Prezidențiale2025 - dezbatere TV/Nicușor Dan a reluat acuzațiile la Antonescu privind înstrăinarea unor baze sportive
Candidatul independent Nicușor Dan a reluat, marți, acuzațiile la adresa contra-candidatului său de la Alianța electorală ''România, Înainte!'', Crin Antonescu, conform cărora acesta ar fi înstrăinat prin acte ilegale mai multe baze sportive, în perioada în care era ministru al Tineretului și Sporturilor.
Nicușor Dan l-a întrebat pe Crin Antonescu, la dezbaterea organizată de Televiziunea Publică la Palatul Cotroceni, care este implicarea față de el a foștilor șefi ai SRI Virgil Măgureanu și Eduard Hellvig.
'Îmi pare rău că mințiți domnule Dan cum ați mințit aseară, când ați folosit niște contracte, de aia nu îndrăzniți să le arătați, pentru că erau semnate de alții, ani de zile după ce eu nu mai eram ministru. Pe domnul Virgil Măgureanu efectiv nu îl cunosc, nu am avut niciodată vreo relație cu domnia sa, facem parte din epoci politice diferite. Am achiziționat din informații publice, la prețul pieței, cu rate plătite până acum câțiva ani de mine împreună cu soția mea un apartament care se afla în construcție de către o companie la care, după ce am contractat apartamentul, am înțeles că era proprietar domnul Măgureanu. Nu a fost un preț preferențial, este încă o minciună, a fost un preț al pieței și pot dovedi și am dovedit cu acte acest lucru oricând. (...) Domnul Hellvig a fost un coleg de partid cu care am lucrat foarte mult, de care m-am despărțit, de partid vreau să spun, cu domnul Hellvig cu tot, în 2014. Domnul Hellvig a fost numit șef al SRI cred că în primăvara anului 2015, în orice caz de către sau la propunerea președintelui Klaus Iohannis. Iar ați dat-o în bară! Încetați cu lucrurile acestea și vorbiți într-adevăr despre viitorul României, nu trecutul unor securiști care nu mă privesc, nu e cazul lui Hellvig, și care vă dezinformează pe dumneavoastră', a răspuns Crin Antonescu.
În context, candidatul independent a reluat acuzațiile că Antonescu a înstrăinat prin acte ilegale mai multe baze sportive din Parcul Herăstrău și Ștrandul Tineretului în perioada în care era ministru al Tineretului și Sporturilor.
'Toate actele le-am prezentat aseară și pot oricând să vi le prezint', a spus Nicușor Dan.
În replică, Crin Antonescu a solicitat ca documentele să fie prezentate 'acum și aici'.
'Omul minte la un mod patologic, îmi pare rău. Nu are niciun act. I-am cerut aseară actele pe care le flutura. Nu le-a dat. (...) Mințiți total!', a mai spus candidatul Alianței electorale ''România, Înainte!''.
Nicușor Dan a afirmat că există două hotărâri judecătorești în acest caz. AGERPRES/(A - redactor: Florentina Peia, editor: Andreea Rotaru, editor online: Andreea Preda)
* Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO
Citiţi şi:
* Prezidențiale2025/ LIVE UPDATE Dezbatere ''Un preşedinte pentru România''
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cameră/ Diana Stoica (USR): Proiectul de înființare a Comisiei de anchetă 'Mykonos-Nordis' intră lunea viitoare în plen
Proiectul de înființare a Comisiei de anchetă 'Mykonos-Nordis' intră lunea viitoare în plen, a anunțat liderul deputaților USR, Diana Stoica. 'Astăzi, o victorie importantă pe parcursul Comisiei de anchetă parlamentară 'Mykonos-Nordis', pe care am propus-o împreună cu colegii de la PNL. 71 de deputați USR și PNL au cerut,
Senat/ Cinci senatori aleși pe listele POT și S.O.S. România s-au afliat grupului PSD
Cinci senatori aleși în Parlament pe listele POT și S.O.S România și-au anunțat, luni, în plenul Senatului, afilierea la grupul Partidului Social Democrat. Astfel, Ionel Carp și Cristian Bem, aleși pe listele S.O.S. România, precum și Valentina Aldea, Liviu Sorin Robe și Robert Daniel Ghiță, aleși pe listele POT, au anunțat că se vor al
Ramona Bruynseels: AUR vrea un calendar public al consolidării apărării
Deputatul Ramona Bruynseels a anunțat, luni, că AUR solicită președintelui României, Guvernului, MApN, MAI, SRI și MAE un calendar public al consolidării apărării. Referindu-se la 'sabotajul' de la Carfil din 14 septembrie, ea a precizat că AUR 'condamnă ferm Federația Rusă pentru acest act și pentru orice acțiune care poate să însemne
Camera Deputaților/ Solicitarea AUR și SOS de înființare a unei comisii de anchetă privind migrația - pe ordinea de zi a plenului
Biroul permanent al Camerei Deputaților a decis luni introducerea pe ordinea de zi a plenului solicitarea Grupurilor parlamentare AUR și S.O.S. România pentru înființarea unei comisii de anchetă referitoare la impactul migrației asupra ordinii publice și securității naționale, respectarea legislației privind regimul străinilor și combaterea migrației ilegale.
Camera Deputaților/ Solicitarea de constituire a Comisiei de anchetă 'Mykonos-Nordis', înscrisă pe ordinea de zi a plenului
Biroul permanent al Camerei Deputaților a decis, luni, înscrierea pe ordinea de zi a plenului a solicitării din partea Grupurilor parlamentare ale USR și PNL privind constituirea unei Comisii parlamentare de anchetă 'Mykonos-Nordis', pentru verificarea zborurilor private către Mykonos și Nisa efectuate de demnitari și oameni de afaceri. 'Av&a
Abrudean, despre moțiunea AUR: PNL nu va face lucruri de dragul de a bifa o acțiune de Opoziție fără rezultat
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a declarat luni, referitor depunerea unei moțiuni simple la adresa ministrului Finanțelor de către AUR, că nu vede ce ar putea să clarifice în plus Ministerul Finanțelor și a menționat că PNL
AUR anunță o moțiune simplă împotriva ministrului de Finanțe
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a anunțat, luni, că va depune o moțiune simplă împotriva ministrului de Finanțe, Alexandru Nazare, pentru ca acesta să dea explicații despre 'adevăratul' deficit bugetar. 'Văzând că domnul prim-ministru a invocat o întâlnire cu sindicatele azi pentru a evita să vină în Camera Dep
Camera Deputaților/Luca Niculescu nu poate fi prezent la 'Ora prim-ministrului' din cauza agendei
Biroul permanent al Camerei Deputaților a aprobat, luni, o scrisoare din partea Departamentului pentru relația cu Parlamentul, prin care informează conducerea Camerei că premierul Luca Niculescu nu poate fi prezent la 'Ora premierului' din cauza agendei sale de lucru. 'Referitor la adresa dumneavoastră, prin care ne informați cu privire la invitați
Abrudean: Un nou Congres este poate chiar benefic pentru a lămuri apele în PNL
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a declarat luni că organizarea unui nou Congres al PNL poate fi benefică pentru a lămuri definitiv apele în Partidul Național Liberal, menționând că este foarte bine că există contestatari în interiorul partidului, iar ei să se manifeste în forurile interne. 'Au avut (contestatarii din PNL -
Ambasada Israelului în România lansează proiectul educațional 'Israel într-o zi'
Ambasada Israelului în România lansează proiectul educațional 'Israel într-o zi', o inițiativă menită să aducă Israelul mai aproape de tinerii din România și să le ofere ocazia de a-i descoperi istoria, cultura, tradițiile și societatea într-un mod interactiv, relaxat și captivant. Potrivit unui comunicat de presă al Ambas
Abrudean, despre indexarea pensiilor: E o diferență foarte mare între discursurile PSD din opoziție și de la guvernare
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a declarat luni că PNL susține creșterea pensiilor și a salariilor, cu condiția ca măsurile să fie sustenabile din punct de vedere bugetar. El a criticat însă diferența dintre discursul PSD din opoziție și cel din perioada în care se află la guvernare, afirmând că social-democrații trebuie să prezinte soluții concret
Alba: Prefectul Corneliu Mureșan (PSD) spune că va fi 'vocea cetățenilor' din județ
Noul prefect de Alba, Corneliu Mureșan (PSD), învestit luni în funcție, a transmis că va fi 'vocea cetățenilor' din județ și că se va asigura că aceasta va fi auzită de fiecare dată de Guvernul României. 'Am depus jurământul și am preluat funcția de prefect al județului Alba cu un angajament clar: voi fi voc
Sorin Grindeanu: Este obligatoriu ca anul viitor să crească pensiile
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că este obligatoriu ca anul viitor să crească pensiile, conform legii. 'Este obligatoriu ca anul viitor să crească pensiile. Acest lucru trebuie să se întâmple. Toate lucrurile legate de buget, de taxe, sunt dezbateri legate de anumite taxe care vor fi mai mari la anul și așa m
Sibiu: Noul prefect, Florian Giubega, promite transparență
Noul prefect al județului Sibiu, Florian Giubega, a transmis luni, în prima zi de mandat, un mesaj jurnaliștilor, în care îi asigură de transparență, disponibilitate pentru dialog și acces la informațiile de interes public. 'În calitate de prefect al județului Sibiu, doresc să vă transmit întreaga mea deschide
Grindeanu: Săptămâna viitoare va fi prezentată prima variantă de lucru a reformei administrației publice locale
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat luni că prima variantă de lucru a reformei administrației publice locale va fi prezentată săptămâna viitoare, după ședința Biroului Permanent Național al partidului. El a precizat că documentul va fi prezentat de echipa PSD care lucrează la elaborarea proiectului, după încheierea unor no




