logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

SUA vor avea o nouă reuniune cu #Ucraina în Arabia Saudită, după discuțiile de luni cu Rusia

Imagine din galeria Agerpres

Delegațiile ucraineană și americană vor avea o nouă reuniune, după cea de duminică, în Arabia Saudită cu privire la posibilitatea declarării unui armistițiu după încheierea întâlnirii care se desfășoară tot la Riad între emisari ai Washingtonului și Moscovei, a declarat pentru televiziunea de stat ucraineană Suspilne o sursă ucraineană la curent cu aceste contacte, informează EFE.

Reprezentanții SUA și ai Rusiei au pe agenda lor de luni ceea ce Washingtonul a convenit cu partea ucraineană la întâlnirea pe care emisarii administrației președintelui Donald Trump au avut-o cu delegația Kievului duminică.

În cadrul reuniunii de duminică între delegațiile ucraineană și americană s-a discutat despre un posibil armistițiu în sectorul energetic și în Marea Neagră.

Ucrainenii speră că delegația americană va putea ajunge la acorduri provizorii cu rușii în cursul acestor discuții, a declarat sursa de la Kiev, dar s-a arătat sceptică în privința dorinței Moscovei de a se ajunge la o înțelegere.

Consilierul prezidențial ucrainean Serghei Leșcenko a declarat luni că delegația ucraineană - condusă de ministrul apărării Rustem Umerov - a rămas în Arabia Saudită după prima reuniune de duminică pentru a se angaja în consultări suplimentare luni.

El a confirmat că întâlnirea delegațiilor ucrainene și americane a vizat două subiecte. 'Este vorba de infrastructura și siguranța navigației. S-a vorbit și despre o încetare reciprocă a focului. Noi nu le atacăm instalațiile de pe mare, inclusiv cele fluviale. Ei nu atacă instalațiile și porturile noastre - Herson, Nikolaev și porturile din regiunea Odesa, astfel încât acestea să funcționeze', a spus Leșcenko, citat de agenția de presă Unian.

De asemenea, potrivit acestuia, a fost abordată problema returnării copiilor ucraineni și a schimbului de prizonieri de război și de civili ucraineni.

Pe 23 martie, la Riad, în Arabia Saudită, s-au încheiat negocierile între reprezentanții Ucrainei și ai Statelor Unite, care au durat aproximativ cinci ore. Potrivit ministrului apărării ucrainean, Rustem Umerov, care conduce delegația Kievului la aceste discuții, convorbirea a fost 'constructivă și de fond' și au fost discutate o serie de probleme tehnice, în special propuneri pentru protecția instalațiilor energetice și a infrastructurii critice, conform Unian.

Anterior, agenția de presă Reuters a relatat că SUA vor încerca să ajungă la un acord privind încetarea focului în Marea Neagră pentru a asigura navigația liberă, în cadrul unei întâlniri cu reprezentanții ruși.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că Inițiativa Mării Negre, cunoscută mai mult ca 'acordul privind cerealele', s-a aflat pe ordinea de zi a discuțiilor purtate luni în Arabia Saudită între oficiali ruși și americani.

Președintele american Donald Trump a propus discutarea acordului privind Marea Neagră, iar Vladimir Putin a fost de acord să discute acest subiect.

'Este vorba, în primul rând, despre siguranța navigației', a indicat Peskov, întrebat la ce se rezumă acordul din Marea Neagră, adăugând că inițiativa în forma sa anterioară nu a fost respectată întru totul, din perspectiva Rusiei, aspect ce va fi abordat de delegația rusă.

Turcia și ONU au contribuit la medierea așa-numitei Inițiative privind transportul de cereale prin porturile ucrainene de la Marea Neagră, un acord încheiat în iulie 2022 care a permis exportul în siguranță a aproape 33 de milioane de tone de cereale ucrainene prin Marea Neagră, în pofida războiului.

Rusia s-a retras din acord în 2023, plângându-se că propriile exporturi de alimente și îngrășăminte întâmpină obstacole majore, deși Rusia nu se confruntă nici în prezent cu probleme serioase în ceea ce privește transportul cerealelor sale prin Marea Neagră.

Pentru a convinge Rusia să agreeze acest acord, în iulie 2022 a fost încheiat un memorandum de înțelegere pe trei ani, în temeiul căruia oficialii ONU au fost de acord să ajute Rusia să-și orienteze exporturile de alimente și îngrășăminte către piețele externe.

În timp ce exporturile rusești de alimente și îngrășăminte nu fac obiectul sancțiunilor occidentale, Moscova a declarat că restricțiile privind plățile, logistica și asigurările au reprezentat o barieră în calea livrărilor.

Rusia dorea de asemenea reluarea exporturilor sale de amoniac și reconectarea băncii sale agricole de stat Rosselkhozbank la sistemul internațional de plăți SWIFT.

Când a fost întrebat despre remarcile lui Donald Trump despre 'progrese' cu privire la o posibilă soluție pentru Ucraina, Peskov a spus că Rusia și Statele Unite au o viziune comună cu privire la necesitatea de a avansa către o soluție negociată pentru a pune capăt războiului în Ucraina, dar că există încă multe aspecte diferite care trebuie rezolvate.

Contactele paralele ale SUA cu Rusia și Ucraina în Arabia Saudită fac parte din eforturile Washingtonului de a găsi o cale negociată de ieșire din război. Washingtonul dorește o încetare temporară a focului pentru 30 de zile, care să constituie un prim pas spre negocierea păcii, notează EFE. AGERPRES/ (AS-redactor: Lilia Traci, editor: Ionuț Mareș, editor online: Andreea Lãzãroiu)

Afisari: 786

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic Ex 13-11-2026 14:34

Kenya: Cel puțin șase morți după ce o clădire s-a prăbușit în Nairobi

Cel puțin șase persoane au murit după ce o clădire cu opt etaje din Nairobi, aflată în construcție, s-a prăbușit vineri, au confirmat autoritățile, la trei săptămâni după prăbușirea unei clădiri de 18 etaje în capitala kenyană, incident soldat cu opt morți, informează EFE. Clădirea se afla pe șoseaua ce leagă capitala Nairobi

Politic Ex 13-11-2026 14:17

Rusia vrea să cunoască 'intențiile' europenilor înainte de a-i accepta la negocierile cu #Ucraina

Kremlinul a infirmat vineri că ar fi acceptat participarea aliaților Ucrainei la negocierile menite să conducă la încheierea războiului, semnalând că Rusia trebuie mai întâi să cunoască intențiile acestora, după ce președintele ucrainean Volodimir Zelenski și emisarul american Jared Kushner au afirmat că europenii vor participa la următoarele

Politic Ex 13-11-2026 14:01

SUA/Chris Van Hollen își anunță candidatura împotriva lui Chuck Schumer la conducerea democraților în Senat

Senatorul democrat Chris Van Hollen a anunțat joi că va candida pentru funcția de lider al majorității democrate din Senatul SUA în următorul Congres, contestând astfel poziția lui Chuck Schumer care conduce grupul democrat din Senat din 2017, anunțul având loc după ce Partidul Democrat a câștigat majoritatea în camera superioară în urma a

Politic Ex 13-11-2026 13:49

Nouă morți în Rusia în atacuri ucrainene; trei decese în Ucraina în lovituri rusești

Kievul a lansat un val de atacuri, inclusiv cu drone, de o amploare fără precedent împotriva Rusiei, omorând nouă persoane, în timp ce loviturile rusești asupra Ucrainei au făcut cel puțin trei morți, au anunțat vineri autoritățile din cele două țări, relatează AFP. Aceste atacuri vin după o reluare a eforturilor diplomatice,

Politic Ex 13-11-2026 13:17

Amenințări false cu bombă în Europa: Posibil o 'ingerință străină', susține ministrul de interne francez

Falsele amenințări cu bombă care se înmulțesc în Europa 'sunt în mod clar concertate' și în legătură, posibil, cu o 'ingerință străină', a estimat vineri ministrul de interne francez Laurent Nunez la postul de televiziune LCI, relatează AFP. Pentru 'alertele cu bombă în aviația civilă, se vede totuși o posibili

Politic Ex 13-11-2026 13:04

India: Peste 100 de personalități străine nu au primit viză pentru a participa la un colocviu al opoziției, afirmă un deputat

India a refuzat intrarea pentru cel puțin 100 de personalități străine care urmau să participe la o conferință despre democrație organizată de principalul partid de opoziție față de prim-ministrul Narendra Modi, a declarat vineri un parlamentar al formațiunii, relatează AFP. Deputatul Partidului Congresului și fostul diplomat indian Shashi Tharoor a declarat c

Politic Ex 13-11-2026 12:59

Germania: Crește avansul partidului de extremă dreapta AfD în fața conservatorilor cancelarului Merz (sondaj)

Partidul de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) își menține avansul considerabil în sondajele de opinie în fața blocului conservator condus de cancelarul Friedrich Merz, potrivit unui sondaj publicat vineri, informează dpa. Dacă alegerile parlamentare ar avea loc duminica aceasta, AfD ar obține 28%, cu două puncte procen

Politic Ex 13-11-2026 12:57

AIEA cere Iranului 'măsuri graduale' pentru a permite accesul la instalațiile sale nucleare (raport)

Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) a îndemnat Iranul să ia 'măsuri graduale' pentru ca inspectorii săi să poată avea acces la instalațiile nucleare cheie ale țării, subliniind că acest lucru este 'esențial', într-un raport confidențial consultat vineri de AFP. 'Directorul general încurajează Iranul să ia

Politic Ex 13-11-2026 12:21

Consiliul Europei cere 'dezarmarea' Inteligenței Artificiale de uz militar

Comisarul Consiliului Europei pentru Drepturile Omului, Michael O'Flaherty, le-a cerut vineri statelor să impulsioneze un tratat internațional juridic obligatoriu care să reglementeze utilizarea armelor autonome și să garanteze că deciziile privind folosirea forței rămân sub control uman, având în vedere încorporarea în creștere a Inteligenț

Politic Ex 13-11-2026 11:45

SUA: Pete Hegseth îl decorează pe militarul de gardă care l-a apostrofat la Mormântul Soldatului Necunoscut

Secretarul apărării american, Pete Hegseth, l-a decorat joi pe militarul de gardă care l-a apostrofat pe el și un grup de consilieri ai săi la Mormântul Soldatului Necunoscut din Cimitirul Național Arlington, miercuri, după o ceremonie dedicată Zilei Veteranilor, informează EFE. Miercuri, dinspre grupul care vizita Cimitirul Național Arlington - grup din

Politic Ex 13-11-2026 11:35

Olanda: Negocieri de criză pentru a evita prăbușirea guvernului condus de Rob Jetten

Premierul olandez Rob Jetten va discuta vineri cu principalii săi parteneri, într-un ultim efort de a preveni prăbușirea coaliției sale guvernamentale minoritare, la doar nouă luni de la preluarea mandatului, relatează AFP. O dispută politică privind o reformă fiscală extrem de controversată a reînviat perspectiva unor alegeri anti

Politic Ex 13-11-2026 11:14

Cipuri Nvidia au ajuns în China datorită unei societăți fondate de Alice Huang, potrivit Bloomberg

Cipuri de ultimă generație concepute de Nvidia și supuse unor restricții americane au fost totuși importate ilegal în China datorită unei societăți fondate de Alice Huang, fosta amantă a directorului general Jensen Huang care și-a prezentat între timp demisia din funcție, informează vineri agenția Bloomberg, preluată de AFP. Aceste cipuri funcțione

Politic Ex 13-11-2026 11:08

Premierul ungar spune că s-ar putea întâlni cu Volodimir Zelenski în Transcarpatia la sfârșitul acestei luni

Prim-ministrul ungar Peter Magyar a declarat vineri pentru postul public de radio Kossuth că a purtat discuții cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski și că s-ar putea întâlni cu acesta în Transcarpatia, în vestul Ucrainei, încă înainte de sfârșitul lunii în curs, a consemnat MTI. Premierul ungar a precizat

Politic Ex 13-11-2026 11:04

Rusia: Anchetă în urma exploziei mașinii unui consilier politic ucrainean în exil; victima a fost spitalizată

Comitetul de Anchetă din Rusia, care se ocupă de infracțiuni grave, a anunțat vineri că a deschis o anchetă privind explozia unei mașini la Moscova, despre care presa rusă a relatat că îi aparținea unui consilier politic ucrainean aflat în exil, conform Reuters. Conform presei din Rusia, mașina era a lui Serghei Zavorotnîi, f

Politic Ex 13-11-2026 10:31

Japonia: Takaichi va participa la summitul APEC, prima sa vizită în China în calitate de premier

Premierul japonez Sanae Takaichi va călători săptămâna viitoare la Shenzhen pentru a participa la summitul Cooperării Economice Asia-Pacific (APEC), prima sa călătorie în China de la preluarea mandatului, a anunțat vineri guvernul nipon, relatează AFP. Această vizită are loc într-un moment de tensiuni mari între cei doi vecini, după ce