AFP.
Acest acord intervine în paralel cu multiple negocieri diplomatice în curs de desfășurare pentru a găsi o soluție la conflict, la trei ani după invazia rusă a Ucrainei.
'Sunt încântat să anunț semnarea astăzi a istoricului acord de parteneriat economic' cu Ucraina, a declarat secretarul american al Trezoreriei, Scott Bessent, într-un mesaj video.
'Împreună cu Statele Unite, creăm acest fond care va atrage investiții mondiale în țara noastră', și-a exprimat mulțumirea ministrul ucrainean al economiei, Iulia Sviridenko, care a mers la Washington pentru a semna documentul.
Acordul cu Washingtonul va finanța 'proiecte de extracție a mineralelor, petrolului și gazelor', a precizat ministrul ucrainean pe Facebook.
Ucraina 'păstrează proprietatea și controlul deplin asupra acestor resurse', inclusiv asupra subsolului, iar 'statul ucrainean va fi cel care va determina unde și ce să extragă', a spus ea.
Președintele american Donald Trump a reiterat miercuri, înainte de semnare, că Statele Unite doresc ceva în schimb 'pentru eforturile noastre' cu Ucraina. 'Și noi am spus: pământuri rare. Au pământuri rare foarte bune', a adăugat el.
Statele Unite au oferit sub fosta administrație Joe Biden ajutoare de zeci de miliarde de dolari Ucrainei, după ce Rusia a invadat această țară în februarie 2022.
'Am ajuns la un acord care ne garantează banii și ne permite să începem să săpăm și să facem ceea ce avem de făcut', a continuat președintele american, subliniind că 'este un lucru bun și pentru ei, deoarece va exista o prezență americană' în Ucraina.
Proiectul de acord a fost săptămâni întregi în centrul tensiunilor dintre Kiev și Washington, al cărui sprijin este crucial pentru Ucraina.
O versiune anterioară a acestui text trebuia să fie semnată în timpul vizitei președintelui ucrainean Volodimir Zelenski la Casa Albă, la sfârșitul lunii februarie, dar altercația fără precedent cu omologul său american, în fața camerelor de filmat, a precipitat plecarea sa și a anulat semnarea acordului.
O nouă versiune, propusă de Washington în martie, a fost considerată extrem de nefavorabilă de către parlamentarii ucraineni și de media.
De-a lungul negocierilor, acest document a putut fi transformat într-o versiune mai acceptabilă pentru Kiev, potrivit oficialilor ucraineni.
'Este într-adevăr un acord internațional frumos, echitabil între guvernele american și ucrainean, privind investițiile comune în dezvoltarea și reconstrucția Ucrainei', a declarat premierul ucrainean Denis Șmîhal la televiziunea națională înainte de anunțarea semnării textului.
Documentul modificat nu recunoaște ca o datorie față de Statele Unite zecile de miliarde de dolari de ajutor militar și financiar american.
Șmîhal a dat asigurări că nu este vorba de 'nicio datorie, niciun ajutor' primit înaintea semnării.
Documentul va trebui ratificat de parlamentul Ucrainei după semnare.
Textul nu pare să includă garanții americane de securitate împotriva Rusiei, pe care le-a cerut Ucraina și asupra cărora a insistat Volodimir Zelenski.
Acordul prevede crearea unui 'fond de investiții pentru reconstrucția' Ucrainei, care va fi finanțat și gestionat în mod egal de ucraineni și americani.
Rămâne neclară cantitatea de resurse miniere ucrainene, în mare parte neexploatate în prezent, greu de extras sau aflate de facto sub controlul Rusiei, deoarece se găsesc în teritoriile ocupate de forțele ruse sau amenințate de ofensiva acestora.
Pe de altă parte, armata rusă a revendicat miercuri cucerirea unui oraș ucrainean din nordul regiunii Donețk (est), epicentrul luptelor unde trupele Moscovei își continuă avansul lent.
În același timp, Kievul a acuzat Moscova că și-a intensificat atacurile pe front, în ciuda anunțului președintelui rus privind un armistițiu între 8 și 10 mai, scrie AFP. AGERPRES/(AS - redactor: Alic Mîrza, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
ONU consideră 'inacceptabile' sancțiunile SUA împotriva CPI
Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Volker Türk, a declarat 'inacceptabile' sancțiunile anunțate vineri de Statele Unite împotriva Curții Penale Internaționale (CPI),
UE anunță că va ajuta CPI să-și continue activitatea, după sancțiunile impuse de SUA
Uniunea Europeană a criticat vineri sancțiunile 'profund regretabile' impuse de Statele Unite împotriva Curții Penale Internaționale (CPI) și s-a angajat să ajute instituția să-și continue activitatea, relatează AFP. 'Este profund regretabil că Statele Unite și-au anunțat intenția de a impune sancțiuni, iar UE este pregătită să ia toate măsur
SUA anunță sancțiuni împotriva CPI; instanța denunță 'un atac la adresa statului de drept'
Statele Unite au anunțat vineri că impun sancțiuni împotriva Curții Penale Internaționale (CPI), la câteva ore după ce jurista sud-africană Navi Pillay a primit Premiul Nobel pentru Pace, în specia
Navi Pillay, laureata Premiului Nobel pentru Pace, avertizează cu privire la amenințările la adresa drepturile omului
Navanethem 'Navi' Pillay, laureata Premiului Nobel pentru Pace anunțat vineri, a dedicat distincția tuturor supraviețuitorilor crimelor internaționale, precum și apărătorilor justiției internaționale, afirm&
Bruxellesul reamintește Turciei că represiunea o îndepărtează și mai mult de aderarea la UE
Represiunea împotriva opoziției politice, a comunității LGBT și a presei din Turcia îndepărtează și mai mult Ankara de aderarea la Uniunea Europeană (UE), a declarat vineri comisarul european pentru extindere, Marta Kos, subliniind însă ideea unui parteneriat strâns, necesar pe fondul tensiunilor internaționale, relatează AFP. Procesul
Austria: Doi ucraineni, arestați pentru spionaj la Viena; alți doi, printre care un jurnalist de investigație, reținuți și eliberați
Patru ucraineni au fost arestați la Viena în cursul acestei săptămâni, sub suspiciunea de spionaj, a confirmat vineri ministrul de interne austriac Gerhard Karner, în marja unei conferințe de presă, transmite agenția austriacă APA. Doi dintre suspecți, arestați la începutul săptămânii, au fost plasați deja î
Zelenski: Recentele atacuri rusești au provocat pagube considerabile rețelei electrice ucrainene
Recentele bombardamente rusești împotriva Ucrainei au provocat 'pagube considerabile' rețelei electrice naționale, a deplâns vineri președintele ucrainean Volodimir Zelenski, anticipând o nouă iarnă foarte dificilă pentru populație, relatează AFP. 'Din păcate, rețelele electrice și instalațiile de transport de electricitate au suf
Comitetul Nobel 'nu este un tribunal', afirmă președintele său, întrebat în legătură cu existența unui genocid în Gaza
Jurgen Watne Frydnes, președintele Comitetului Nobel norvegian, care i-a decernat vineri Premiul Nobel pentru Pace lui Navanethem Navi Pillay, juristă și apărătoare a drepturilor omului din Africa de Sud, a
Polonia: O comisie parlamentară cere trimiterea guvernatorului Băncii Centrale în fața instanței
O comisie parlamentară poloneză, condusă de un membru al partidului premierului liberal Donald Tusk, a cerut vineri ca guvernatorul Băncii Centrale, Adam Glapinski, un apropiat al liderului partidului naționalist care a pierdut puterea în 2023, să fie deferit justiției pentru a răspunde unor acuzații de încălcare a Constituției în exercitarea atribuțiilor,
ONU, CPI și UE salută decernarea Premiului Nobel pentru Pace juristei sud-africane Navi Pillay
Organizația Națiunilor Unite (ONU), Curtea Penală Internațională (CPI) și Uniunea Europeană (UE) au salutat vineri decernarea de către Comitetul Nobel norvegian a Premiului Nobel pentru Pace lui Navanethem Navi Pillay
Ambasadorul SUA condamnă acțiunile agresive ale Rusiei împotriva Republicii Moldova
Ambasadorul SUA la Chișinău, Joseph Mark Burkhalter, a condamnat vineri acțiunile agresive ale Rusiei împotriva Republicii Moldova, inclusiv încălcarea spațiului aerian de către drone, atacurile cibernetice și tentativele de ingerință în alegeri. Într-un discurs rostit la Forumul de Securitate de la Chișinău, diplomatul american a avertizat că aceste
Nobel/'Dacă aplaudați puțin mai tare, s-ar putea să împart premiul cu Trump', glumește Navi Pillay
'Dacă aplaudați puțin mai tare, s-ar putea să împart premiul cu (președintele american Donald) Trump', a glumit vineri jurista sud-africană Navanethem 'Navi' Pillay, după ce a aflat, în aplauze furtunoase, că a câștigat Premiul Nobel pentru Pace, informează AFP. 'Dar, ca avocat și judecător, tot vreau să v
Aproape întreaga populație din Fâșia Gaza nu are un adăpost adecvat înainte de sosirea iernii (ONU)
Aproape întreaga populație din Fâșia Gaza, adică două milioane de persoane, este lipsită de adăposturi adecvate înainte de venirea iernii, a avertizat vineri ONU, cerând acces pentru livrarea de ajutoare în enclavă, relatează AFP. Aproximativ 1,8 milioane din cei două milioane de palestinieni din Fâșia Gaza
Consiliul UE a prelungit până la 9 octombrie 2027 măsurile restrictive ca răspuns la activitățile hibride ale Rusiei
Consiliul Uniunii Europene a decis joi să prelungească cu un an, până la 9 octombrie 2027, măsurile restrictive individuale împotriva celor responsabili pentru acțiunile destabilizatoare ale Rusiei în străinătate, având în vedere activitățile hibride intensificate și susținute ale Rusiei, inclusiv acțiunile străine de manipulare a inform
Fostul șef al spionajului german August Hanning ar fi avut legături de durată cu o oficialitate chineză (media)
Fostul șef al spionajului german August Hanning, plasat în arest pentru presupus spionaj, a avut legături de durată cu un fost general chinez, a relatat săptămânalul Der Spiegel, citat vineri de dpa. Publicația a precizat că Hanning, care a părăsit serviciul de informații externe al Germaniei în 2005, a călătorit în Chi









