Prezidențiale2025/Nicușor Dan: Mi se pare credibilă declarația lui Crin Antonescu; să ceară documentul și să îl prezinte
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, candidat la alegerile prezidențiale, a apreciat ca fiind 'credibilă' explicația contracandidatului său Crin Antonescu privind declarația dată la fosta Securitate.
El a precizat totodată că Antonescu ar trebui să ceară documentul și să îl prezinte public, pentru a lămuri 'orice fel de suspiciune'.
Nicușor Dan a făcut precizările după ce a fost întrebat dacă i se par 'plauzibile' argumentele lui Crin Antonescu referitoare la declarația dată la fosta Securitate, în contextul în care și lui i-au fost aduse acuzații similare în timpul campaniei pentru alegerile locale.
'În ceea ce privește persoana mea, acela e un document fals și am făcut o plângere penală. Mi-aș dori ca Parchetul să lămurească cât mai repede situația. În ceea ce îl privește pe domnul Antonescu, mi se pare credibilă declarația pe care a dat-o și ca să lămurească orice fel de suspiciune cred că trebuie să se ducă să ceară documentul să ni-l prezinte', a spus Nicușor Dan, miercuri, într-o conferință de presă susținută la sediul său de campanie.
Candidatul Alianței 'România Înainte', Crin Antonescu, a declarat marți că nu a avut nicio relație cu fosta Securitate decât în calitate de urmărit și a cerut ca declarația sa de la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) să fie făcută publică.
El a explicat că a dat o declarație la fosta Securitate, în calitate de urmărit, în cazul unui prieten, profesor, care a plecat în străinătate în anii '80.
În adeverința publicată pe site-ul CNSAS se arată că Antonescu figurează într-un dosar informativ și a dat o declarație în anul 1988 despre un prieten, pe vremea când era profesor la Școala din Niculițel (județul Tulcea).
CNSAS declară că în cazul lui Crin Antonescu nu se poate reține calitatea de colaborator al Securității comuniste. AGERPRES / (AS - redactor: Irinela Vișan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Grindeanu: 'Ăștia de la USR trebuie să plece acasă, nu fac decât rău'
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, marți că reprezentanții USR 'trebuie să plece acasă' și că nu ia sub nicio formă în calcul vreo colaborare cu ei. 'Ãștia de la USR trebuie să plece acasă. Nu fac decât rău. (...) Nu iau în calcul sub nicio formă vreo colaborare cu ei',
Grindeanu: Mâine avem ședință de Consiliu Politic Național în care decidem ce va face PSD
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, marți, că miercuri social-democrații vor avea o ședință de Consiliu Politic Național în care vor decide dacă intră sau nu în Guvernul Luca Niculescu. Grindeanu a fost întrebat ce va face PSD dacă președintele va dizolva Parlamentul și va declanșa alegeri anticipate, așa cum s-a a
Kelemen Hunor: UDMR va vota guvernul Niculescu, indiferent dacă este tehnocrat sau în jurul PSD
UDMR va vota guvernul și programul de guvernare cu care va veni în fața Parlamentului premierul desemnat Luca Niculescu, indiferent dacă acel guvern este unul tehnocrat sau format în jurul PSD 'Citesc în fiecare zi câte o apreciere de la diverși analiști politici care spun ca rezolvarea blocajului politic depinde de
Premierul desemnat Luca Niculescu: Joi depunem la Parlament programul de guvernare și lista miniștrilor
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a anunțat că în cursul zilei de joi va depune la Parlament programul de guvernare și lista Cabinetului de miniștri. 'Am încheiat azi două zile pline de consultări cu partidele parlamentare pentru formarea viitorului Guvern. Le mulțumesc tuturor partidelor și grupurilor parlamentare pentru tim
Bolojan - discuție telefonică cu omologul bulgar pe tema securității la Marea Neagră
Prim-ministrul interimar Ilie Bolojan a avut marți o convorbire telefonică cu omologul său bulgar, Rumen Radev, privind deteriorarea situației de securitate din Marea Neagră și atacurile asupra navelor comerciale. Potrivit unui comunicat transmis de Guvern, premierul român a condamnat ferm atacurile asupra navelor comerciale din zona eco
George Simion, despre arestul la domiciliu pentru Călin Georgescu: Tot un abuz, dar o mică victorie
Președintele AUR, George Simion, consideră 'tot un abuz' înlocuirea măsurii arestului preventiv cu cea a arestului la domiciliu pentru Călin Georgescu, dar apreciază că această decizie este 'o victorie a protestelor'. 'Arest la domiciliu? Tot un abuz dar o victorie a protestelor, o mică victorie a românilor'
Marius Budăi: România are nevoie urgentă de un Guvern cu puteri depline, susținut de o majoritate parlamentară clară
Deputatul PSD Marius Budăi a afirmat marți că Ilie Bolojan a promis stabilitate, 'dar românii au ajuns să plătească tot mai mult pentru tot mai puțin', iar acum România are nevoie urgentă de un Guvern cu puteri depline, susținut de o majoritate parlamentară clară, cu un program economic credibil și cu o direcție diferită. &
Diana Stoica (USR): Trebuie să învățăm să facem bugete pe tot anul, nu să ne bazăm pe rectificări
Liderul deputaților USR, Diana Stoica, a declarat marți că Guvernul și Parlamentul trebuie să învețe să facă bugetul de stat pe tot anul, pentru că rectificările bugetare nu sunt normale 'în nicio țară civilizată'. 'Pentru suplimentarea fondurilor disponibile în instituțiile din România există atât sol
Nicușor Dan: Noile dispoziții din Ucraina stabilesc că limba maternă poate fi folosită în toate circumstanțele
Noile dispoziții legale din Ucraina clarifică faptul că limba maternă poate fi folosită în toate circumstanțele, nu doar în timpul cursurilor școlare, a transmis președintele Nicușor Dan marți, când a salutat promulgarea de către Volodimir Zelenski a modificărilor legislative privind dreptul minorităților naționale la educație în limba maternă
Cîmpean: Am solicitat evitarea concentrării excesive a finanțărilor din Fondul pentru Competitivitate în anumite state membre
Deputatul PNL Ovidiu Cîmpean, vicepreședinte al Comisiei pentru afaceri europene, a solicitat marți autorităților de la Bruxelles evitarea concentrării excesive a finanțărilor din viitorul Fond European pentru Competitivitate în anumite state membre, cele dezvoltate din punct de vedere al cercetării și al industriei. 'Cred că R
Ilie Bolojan: PNL ia în calcul încheierea unui acord politic bilateral cu premierul desemnat Luca Niculescu
Partidul Național Liberal ia în calcul încheierea cu premierul desemnat Luca Niculescu a unui acord politic bilateral, care prevede condițiile în care liberalii pot contribui la stabilitatea țării în următoarele șase luni, dar nu va participa la Guvern, a anunțat, marți, liderul partidului, premierul interimar Ilie Bolojan.
Băsescu: Mă tem că au mai rămas doar două soluții pentru a avea Guvern cu o oarecare stabilitate
Fostul președinte Traian Băsescu este de părere că au mai rămas doar două soluții pentru a avea un Guvern ''cu o oarecare stabilitate'', și anume un Guvern de uniune națională sau unul format în urma alegerilor anticipate. ''Doar o părere! Cu actualul premier desemnat sau cu altul, mă tem că au mai rămas doar două
Cseke Attila: Guvernul Luca Niculescu trebuie învestit
Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a declarat marți că, din punctul său de vedere și din cel al UDMR, Guvernul Luca Niculescu trebuie învestit. 'Din punctul meu de vedere, al ministrului Sănătății interimar, și din punctul de vedere al UDMR, Guvernul Luca Niculescu trebuie învestit și pentru ca să avem, evident, un Guvern, pentru c
Senat/Comisia pentru constituționalitate: Tănăsescu și Bolojan, invitați a șasea oară la audieri privind întâlnirea din august
Comisia pentru constituționalitate a Senatului a decis, marți, să îi invite pe 20 octombrie la audieri, pentru a șasea oară, pe președinta CCR, Simina Tănăsescu, și pe premierul interimar, Ilie Bolojan, în cadrul anchetei desfășurate după întâlnirea dintre cei doi care a avut loc pe 14 august, la Parlament. Termenul de încheiere a
Niculescu, după discuțiile cu partidele și grupurile parlamentare: Sunt optimist; toate opțiunile rămân în picioare
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat, marți, după discuțiile cu reprezentații partidelor și grupurilor parlamentare privind formarea unui guvern că este 'optimist' și nu se gândește la posibilitatea unui eșec, menționând că toate opțiunile 'rămân în picioare', și anume un guvern politic, hibrid sau tehnocrat.








