UNCTAD: Avansul economiei mondiale ar putea încetini până la 2,3% în acest an din cauza tensiunilor comerciale
Ritmul de creștere al economiei mondiale ar putea încetini până la 2,3% în acest an, deoarece tensiunile comerciale și incertitudinea favorizează o tendință de recesiune, a anunțat miercuri UNCTAD, organism al Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare, transmite Reuters.
''Creșterea globală este preconizată să încetinească până la 2,3% în 2025, ceea ce plasează economia mondială pe o traiectorie de recesiune'', a informat UNCTAD, citând un raport cu privire la perspectivele pentru comerț și dezvoltare în acest an.
Conferința Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare (UNCTAD) a precizat că economia mondială a înregistrat un avans de 2,8% în 2024.
''Aceasta este o încetinire semnificativă comparativ cu ritmurile medii de creștere anuală înregistrate înaintea pandemiei, care la rândul său a fost o perioadă de creștere globală modestă'', precizează raportul UNCTAD.
Incertitudinile comerciale au perturbat piețele financiare în această lună, după ce, în data de 2 aprilie, președintele SUA, Donald Trump, a anunțat tarife extinse pentru multe țări. Câteva zile mai târziu, Trump a creat o nouă surpriză după ce a suspendat, timp de 90 zile, tarifele pentru mai multe economii, dar a impus tarife și mai mari, de 145%, pentru produsele importate din China.
UNCTAD subliniază că temerile referitoare la o recesiune în SUA s-au înmulțit, în condițiile în care îngrijorările cu privire la tarife s-au adăugat la anxietatea care exista deja în rândul investitorilor.
''Implementare rundelor succesive de măsuri comerciale restrictive și confruntarea geo-economică prezintă riscul unor perturbări grave ale liniilor de producție transfrontaliere și a fluxurilor comerciale internaționale, ceea ce la rândul său va trage în jos activitatea economică globală'', se menționează în raportul UNCTAD.
Perspectivele globale pentru 2025 sunt afectate de cel mai ridicat nivel de incertitudine cu privire la politicile văzute în acest secol, ceea ce provoacă pierderi companiilor și amână investițiile și angajările, se mai arată în raport.
Organismul din cadrul ONU a îndemnat, luni, administrația Trump să excludă cele mai sărace și mai mici economii de pe lista țărilor vizate de tarifele reciproce, deoarece ar avea ''un impact limitat asupra obiectivelor SUA în materie de politică comercială''. AGERPRES/(AS-redactor: Constantin Balaban, editor: Mariana Nica, editor online: Gabriela Badea)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Stocurile europene de gaze, la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani (IEA)
Europa se îndreaptă spre iarnă cu cel mai scăzut nivel al stocurilor de gaze naturale din 2013 până în prezent, ceea ce ar putea prelungi până în 2027 tensiunile de pe piața globală a gazelor, a avertizat marți Agenția Internațională pentru Energie (IEA), transmit AFP și DPA. La 30 octombrie, depozitele de gaze na
Țările din zona euro vor nominaliza până în 6 noiembrie candidații la conducerea Băncii Centrale Europene
Guvernele țărilor din zona euro li s-a cerut să trimită până în 6 noiembrie propuneri de candidați pentru funcția de președinte al Băncii Centrale Europene (BCE), a anunțat marți un purtător de cuvânt al Eurogrup (miniștrii de Finanțe din zona euro), transmit Bloomberg și Reuters. La reuniunea Eurogrup din 9 noiembrie vor fi
Aramco explorează noi rute de export și este pregătit pentru majorarea producției
Gigantul petrolier saudit Aramco explorează extinderea rutelor de export și a capacității din afara țării, inclusiv o potențială expansiune de conductei Est-Vest, a afirmat marți directorul general Amin Nasser, transmit DPA și Reuters. Compania este pregătită să majoreze rapid producția când circumstanțele o impun, a adăugat Nasser.
SEPA, eroul neapreciat al Europei (BCE)
În pofida extinderii Zonei Unice de plăți în euro - pe scurt, SEPA - multe gospodării continuă să apeleze la canale costisitoare pentru a transfera bani peste granițe, în Europa, iar gradul de informare a publicului cu privire la integrarea plăților la nivel european rămâne, în mod surprinzător, limitat, sugerează datele dintr-un sondaj
Apple raportează rezultate trimestriale record, în urma majorării vânzărilor de iPhone-uri
Apple a anunțat luni că vânzările de iPhone-uri au crescut în ritm anual cu aproximativ 17% în trimestrul trei, la 57,58 miliarde de dolari, în timp ce analiștii se așteptau la un nivel de 56,54 miliarde de dolari, transmit DPA și Reuters. Per ansamblu, veniturile trimestriale au urcat cu aproximativ 12%, la 114,5 milia
Cel mai mare sindicat german planifică proteste în peste 2.000 de locații
Cel mai puternic sindicat german, IG Metall, intensifică mișcările de protest din industria metalelor și cea electrică, transmite DPA. Luni, sindicatul a anunțat că a cerut ca până la finalul săptămânii mii de muncitori să intre în grevă în peste 2.000 de unități din întreaga țară. În centrul orașului Koblenz,
Negrescu: Avem nevoie de companii care investesc în tehnologie, de universități conectate la economie, de o administrație capabilă
România și UE au nevoie de companii care investesc în tehnologie, de universități conectate la economie, de o administrație capabilă să implementeze proiecte și de un sistem educațional care pregătește tinerii pentru profesiile viitorului, a declarat, luni, vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, într-un mesaj video, în deschiderea B
Un atac cibernetic major afectează frigiderele magazinelor Delhaize, Carrefour și Spar din Belgia
Un atac cibernetic major a avut loc luni în Belgia, fiind afectate zeci de supermarketuri ale retailerilor Delhaize, Carrefour și Spar, dar și alte lanțuri de magazine, informează Euronews. În plus, au avut de suferit supermarketuri din Suedia, Țările de Jos, Estonia, Luxemburg, Finlanda și Irlanda. În urma incidentului, temperatura în frigi
Oficial BCE: Țările din zona euro se integrează mai rapid cu Statele Unite decât între ele
Țările din zona euro se integrează mai rapid cu Statele Unite decât între ele, a afirmat luni vicepreședintele Băncii Centrale Europene (BCE), Boris Vujcic, argumentând că această tendință face mai vulnerabil blocul la șocurile economice, într-un moment în care sporesc tensiunile geopolitice, transmite Reuters. De
Binance: Retragerile se stabilizează, după cel mai mare atac cibernetic din istoria criptomonedelor
Clienții Binance au retras 3,64 miliarde de dolari, sau 2,1% din active, în urma reluării activității celei mai mari platforme de tranzacționare a criptomonedelor din lume, după incidentul de săptămâna trecută când hackerii au sustras 6,3 miliarde de dolari, transmite Reuters. Incidentul, care i-a determinat pe investitori să
Exporturile solide au ajutat BYD să înregistreze în octombrie a șasea lună consecutivă de creștere a vânzărilor
BYD, cel mai mare producător de vehicule electrice (EV) din lume, a înregistrat în octombrie a șasea lună consecutivă de creștere a vânzărilor, pe fondul sporirii dependenței de piețele externe, pentru a contracara cererea slabă și războiul prețurilor pe plan intern, transmite Reuters. În octombrie, vânzările au c
GAFI: Bulgaria, Coasta de Fildeș, RD Congo și Monaco, scoase de pe lista gri privind combaterea spălării banilor
Bulgaria, Coasta de Fildeș, Republica Democratică Congo (RDC) și Monaco au fost scoase de pe lista gri privind combaterea spălării banilor, a anunțat Grupul de Acțiune Financiară Internațională (GAFI), și a avertizat Vietnamul că întârzie reformele, transmite Reuters. Includerea pe lista gri nu aduce sancțiuni dar face împrumuturile mai costi
FBI acuză Coreea de Nord de furtul a peste 6 miliarde de dolari în criptomonede de pe platforma Binance
Poliția federală americană (FBI) a acuzat oficial sâmbătă Coreea de Nord de furtul record a 6,3 miliarde de dolari de pe platforma Binance, cea mai mare platformă de tranzacționare a criptomonedelor din lume, într-un incident pe care analiștii îl consideră cel mai mare atac cibernetic din istoria criptomonedelor, relatează duminică AFP. '
China și Elveția semnează un acord comercial care elimină aproape toate taxele vamale
Președintele chinez Xi Jinping și omologul său elvețian, Guy Parmelin, au salutat vineri, la Beijing, extinderea unui acord comercial major, care prevede eliminarea taxelor vamale pentru aproape toate exporturile elvețiene către a doua cea mai mare economie a lumii, informează AFP. Într-un context în care, în ultimele luni, C
BTA: Cooperarea la Marea Neagră este necesară pentru a aborda provocările regionale legate de securitate, mediu și economie
Este nevoie de o cooperare mai strânsă între Bulgaria și România în ceea ce privește monitorizarea Mării Negre, inclusiv prin utilizarea tehnologiei prin satelit, pentru a îmbunătăți monitorizarea mediului marin și gestionarea riscurilor în regiune, a declarat George Constantin, director general adjunct în cadrul Ministerului










