Deputații francezi au adoptat o rezoluție de susținere pentru #Ucraina prin care îndeamnă la confiscarea activelor ruse
Deputații francezi au adoptat în noaptea de miercuri spre joi o rezoluție în vederea întăririi sprijinului pentru Ucraina și care include un apel pentru confiscarea activelor ruse înghețate, căreia i se opune guvernul, informează AFP.
Asupra acestei probleme, ca și asupra celei privind construcția unei apărări a Europei sau a sprijinului pentru procesul de aderare a Ucrainei la Uniunea Europeană (UE), parlamentul francez s-a arătat divizat în timpul dezbaterilor, uneori tumultoase.
Rezoluția are în esență o valoare simbolică, însă deputații speră că ea le va permite să influențeze linia guvernului.
Textul a fost adoptat cu 288 de voturi pentru și 54 de voturi împotrivă, cu susținerea deputaților din majoritatea prezidențială, a socialiștilor, ecologiștilor și partidelor de dreapta Republicanii și Orizonturi.
Franța Nesupusă (LFI, stânga radicală) și deputații comuniști au votat împotrivă. Partidul de extremă dreapta Adunarea Națională (RN) s-a abținut.
Examinarea acestui text intervine în plin tumult geopolitic, marcat de accelerarea negocierilor de pace, cu acordul Ucrainei pentru o propunere americană în vederea unui armistițiu de 30 de zile cu Rusia.
Rezoluția îndeamnă UE, NATO și ''alte țări aliate'' să ''continue și să sporească sprijinul lor politic, economic și militar pentru Ucraina''.
De asemenea, deputații francezi au amendat textul pentru a invita UE ''să construiască o apărare europeană independentă''.
Însă subiectul activelor ruse s-a impus cu precădere, în condițiile în care în Europa se înmulțesc apelurile în favoarea unei confiscări.
Textul final ''îndeamnă UE și statele membre să treacă fără întârziere la confiscarea activelor ruse înghețate și imobilizate, (...), pentru a finanța susținerea militară a Ucrainei în rezistența și reconstrucția sa''.
Dobânzile pe care le generează activelor ruse servesc deja la ajutorarea Kievului.
Însă ''confiscarea totală a principalului acestor active pune probleme juridice'' și ''problema precedentului economic pe care l-ar putea reprezenta aceasta pentru investitorii străini'', a declarat în parlament ministrul delegat pentru afaceri europene Benjamin Haddad.
Un alt subiect care a generat dezbateri: problema importului de gaze rusești de către țările din UE, cărora rezoluția îndeamnă ''să li se pună capăt'', și cea a prezenței de soldați francezi pe teritoriul ucrainean în cazul unui acord de pace.
Textul final, adoptat cu amendamente, ''încurajează guvernul francez și partenerii săi europeni să studieze eventualitatea unei desfășurări de forțe europene de menținere a păcii în Ucraina''.
Potrivit trimisului special al președintelui francez în Ucraina, Pierre Heilbronn, rezoluția votată de deputații francezi are ''o puternică dimensiune simbolică''. ''Ea indică în final 2 atuuri și 2 cărți pe care le au în mână europenii. În primul rând, cea a ajutorului. El este decisiv pentru a permite Ucrainei să reziste și de asemenea să angajeze discuții asupra unei păci sustenabile'', a afirmat Heilbronn joi la Radio Classique.
''A doua o constituie în mod evident activele înghețate ale Băncii Centrale ale Rusiei aflate sub jurisdicție europeană (...). Există în final o încurajare sau o poziție de îmbărbătare precum este cea a Europei în discuția care are loc în același timp cu SUA și Moscova și în care Europa trebuie să aibă rolul său, precum și în mod evident Ucraina'', a adăugat Heilbronn.
Între timp, în ceea ce privește situația de pe front, ambasadorul Franței în Ucraina, Gael Veyssiere, a estimat la RFI că armata rusă ''avansează foarte ușor în estul Ucrainei și ea avansează cu un preț uriaș'' în ceea ce privește numărul victimelor.
Reimpunerea forțelor ruse în regiunea Kursk ''ar fi o carte diplomatică importantă în minus pentru Ucraina în cadrul negocierilor'' între Kiev și Moscova, a mai spus el.
Președintele rus Vladimir Putin a ordonat miercuri armatei sale ''să elibereze complet'' regiunea frontalieră Kursk de forțele ucrainene, în timp ce omologul său american Donald Trump și-a exprimat speranța că Moscova va accepta, cum a făcut deja Kievul, propunerea sa pentru un armistițiu de 30 de zile. AGERPRES/(AS - redactor: Adriana Matcovschi, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Kenya: Cel puțin șase morți după ce o clădire s-a prăbușit în Nairobi
Cel puțin șase persoane au murit după ce o clădire cu opt etaje din Nairobi, aflată în construcție, s-a prăbușit vineri, au confirmat autoritățile, la trei săptămâni după prăbușirea unei clădiri de 18 etaje în capitala kenyană, incident soldat cu opt morți, informează EFE. Clădirea se afla pe șoseaua ce leagă capitala Nairobi
Rusia vrea să cunoască 'intențiile' europenilor înainte de a-i accepta la negocierile cu #Ucraina
Kremlinul a infirmat vineri că ar fi acceptat participarea aliaților Ucrainei la negocierile menite să conducă la încheierea războiului, semnalând că Rusia trebuie mai întâi să cunoască intențiile acestora, după ce președintele ucrainean Volodimir Zelenski și emisarul american Jared Kushner au afirmat că europenii vor participa la următoarele
SUA/Chris Van Hollen își anunță candidatura împotriva lui Chuck Schumer la conducerea democraților în Senat
Senatorul democrat Chris Van Hollen a anunțat joi că va candida pentru funcția de lider al majorității democrate din Senatul SUA în următorul Congres, contestând astfel poziția lui Chuck Schumer care conduce grupul democrat din Senat din 2017, anunțul având loc după ce Partidul Democrat a câștigat majoritatea în camera superioară în urma a
Nouă morți în Rusia în atacuri ucrainene; trei decese în Ucraina în lovituri rusești
Kievul a lansat un val de atacuri, inclusiv cu drone, de o amploare fără precedent împotriva Rusiei, omorând nouă persoane, în timp ce loviturile rusești asupra Ucrainei au făcut cel puțin trei morți, au anunțat vineri autoritățile din cele două țări, relatează AFP. Aceste atacuri vin după o reluare a eforturilor diplomatice,
Amenințări false cu bombă în Europa: Posibil o 'ingerință străină', susține ministrul de interne francez
Falsele amenințări cu bombă care se înmulțesc în Europa 'sunt în mod clar concertate' și în legătură, posibil, cu o 'ingerință străină', a estimat vineri ministrul de interne francez Laurent Nunez la postul de televiziune LCI, relatează AFP. Pentru 'alertele cu bombă în aviația civilă, se vede totuși o posibili
India: Peste 100 de personalități străine nu au primit viză pentru a participa la un colocviu al opoziției, afirmă un deputat
India a refuzat intrarea pentru cel puțin 100 de personalități străine care urmau să participe la o conferință despre democrație organizată de principalul partid de opoziție față de prim-ministrul Narendra Modi, a declarat vineri un parlamentar al formațiunii, relatează AFP. Deputatul Partidului Congresului și fostul diplomat indian Shashi Tharoor a declarat c
Germania: Crește avansul partidului de extremă dreapta AfD în fața conservatorilor cancelarului Merz (sondaj)
Partidul de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) își menține avansul considerabil în sondajele de opinie în fața blocului conservator condus de cancelarul Friedrich Merz, potrivit unui sondaj publicat vineri, informează dpa. Dacă alegerile parlamentare ar avea loc duminica aceasta, AfD ar obține 28%, cu două puncte procen
AIEA cere Iranului 'măsuri graduale' pentru a permite accesul la instalațiile sale nucleare (raport)
Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) a îndemnat Iranul să ia 'măsuri graduale' pentru ca inspectorii săi să poată avea acces la instalațiile nucleare cheie ale țării, subliniind că acest lucru este 'esențial', într-un raport confidențial consultat vineri de AFP. 'Directorul general încurajează Iranul să ia
Consiliul Europei cere 'dezarmarea' Inteligenței Artificiale de uz militar
Comisarul Consiliului Europei pentru Drepturile Omului, Michael O'Flaherty, le-a cerut vineri statelor să impulsioneze un tratat internațional juridic obligatoriu care să reglementeze utilizarea armelor autonome și să garanteze că deciziile privind folosirea forței rămân sub control uman, având în vedere încorporarea în creștere a Inteligenț
SUA: Pete Hegseth îl decorează pe militarul de gardă care l-a apostrofat la Mormântul Soldatului Necunoscut
Secretarul apărării american, Pete Hegseth, l-a decorat joi pe militarul de gardă care l-a apostrofat pe el și un grup de consilieri ai săi la Mormântul Soldatului Necunoscut din Cimitirul Național Arlington, miercuri, după o ceremonie dedicată Zilei Veteranilor, informează EFE. Miercuri, dinspre grupul care vizita Cimitirul Național Arlington - grup din
Olanda: Negocieri de criză pentru a evita prăbușirea guvernului condus de Rob Jetten
Premierul olandez Rob Jetten va discuta vineri cu principalii săi parteneri, într-un ultim efort de a preveni prăbușirea coaliției sale guvernamentale minoritare, la doar nouă luni de la preluarea mandatului, relatează AFP. O dispută politică privind o reformă fiscală extrem de controversată a reînviat perspectiva unor alegeri anti
Cipuri Nvidia au ajuns în China datorită unei societăți fondate de Alice Huang, potrivit Bloomberg
Cipuri de ultimă generație concepute de Nvidia și supuse unor restricții americane au fost totuși importate ilegal în China datorită unei societăți fondate de Alice Huang, fosta amantă a directorului general Jensen Huang care și-a prezentat între timp demisia din funcție, informează vineri agenția Bloomberg, preluată de AFP. Aceste cipuri funcțione
Premierul ungar spune că s-ar putea întâlni cu Volodimir Zelenski în Transcarpatia la sfârșitul acestei luni
Prim-ministrul ungar Peter Magyar a declarat vineri pentru postul public de radio Kossuth că a purtat discuții cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski și că s-ar putea întâlni cu acesta în Transcarpatia, în vestul Ucrainei, încă înainte de sfârșitul lunii în curs, a consemnat MTI. Premierul ungar a precizat
Rusia: Anchetă în urma exploziei mașinii unui consilier politic ucrainean în exil; victima a fost spitalizată
Comitetul de Anchetă din Rusia, care se ocupă de infracțiuni grave, a anunțat vineri că a deschis o anchetă privind explozia unei mașini la Moscova, despre care presa rusă a relatat că îi aparținea unui consilier politic ucrainean aflat în exil, conform Reuters. Conform presei din Rusia, mașina era a lui Serghei Zavorotnîi, f
Japonia: Takaichi va participa la summitul APEC, prima sa vizită în China în calitate de premier
Premierul japonez Sanae Takaichi va călători săptămâna viitoare la Shenzhen pentru a participa la summitul Cooperării Economice Asia-Pacific (APEC), prima sa călătorie în China de la preluarea mandatului, a anunțat vineri guvernul nipon, relatează AFP. Această vizită are loc într-un moment de tensiuni mari între cei doi vecini, după ce




