Satu Mare: Noul pod peste Someș va fi inaugurat în luna mai; se fac testele de rezistență (GALERIE FOTO)
Noul pod peste Someș din municipiul Satu Mare, cea mai mare investiție din ultimii 40 de ani, va fi dat în folosință până la finalul lunii mai, fiind efectuate testele de rezistență, a anunțat luni reprezentantul companiei constructoare, Răzvan Voinea, într-o conferință de presă susținută alături de ministrul Dezvoltării, Cseke Attila,
''Este un moment foarte important. Este necesar să se facă încercarea acestuia pentru a se stabili dacă prin ceea ce am construit noi am reușit să respectăm toate prevederile și calculele pe care le-a făcut proiectantul. Sunt 16 camioane încărcat în greutate totală de 41 de tone. Podul se încarcă între secțiuni, în secțiunile marginale și centrală în așa fel încât încărcarea pe care o ia podul acum cu cele 16 camioane nu este posibil niciodată să se atingă în traficul normal. N-o să circule niciodată 16 camioane unul lângă celălalt. Rezultatele pe care le măsurăm, deformațiile podului și revenirea lui ne vor asigura că se poate da în exploatare fără nicio problemă în trafic normal. Mai sunt câteva lucrări de vopsit, de cosmetică, de demontat macaralele, în așa fel încât până la finalul lunii mai să se poată circula pe el'', a declarat Răzvan Voinea.

Foto: (c) GIL PIETRAR / AGERPRES FOTO
Primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor, a subliniat că aceasta este cea mai importantă construcție din ultimele patru decenii.
''Este o zi importantă pentru Satu Mare, am ajuns într-un moment cheie în realizarea celui mai mare obiectiv de infrastructură a municipiului Satu Mare din ultimii 40 de ani. Începem testele de rezistență la noul pod peste Someș. Acest pod nu este doar o construcție din beton și oțel, este simbolul progresului și al încrederii în viitorul municipiului Satu Mare. O structură unică în Transilvania, fiind cel mai mare pod hobanat din România. Testele de astăzi, realizate sub supravegherea specialiștilor și în prezența domnului ministru Cseke Attila, sunt esențiale pentru garantarea siguranței și durabilității podului. Aș dori să mulțumesc Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației pentru finanțarea acestui obiectiv cu aproape 190 de milioane de lei, precum și tuturor constructorilor, proiectanților, inginerilor și echipelor'', a declarat Kereskenyi.

Foto: (c) GIL PIETRAR / AGERPRES FOTO
Ministrul Cseke Attila a afirmat că această investiție reprezintă ''o victorie a comunității locale''.
''Este cea mai mare investiți publică din municipiul Satu Mare din ultimii 40 de ani. Aș vrea să evoc un moment care nu e dintre cele mai fericite din istoria Sătmarului, dar la 55 de ani de la marea inundație din 1970 o să avem în curând, prin acest pod, o victorie a comunității locale. E important să marcăm acest moment. Este vorba despre ridicarea orașului și a comunității locale a Sătmarului prin construcția acestui nou pod care, în mod cert, va fi dorit și de alte municipalități din România. Este o investiției finanțată din bugetul de stat, prin Ministerul Dezvoltării'', a spus Cseke Attila.

Foto: (c) GIL PIETRAR / AGERPRES FOTO
Podul este unul hobanat, ansamblul are o greutate de 216 tone și este compus din 56 de hobane. Cablurile susțin o greutate de 12.000 de tone. Podul are patru benzi de circulație, cu câte două benzi pe sens, două trotuare prevăzute cu parapet pietonal și o pistă pentru bicicliști. AGERPRES /(AS - redactor: Gheorghe Pietrar, editor: George Onea, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Alba: Începe construirea unui nou pod la Cărpiniș, pe DN 74A
Un nou pod va fi construit pe DN 74A, pe raza localității Cărpiniș, comuna Roșia Montană, în locul vechiului pod afectat de o alunecare de teren în urmă cu cinci ani. Potrivit Instituției Prefectului - Județul Alba, miercuri a avut loc, la Cărpiniș, o întâlnire de lucru în teren privind demararea lucrărilor de des
Primăria Timișoara a evacuat familia care ocupa ilegal o vilă de pe bulevardul Loga, unde se va amenaja o grădiniță
Primăria Municipiului Timișoara (PMT) a evacuat, marți, familia care ocupa ilegal vila de pe bulevardul C.D. Loga nr. 52, în baza unei hotărâri definitive dată de Tribunalul Arad în noiembrie 2025, aici urmând să se amenajeze o creșă sau o grădiniță. Vila cu grădina generoasă de peste 1.202 mp se află în apropiere
Galați: Au fost montate primele cinci stații de încărcare pentru mașini electrice, dintr-un lot de 159
Primele cinci stații de încărcare pentru mașini electrice, dintr-un nou lot de 159 achiziționate în cadrul unui proiect finanțat prin PNRR, au fost montate în municipiul Galați, informează Primăria. Potrivit sursei citate, noile stații se adaugă celor 47 deja existente, consolidând investițiile în infrastructura p
Mureș: Alocare de peste 1,7 milioane de lei către 14 UAT-uri pentru Programul pentru școli al României
Consiliul Județean (CJ) Mureș a alocat, marți, în cadrul unei ședințe extraordinare, 1.783.000 lei din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea Programului pentru școli al României în perioada ianuarie-iunie a anului școlar 2025-2026, pentru instituții de educație din 14 unități administrative teritoriale.
Sector 1: Primăria a deschis trei parcări automatizate și pe cea cu barieră de la Basarab
Primăria Sectorului 1 a deschis trei parcări automatizate și pe cea cu barieră de la Basarab, iar prețurile abonamentelor sunt cuprinse între 150 și 250 de lei pe lună. Potrivit unui comunicat al autorității locale transmis marți AGERPRES, cererile se depun online, pe noua platformă parcari.primariasector1.ro. Un număr de
Primarul Capitalei: Parcul Herăstrău nu este bine; voi face o dezbatere despre abordare, resurse, planificare
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunțat sâmbătă că, în aproximativ o lună, va organiza o dezbatere despre viitorul Parcului Herăstrău. 'În aproximativ o lună voi face o dezbatere în parc cu privire la ce va urma, la abordare, resurse și planificarea în timp', a scris edilul Capitalei, &icir
PMB: 25 de linii de noapte STB vor circula în noaptea de Paște
Primăria Municipiului București (PMB) anunță că, de Paște, vor circula în Capitală 25 de linii de noapte de autobuze, troleibuze și tramvaie. De asemenea, în noaptea de sâmbătă spre duminică este menținută în circulație linia de tramvaie 41, până în jurul orei 03:00, la intervale de succedare de 20 de minute.
Iași: Autobuzele electrice și tramvaiele cumpărate cu fonduri europene, verificate în perioada vacanței de Paște
Primarul Mihai Chirica a dispus Companiei de Transport Public (CTP) ca pe perioada vacanței de Paște a elevilor să fie făcute analize tehnice amănunțite la întregul parc de autobuze electrice și tramvaie cumpărate în ultimii ani cu fonduri europene. Primele care vor fi supuse acestor verificări sunt tramvaiele Bozankaya.
VIDEO Argeș: Jocurile de noroc vor fi permise la Pitești doar în hotelurile acreditate și în marile centre comerciale (primar)
Jocurile de noroc vor fi interzise în municipiul Pitești, cu excepția spațiilor găzduite de hotelurile acreditate de Ministerul Turismului și în marile centre comerciale, a anunțat, joi, primarul Cristian Gentea. 'Am discutat cu toți actorii implicați, am analizat și am ajuns la o concluzie: voi propune Consiliului Local un pro
Ciprian Ciucu: Am semnat autorizații de construire privind Podul Calicilor și maluri ale Dâmboviței
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunțat, joi, că a semnat autorizații de construire privind Podul Calicilor și malurile Dâmboviței între Piața Unirii și Podul Izvor. 'Am ținut foarte mult să deblochez elementele bune din Planul Integrat de Dezvoltare Urbană. Astăzi am semnat două autorizații de construire care să pună mai bine &
Emil Boc: Realizăm cel mai mare parc din istoria Clujului
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a anunțat, joi, că a fost lansată licitația pentru realizarea celui mare mare parc din oraș, pe o suprafață de 54 de hectare. 'Realizăm cel mai mare parc din istoria Clujului, Parcul Est din Gheorgheni. Parcul va avea o întindere de aproximativ 54 de hectare, iar prima etapă în reali
ASPA a preluat în primele 3 luni aproape 630 de câini de pe domeniul public
Aproape 630 de câini, unii abandonați, alții născuți pe stradă, au fost preluați de pe domeniul public, în primele trei luni ale anului, de angajați ai Autorității pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA) București, iar cei mai mulți dintre aceștia au fost găsiți în Sectorul 1 (175), urmat de Sectoarele 5, 6, 4, 2 și 3.
Sector 4: Demersuri de creștere a mobilității urbane în zona a două stații de metrou cu peste 445 de milioane de lei
Proiecte privind regenerarea spațiului public și creșterea mobilității urbane în zona stațiilor de metrou Constantin Brâncoveanu și Apărătorii Patriei, în valoare cumulată de peste 445 de milioane de lei cu TVA, au fost adoptate de Consiliul Local Sector 4 în ședința de miercuri. Unul dintre actele normative aprobă depu
Daniel Dăianu: România a trăit mulți ani peste posibilități; măciuca venea și ne-ar fi lovit în creștet
Președintele Consiliului Fiscal al României, Daniel Dăianu, a declarat miercuri, la Cluj, că România trăiește de mulți ani peste posibilitățile sale și că ar fi fost și mai rău dacă nu s-ar fi intervenit cu măsurile economice și fiscale din ultima perioadă. 'România, de mulți ani trăia peste posibilități, cea ce explică și datoria publică
USR Sector 4 propune abonament anual de parcare de 500 de lei pentru rezidenți
USR Sector 4 propune introducerea unui abonament anual de parcare pentru locurile publice în valoare de 500 de lei, care le-ar permite celor care pot dovedi reședința în această unitate administrativă să utilizeze spațiile din apropierea locuinței. Potrivit unui comunicat transmis miercuri AGERPRES, inițiativa, depusă în Consiliul local, urmă











