logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

#Ucraina a lovit o rafinărie la Moscova în atacul cu drone, considerat de Rusia un risc pentru negocierile de pace

Image

Armata ucraineană afirmă că a lovit o rafinărie în atacul major cu drone efectuat marți asupra regiunii capitalei ruse Moscova, soldat cu cel puțin trei morți în rândul civililor, atac prin care Ucraina încearcă să determine Rusia să accepte un armistițiu aerian, însă Kremlinul consideră că salva de drone lansată asupra Moscovei riscă mai degrabă să torpileze eforturile de inițiere a negocierilor de pace, relatează agenția EFE.

Potrivit Ministerului rus al Apărării, au fost doborâte 337 de drone în acest atac, cel mai amplu efectuat de vreuna dintre cele două tabere de la începutul războiului provocat de invazia rusă în Ucraina.

Conform Statului Major ucrainean, la Rafinăria de Petrol a Moscovei s-au produs ceea ce acesta descrie drept 'impacturi', nefiind clar dacă drone au lovit direct rafinăria sau dacă acolo au căzut doar resturi de drone doborâte de antiaeriana rusă. Tot conform Statului Major ucrainean, a fost lovită și o fabrică din regiunea rusă Oriol, care furnizează asistență tehnologică pentru conducta petrolieră Drujba.

Cel puțin trei persoane au murit în urma atacului ucrainean cu drone, aceste victime fiind angajați ai unei companii din localitatea Domodedovo, la circa 30 de kilometri sud de Moscova. S-au înregistrat de asemenea cel puțin 18 răniți, potrivit armatei ucrainene victimele și pagubele rezultând în urma doborârii dronelor de către antiaeriana rusă.

Acest atac major survine în timp ce președintele ucrainean Volodimir Zelenski încearcă să obțină un armistițiu aerian cu Rusia, în care ambele tabere să se angajeze că nu vor mai ataca ariergarda inamică folosind arme cu rază lungă de acțiune, respectiv rachete, drone sau bombe glisante. Solicitarea lui Zelenski survine după ce armatei ucrainene i-a fost limitată capacitatea de a folosi astfel de arme în urma suspendării ajutorului militar american, inclusiv transferul de informații ce permiteau coordonarea atacurilor contra țintelor rusești.

Însă Kremlinul consideră că acest atac ucrainean riscă mai degrabă să torpileze progresele către negocieri de pace, în timp ce tot marți se întâlnesc în Arabia Saudită delegații conduse de șefii diplomațiilor americană și ucraineană, Marco Rubio și Andrii Sîbiga, pentru a aborda mijloacele de a pune capăt războiului ruso-ucrainean.

'Deocamdată, nu există negocieri, așadar nu există nimic ce poate fi dinamitat. Dar (atacul ucrainean) poate provoca pagube notabile actualei tendințe' de inițiere a negocierilor, a declarat purtătorul de cuvânt al președintelui rus Vladimir Putin, Dmitri Peskov.

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a respins săptămâna trecută armistițiul aerian cerut de Zelenski, precum și trimiterea de trupe europene de menținere a păcii în Ucraina, cerută tot de președintele ucrainean și sprijinită de Franța și Marea Britanie.AGERPRES/(AS - redactor: Sorin Popescu, editor: Ionuț Mareș, editor online: Adrian Dãdârlat)

Afisari: 763

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic Ex 26-06-2026 18:08

SUA:John Bolton, aliat al lui Trump și apoi adversar, pledează vinovat pentru păstrarea de documente secrete

Consilierul pentru securitate națională al președintelui american Donald Trump în primul său mandat, John Bolton, devenit între timp unul dintre cei mai înverșunați critici ai președintelui republican, a pledat vinovat vineri pentru păstrarea de documente secrete privind apărarea națională, transmit agențiile AFP și Reuters.

Politic Ex 26-06-2026 17:59

Rusia: A decedat Serghei Ivanov, aliat al lui Putin și fost ministru al apărării

Fostul ministru rus al apărării Serghei Ivanov, un apropiat al președintelui Vladimir Putin și considerat la un moment dat un posibil succesor al acestuia, a decedat la vârsta de 73 de ani, transmite vineri Reuters. Ivanov a fost un membru cheie al grupului cunoscut ca 'siloviki', oameni proveniți din instituțiile de forță, care,

Politic Ex 26-06-2026 17:33

Putin și Lukașenko se întâlnesc vineri, într-un moment tensionat al războiului din #Ucraina

Președintele rus Vladimir Putin și omologul său belarus Aleksandr Lukașenko se vor întâlni vineri mai târziu, au anunțat administrațiile lor, pentru discuții așteptate să se axeze pe războiul din Ucraina, transmite Reuters. Întâlnirea acestor doi lideri care sunt aliați, neanunțată anterior, survine pe fondul tens

Politic Ex 26-06-2026 16:57

Suedia discriminează migranții de origine romă, refuzându-le îngrijiri medicale, potrivit Consiliului Europei

Suedia a încălcat mai multe dispoziții ale Cartei Sociale Europene prin refuzul de a le acorda îngrijirile de sănătate necesare migranților de origine romă, a apreciat Consiliul Europei vineri, criticând de asemenea diferența de tratament aplicată acestora față de alte persoane fără documente, transmite AFP. În 2023, or

Politic Ex 26-06-2026 16:41

Donald Trump revine la hotelul din Washington unde a fost dejucată o posibilă tentativă de asasinat

Președintele american Donald Trump are vineri pe agendă un discurs la evenimentul anual Drumul către Majoritate al grupului evanghelic Coaliția pentru Credință și Libertate, la hotelul Hilton din Washington unde un atacator înarmat a forțat dispozitivul de securitate al Serviciului Secret în 25 aprilie, într-o presupusă tentativă de asasinat, inform

Politic Ex 26-06-2026 16:06

Lavrov îl contrazice pe Rubio și cere claritate din partea SUA asupra rolului de mediator în #Ucraina

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a cerut vineri Statelor Unite să-și clarifice rolul de mediator în încercarea de a pune capăt războiului din Ucraina, în timp ce Moscova și Washingtonul au versiuni contradictorii asupra concluziilor summitului pe care președinții rus și american, Vladimir Putin și Donald Trump, l-au avut în august anul

Politic Ex 26-06-2026 15:14

Adepții liniei dure îl îndeamnă pe Putin să intensifice războiul și să renunțe la discuțiile cu SUA (analiză Reuters)

Înfuriați de atacurile cu drone ucrainene și iritați de ceea ce consideră a fi o promisiune eșuată a SUA de a intermedia sfârșitul războiului în condiții favorabile, adepții liniei dure din Rusia îl îndeamnă pe președintele Vladimir Putin să abandoneze diplomația și să escaladeze conflictul, scrie vineri Reuters într-o analiză.

Politic Ex 26-06-2026 15:12

Rusia și #Ucraina au schimbat vineri câte 160 de prizonieri de război de fiecare parte, anunță Moscova

Rusia și Ucraina au procedat vineri la un nou schimb de prizonieri, câte 160 de fiecare parte, a anunțat Ministerul rus al Apărării, transmit AFP și Reuters. 'O sută șaizeci de militari ruși au fost repatriați din teritoriul controlat de regimul de la Kiev. La schimb au fost predați 160 de prizonieri de război din Forțele armate ucra

Politic Ex 26-06-2026 14:52

Comisia Europeană ancheteaza compania farmaceutică Sanofi pentru obstrucționarea concurenței

Comisia Europeană a anunțat vineri că a declanșat o anchetă oficială împotriva companiei farmaceutice franceze Sanofi pentru obstrucționarea concurenței pe piața vaccinurilor antigripale, transmite AFP. Executivul european a efectuat anul trecut și percheziții în acest dosar. Gigantul farmaceutic este suspectat că a

Politic Ex 26-06-2026 14:46

Ungaria: Ministerul de Externe recheamă de la post 37 de șefi de misiuni diplomatice, într-o primă fază

Ministerul de Externe al Ungariei recheamă de la post 37 de șefi de misiuni diplomatice ungare, într-un prim pas de înnoire a conducerii reprezentanțelor diplomatice în străinătate, a declarat vineri ministrul de externe Anita Orban, într-o postare video pe Facebook, transmite MTI. În timp ce mandatele unora dintr

Politic Ex 26-06-2026 14:38

Crimeea, plasată în 'stare de urgență' după atacurile ucrainene (guvernatorul rus)

Peninsula ucraineană Crimeea, anexată de Rusia, a fost plasată în 'situație de urgență' la nivel regional, a anunțat vineri Serghei Aksionov, guvernatorul numit de Moscova, un regim care vizează să ajute autoritățile să facă față consecințelor recentelor atacuri ucrainene, care au provocat grave penurii de carburant și electricitate, relatează AFP.

Politic Ex 26-06-2026 14:36

Parlamentul bulgar adoptă o reformă judiciară, considerată însă prea timidă de experți

Parlamentul bulgar a adoptat vineri o reformă judiciară pentru a debloca o instituție paralizată de mai mulți ani, o inițiativă considerată însă prea timidă de către experți într-o țară confruntată cu un nivel de corupție ridicat, relatează France Presse. Modificările adoptate vor permite reînnoirea Consiliului Superior al Ma

Politic Ex 26-06-2026 13:57

NATO: Mark Rutte declară că va fi 'ferm, dar discret' în privința îndeplinirii obiectivelor privind cheltuielile destinate apărării

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat că va fi 'ferm, dar discret' în a se asigura că statele membre își respectă angajamentele privind cheltuielile pentru apărare, pe fondul unei dispute din Regatul Unit legate de finanțarea viitoare a armatei, transmite vineri PA Media/dpa. Secretarul general al alianței a făcut o referire vo

Politic Ex 26-06-2026 13:14

AIEA anunță finalizarea reparațiilor la linia electrică principală a centralei Zaporojie

Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) a anunțat vineri că a încheiat reparațiile la linia electrică principală care alimentează centrală nucleară Zaporojie, din sudul Ucrainei, relatează AFP. Reparațiile - realizate în cadrul unei încetări a focului locală și temporară între Ucraina și Rusia, negociată de

Politic Ex 26-06-2026 12:41

Rusia: Moscova instalează baterii antiaeriene pe clădiri rezidențiale ca răspuns la atacurile ucrainene

Comandouri responsabile cu instalarea de baterii antiaeriene în Moscova au desfășurat echipamente de apărare, inclusiv rachete Panțir S-1, în diferite puncte din capitala rusă începând de joi seară și până vineri dimineață devreme, inclusiv pe clădiri rezidențiale, ca răspuns la atacurile ucrainene, informează EFE. Unul dintre pun