Arad: Un oraș în miniatură construit cu milioane de piese LEGO, expus la muzeu
Un oraș în miniatură construit de-a lungul mai multor ani, cu milioane de piese LEGO, este expus la Complexul Muzeal Arad, începând de marți, iar printre exponate se numără creații vechi de aproape șapte decenii, făcute cu piese din primele serii ale acestor jucării.
Case, școli, spitale, automobile, trenuri sau aeronave realizate din cărămizi din plastic formează orașul în miniatură 'Brickenburg', care poate fi admirat până în 14 iunie.

Foto: (c) Marian Buga / AGERPRES
Inedita expoziție deschisă la Complexul Muzeal Arad se adresează tuturor categoriilor de vârstă, dar are cel mai mare succes la copii. Zeci de elevi au fost prezenți la deschiderea expoziției și au admirat fiecare creație în parte.
'Cel mai mult mi-a plăcut hotelul, dar și spitalul și secția de poliție. Am și eu LEGO acasă, dar construiesc mai rar', a spus Tudor.
Organizatorii afirmă că este una dintre cele mai mari expoziții LEGO organizate în România.

Foto: (c) Marian Buga / AGERPRES
'Este una dintre cele mai cuprinzătoare expoziție organizată de Asociația Brickenburg din întreaga Românie și mai ales într-un muzeu. Prinde mai ales la copii, dar cu siguranță vor veni și adulți să viziteze expoziția, pentru că avem prezentată și o istorie a pieselor LEGO, care începe în anul 1958 și putem observa transformarea prin care a trecut acest joc. Avem aici milioane de piese care formează un oraș imaginar, chiar avem și un muzeu', a declarat directorul adjunct al Complexului Muzeal Arad, Bogdan Blaga.
Reprezentantul Asociației Brickenburg, Darian Velciov, spune că au fost necesari ani de zile pentru construirea exponatelor care formează micul oraș.

Foto: (c) Marian Buga / AGERPRES
'Avem construcții chiar și din 2008, este într-o continuă evoluție, aici avem doar o parte din acest oraș magnific. Unul dintre cele mai vechi exponate este din 1958, este din piese originale, dar avem seturi și din 2025', a spus Darian Velciov.
El consideră că deși copiii sunt pasionați mai mult de jocurile video în ziua de azi, LEGO este încă la concurență mai ales pentru că stimulează creativitatea celor mici.

Foto: (c) Marian Buga / AGERPRES
Pe lângă orașul expus, vizitatorii mai pot admira o bază spațială, dar și diverse vehicule sau nave realizată de pasionați. De asemenea, micii vizitatori au la dispoziție un atelier de creație, în care pot folosi cărămizile din plastic pentru a da frâu liber imaginației.
Expoziția 'Brickenburg la Muzeu - O călătorie prin istoria Sistemului LEGO(R)' este organizată de Asociația Brickenburg în colaborare cu Complexul Muzeal Arad și poate fi vizitată în spațiul muzeului din Palatul Cultural. Biletele de intrare costă 5 lei pentru preșcolari, elevi și studenți, 10 lei pentru pensionari și 20 de lei pentru adulți. AGERPRES/(A, AS - redactor: Marian Buga, editor: Karina Olteanu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Maestrul Cristian Măcelaru va coordona Masterclass-urile Concursului Enescu 2026; în premieră - compoziție
Maestrul Cristian Măcelaru revine la pupitrul formării unei noi generații de artiști, coordonând, în perioada 24-28 august, o nouă serie de masterclass-uri în cadrul ediției a XX-a a Concursului Internațional George Enescu. 'După impactul remarcabil al ediției anterioare, care a redefinit rolul Concursului Internațional G
Sibiul, fostă Capitală Culturală Europeană, nu are galerie de artă comercială și nici hub cultural (curator)
Curatorul Liviana Dan atrage atenția asupra lipsei infrastructurii pentru arta contemporană în Sibiu și afirmă că orașul nu are galerii de artă comerciale, spații alternative sau un hub cultural, în pofida statutului de primul oraș românesc care a fost Capitală Culturală Europeană în urmă cu 19 ani. 'Sunt foarte mul
Mihaela Simion (MNIR): Vă asigurăm că noi suntem primii interesați de autentificarea Coifului de la Coțofenești
Mihaela Simion, director interimar adjunct al Muzeului Național de Istorie a României, a declarat vineri că specialiștii instituției sunt primii interesați și cei mai în măsură să verifice autenticitatea Coifului de la Coțofenești și a celor două brățări dacice recuperate după furtul de anul trecut din Muzeul Drents. 'Lucrurile
Demeter: Raportul Comisiei de control a Ministerului Culturii pentru verificări la Muzeul Enescu - transmis Parchetului
Raportul Comisiei de control a Ministerului Culturii privind verificările efectuate la Muzeul Național 'George Enescu' a fost transmis Parchetului, a anunțat vineri ministrul Culturii, Demeter Andras. 'Raportul de control a fost transmis Parchetului pentru investigarea aspectelor legale de degradarea bunurilor culturale de Tezaur.
Bihor: Expoziția 'Arta vitraliului la 360 de grade' a Amaliei Verzea a ajuns la Oradea
Expoziția personală 'Arta vitraliului la 360 de grade', semnată de artista orădeană de renume internațional Amalia Verzea, a ajuns, după prezentarea de la București, în orașul natal, la Muzeul Țării Crișurilor, unde poate fi vizitată până în 10 mai, ulterior urmând să fie itinerată la Roma. 'Toată viața mea
Covasna: Benzile desenate și biblioterapia printre noutățile SepsiBook; invitați - Ioana Pârvulescu, Berg Judit și Andrei Dosa
Scriitorii Ioana Pârvulescu, Berg Judit, Dan Coman și Andrei Dosa se numără printre invitații celei de-a cincea ediții a Târgului de carte și Festivalului de literatură contemporană SepsiBook, ce va avea loc în perioada 14 și 17 mai, la Arena Sepsi din Sfântu Gheorghe, sub semnul 'Anului liceenilor'. Potrivit or
Film O'Clock International Festival #6 - în 12 țări din Europa și Africa
Film O'Clock International Festival #6 va avea loc în perioada 16 - 19 aprilie în 12 țări din Europa și Africa, informează un comunicat al organizatorilor transmis, vineri, AGERPRES. Festivalul reunește 12 țări - Lituania, Polonia, Germania, Ucraina, Moldova, Serbia, România, Bulgaria, Cipru, Grecia, Egipt și Africa de Su
Expoziția tematică 'Lumea cetăților dacice: oameni, eroi și zei' - din 20 mai, la Palatul Suțu
Expoziția tematică 'Lumea cetăților dacice: oameni, eroi și zei' se va deschide din 20 mai, la Palatul Suțu. 'Din 20 mai, vă invităm la expoziția tematică 'Lumea cetăților dacice: oameni, eroi și zei', un prilej de a descoperi lumea fascinantă a dacilor și a fortificațiilor lor, privite prin lentila descoperirilor arheologice spectaculoase.
Buzău: Expoziție dedicată tinerilor artiști, organizată în parteneriat cu Fundația Regală Margareta a României
Muzeul Județean Buzău, în parteneriat cu Fundația Regală Margareta a României, organizeză vernisajul expoziției 'Năzuința de zbor', dedicată tinerilor artiști ai generației 2026, eveniment care coincide cu împlinirea a 130 de ani de la inaugurarea clădirii fostului spital 'I. C. Brătianu', transformat într-un centru cultural.
Iași: Scrisoarea Pastorală a episcopului romano-catolic Iosif Păuleț - îndemn la speranță și lumină pentru credincioși
Credincioșii sunt îndemnați să trăiască sărbătoarea Paștelui în spiritul speranței și al bucuriei, potrivit mesajului transmis în Scrisoarea Pastorală de episcopul romano-catolic de Iași, Iosif Păuleț, cu ocazia celebrării Învierii Domnului. Episcopul subliniază că această perioadă este una a luminii și a reînnoirii sufletești, &i
Expoziție cu lucrări ale artiștilor Lia și Dan Perjovschi, de vineri, la ARCUB - Hanul Gabroveni
Două dintre cele mai reprezentative nume ale artei contemporane românești, Lia și Dan Perjovschi, își reunesc lucrările, pentru prima dată în România, în expoziția 'DRAFT pentru o retrospectivă comună', ce va fi deschisă, de vineri până pe 26 iulie, la ARCUB - Hanul Gabroveni. Potrivit unui comunicat
Ovidiu Țentea (MNIR), despre proiectul Ministerului Culturii pentru Programul ''Limes'': Se vede caracterul pe grabă la fundamentare
Ovidiu Țentea, reprezentant al Muzeului Național de Istorie a României (MNIR) și fost manager interimar al instituției, a criticat joi proiectul Ministerului Culturii privind Programul național ''Limes'', afirmând că documentul ''a fost fundamentat pe grabă'' și prezintă ''incoerență administrativă''.
Patriarhul Daniel, în Pastorala de Paști: Este necesar să fie afirmate cu tărie sfințenia căsătoriei și solidaritatea în familie
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, evidențiază, în Pastorala de Paști, necesitatea afirmării cu tărie a sfințeniei căsătoriei, solidarității în familie și între familii, a demnității maternității și a paternității în fața propunerii unor ''modele'' străine de valorile creștine. ''
VIDEO CGMB: Jurnaliștii nu vor mai beneficia de acces gratuit la teatre și muzee și de parcare gratuită
Jurnaliștii nu vor mai beneficia de acces gratuit la programele instituțiilor de cultură și nici de utilizarea gratuită a parcărilor publice, a decis, joi, Consiliul General al Municipiului București (CGMB).
Demeter Andras, despre recuperarea coifului de la Coțofenești: E o victorie, o bucurie; este ceea ce am sperat
Ministrul Culturii, Demeter Andras, și-a exprimat satisfacția după recuperarea coifului de la Coțofenești, subliniind că suma ce urmează să fie restituită părții olandeze va fi stabilită abia după finalizarea procesului de restaurare a artefactelor. ''E o victorie, e o bucurie. Este ceea ce am sperat. Eu din primele zile am fost î










