Prezidențiale2025/ Biroul Național al USR a decis să negocieze închiderea contractelor de campanie pentru Elena Lasconi
Biroul Național al USR a decis să mandateze secretariatul general și coordonatorul de campanie să negocieze încheierea contractelor de promovare pentru președinta partidului, Elena Lasconi.
Precizările au fost făcute de purtătorul de cuvânt al USR, Ionuț Moșteanu, la finalul unei ședințe de Birou Național, în care s-a stabilit cum va fi gestionat bugetul de campanie după retragerea sprijinului politic pentru Lasconi.
''Astăzi am mandatat secretariatul general și echipa de campanie, coordonatorul de campanie să încheie contractele în derulare - avem câteva contracte de campanie în derulare cu diverși furnizori - și urmează să fie discuții între colegii mei din secretariatul general și echipa de campanie cu aceștia pentru a închide contractele. Aceasta a fost singura decizie. Urmează azi, mâine vor mai fi niște lucruri ce țin de partea juridico-administrativ financiară, pe care le vom discuta împreună cu colegii mei'', a spus Moșteanu, într-o conferință de presă susținută la Palatul Parlamentului.
El a declarat că în cursul acestor zile, reprezentanții USR vor avea o întâlniri cu echipa de campanie a candidatului independent Nicușor Dan, pentru ''a integra operațional'' cele două echipe.
Până la acest moment, USR a cheltuit pentru campania Elenei Lasconi aproximativ 200.000 de euro. Această sumă provine din subvenția acordată partidului, banii de funcționare obișnuită a partidului, care au fost gestionați de mandatarul financiar în conformitate cu prevederile legale, informează USR.
Pentru sumele cheltuite până la acest moment în campania electorală, așa cum prevede legea, USR nu va cere decontarea, indiferent de rezultatul pe care-l va obține la alegeri Elena Lasconi, reiese dintr-un comunicat transmis de partid.
''USR este stabil din punct de vedere financiar. Suntem un partid matur, responsabil, iar contabilitatea acestui partid este farmacie. O dovedesc controalele anterioare ale AEP și rambursările din campaniile anterioare. Știm că este o situație atipică, dar am luat deciziile necesare și pentru România, și fără să afectăm activitatea partidului'', a explicat Ionuț Moșteanu.
Comitetul politic al USR, întrunit joi, a votat în favoarea susținerii lui Nicușor Dan în cursa prezidențială. Au fost exprimate 225 de voturi dintr-un total de 248. Dintre acestea 168 au fost în favoarea susținerii lui Nicușor Dan (75%), un număr de 50 de membri s-au pronunțat împotrivă (22%), iar 7 s-au abținut (3%).
Președinta USR, Elena Lasconi, a apreciat că decizia Comitetului Politic al partidului de a-l susține pe Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale reprezintă ''un abuz'' și ''o execuție politică ascunsă sub un formalism'' de partid. Ea și-a anunțat intenția de a-i da în judecată pe cei care au luat această decizie. Totodată, a declarat că și-ar dori să apeleze la un ''vot universal'' din partea membrilor partidului, pe tema candidaturii la prezidențiale. AGERPRES/(A, AS - redactor: Irinela Vișan, editor: Florin Marin, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Grindeanu: 'Ăștia de la USR trebuie să plece acasă, nu fac decât rău'
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, marți că reprezentanții USR 'trebuie să plece acasă' și că nu ia sub nicio formă în calcul vreo colaborare cu ei. 'Ãștia de la USR trebuie să plece acasă. Nu fac decât rău. (...) Nu iau în calcul sub nicio formă vreo colaborare cu ei',
Grindeanu: Mâine avem ședință de Consiliu Politic Național în care decidem ce va face PSD
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, marți, că miercuri social-democrații vor avea o ședință de Consiliu Politic Național în care vor decide dacă intră sau nu în Guvernul Luca Niculescu. Grindeanu a fost întrebat ce va face PSD dacă președintele va dizolva Parlamentul și va declanșa alegeri anticipate, așa cum s-a a
Kelemen Hunor: UDMR va vota guvernul Niculescu, indiferent dacă este tehnocrat sau în jurul PSD
UDMR va vota guvernul și programul de guvernare cu care va veni în fața Parlamentului premierul desemnat Luca Niculescu, indiferent dacă acel guvern este unul tehnocrat sau format în jurul PSD 'Citesc în fiecare zi câte o apreciere de la diverși analiști politici care spun ca rezolvarea blocajului politic depinde de
Premierul desemnat Luca Niculescu: Joi depunem la Parlament programul de guvernare și lista miniștrilor
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a anunțat că în cursul zilei de joi va depune la Parlament programul de guvernare și lista Cabinetului de miniștri. 'Am încheiat azi două zile pline de consultări cu partidele parlamentare pentru formarea viitorului Guvern. Le mulțumesc tuturor partidelor și grupurilor parlamentare pentru tim
Bolojan - discuție telefonică cu omologul bulgar pe tema securității la Marea Neagră
Prim-ministrul interimar Ilie Bolojan a avut marți o convorbire telefonică cu omologul său bulgar, Rumen Radev, privind deteriorarea situației de securitate din Marea Neagră și atacurile asupra navelor comerciale. Potrivit unui comunicat transmis de Guvern, premierul român a condamnat ferm atacurile asupra navelor comerciale din zona eco
George Simion, despre arestul la domiciliu pentru Călin Georgescu: Tot un abuz, dar o mică victorie
Președintele AUR, George Simion, consideră 'tot un abuz' înlocuirea măsurii arestului preventiv cu cea a arestului la domiciliu pentru Călin Georgescu, dar apreciază că această decizie este 'o victorie a protestelor'. 'Arest la domiciliu? Tot un abuz dar o victorie a protestelor, o mică victorie a românilor'
Marius Budăi: România are nevoie urgentă de un Guvern cu puteri depline, susținut de o majoritate parlamentară clară
Deputatul PSD Marius Budăi a afirmat marți că Ilie Bolojan a promis stabilitate, 'dar românii au ajuns să plătească tot mai mult pentru tot mai puțin', iar acum România are nevoie urgentă de un Guvern cu puteri depline, susținut de o majoritate parlamentară clară, cu un program economic credibil și cu o direcție diferită. &
Diana Stoica (USR): Trebuie să învățăm să facem bugete pe tot anul, nu să ne bazăm pe rectificări
Liderul deputaților USR, Diana Stoica, a declarat marți că Guvernul și Parlamentul trebuie să învețe să facă bugetul de stat pe tot anul, pentru că rectificările bugetare nu sunt normale 'în nicio țară civilizată'. 'Pentru suplimentarea fondurilor disponibile în instituțiile din România există atât sol
Nicușor Dan: Noile dispoziții din Ucraina stabilesc că limba maternă poate fi folosită în toate circumstanțele
Noile dispoziții legale din Ucraina clarifică faptul că limba maternă poate fi folosită în toate circumstanțele, nu doar în timpul cursurilor școlare, a transmis președintele Nicușor Dan marți, când a salutat promulgarea de către Volodimir Zelenski a modificărilor legislative privind dreptul minorităților naționale la educație în limba maternă
Cîmpean: Am solicitat evitarea concentrării excesive a finanțărilor din Fondul pentru Competitivitate în anumite state membre
Deputatul PNL Ovidiu Cîmpean, vicepreședinte al Comisiei pentru afaceri europene, a solicitat marți autorităților de la Bruxelles evitarea concentrării excesive a finanțărilor din viitorul Fond European pentru Competitivitate în anumite state membre, cele dezvoltate din punct de vedere al cercetării și al industriei. 'Cred că R
Ilie Bolojan: PNL ia în calcul încheierea unui acord politic bilateral cu premierul desemnat Luca Niculescu
Partidul Național Liberal ia în calcul încheierea cu premierul desemnat Luca Niculescu a unui acord politic bilateral, care prevede condițiile în care liberalii pot contribui la stabilitatea țării în următoarele șase luni, dar nu va participa la Guvern, a anunțat, marți, liderul partidului, premierul interimar Ilie Bolojan.
Băsescu: Mă tem că au mai rămas doar două soluții pentru a avea Guvern cu o oarecare stabilitate
Fostul președinte Traian Băsescu este de părere că au mai rămas doar două soluții pentru a avea un Guvern ''cu o oarecare stabilitate'', și anume un Guvern de uniune națională sau unul format în urma alegerilor anticipate. ''Doar o părere! Cu actualul premier desemnat sau cu altul, mă tem că au mai rămas doar două
Cseke Attila: Guvernul Luca Niculescu trebuie învestit
Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a declarat marți că, din punctul său de vedere și din cel al UDMR, Guvernul Luca Niculescu trebuie învestit. 'Din punctul meu de vedere, al ministrului Sănătății interimar, și din punctul de vedere al UDMR, Guvernul Luca Niculescu trebuie învestit și pentru ca să avem, evident, un Guvern, pentru c
Senat/Comisia pentru constituționalitate: Tănăsescu și Bolojan, invitați a șasea oară la audieri privind întâlnirea din august
Comisia pentru constituționalitate a Senatului a decis, marți, să îi invite pe 20 octombrie la audieri, pentru a șasea oară, pe președinta CCR, Simina Tănăsescu, și pe premierul interimar, Ilie Bolojan, în cadrul anchetei desfășurate după întâlnirea dintre cei doi care a avut loc pe 14 august, la Parlament. Termenul de încheiere a
Niculescu, după discuțiile cu partidele și grupurile parlamentare: Sunt optimist; toate opțiunile rămân în picioare
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat, marți, după discuțiile cu reprezentații partidelor și grupurilor parlamentare privind formarea unui guvern că este 'optimist' și nu se gândește la posibilitatea unui eșec, menționând că toate opțiunile 'rămân în picioare', și anume un guvern politic, hibrid sau tehnocrat.








