Prezidențiale2025 - dezbatere TV/ Sebastian Popescu spune că nu va face jocuri politice pentru schimbarea premierului
Candidatul la Președinția României Sebastian Constantin Popescu (Partidul Noua Românie) a declarat, marți, că, dacă va deveni președinte, nu va face jocuri politice pentru schimbarea premierului, așa cum au făcut predecesorii săi.
Întrebat, la dezbaterea televizată organizată de Televiziunea Română de la Palatul Cotroceni, dacă va păstra configurația actualului guvern în cazul în care va fi ales președinte, Popescu a spus că președintele are atribuții de a desemna premierul doar în momentul în care funcția este vacantată ca urmare a demisiei, decesului sau a unei moțiuni de cenzură adoptată de Parlament.
''Indiferent dacă îmi place sau nu actuala configurație a noului guvern, rezultată din alegerile din 1 decembrie, indiferent dacă îmi place sau nu cum prestează actualul prim-ministrul al României, în calitate de președinte sunt obligat de Constituție să colaborez interinstituțional pe principiul colaborării loiale și să încerc să determin toate instituțiile statului să rămână în matca constituțională și legală. Nu voi face ca predecesorii mei, care s-au implicat în jocuri politice, au făcut majorități în favoarea partidelor din care au provenit, nu voi face niciodată acest lucru, pentru că asta ar însemna să încalc Constituția României, dar voi face de fiecare dată medierea între puterile statului, atunci când voi considera și voi constata că Executivul își depășește atribuțiile, voi exercita funcția de mediere pentru a-i aduce pe calea cea dreaptă'', a adăugat Popescu. AGERPRES/(AS - redactor: Marian Buga, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea)
* Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Clotilde Armand, despre pedeapsa aplicată în cazul ei: Nu am fost condamnată; instanța a constatat vinovăția
Clotilde Armand (USR), fost primar al Sectorului 1, precizează miercuri că instanța nu a pronunțat o soluție de condamnare în cazul ei, ci a constatat vinovăția și a stabilit o pedeapsă de un an, dar a dispus amânarea aplicării acesteia. Precizările acesteia vin după ce instanța a stabilit pe 31 august o pedeapsă de un an de închisoare cu am&
Consultări la AEP cu reprezentanții formațiunilor politice neparlamentare pe tema legii partidelor
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) are consultări, miercuri, cu reprezentanții formațiunilor politice neparlamentare cu privire la proiectul legii partidelor politice. Întâlnirea are loc de la ora 10:00, la sediul instituției. Potrivit AEP, în cadrul întâlnirii, reprezentanții partidelor politi
Merkel: Democrația - o formă potrivită pentru siguranță și libertate; trebuie să cheltuim mai mult pentru apărare
Fostul cancelar german Angela Merkel și-a exprimat, marți, încrederea în faptul că democrația și libertatea pot garanta în continuare un viitor bun și sigur, menționând că va trebui să cheltuim mai mult pentru apărare.
RADR2026/ A fost lansat Premiul Rațiu pentru Diplomație
Ministrul interimar al Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a anunțat marți seara lansarea, în cadrul Galei RADR 2026, a Premiului Rațiu pentru Diplomație. 'România are o istorie complicată, cu scene dureroase și scene curajoase, nu cred că trebuie să ne ferim de ea. Din contră, în tot acest an am susținut că România este
Merkel despre formarea unui guvern în România: E nevoie de oameni dispuși să facă compromisuri; aveți câțiva
Fostul cancelar german Angela Merkel, care și-a lansat, marți, la Ateneul Român, volumul 'Libertate. Amintiri 1954 - 2021', a afirmat că România a realizat mult în ultimele decenii, exprimându-și încrederea în găsirea compromis care să ducă la formarea unui guvern în România. 'Bineînțeles că nu
Convorbire Ilie Bolojan - Mark Rutte; au discutat despre provocările de securitate din zona Mării Negre
Prim-ministrul interimar Ilie Bolojan a avut marți o convorbire cu secretarul general al Alianței Nord-Atlantice, Mark Rutte, privind principalele provocări de securitate din regiunea noastră, cu accent pe războiul din Ucraina și situația de securitate din Marea Neagră. ''Prim-ministrul i-a mulțumit secretarului general și NATO pentru
VIDEO Cătălin Predoiu: Este necesară elaborarea unui concept de apărare privind dronele
Ministrul interimar al Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, spune că este necesară elaborarea unui concept de apărare privind dronele raportat la natura și complexitatea acestei noi amenințări, cu consultarea tuturor instituțiilor, inclusiv a Consiliului Suprem de Apărare a Țării. ''Recenta dezbatere din Comisia de apărare a Senatului
USR și PNL atacă la CCR modificarea componenței Biroului permanent al Camerei Deputaților
USR și PNL au anunțat că atacă la CCR hotărârea privind modificarea componenței Biroului permanent al Camerei Deputaților, apreciind că acest lucru s-a realizat prin încălcarea regulilor constituționale și parlamentare privind reprezentarea grupurilor politice. Prin această hotărâre, adoptată marți, în prima zi a sesiun
VIDEO Nicușor Dan, viitorilor magistrați: Aveți o mare responsabilitate și e nevoie de curajul propriei opinii
Președintele Nicușor Dan le-a transmis, marți, noilor absolvenți ai Institutului Național al Magistraturii (INM) că au o responsabilitate mare și că nu crede că există profesie administrativă în România în care imaginea statului să fie mai legată de o persoană care exercită o funcție.
VIDEO Camera Deputaților și-a ales noul Birou permanent
Plenul Camerei Deputaților a ales, marți, noua componență a Biroului permanent, pentru sesiunea ordinară de toamnă din acest an.
Ionel Bogdan (PNL): S-a format o nouă majoritate la Camera Deputaților, între PSD și AUR
Deputatul PNL Ionel Bogdan a susținut marți că, odată cu începutul sesiunii parlamentare, ''s-a format o nouă majoritate la Camera Deputaților, între PSD și AUR'' și a precizat că ieșirea din sala de plen a colegilor săi a vrut să demonstreze tocmai acest lucru. ''S-a format o nouă majoritate în Camera
VIDEO Camera Deputaților/ Prima ședință din sesiunea ordinară a început cu dispute; PNL și USR au ieșit din sală
Prima ședință de plen a Camerei Deputaților din sesiunea ordinară a început, marți, cu dispute între parlamentari privind repartizarea funcțiilor din Biroul permanent. Deputații PNL și USR au contestat propunerea prezentată în plen și au părăsit ulterior sala. Președintele de ședință, Natalia Intotero, a prezentat la în
AEP: 19.034.549 cetățeni cu drept de vot, înscriși în Registrul electoral până la 31 august
Autoritatea Electorală Permanentă a informat marți că numărul total al cetățenilor cu drept de vot înscriși în Registrul electoral la data de 31 august 2026 este de 19.034.549, cu 3.091 mai mulți față de data de 31 iulie 2026, când figurau înscriși 19.031.458 de alegători români. Potrivit unui comunicat al AEP, tr
VIDEO Bolojan: România a absorbit 90% din granturi și 95% din împrumuturile PNRR; 2.000 de lucrări - nefinalizate
Premierul interimar Ilie Bolojan anunță că România a absorbit peste 90% din granturi și peste 95% din împrumuturile acordate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
VIDEO Senatul și-a ales noul Birou permanent
Senatul și-a ales, marți, vicepreședinții, secretarii și chestorii din Biroul permanent, pentru cea de-a doua sesiune ordinară din acest an.














