Bihor: Oradea a fost desemnată Destinația Anului 2025 în România, la categoria 'Orașe care inspiră'
Oradea a fost desemnată Destinația Anului 2025 în România, la categoria 'Orașe care inspiră', una din cele șase categorii premiate în competiție, în cadrul Galei ce a avut loc marți la Sibiu, a informat miercuri, într-un comunicat, Institutul pentru orașe vizionare, coorganizator.
Cele mai disputate secțiuni au fost câștigate de Delta Dunării, Tulcea, Locul 1 la categoria 'Tărâmuri fermecate', de municipiul Oradea, care a primit trofeul 'Orașe care Inspiră', de Rimetea, județul Alba, situată pe primul loc la categoria 'Sate de poveste' și de stațiunea Sovata, cu cele mai multe voturi la categoria 'Stațiuni Balneo-climaterice'.
Muzeul Astra din Sibiu și Dino Parc Râșnov au fost desemnate Destinațiile Anului la categoriile 'Cultură și Educație', respectiv 'Distracție și Aventură'.
Marele Premiu a fost decernat către Delta Dunării, Tulcea.
'Această recunoaștere este o dovadă a transformării spectaculoase a orașului nostru într-un loc care atrage admirația și inspirația vizitatorilor din România, dar și din întreaga lume. Oradea este cu adevărat specială. De ce? Pentru că avem o arhitectură cu adevărat deosebită, bine pusă în valoare. Pentru că Oradea este un exemplu de dezvoltare urbană sustenabilă. Cu spații publice moderne, piețe pietonale, evenimente memorabile și o atmosferă prietenoasă pentru locuitori și turiști', a scris primarul municipiului Oradea, Florin Birta pe rețelele de socializare.
În cadrul Galei a fost acordat și un Premiu Special pentru județele cu cele mai multe destinații câștigătoare. În acest an, acesta a fost adjudecat de județele Brașov și Sibiu, la egalitate.
Pe lângă premiile pentru fiecare categorie principală, au fost acordate și premii speciale, dedicate unor actori din industrie care s-au remarcat prin inovație, sustenabilitate și calitate a serviciilor.
Competiția a inclus anul acesta și destinații din Republica Moldova, cel mai bine situat în clasamentul final fiind Complexul turistic Cricova, care a câștigat Premiul special Destinația Anului 2025 în Republica Moldova.
Trofeele oferite câștigătorilor au fost realizate manual de artistul sibian Ion Tămâian, fondatorul Ion Art Glass, un nume de referință în domeniul sticlei artistice din România. Cunoscut pentru stilul său inconfundabil și pentru lucrările sale expuse în galerii din întreaga lume, Ion Tămâian a creat pentru ediția 2025 o serie de trofee care îmbină elementele de design modern cu simboluri ale turismului și autenticității românești.
Ediția din 2025, a cincea, a adus în finală 76 de destinații turistice, selectate în urma unui proces riguros de nominalizare. Evaluarea s-a realizat printr-un sistem complex, care a combinat votul publicului, analiza unui juriu de 200 de experți, măsurarea brandului turistic printr-o cercetare sociologică la nivel național și evaluarea arhitecturală și urbanistică a fiecărei destinații.
'În tot acest proces, destinațiile au ocazia să se promoveze, pentru că cer publicului să se mobilizeze, capătă notorietate și de-a lungul procesului de votare și după aceea. Multe dintre destinații chiar și-au afișat cumva că sunt Destinația anului respectiv și asta îi ajută. Mihai Bârsan, care este inițiatorul competiției, a făcut și niște analize de-a lungul timpului și a observat că intenția de vizitare a crescut în urma desemnării ca Destinație. E un mod prin care destinația capătă și mai multă notorietate, dar și credibilitate pentru că noi avem niște criterii prin care se face votarea. Scopul nostru este să promovăm turismul în România. Dacă despre destinații precum Delta Dunării, de exemplu, se cunoaște, avem categorii speciale precum 'Sate de poveste' și 'Stațiunile balneo' care nu sunt întotdeauna atât de cunoscute pentru publicul din România. Și chiar contează pentru ele când sunt și mediatizate și sunt puse sub reflector. Noi am constatat că a crescut intenția de vizitare în destinațiile care sunt premiate', a declarat miercuri, pentru AGERPRES, directorul PR al Institutului pentru orașe vizionare, Roxana Poede.
Gala Destinația Anului 2025, având Municipiul Sibiu ca partener principal și gazdă, a adus marți împreună, în sala Thalia a Filarmonicii de stat Sibiu, lideri din turism, autorități locale, jurnaliști, influenceri și reprezentanți ai celor mai frumoase destinații din România. Evenimentul a marcat punctul culminant al celei mai vizibile competiții naționale dedicate turismului din România. AGERPRES/(A, AS - redactor: Eugenia Pașca, editor: Irina Poenaru, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
MApN: Țintele neutralizate în spațiul aerian național erau drone de atac din familia Geran
Țintele neutralizate sâmbătă în spațiul aerian național erau drone de atac din familia Geran, cu propulsie cu reacție, a informat Ministerul Apărării Naționale (MApN). 'Sâmbătă, 17 octombrie, sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat un grup de ținte aeriene care evoluau la aproximativ 1
Primarul Chirica, despre incendiul de la CET 1 Iași: Nu este foc deschis, nu sunt victime
Primarul Mihai Chirica spune că incendiul izbucnit sâmbătă seara la CET 1 Iași este la rețeaua electrică, motorul termic al centralei fiind oprit de vineri, iar cazanul de căldură fiind decuplat. 'Este un incendiu pe rețeaua electrică, motorul termic era oprit de ieri (vineri - n.r), cazanul de căldură a fost decuplat. Nu sunt victim
UPDATE Iaşi: Incendiul izbucnit la CET 1 a fost lichidat
Incendiul izbucnit sâmbătă seară în incinta CET 1 Iași a fost lichidat, în urma evenimentului nefiind înregistrate victime. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență 'Mihail Sturdza' Iași, echipajele de intervenție acționează în prezent pentru evacuarea fumului, înlăturarea efectelor negati
Suceava: Creștere a timpilor de așteptare pentru camioane în PTF Siret
Timpii de așteptare în Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Siret pentru vehiculele de mare tonaj au crescut, pe sensul de ieșire din România, la aproximativ 160 de minute, a informat, sâmbătă, Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră (STPF) Suceava. Potrivit oficialilor STPF, 'creșterea timpilor de așteptare este d
Constanța: Un adolescent a fost rănit în autobuz de un geam spart de un bărbat
Un adolescent a fost rănit, sâmbătă, la ochi de un geam spart în autobuz de un călător aflat în conflict cu șoferul, care i-a reproșat că a urcat la bord cu un tomberon plin cu deșeuri. Potrivit unui comunicat de presă transmis de compania locală de transport CT BUS, incidentul s-a produs la bordul unui autobuz de pe linia 51
Miruță: Două drone aeriene - angajate și doborâte de piloții militari români deasupra Mării Negre
Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a anunțat, sâmbătă seară, că două drone aeriene au fost angajate și doborâte de piloții militari români deasupra Mării Negre. Prima dronă a intrat în spațiul aerian național la 17:59 și a fost doborâtă în două minute, iar cea de-a doua, aflată în aceeași zo
MAE/ Atenționare de călătorie: Turcia - cod roșu de vreme rea în regiunea Istanbul
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în regiunea Istanbul din Republica Turcia asupra faptului că Autoritatea de Management a Dezastrelor și Urgențelor din această țară a emis o atenționare de cod roșu de vreme rea pentru regiunea Istanbul, valabilă în perioada 17 - 18 oc
Marșul 'Împreună pentru Siguranța Femeilor!' - sâmbătă, în București și alte nouă orașe din țară
Cea de-a XII-a ediție a marșului 'Împreună pentru Siguranța Femeilor!' va avea loc, sâmbătă, în București și alte nouă orașe din țară, informează un comunicat al Rețelei pentru Prevenirea și Combaterea Violenței împotriva Femeilor transmis, marți, AGERPRES. 'Ieșim în stradă pentru că ne dorim o lume în care fetel
MApN: Dronă ce evolua pe teritoriul Ucrainei, înspre granița cu România, detectată de radare; mesaj RO-ALERT în Tulcea
O dronă ce evolua pe teritoriul Ucrainei, înspre granița cu România, la nord de localitatea Plauru, județul Tulcea, a fost detectată sâmbătă dimineață de radarele MApN, nefiind raportate pătrunderi în spațiul aerian național. Potrivit Ministerului Apărării Naționale, două aeronave F-18 ale Forțelor Aeriene și Spațiale Spaniole, aflate &
Tururi ghidate gratuite pentru familii în Parcul Natural Văcărești
Administrația Parcului Natural Văcărești îi invită sâmbătă pe copii și părinți să descopere împreună natura sălbatică din mijlocul Bucureștiului, la prima ediție 'Nature Together - Family Discovery Trail', un concept dedicat explorării parcului în familie, iar experiența începe cu un tur ghidat de biologii parcului.
Vasile Pușcaș: Comisia Europeană clasează Republica Moldova în fruntea țărilor candidate la aderarea la UE
Fostul negociator șef al României cu Uniunea Europeană, prof. dr. Vasile Pușcaș, a declarat vineri, pentru AGERPRES, că Republica Moldova s-a angajat serios pe calea aderării la UE și că în acest moment Comisia Europeană o clasează în fruntea plutonului țărilor candidate. 'Republica Moldova s-a angajat serios pe calea pre
Ciucu: Eliberăm bulevardele principale de sub mașini ca să facem loc și pietonilor
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, transmite că își dorește un oraș civilizat, cu aer curat, chiar dacă va pierde voturile celor care nu mai pot să parcheze pe trotuare. În prezent, în București și Ilfov, sunt 2.800.000 de mașini, conform Registrului Auto Român (RAR). Edilul pledează pentru accesibilizare
Program prelungit pentru liniile 11 și 41, sâmbătă seara,pentru preluarea spectatorilor meciului Rapid București-Corvinul Hunedoara
Liniile de tramvai 11 și 41 vor avea un program de circulație prelungit în seara zilei de sâmbătă, 17 octombrie, pentru a asigura transportul spectatorilor care vor asista la meciul de fotbal Rapid București - Corvinul Hunedoara, ce va avea loc de la ora 21:30, pe stadionul Giulești, informează vineri Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Publi
Sector 6: Operatorii de trotinete electrice trebuie să suspende folosirea acestora în parcuri și să limiteze viteza pe bulevarde
Poliția Locală Sector 6 a solicitat operatorilor de trotinete electrice introducerea unor restricții de circulație în parcuri și limitarea vitezei la maximum 15 kilometri/oră pe principalele artere din sector, ca urmare a sesizărilor cetățenilor și a incidentelor provocate de utilizarea necorespunzătoare a acestora. Primăria Sectorului 6
TPBI: Nouă linii de autobuz vor fi deviate duminică pentru desfășurarea evenimentului 'Trofeul București'
Autobuzele liniilor 122, 137, 168, 178, 205, 226, 311, 368 și N121 vor circula pe trasee modificate în ziua de duminică, 18 octombrie, ca urmare a restricționării traficului rutier pe Calea Victoriei (între Bd. Dacia și Str. Ion Câmpineanu), pe Str. Walter Mărăcineanu, precum și pe străzile care converg în aceasta (Str. Știrbei Vodă, înt












