Prezidențiale2025/Predoiu: Cei de la USR înțeleg că au ceva treburi; noi ne-am propus să maximizăm efortul nostru de campanie
Președintele interimar al PNL, Cătălin Predoiu, a declarat, miercuri, că liberalii se concentrează pe campania pentru candidatul Alianței 'România Înainte' la alegerile prezidențiale, Crin Antonescu, afirmând că cei de la USR au 'ceva treburi'.
El a fost întrebat dacă liberalii iau în calcul o eventuală susținere pentru Nicușor Dan, în contextul anunțului USR.
'Cei de la USR înțeleg că au ceva treburi, noi avem alte tipuri de activități, construim campania pentru Crin Antonescu. Toate aceste discuții și posibilități țin de strategia candidatului. Eu nu o să mă substitui candidatului să vorbesc despre astfel de ipoteze. Cred că cel mai bine ar fi să discutați direct cu domnul Antonescu. Noi ne-am propus și asta facem să maximizăm efortul nostru de campanie, să mobilizăm tot partidul. Despre asta am discutat. Toată lumea este la treabă. Repet, suntem gata pregătiți și de această bătălie', a spus Predoiu, la Palatul Parlamentului, după o ședință a Biroului Politic Național.
Despre faptul că reprezentanții USR au decis să nu o mai susțină pe Elena Lasconi la prezidențiale în contextul unor sondaje care arată un tur doi între George Simion și Victor Ponta, el a precizat: 'Când nu poți, faci tot felul de calcule și supoziții, când poți, lupți. Noi luptăm și vom câștiga'.
Biroul Național al USR a decis miercuri să convoace o ședință de Comitet Politic pentru a vota susținerea, la alegerile prezidențiale din luna mai, a candidatului independent Nicușor Dan. AGERPRES/(A - redactor: Florentina Peia, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Camera Deputaților/ Virgina Vedinaș (S.O.S.) spune că a existat o negociere pentru postul din Biroul permanent
Deputatul Virginia Vedinaș, de la S.O.S. România, a precizat miercuri că a existat o negociere pentru postul obținut de formațiunea sa în Biroul permanent, apreciind că este firesc un astfel de lucru. 'Așa spune în Regulament. S-a negociat. Negocierea nu înseamnă că vom da un vot, da? Negocierea are la bază niște elemente care nu po
Șipoș: Numărul deputaților USR și PNL, mult peste procentul din Biroul permanent; atacăm la CCR
Liderul senatorilor USR, Sorin Șipoș, a anunțat miercuri că hotărârea prin care a fost modificată componența Biroului permanent la Camera Deputaților va fi atacată la Curtea Constituțională. 'Este un abuz pe care îl avem în față. Vedem că numărul de deputați PNL și USR este cu mult peste procentul pe care îl avem în Biroul per
Popa (PSD): 28 de parlamentari PNL s-au semnat să ia astăzi banii, cu toate că ei nu au venit la muncă
Liderul deputaților PSD, Ștefan Ovidiu Popa, a declarat miercuri că 28 de deputați PNL au semnat prezența pentru a primi banii de diurnă, dar nu au venit la muncă. 'Observ boicot din partea grupurilor parlamentare PNL și USR. Este alegerea dumnealor. Văd doar o mare frustrare. Vă bateți pentru funcții. Ar trebui să vă bateți, stimați colegi care boicotați
Senat/Bp: Proiectul pentru limitarea mandatelor șefilor serviciilor secrete - 15 septembrie, termen pentru raport
Biroul permanent al Senatului a dat, miercuri, termen pe 15 septembrie pentru acordarea avizelor și raportului în comisii proiectului USR prin care se limitează mandatele șefilor serviciilor secrete. 'Imediat după această dată vom avea în plen inițiativa. Credem că este foarte importantă limitarea mandatelor, o practică des întâlnit
Cseke Attila: Am depășit țintele asumate prin PNRR pentru renovarea energetică a clădirilor publice
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a depășit țintele asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență pentru renovarea energetică a clădirilor publice, atât prin Componenta 5 - Valul Renovării, cât și prin Componenta 10 - Fondul Local, a anunțat miercuri ministrul interimar Cseke Attila. Clădirile reprezintă aproxim
Diana Stoica (USR): Ordinea de zi pentru plenul Camerei Deputaților este ilegală
Liderul deputaților USR, Diana Stoica, a afirmat miercuri că ordinea de zi a plenului Camerei Deputaților 'este ilegală'. 'Se fac peste 120 de zile de când PSD și AUR au dat jos Guvernul Bolojan. Acela a fost începutul acestui amantlâc, care ieri am văzut că s-a oficializat în plenul Parlamentului, prin încălcarea Cons
Andronache: Deputații PNL și USR boicotează miercuri toate activitățile parlamentare
Deputații PNL și USR nu participă miercuri la nicio activitate din Camera Deputaților - plen, Biroul permanent, comitetul liderilor, comisii. 'Suntem astăzi aici prezenți pentru a vă anunța că grupurile parlamentare PNL și USR din Camera Deputaților vor realiza astăzi un protest împotriva alianței de guvernare PSD-AUR-S.O.S. în raport cu abuzur
Clotilde Armand, despre pedeapsa aplicată în cazul ei: Nu am fost condamnată; instanța a constatat vinovăția
Clotilde Armand (USR), fost primar al Sectorului 1, precizează miercuri că instanța nu a pronunțat o soluție de condamnare în cazul ei, ci a constatat vinovăția și a stabilit o pedeapsă de un an, dar a dispus amânarea aplicării acesteia. Precizările acesteia vin după ce instanța a stabilit pe 31 august o pedeapsă de un an de închisoare cu am&
Consultări la AEP cu reprezentanții formațiunilor politice neparlamentare pe tema legii partidelor
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) are consultări, miercuri, cu reprezentanții formațiunilor politice neparlamentare cu privire la proiectul legii partidelor politice. Întâlnirea are loc de la ora 10:00, la sediul instituției. Potrivit AEP, în cadrul întâlnirii, reprezentanții partidelor politi
Merkel: Democrația - o formă potrivită pentru siguranță și libertate; trebuie să cheltuim mai mult pentru apărare
Fostul cancelar german Angela Merkel și-a exprimat, marți, încrederea în faptul că democrația și libertatea pot garanta în continuare un viitor bun și sigur, menționând că va trebui să cheltuim mai mult pentru apărare.
RADR2026/ A fost lansat Premiul Rațiu pentru Diplomație
Ministrul interimar al Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a anunțat marți seara lansarea, în cadrul Galei RADR 2026, a Premiului Rațiu pentru Diplomație. 'România are o istorie complicată, cu scene dureroase și scene curajoase, nu cred că trebuie să ne ferim de ea. Din contră, în tot acest an am susținut că România este
Merkel despre formarea unui guvern în România: E nevoie de oameni dispuși să facă compromisuri; aveți câțiva
Fostul cancelar german Angela Merkel, care și-a lansat, marți, la Ateneul Român, volumul 'Libertate. Amintiri 1954 - 2021', a afirmat că România a realizat mult în ultimele decenii, exprimându-și încrederea în găsirea compromis care să ducă la formarea unui guvern în România. 'Bineînțeles că nu
Convorbire Ilie Bolojan - Mark Rutte; au discutat despre provocările de securitate din zona Mării Negre
Prim-ministrul interimar Ilie Bolojan a avut marți o convorbire cu secretarul general al Alianței Nord-Atlantice, Mark Rutte, privind principalele provocări de securitate din regiunea noastră, cu accent pe războiul din Ucraina și situația de securitate din Marea Neagră. ''Prim-ministrul i-a mulțumit secretarului general și NATO pentru
VIDEO Cătălin Predoiu: Este necesară elaborarea unui concept de apărare privind dronele
Ministrul interimar al Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, spune că este necesară elaborarea unui concept de apărare privind dronele raportat la natura și complexitatea acestei noi amenințări, cu consultarea tuturor instituțiilor, inclusiv a Consiliului Suprem de Apărare a Țării. ''Recenta dezbatere din Comisia de apărare a Senatului
USR și PNL atacă la CCR modificarea componenței Biroului permanent al Camerei Deputaților
USR și PNL au anunțat că atacă la CCR hotărârea privind modificarea componenței Biroului permanent al Camerei Deputaților, apreciind că acest lucru s-a realizat prin încălcarea regulilor constituționale și parlamentare privind reprezentarea grupurilor politice. Prin această hotărâre, adoptată marți, în prima zi a sesiun














