Germania: Conservatorul Johann Wadephul, susținător al sprijinului pentru Ucraina, ales ca viitor ministru de externe
Conservatorii germani au anunțat luni numirea lui Johann Wadephul, un susținător ferm al ajutorului militar pentru Ucraina și un critic acerb al Kremlinului, ca viitor ministru de externe al țării, relatează AFP.
Wadephul, în vârstă de 62 de ani, expert în probleme de politică externă pentru conservatori în parlament, este considerat un apropiat al cancelarului desemnat Friedrich Merz.
Acesta din urmă urmează să fie ales în funcția de cancelar săptămâna viitoare, pe 6 mai, de către parlamentarii germani, în urma scrutinului general câștigat de mișcarea sa la sfârșitul lunii februarie.
Înainte de asta, membrii aliatului său de guvernare, social-democrații (SPD), vor mai trebui să aprobe contractul de coaliție, un fel de foaie de parcurs pentru următorii patru ani încheiată recent între cei doi parteneri.
Uniunea Creștin-Democrată (CDU) a lui Merz a anunțat, de asemenea, într-un comunicat de presă numirea fostului secretar de stat pentru mediu și transporturi Katherina Reiche, în vârstă de 51 de ani, în funcția de viitor ministru al Economiei, un portofoliu separat în Germania de cel al Finanțelor, care urmează să meargă la un social-democrat.
Postul de ministrul al Economiei este deosebit de delicat într-un moment în care principala putere europeană trece printr-o criză gravă a modelului său industrial. Țara a suferit două recesiuni la rând, iar economia sa va stagna în acest an.
Ministerul Educației va merge la fostul ministru regional Karin Prien, originar din Schleswig-Holstein, iar Ministerul Sănătății, la deputata Nina Warken.
Noul Minister al Digitalizării și Modernizării Statului este de așteptat să fie condus de antreprenorul Karsten Wildberger, șeful Ceconomy, un grup de distribuție de electronice de larg consum și electrocasnice.
După cum era de așteptat, ministrul Cancelariei va fi Thorsten Frei (CDU), un loial lui Merz.
Partidul bavarez CSU, un aliat tradițional al CDU, urmează să-și numească cei trei miniștri mai târziu în cursul zilei.
Conservatorii urmează să adopte oficial contractul de coaliție luni după-amiază.
SPD intenționează să-și dezvăluie miniștrii, șapte în total, după votul membrilor săi. Pe lângă Finanțe, partidul a preluat în special portofoliul Apărării, care ar trebui să meargă la actualul deținător al postului, Boris Pistorius, care este, de asemenea, cunoscut pentru pozițiile sale în favoarea sprijinirii Ucrainei.AGERPRES/(AS - redactor: Ionuț Mareș, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Mesajul Maiei Sandu, la 35 de ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova: Să celebrăm ceea ce ne unește
Președinta Maia Sandu a transmis joi un mesaj cu prilejul marcării a 35 de ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova în care a afirmat că independența înseamnă să fii stăpân la tine acasă, să fii puternic în decizii și să lași copiilor o moștenire demnă, relatează Moldpres, care menționează că șefa statului a lansat și un în
Forțele americane în Europa: Șeful Pentagonului va avea cel puțin patru seturi de opțiuni până la 6 noiembrie
O analiză a Pentagonului cu privire la desfășurările de trupe americane în Europa va pune cel puțin patru seturi de opțiuni pe masa secretarului apărării american Pete Hegseth până la 6 noiembrie, înaintea termenului limită, luna decembrie, pentru definitivarea acestei evaluări, indică un document consultat joi de Reuters. Al
Într-o scrisoare adresată ONU, Iranul numește sancțiunile SUA ''terorism economic''
Iranul a condamnat miercuri ultima amenințare cu sancțiuni din partea SUA într-o scrisoare adresată Națiunilor Unite, numind-o ''un act de terorism de stat și economic'', informează joi dpa. Ministrul de externe iranian Abbas Araghchi a declarat în scrisoarea publicată pe Telegram și de presa de stat iraniană că SUA
Șeful CIA a mers la Moscova pentru a descuraja Rusia să atace NATO
Călătoria neobișnuită a directorului CIA, John Ratcliffe, la Moscova în această săptămână a avut ca scop avertizarea Rusiei împotriva oricărui atac care ar viza NATO, au anunțat miercuri mai multe publicații americane, după ce președintele SUA, Donald Trump, a încercat să minimizeze importanța acestei vizite, notează AFP.
O navă a fost lovită de un 'proiectil necunoscut' în Strâmtoarea Ormuz (agenție maritimă britanică)
O navă a fost lovită de un 'proiectil necunoscut' care a provocat un incendiu la bord, a anunțat în cursul nopții de miercuri spre joi agenția maritimă britanică, UKMTO, relatează AFP. Nava 'a fost lovită de un proiectil necunoscut care a provocat un incendiu la bord, ce a fost între timp stins', a indicat această s
SUA: 'Creierul' atentatelor din 11 septembrie va fi judecat în 2028 (presă americană)
Un tribunal militar îl va judeca în iunie 2028 pe bărbatul acuzat că este 'creierul' atentatelor din 11 septembrie 2001, au anunțat miercuri mai multe publicații americane, citând decizia unui judecător, scrie AFP. Khalid Sheikh Mohammed a fost considerat unul dintre cei mai importanți locotenenți ai grupării jihadist
Statele Unite: Urgență națională decretată cu privire la rețeaua electrică, vizând China fără a o numi
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat miercuri stare de urgență națională privind rețeaua electrică americană, interzicând achiziționarea și instalarea de echipamente provenite din țări aflate sub embargou american asupra armelor, vizând în mod evident China, fără a o numi, transmite AFP.
Liderul întemnițat al PKK, Ocalan, ar trebui să joace 'un rol activ' în dezarmare, potrivit partidului pro-kurd
Liderul aflat în închisoare al Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), Abdullah Ocalan, ar trebui să joace 'un rol activ' în procesul de dezarmare a combatanților, etapă majoră a procesului de pace care vizează încetarea a peste patru decenii de gherilă, a afirmat miercuri deputatul Mithat Sancar, notează AFP.
Mexic: Președinta Sheinbaum, interpelată cu privire la violențele împotriva jurnaliștilor
Zeci de instituții de presă mexicane s-au asociat miercuri cu ONG-ul Reporteri fără Frontiere (RSF) pentru a o interpela pe președinta Claudia Sheinbaum și autoritățile cu privire la violențele care îi vizează pe profesioniștii din mass-media din această țară, unde șapte jurnaliști au fost uciși de la începutul anului, notează AFP.
Cipru: Liderii rivali convin să se întâlnească săptămânal
Liderii celor două părți ale Ciprului au convenit miercuri să organizeze întâlniri săptămânale, în timp ce secretarul general al ONU, Antonio Guterres, i-a îndemnat să își intensifice eforturile în vederea negocierilor de reunificare, blocate de ani de zile, transmite AFP. Guterres s-a implicat persona
Comisia Europeană nu comentează acordul la care a ajuns Meta în SUA, susține că e în dialog cu compania
Comisia Europeană este într-un dialog continuu cu Meta după concluziile sale preliminare din urmă cu doi ani potrivit cărora gigantul american încalcă Actul privind serviciile digitale prin design-ul adictiv al rețelelor sale sociale Facebook și Instagram, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al CE, Thomas Regnier, relatează Reuters. El a
Franța poate fi ținta unor acțiuni de război hibrid mai brutale, avertizează șefa serviciului de informații interne
Franța trebuie să ia în calcul că trebuie să facă față unor acțiuni de război hibrid mai brutale pe teritoriul său, a declarat marți șefa serviciului francez de informații interne, dând exemplul dronelor explozive descoperite pe aeroportul german din Leipzig, relatează AFP. 'Descoperirea unei drone explozive la Leipzig care urma, după toate pro
Înaltul Reprezentant al 'Consiliului de Pace' pentru Gaza avertizează asupra unui 'punct fără întoarcere'
Înaltul Reprezentant al 'Consiliului de Pace' pentru Gaza, Nikolai Mladenov, a avertizat miercuri asupra unui 'punct fără întoarcere' în cazul în care planul de pace pentru teritoriul palestinian, aflat în prezent în impas, va eșua, relatează AFP. 'Gaza nu mai poate rezista unei alte catastrofe. Dacă armi
Trump afirmă că nu crede că ghidul suprem iranian Mojtaba Khamenei este mort
Președintele american Donald Trump a declarat miercuri că nu crede că ghidul suprem iranian Mojtaba Khamenei, care nu a mai fost văzut în public de la sfârșitul lui februarie, este mort, relatează AFP și Reuters. 'Nu cred că este mort. A fost rănit foarte grav', a declarat președintele american într-un interviu pentru prezentatorul co
BTA: Vânătoarele de mine, necesare pentru a consolida capabilitățile navale ale Bulgariei, spune ministrul apărării
Vânătoarele de mine sunt deosebit de necesare pentru întărirea capabilităților Bulgariei, dat fiind că Marina are în dotare în prezent trei, iar achiziționarea a încă șapte ar dezvolta și mai mult aceste capabilități, a declarat miercuri în parlament ministrul apărării, Dimităr Stoianov. Stoianov s-a exprimat cu prilejul dez












