logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Prezidențiale2025/ BEC aduce clarificări privind materialele publicitare politice

Imagine din galeria Agerpres

Biroul Electoral Central a transmis o informare cu privire la ceea ce înseamnă materialul publicitar politic și informațiile pe care acesta trebuie să le conțină.

''Procesele electorale constituie un pilon fundamental al unei societăți democratice, iar desfășurarea corectă a acestora garantează legitimitatea lor. Un proces electoral corect trebuie să implice, printre altele, un echilibru just între libertatea de exprimare, așa cum este prevăzută la art. 30 din Constituția României, inclusiv dreptul unei persoane de a avea opinii politice, și garantarea că informațiile și mesajele promovate de către actorii politici sunt corecte și respectă realitatea, protejând astfel opinia publică împotriva dezinformării și a manipulării opțiunilor alegătorilor'', precizează BEC în informare.

BEC arată că art. 16 alin. (5) din OUG 1/2025 stabilește că ''la alegerile pentru președintele României din anul 2025 este considerat material publicitar politic orice material scris, online, audio sau video, utilizat în campania electorală, care îndeamnă alegătorii în mod direct sau indirect să aleagă sau să nu aleagă, să voteze sau să nu voteze pentru un candidat independent sau pentru un candidat al unui partid politic clar identificat''.

Totodată, art. 1 alin. (1) din Hotărârea AEP 9/2025 prevede că pentru ca un material să fie considerat material publicitar politic, acesta trebuie să îndeplinească, în mod cumulativ, următoarele condiții:
* să fie pregătit, editat, prelucrat, plasat, promovat, publicat, distribuit și/sau difuzat în campania electorală de către un actor politic;
* să fie un material scris, tipărit, audio, video sau o imagine, indiferent de mediul de diseminare;
* să îndemne alegătorii în mod direct sau indirect să aleagă sau să nu aleagă, să voteze sau să nu voteze un candidat independent sau un candidat al unui partid politic, al unei alianțe politice, organizații a cetățenilor aparținând minorităților naționale sau al unei alianțe electorale, clar identificat.

De asemenea, prevederile art. 2 alin. (1) din Hotărârea Autorității Electorale Permanente nr. 9/2025 stabilesc informațiile pe care trebuie să le conțină materialele publicitare politice distribuite de actorii politici, indiferent de mijlocul de distribuire a acestora, după cum urmează:
Indiferent de mijlocul de distribuire, inclusiv prin intermediul programelor de radio și de televiziune, precum și al serviciilor media audiovizuale la cerere, pe durata campaniei electorale a alegerilor pentru președintele României din anul 2025, materialele publicitare politice distribuite de actorii politici trebuie să conțină următoarele informații:
* o indicație privind faptul că reprezintă un material publicitar politic;
* candidatul sau formațiunea politică la cererea căreia sau în numele căreia este pregătit, plasat, promovat, publicat, distribuit sau difuzat materialul publicitar politic, respectiv numele și adresa de e-mail, precum și adresa poștală a candidatului, atunci când aceasta este dezvăluită public de către acesta, sau adresa sediului, în cazul formațiunilor politice;
* o mențiune că materialul publicitar politic a făcut obiectul unor tehnici de vizare a unui public-țintă sau de distribuire a materialelor publicitare, în sensul art. 3 pct. 11 și 12 din Regulamentul (UE) 2024/900 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 martie 2024 privind transparența și vizarea unui public-țintă în publicitatea politică, atunci când este cazul;
* o mențiune că sumele cheltuite pentru pregătirea, plasarea, promovarea, publicarea, distribuirea sau difuzarea materialului publicitar politic provin exclusiv din sursele permise de Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
* după caz, o mențiune că materialul publicitar politic a făcut obiectul unei promovări electorale sau al unei promovări electorale plătite;
* codul unic de identificare al mandatarului financiar înregistrat la Autoritatea Electorală Permanentă conform art. 34 alin. (13) din Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

O serie de prevederi legale utile pentru circumstanțierea corectă a modului de aplicare a normelor referitoare la materialele publicitare politice se regăsesc în Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul art. 36 alin. (4), precum și în art. 36 alin. (7) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 10/2016, cu modificările și completările ulterioare.

Acestea stabilesc cine poate suporta cheltuielile privitoare la realizarea materialelor de propagandă electorală, precum și interdicția aplicabilă partidelor politice, alianțelor politice, alianțelor electorale, organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale și candidaților independenți privind producerea materialelor de propagandă electorală în regie proprie.

''În concluzie, în campania electorală, materialele publicitare politice pot fi utilizate de către persoanele care sunt sau dobândesc calitatea de actori politici, cu respectarea prevederilor legale referitoare la etichetare'', precizează Biroul Electoral Central.

În același timp, arată BEC, este important de reținut faptul că atât comunicările care se înscriu în limitele activității jurnalistice de informare a publicului, cât și opiniile publice exprimate în nume personal de către alte persoane decât actorii politici nu constituie materiale publicitare politice, aspect reglementat, fără echivoc, la art. 1 alin. (2) din Hotărârea AEP 9/2025.

BEC precizează că toate aceste reguli vizează în mod direct responsabilizarea actorilor politici și asigurarea unei informări corecte a publicului larg cu scopul clar de a garanta exprimarea liberă și informată de către toți alegătorii a dreptului fundamental de vot și prevenirea dezinformării acestora. AGERPRES/(AS - autor: Andreea Rotaru, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Gabriela Badea) 

Afisari: 584

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic 22-09-2026 18:41

AUR propune 10 soluții în oglindă cu PSD pentru viitorul program de guvernare

Parlamentarii AUR au prezentat, marți, prioritățile formațiunii, sub forma unui răspuns la cele 10 propuneri avansate anterior de PSD pentru un viitor program de guvernare, printre acestea fiind scăderea TVA, a impozitelor pe dividende, reducerea numărului de parlamentari la 300, relansarea sectorului energetic, a agriculturii, 'o diplomație de 360 de grade'.

Politic 22-09-2026 18:11

Siegfried Mureșan: Nu-mi depun mandatul; negociez cu grupurile parlamentare cu respect

Premierul desemnat Siegfried Mureșan a reiterat, marți, după întâlnirea cu grupurile parlamentare ale PNL, că nu își va depune mandatul, menționând că negociază cu senatorii și deputații cu 'respect' și va discuta cu liderul PSD Sorin Grindeanu cu 'drag' și cu 'plăcere'. 'Nu, cum să-mi depun

Politic 22-09-2026 17:09

Memorandum de cooperare în domeniul electoral, semnat între AEP și Comisia Electorală Centrală a Republicii Moldova

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) și Comisia Electorală Centrală (CEC) a Republicii Moldova au semnat, marți, un memorandum de înțelegere și cooperare în domeniul electoral, în vederea aprofundării cooperării bilaterale în domeniul administrării alegerilor și referendumurilor și a sprijinirii parcursului european al Republicii Moldova.

Politic 22-09-2026 16:14

Siegfried Mureșan discută miercuri dimineață cu UDMR privind programul de guvernare

Premierul desemnat Siegfried Mureșan se va întâlni miercuri dimineață cu grupurile parlamentare ale Uniunii Democrate Maghiare din România pentru a discuta pe marginea programului de guvernare. Discuțiile sunt programate să aibă loc de la ora 8:30. Marți, Siegfried Mureșan are întâlniri cu parlamentarii PNL și USR.

Politic 22-09-2026 16:08

Peiu (AUR): Dacă domnul Grindeanu ne face o invitație, ne ducem să vorbim cu domnia sa

Reprezentanții AUR sunt dispuși să se întâlnească cu președintele PSD, Sorin Grindeanu, dacă acesta lansează o invitație la discuții, a precizat marți liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, care i-a transmis liderului social-democraților că 'majoritățile se fac înainte de consultările formale de la Cotroceni'. El a f

Politic 22-09-2026 15:00

Senat: Anchetele Comisiei de constituționalitate continuă; Ilie Bolojan și Simina Tănăsescu au fost reinvitați

Premierul interimar Ilie Bolojan și președinta Curții Constituționale, Simina Tănăsescu, nu s-au prezentat la audieri, marți, în Comisia de constituționalitate a Senatului, care anchetează întâlnirea dintre cei doi din 14 august, la Parlament. Președinta comisiei, Nadia Cerva, a precizat că aceștia vor fi invitați, pentru a patra oară

Politic 22-09-2026 14:24

Abrudean: Biroul președintelui Senatului - spațiu public cu regim aparte; nicio problemă în utilizarea lui de premier

Biroul președintelui Senatului este 'un spațiu public cu un regim aparte', 'adecvat' pentru eventuale întâlniri, în Parlament, ale prim-ministrului, a declarat, marți, Mircea Abrudean, la Comisia de constituționalitate a forului legislativ, care anchetează întâlnirea dintre premierul interimar Ilie Bolojan și președinta C

Politic 22-09-2026 14:23

Siegfried Mureșan a stabilit întâlniri pentru marți și cu parlamentarii USR și UDMR, pe tema programului de guvernare

Premierul desemnat, Siegfried Mureșan, anunță că se va întâlni marți cu grupurile parlamentare ale USR și UDMR, pentru a prezenta prioritățile programului de guvernare. De la ora 16:00, el va discuta cu parlamentarii PNL, la ora 17:00 se va întâlni cu cei de la USR, iar la ora 18:00, cu grupurile UDMR. &#

Politic 22-09-2026 11:49

Siegfried Mureșan se întâlnește marți cu grupurile parlamentare ale PNL

Premierul desemnat, Siegfried Mureșan, se va întâlni marți cu grupurile parlamentare ale PNL, pentru a prezenta prioritățile programului de guvernare pe care îl propune. Ședința grupurilor reunite va avea loc de la ora 16:00, la Parlament. Premierul desemnat urmează să aibă întâlniri și cu grupurile

Politic 22-09-2026 11:47

Constantin Toma: Domnul Grindeanu spune că va indexa cu inflația salariile și pensiile; de unde bani?

Primarul municipiului Buzău, social-democratul Constantin Toma, a declarat că promisiunile președintelui Partidului Social Democrat (PSD), Sorin Grindeanu, în legătură cu indexarea pensiilor și a salariilor nu au nicio acoperire, în situația în care nu există surse de finanțare care ar trebui să susțină creșterile anunțate. P

Politic 22-09-2026 10:03

Siegfried Mureșan: Vom continua să punem ordine în finanțele publice, să reducem risipa; asta nu înseamnă austeritate

Premierul desemnat, Siegfried Mureșan, a declarat, marți, că reducerea cheltuielilor inutile și eficientizarea cheltuirii banului public nu reprezintă măsuri de austeritate, ci de responsabilitate, afirmând că va continua demersurile pentru reducerea risipei. 'Să nu confundăm oprirea risipei cu austeritatea. În ultimii ani, ter

Politic 22-09-2026 06:35

VIDEO Nicușor Dan: Suntem într-un interval de 10 zile în care trebuie să ne concentrăm pe actuala nominalizare

New York - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Președintele Nicușor Dan a declarat luni seară, la New York, că în prezent preferă să se concentreze pe șansele actualei sale nominalizări la funcția de premier de a forma guvernul și să nu comenteze variantele care ar putea interveni în eventualitatea unui eșec.  

Politic 22-09-2026 06:23

VIDEO Nicușor Dan, despre arestarea lui Călin Georgescu: E atributul și reponsabilitatea DIICOT să lămurească faptele

New York - Trimisul special al AGERPRES. Florin Ștefan, transmite: Președintele Nicușor Dan a declarat luni seară, la New York, pe tema reținerii fostului candidat la președinție Călin Georgescu, că este atributul și responsabilitatea DIICOT să lămurească toate faptele și că respectă prezumția de nevinovăție. 'Este vorba de o acuzație

Politic 21-09-2026 20:39

Mureșan după anunțul PSD că nu îl votează: Am fost surprins de lipsa de respect față de președinte; un gest ostil

Premierul desemnat Siegfried Mureșan acuză PSD de lipsă de respect la adresa președintelui Nicușor Dan, având în vedere că social-democrații au anunțat că nu îl susțin înainte ca decretul de nominalizare să fie publicat în Monitorul Oficial. El a anunțat că va merge în fața Parlamentului pentru a cere votul de învestit

Viata Parlamentara 21-09-2026 19:28

Senat: 2029 - Anul Doina Cornea

Senatul a adoptat, luni, în plen, un proiect de lege care instituie în 2029 Anul Doina Cornea, marcându-se astfel 100 de ani de la nașterea uneia dintre cele mai importante personalități care s-a opus regimului comunist din România. Au fost înregistrate 92 de voturi 'pentru', unul 'împotrivă' și opt abțineri.