Prezidențiale2025/ BEC face sesizare penală privind semnăturile de susținere prezentate de candidatul independent John-Ion Banu-Muscel
Biroul Electoral Central (BEC) a transmis că a decis sesizarea organelor de urmărire penală cu privire la listele de susținători depuse de candidatul independent John-Ion Banu-Muscel.
Banu-Muscel este unul dintre cei cinci candidați la prezidențiale ale căror dosare au fost înregistrate de BEC, în ședința de sâmbătă.
''Decizia a fost luată în urma analizării listelor depuse, în cuprinsul cărora s-au remarcat elemente de similitudine între scrisul de mână al susținătorilor și semnăturile acestora'', arată reprezentanții BEC.
Aceștia reiterează că Biroul Electoral Central nu are competența legală de a stabili dacă o listă de susținători a fost întocmită în fals și astfel ''răsturnarea prezumției de veridicitate a acestor semnături se poate face numai prin constatarea falsului, în condițiile prevăzute de lege''.
''Astfel, având în vedere faptul că Biroul Electoral Central nu are competența de a efectua verificări specifice referitoare la veridicitatea semnăturilor înscrise în listele de susținători, s-a dispus transmiterea documentelor către instituțiile abilitate'', precizează BEC. AGERPRES / (AS - redactor: Oana Ghiță, editor: Marius Frățilă, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Simion: Nu va fi instalat niciun Guvern cu voturile AUR, fără participarea AUR la guvernare
Alianța pentru Unirea Românilor nu va vota instalarea unui Guvern din care să nu facă parte, a avertizat, miercuri, președintele formațiunii, George Simion. 'Sunt 120 de zile de când România nu are Guvern stabil, lucru fără precedent. Constituția României prevede modalitățile prin care românii sunt lăsați să decidă asupra conf
Dimitriu (USR): Camera Deputaților are în conducere un om al Rusiei; PSD este la fel de extremist ca S.O.S.
Deputatul USR Alexandru Dimitriu a declarat miercuri că, în prezent, Camera Deputaților are în conducere 'un om al Rusiei', referindu-se la deputata S.O.S. România Verginia Vedinaș, care a fost aleasă marți în funcția de secretar al Biroului permanent. 'Este teribil ce s-a întâmplat în această perioadă &ici
George Simion despre o alianță cu PSD pentru guvernare: Nu le dă voie Nicușor Dan
AUR nu ar putea face o alianță cu PSD, pentru că 'nu le dă voie' președintele Nicușor Dan, a susținut miercuri președintele Alianței pentru Unirea Românilor, George Simion. Întrebat la finalul unei conferințe de presă, ce face AUR dacă PSD îi propune să intre împreună la guvernare, George Simion a răspuns: 'Nu poate exista a
Senat: Luni, în prima zi de școală, program în circumscripțiile electorale
Plenul Senatului a aprobat, miercuri, programul acestei camere legislative pentru săptămâna 7- 12 septembrie, luni, în prima zi de școală, senatorii urmând să lucreze în circumscripțiile electorale. Marți, Senatul va funcționa după programul unei zile obișnuite de luni, cu ședință a Biroului permanent, lucrări în grupurile parlame
Camera Deputaților/ USR îl cheamă la Comisiile de apărare pe șeful SPP, Lucian Pahonțu
Parlamentarii USR îl cheamă în Parlament pe șeful SPP, Lucian Pahonțu, pentru a lămuri o serie de informații apărute în spațiul public la adresa lui, a anunțat, miercuri, deputatul Allen Coliban. 'În lumina celor mai recente investigații de presă, dar și a unor afirmații contradictorii apărute în spațiul public, USR inițiază d
Senat: Proiectul Guvernului cu reguli noi privind cumulul pensiei cu salariul, adoptat tacit
Senatul a adoptat tacit, miercuri, un proiect de lege inițiat de Guvern care prevede că beneficiarii pensiilor de serviciu sau ai pensiilor militare de stat își pot continua activitatea în instituțiile publice doar dacă optează pentru reducerea cu 85% a cuantumului pensiei, pe întreaga perioadă în care lucrează. Nota privind adoptarea t
Senat: A fost eliminată scutirea de la plata accizelor pentru băuturile alcoolice tradiționale destinate consumului propriu
Senatul a decis miercuri, în urma reexaminării proiectului privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr.22/2025 de modificare a Codului fiscal, eliminarea scutirii de la plata accizelor pentru băuturile alcoolice tradiționale produse destinate consumului propriu. Reexaminarea proiectului în Senat a fost făcută la solicitarea președintelui Nicușor Dan
Camera Deputaților/O parte din proiectele USR vizând modificarea legilor justiției - respinse de plen
Plenul Camerei Deputaților a avut, miercuri, pe ordinea de zi proiectele inițiate de USR privind modificarea legilor justiției și care au raport de respingere din partea Comisiei juridice. Din cele 10 proiecte care au raport de respingere, cinci au fost respinse de plen și celelalte cinci nu au întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi respinse. Ace
'Ziua porților deschise' la MAE - pe 4 septembrie
Ministerul Afacerilor Externe organizează vineri, între orele 12:00 și 17:00, o nouă ediție a 'Zilei porților deschise', cu tururi ghidate din oră în oră, la sediul central, la Centrul de Instruire pentru Personalul Consular, la Centrul de Informare al MAE - BiMAE și la Arhivele Diplomatice ale ministerului din incinta Palatului Victoria. P
Sorin Grindeanu: PNL și USR își plâng funcțiile, în timp ce românii așteaptă un Guvern
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat miercuri că România nu are un Guvern cu puteri depline, iar PNL și USR au alte urgențe - 'funcțiile, banii și puterea'. 'România nu are un Guvern. PNL și USR au însă alte urgențe: funcțiile, banii și puterea. Au pierdut câte un post în conducerea Camerei Deputaților și au de
Senat: Proba practică de obținere a permisului de conducere va include și manevre de deplasare în marșarier, întoarcere, parcare și oprire
Senatul a adoptat, miercuri, un proiect de lege prin care candidații la permisul de conducere categoria B vor fi obligați să efectueze, în timpul probei practice, mai multe manevre de bază, precum mersul cu spatele, întoarcerea, parcarea și oprirea. Proiectul a fost adoptat cu 74 de voturi 'pentru', șapte 'împotrivă' și 17 abț
Ghigiu: Împărțirea funcțiilor în Biroul permanent al Camerei - o chestiune cât se poate de regulamentară
Deputatul PSD Mihai Ghigiu a declarat miercuri că împărțirea funcțiilor în Biroul permanent s-a făcut în urma înțelegerii între liderii de grup și a fost o chestiune 'cât se poate de regulamentară'. 'A fost o chestiune cât se poate de regulamentară. Statutul Camerei Deputaților și Regulamentul Camerei Deput
Camera Deputaților/ Csoma Botond: PSD a semnat cu AUR, S.O.S. și minoritățile naționale
Liderul deputaților UDMR, Csoma Botond, a afirmat miercuri că parlamentarii PSD au semnat un acord cu cei de la AUR și S.O.S. România și cu grupul minorităților naționale pentru funcțiile din Biroul permanent, fapt despre care a aflat la începutul plenului Camerei Deputaților de marți. 'Noi, când a început plenul, am aflat că PSD a
Senat/ Senatoarea liberală Nicoleta Pauliuc - înlocuită de la șefia Comisiei de apărare cu senatorul Silviu Coșa
Plenul Senatului a decis, marți, înlocuirea senatoarei liberale Nicoleta Pauliuc din funcția de președinte al Comisiei de apărare cu senatorul Silviu Coșa, la propunerea liderului grupului PNL, Daniel Fenechiu. Decizia a fost luată cu 61 de voturi 'pentru', 6 'contra', o abținere, iar 22 de senatori nu au votat. De asemenea
Camera Deputaților/ Virgina Vedinaș (S.O.S.) spune că a existat o negociere pentru postul din Biroul permanent
Deputatul Virginia Vedinaș, de la S.O.S. România, a precizat miercuri că a existat o negociere pentru postul obținut de formațiunea sa în Biroul permanent, apreciind că este firesc un astfel de lucru. 'Așa spune în Regulament. S-a negociat. Negocierea nu înseamnă că vom da un vot, da? Negocierea are la bază niște elemente care nu po







