Parlamentul European condamnă încercările de șantajare a Ucrainei și consideră periculos ca SUA să negocieze cu Rusia
Parlamentul European și-a exprimat miercuri regretul față de încercările de 'șantajare' a Ucrainei pentru a se preda Rusiei și consideră că este 'contraproductiv și periculos' ca Statele Unite să încerce să negocieze o încetare a focului cu Rusia excluzând Kievul și alte țări europene din acest proces, transmite EFE.
Într-o rezoluție fără caracter obligatoriu, adoptată cu 442 de voturi pentru, 98 împotrivă și 126 abțineri, europarlamentarii subliniază că inițiativa administrației Trump are ca efect 'împuternicirea' Rusia deoarece arată 'că politicile agresive nu sunt pedepsite, ci recompensate'.
'Actualele încercări ale guvernului Statelor Unite de a negocia o încetare a focului și un acord de pace cu Rusia, excluzând Ucraina și alte state europene, cărora le este prezentat un rezultat fără a avea o participare semnificativă, sunt contraproductive și periculoase', a subliniat Parlamentul European în rezoluție.
'Având în vedere istoricul de încălcări ale acordurilor anterioare și ale principiilor fundamentale ale dreptului internațional de către Rusia, pacea poate fi atinsă numai prin forță, în special prin garanții de securitate efective', susține textul adoptat miercuri la Strasbourg de europarlamentari.
Rezoluția, axată pe exprimarea sprijinului față de Ucraina la trei ani de la începutul războiului, avertizează în mai multe rânduri în legătură cu o îngrijorare crescândă cu privire la schimbarea poziției Washingtonului față de conflict după sosirea lui Donald Trump la Casa Albă, schimbare 'care a inclus învinuirea în mod deschis a Ucrainei pentru război, suspendarea ajutorului militar și încercarea de a constrânge Ucraina'.
Din perspectiva Parlamentului European, cele mai recente evenimente ar trebui să servească drept 'ultimul apel de trezire' pentru ca Uniunea Europeană să se poziționeze ca principal partener al Ucrainei și să lucreze activ pentru a menține cel mai larg sprijin internațional posibil pentru Kiev.
Printr-un amendament oral prezentat în timpului votării rezoluției, Parlamentul European a salutat ultimele evoluții de marți seară din Arabia Saudită, acordul dintre SUA și Ucraina pentru o încetare a focului și angajamentul Washingtonului de a relua furnizarea de arme și informații către Kiev, după ce președintele Donald Trump le-a întrerupt pentru a face presiuni asupra Ucrainei ca să accepte o încetare imediată a focului.
Parlamentul European a avertizat însă că încetarea focului este doar un instrument eficient de suspendare a ostilităților 'dacă agresorul o respectă' și și-a exprimat încrederea că Moscova va face acest lucru.
În paralel, textul rezoluției solicită statelor membre 'să își crească și să accelereze în mod substanțial sprijinul militar, în special furnizarea de arme și muniție, precum și instruirea, ca răspuns la nevoile stringente' ale Ucrainei, pentru a ajunge la un nivel la care sprijinul militar pentru Kiev să ajungă la 'cel puțin 0,25% din PIB-ul anual'.
Europarlamentarii avertizează că rezultatul războiului dintre Rusia și Ucraina și atitudinea comunității internaționale 'vor influența în mod crucial acțiunile viitoare ale altor regimuri autoritare, care urmăresc îndeaproape cursul războiului și își evaluează posibilitățile pentru a aplica politici externe agresive'. AGERPRES/(AS - redactor: Raluca-Elena Anghel, editor: Ionuț Mareș, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Israelul susține că războiul împotriva Iranului intră în ''faza decisivă''
Războiul israeliano-american împotriva Iranului ''se intensifică și intră într-o fază decisivă care va continua atât timp cât este necesar'', a afirmat sâmbătă ministrul israelian al Apărării, Israel Katz, relatează AFP. ''Intrăm în faza decisivă a conflictului, între înce
Macron cere Israelului să aibă ''discuții directe'' cu Libanul și propune să le găzduiască la Paris
Președintele francez Emmanuel Macron a cerut Israelului să accepte ''discuții directe'' cu guvernul libanez și cu ''toate părțile'' din Liban și a spus că este pregătit să le ''faciliteze prin găzduirea lor la Paris'', relatează AFP. ''Trebuie făcut tot posibilul pentru a împiedica
Trump amenință că va ataca rețeaua petrolieră iraniană de pe insula Kharg dacă transportul maritim rămâne blocat
Președintele american Donald Trump a amenințat că va ataca infrastructura petrolieră a hubului de pe insula Kharg din Iran dacă Teheranul nu va înceta să lovească navele în Strâmtoarea Ormuz, un avertisment care ar putea tulbura și mai mult piețele, care se confruntă cu o perturbare istorică a aprovizionării, relatează Reuters.
Libanul anunță că 12 lucrători medicali au fost uciși într-un atac aerian israelian
Ministerul Sănătății din Liban a anunțat sâmbătă că mai mulți lucrători din domeniul îngrijirilor medicale au fost uciși într-un atac aerian israelian care a lovit un centru de asistență primară dintr-un oraș din sudul țării, aproape de granița cu Israelul, relatează dpa. Într-un comunicat, ministerul a precizat că 12 m
Coreea de Nord a lansat zece rachete balistice
Coreea de Nord a lansat sâmbătă zece rachete balistice spre Marea Japoniei, conform Seulului, care desfășoară săptămâna aceasta exerciții militare anuale cu Washingtonul, pe care Phenianul le-a condamnat, relatează AFP. Puternica soră a liderului nord-coreean Kim Jong Un, Kim Yo Jong, a avertizat marți cu privire la ''conse
Hamas cere Iranului să nu-și mai bombardeze vecinii
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a îndemnat sâmbătă aliatul său Iranul să înceteze atacurile împotriva vecinilor săi din Golf, ca represalii pentru loviturile americano-israeliene asupra sa, relatează AFP. ''În timp ce afirmă dreptul Republicii Islamice Iran de a răspunde acestei agresiuni prin toate
Iran: Nicio infrastructură petrolieră nu a fost avariată după bombardamentul asupra unei insule strategice (media iraniene)
Nicio infrastructură petrolieră nu a fost avariată pe insula Kharg, centrul strategic petrolier al Iranului din Golf, a relatat agenția de știri Fars, în urma atacurilor aeriene americane de vineri asupra unor situri militare pe care președintele Donald Trump susține că le-a ''distrus complet'', relatează AFP. În ti
UPDATE #Ucraina: Cel puțin patru morți într-un atac rusesc ''masiv'' asupra regiunii Kiev
Cel puțin patru persoane au fost ucise și zece rănite într-un atac rusesc asupra regiunii Kiev, a anunțat sâmbătă poliția ucraineană, relatează AFP. ''Forțele ruse continuă să efectueze atacuri în regiunea Kiev. Până în prezent, sunt patru morți și zece răniți. Clădiri de apartamente, depozite și vehicule
Armata americană va desfășura trupe și nave suplimentare în Orientul Mijlociu (presă)
Armata americană va desfășura trupe ale Corpului pușcașilor marini și nave suplimentare în Orientul Mijlociu, a relatat vineri presa americană, în timp ce războiul împotriva Iranului se apropie de pragul a două săptămâni de la declanșarea sa în 28 februarie, relatează AFP. Potrivit New York Times, circa 2.500 de p
Fostul prinț Andrew, Peter Mandelson și Epstein, într-o fotografie difuzată public în premieră
Infractorul sexual american Jeffrey Epstein, așezat la masă alături de fostul prinț Andrew și Peter Mandelson, figură istorică a Partidului Laburist britanic, a fost difuzată vineri pentru prima oară de televiziune britanică ITV News și alte media, între care AFP. Această fotografie în care cei trei apar împreună face parte d
Chișinăul solicită activarea Mecanismului de Protecție Civilă a UE după poluarea apelor Nistrului
Premierul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, a solicitat vineri activarea Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene, după ce autoritățile au depistat că nivelul de substanțe petroliere care s-au scurs în râul Nistru a atins un nou prag de poluare, potrivit Deschide.md. Prin acest meca
Washingtonul oferă o recompensă de 10 milioane de dolari pentru informații despre liderii iranieni
SUA au anunțat vineri că oferă o recompensă de 10 milioane de dolari pentru informații despre soarta liderilor iranieni, inclusiv noul ghid suprem, dar vizându-i în special pe Gardienii Revoluției, armata de elită a regimului de la Teheran, relatează AFP. Anunțul îl vizează atât pe Mojtaba Khamenei, noul ghid suprem, cât și pe șef
Iranul respinge afirmația lui Trump că forțele sale militare ar fi fost anihilate
Iranul a respins categoric afirmațiile președintelui american Donald Trump despre starea forțelor navale și aeriene ale țării, potrivit dpa. Mohammad Akbarzadeh, adjunct politic al comandantului forțelor navale din cadrul Corpului Gardienilor Revoluției Islamice, a declarat că afirmațiile SUA potrivit cărora marina iraniană ar fi fost distrusă sunt contrazise
Ambasada Iranului în Spania a afișat fotografii ale copiilor uciși în atacul asupra școlii de la Minab
Ambasada Iranului în Spania a expus vineri pe un zid exterior al sediului său un afiș cu fotografiile și numele a circa o sută de copii iranieni care au murit în orașul Minab după ce școala lor a fost lovită pe 28 februarie, în prima a campaniei de bombardamente lansate de SUA și Israel împotriva Iranului, relatează agenția EFE. Î
Liban:773 de persoane ucise, printre care 103 minori, în atacurile israeliene; peste 816.000 de persoane, strămutate
O sută trei minori au fost uciși în atacurile israeliene în Liban de la recenta escaladare între Israel și mișcarea șiită libaneză Hezbollah, au indicat vineri autoritățile, transmite dpa. Ministerul Sănătății de la Beirut a informat că, în total, 773 de oameni au fost uciși în atacurile israeliene în Liban, inclusiv 103 min










