O imagine cu Zelenski în fața Kremlinului în flăcări, publicată de revista Time; Moscova protestează
O fotografie cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski pozând în fața unei picturi ce arată Kremlinul în flăcări și publicată luni de revista Time a indignat Moscova, relatează agenția DPA.
'Aceasta ilustrează probabil cel mai bine nivelul de dezvoltare intelectuală și starea interioară a celui care pozează pentru imagini ca aceasta', a remarcat purtătorul de cuvânt al președinției ruse, Dmitri Peskov.
Despre acea pictură, realizată în anul 2022 de artistul georgian Sandro Antadze și denumită 'Vis', se spune că este pentru președintele Zelenski simbolul favorit al victoriei pe care o dorește în războiul cu Rusia.
Potrivit revistei Time, pictura se află într-o încăpere situată în spatele biroului președintelui ucrainean. Aceeași pictură a fost expusă pentru a fi vizibilă în mesajul de Anul Nou adresat de Zelenski pe 31 decembrie 2023. El a spus în acel mesaj că aceia care aduc infernul în Ucraina îl vor vedea într-o zi de la propriile ferestre.
Aceeași revistă, care i-a luat un interviu lui Zelenski și a publicat un articol însoțit de respectiva pictură, mai scrie că o altă pictură, ce arată o navă militară rusească scufundată în Marea Neagră în anul 2022, atârnă chiar deasupra patului președintelui ucrainean. Încă o pictură ilustrează soldați ucraineni luptând pe teritoriul Rusiei.
Vorbind despre aceste picturi, Zelenski a spus revistei Time: 'Fiecare dintre ele este despre victorie (...) Eu acolo trăiesc'.AGERPRES/(AS - redactor: Sorin Popescu, editor: Ionuț Mareș, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Rusia avertizează asupra riscului unui dezastru în Golf, mai grav decât cel de la Cernobîl
Situația din Orientul Mijlociu se deteriorează rapid și riscă să scape complet de sub control, dar există încă șanse pentru o soluționare politico-diplomatică a conflictului, a declarat luni Ministerul de Externe rus, citat de agenția de presă Xinhua. Rusia își exprimă îngrijorarea profundă cu privire la atacurile asupra infr
Franța: În procesul legat de Libia, Sarkovy proclamă 'adevărul' nevinovăției sale
Încă de la începutul interogatoriului său de marți, în fața Curții de Apel de la Paris, fostul președinte Nicolas Sarkozy a răspuns la 'suferința' familiilor victimelor atentatului cu bombă asupra avionului DC-10 al UTA prin ceea ce el susține a fi 'adevărul' nevinovăției sale în cazul presupusei finanțări libiene a campaniei s
Incident armat lângă consulatul israelian din Istanbul (presă) (FOTO-VIDEO)
Cel puțin doi atacatori din trei au fost uciși și doi ofițeri de poliție au fost răniți marți, într-un incident armat în apropierea clădirii care găzduiește consulatul israelian din Istanbul, în Turcia, conform presei, relatează Reuters. Într-o înregistrare video a Reuters se observă un ofițer de poliție 'scoț
Iran: 18 persoane au murit în atacurile israeliano-americane împotriva unei provincii din apropiere de Teheran
Loviturile israeliano-americane împotriva unei provincii din nordul Iranului s-au soldat cu 18 morți, printre care doi copii, au relatat media iraniene, care citează oficialități locale, transmit marți agențiile AFP și DPA. Loviturile au vizat zone rezidențiale din provincia Alborz, au indicat agenția de presă Fars și website-ul Mizan, c
Israel: Zona orașului Tel Aviv, atacată din nou de Iran cu muniții cu dispersie
Iranul a atacat marți zona orașului israelian Tel Aviv, armata israeliană anunțând că Teheranul a folosit din nou muniții cu fragmentație, transmite DPA. Sirenele au sunat marți dimineață în Tel Aviv, în timp ce locuitorii se grăbeau spre adăposturile subterane. Televiziunea israeliană a anunțat că au fost rapo
Procesul lui Jose Luis Abalos, fostul om de încredere al prim-ministrului spaniol, a început la Madrid
Procesul pentru corupție al lui Jose Luis Rabalos, ex-ministru spaniol al transporturilor, fost personaj important al Partidului Socialist și figură cheie în ascensiunea premierului Pedro Sanchez, a început marți la Curtea Supremă din Madrid, cea mai înaltă instanță din Spania, informează AFP. Audierea în acest caz, car
Iran: O sinagogă din Teheran, 'distrusă integral' în timpul bombardamentelor israeliano-americane
O sinagogă din Teheran a fost ''distrusă integral'' în timpul bombardamentelor israeliano-americane efectuate marți dimineață, au relatat agenția de presă Mehr și cotidianul Shargh, în a 39-a zi a războiului ce opune SUA și Israelul, pe de o parte, și Iranul, pe de altă parte, informează France Presse. ''Pot
Războiul din Iran pune în pericol leadershipul global al SUA, avertizează ministrul apărării italian
Războiul din Iran a pus în pericol leadershipul global al SUA, a declarat ministrul apărării italian, Guido Crosetto, care și-a exprimat temerea în legătură cu 'nebunia' escaladării nucleare, informează marți Reuters. La fel ca alți aliați din NATO reticenți în a se alătura atacurilor președintelui american Donald Tru
Xi Jinping solicită accelerarea construcției unui 'nou sistem energetic' pentru securitatea Chinei
Președintele chinez Xi Jinping a cerut accelerarea construcției unui 'nou sistem energetic' și asigurarea securității energetice a țării, într-un moment în care războiul din Iran și tensiunile din jurul Strâmtorii Ormuz au afectat aprovizionarea cu combustibili fosili a națiunii asiatice, informează marți EFE. Xi, car
O majoritate a canadienilor consideră că aderarea țării la UE merită luată în considerare
O majoritate a canadienilor consideră că aderarea țării la Uniunea Europeană (UE) este o idee bună sau cel puțin merită luată în considerare, potrivit unui sondaj publicat luni, care citează drept factori care au contribuit la acest rezultat amenințările și atitudinea ostilă a președintelui american Donald Trump față de Canada și de alte țări, informează EFE.
Vietnam: Liderul Partidului Comunist, To Lam, ales președinte al țării de parlament
Parlamentarii vietnamezi l-au ales marți pe liderul Partidului Comunist aflat la putere, To Lam, în funcția de președinte al țării, a anunțat președintele Adunării Naționale, relatează AFP. Prin deținerea ambelor funcții, To Lam centraliează conducerea partidului și a statului, la fel ca președintele Xi Jinping în China vecină, &ic
India face un nou pas în programul său nuclear civil
India a anunțat dezvoltarea unui reactor nuclear experimental care a produs prima sa reacție în lanț, un nou pas către independența gigantului sud-asiatic în domeniul combustibilului atomic, relatează AFP. Acest prototip de reactor cu neutroni rapizi (FBR), construit la Kalpakkam (sud), nu a ajuns încă în stadiul operaț
Armata israeliană le transmite iranienilor să evite să folosească trenurile până marți seară
Armata israeliană le-a transmis marți iranienilor să nu folosească trenurile și să nu se apropie de liniile de cale ferată, informează Reuters. 'Pentru siguranța dumneavoastră, vă rugăm ca, din acest moment până la 21:00, ora Iranului, să vă abțineți de la utilizarea trenurilor și de la călătoriile cu trenul în Iran. Prezența d
Rusia: Trei morți într-un atac cu drone în regiunea Vladimir
Un cuplu și fiul lor de șapte ani au fost uciși într-un atac al 'dronelor inamice' în regiunea Vladimir, la nord-est de Moscova, a anunțat marți guvernatorul regional, Aleksandr Avdeev, relatează AFP. În Ucraina, un copil a fost ucis în atacuri aeriene rusești asupra regiunii Dnipropetrovsk (centru-est), conform
Șeful ONU le cere Statelor Unite și Israelului să nu atace infrastructura civilă din Iran
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, le-a cerut Statelor Unite și Israelului să se abțină de atacarea centralelor electrice și a infrastructurii civile din Iran, avertizând că astfel de lovituri ar încălca dreptul internațional, transmit marți DPA și Reuters. ''Chiar dacă infrastructura civilă ar fi considerată obie














