Un tânăr, abandonat la naștere într-un tren care mergea spre Constanța, a ajuns să locuiască în trenuri timp de doi ani, după ce a ieșit din sistemul de protecție a copilului.

Cu probleme la inimă, fugind de o familie care l-ar fi exploatat, băiatul s-a descurcat cum a putut. A mâncat ce a primit și ce a găsit pe la gunoaie, s-a spălat cum a putut, a dormit prin trenuri și gări, ajungând să aibă probleme la picioare.

După mai bine de doi ani de rătăciri prin țară, timp în care a parcurs peste 120.000 de kilometri pe șine, adică ar fi putut înconjura pământul de trei ori, băiatul a găsit 'Trenul Speranței', care l-a dus tocmai în celălalt capăt de țară, în Satu Mare, unde a găsit adăpost și ajutor la o asociație care se ocupă de tinerii ieșiți din plasament.

Povestea lui Constantin Danciu începe în 20 februarie 2004. Într-o lume în care copiii se nasc în saloane sterile, înconjurați de medici și părinți emoționați, Costi n-a avut noroc. S-a născut în trenul personal Buzău - Constanța, iar mama l-a abandonat în vagon. A fost găsit în viață și dus la spitalul din Constanța, unde și-a petrecut primul an mai mult conectat la aparate care să-l mențină în viață.

'M-am născut într-un tren pe relația Buzău - Constanța. Maică-mea și taică-meu m-au lăsat acolo, în tren. Au plecat de lângă mine. Am ajuns, cu ajutorul lui Dumnezeu, în Constanța, unde m-a preluat o doamnă și am ajuns la spitalul de urgențe din Constanța. Am stat acolo un an cu aparate pe mine, să nu mor. Mi-au zis de la Protecția Copilului... Pot să îi spun incident, pot să îi spun întâmplare. Copiii se nasc la spital, se nasc oriunde, dar pe mine m-a născut în tren. Am ajuns foarte șocat', a mărturisit Costi, pentru AGERPRES.

Momentul și motivul abandonului rămân neclare și astăzi. Costi nu și-a întâlnit niciodată părinții, dar speră că va veni acea zi. Într-o vreme știa că mama lui a fost accidentată mortal de tren într-o gară, în timp ce ar fi coborât să-i cumpere mâncare, iar tatăl lui, când a văzut accidentul, s-a speriat și a fugit 'ca un laș'. Ulterior avea să descopere că lucrurile nu stau tocmai așa. Nu se știe nici cine a inventat această poveste, însă pentru o vreme îi oferea o oarecare împăcare sufletească, mai ales într-o perioadă în care tinerii au foarte multe frământări interioare.

'De la unul până la șapte ani m-a crescut o femeie. Eu am o problemă la inimă, m-am născut cu o gaură în ventriculul stâng. Nu puteam să urc scările. Urcam două etaje și eram pe jos, nu în stop cardiorespirator sau infarct, dar eram pe jos pentru că nu mai puteam să respir. Femeia nu avea posibilitatea să îmi plătească operația la București, să plătească un chirurg, așa că m-a dat iar la Centru, unde eram mulți copii', a povestit Costi.

De la vârsta de șapte ani a fost dat în plasament la o familie din județul Constanța, care i-a asigurat condiții de trai, însă el nu s-a simțit iubit și susține că au apărut probleme care l-au făcut să fugă încă de la vârsta de 13 ani.

'De la șapte ani am venit în familia unde nu pot să spun că nu aveam mâncare, apă și toate utilitățile de care are nevoie un om. M-au dus la școală, mi-am făcut școala. Nu am înțeles care era faza, dar de la 12-13 ani a început problema cu banii. Soțul avea problema cu băutura. Pe lângă banii primiți de la DGASPC mai trebuia să fac niște bani. Mă ducea pe la toate barurile, cârciumile, hârtoapele, mai munceam pe la oameni, ajutor la ceva. Dă-mi autofiletanta, adu-mi o roabă de ceva. Făceam 100-150 de lei pe zi, ascundeam banii, dar dacă puneam 100 de lei sub fața de masă, dacă plecam undeva ea cotrobăia și îmi lua banii', susține Costi.

Pe lângă el, în familia respectivă mai era un copil de aceeași vârstă, tot în plasament: 'Ne băteam, făceam toate prostiile pe lumea asta. Eu plângeam, femeia venea și îmi zicea că se mai întâmplă'.

Un punct de cotitură, susține Costi, ar fi fost momentul în care i s-ar fi cerut să muncească pentru a plăti înapoi pentru tot ajutorul primit. Apoi, de la vârsta de 13 ani, a început să dispară de acasă și să călătorească cu trenul. La început erau doar el cu un ursuleț alb de pluș pe care îl avea. Totuși, după câteva zile se întorcea.

'După ce mi-a zis că dacă nu am bani pentru toate posibilitățile pe care mi le-au făcut mie, îmbrăcat, spălat, îngrijit, trebuie să dau banii înapoi. Eu n-am înțeles. Era să cad jos când am auzit. De exemplu, dacă iau în grijă un copil al străzii nu aștept să-mi fac bani pe el, nu iau nimic de pe el. Vreau să îl fac mare, să aibă grijă de el. Mi-au zis chestia asta. Eu, pe baza carnetului de elev, aveam cu trenul bilet gratuit în toată România. Când am aflat, am lăsat capul în jos, am zis că merg la un prieten și după aia m-am trezit la București. Apoi am mers la Arad, de la Arad la Timișoara și tot așa, făceam curse cu trenul. Mă deranja că așteptau ceva de la mine. Nu mă simțeam iubit, nu mă simțeam sprijinit. Mă simțeam ca într-un război. Mă plimbau prin țară, apoi mergeam acasă. M-au întrebat unde am fost, dacă mă droghez, dacă beau. Am zis că puteți să-mi faceți orice pentru că îmi va ieși zero. Nu am băut niciodată pentru că nu vreau să îmi duc sănătatea direct în pământ. Îmi pare rău că am rămas cu fumatul, dar o să mă las. De la două pachete am redus la jumătate de pachet pe zi', a spus Costi.

După ce a împlinit vârsta majoratului, a hotărât să plece definitiv. Nu avea o destinație, știa doar că vrea să plece și au urmat mai bine de doi ani de plimbări.

'La 18 ani am ieșit din plasament cu tot cu bagaje, cu ce am avut, m-am suit în tren, am plecat la București. De la București am plecat la Arad, de la Arad la Timișoara, de la Timișoara la Iași. Toată România am făcut-o cu trenul. Doi ani am stat pe trenuri. Dacă nu mai am adresă validă pe buletin nu mai pot să mă angajez. Nu am avut treabă cu poliția, am cazier curat. Mă tot întreba poliția ce faci atâta pe trenuri, ce te tot plimbi atât, cari ceva, faci trafic de persoane, de droguri. Le-am zis că nu fac nimic, doar mă plimb, pentru că nu am unde sta', a mai povestit tânărul.

De-a lungul timpului, Costi și-a făcut tot felul de cunoștințe prin țară, cu care a schimbat numere de telefon și mai discută. Aduna PET-uri din tren ca să mai facă rost de câțiva lei. Mânca efectiv ce găsea și ce mai primea. Ca să simtă spiritul Crăciunului, și-a pus pe el o mică instalație luminoasă pe baterii. Revelionul l-a făcut singur într-un vagon de tren. Neavând ce să facă, Costi și-a deschis cont de Tiktok pe care postează despre trenuri. A avut și o iubită, dar l-a lăsat.

'Pe timp de vară mai stăteam la un prieten în Valu lui Traian din județul Constanța. Mă spălam, mă îmbrăcam. Hainele de pe mine le puneam la spălat, până atunci făceam duș, mâncam, stăteam până când aveam următorul tren să plec, să nu stau pe drumuri. Cu dușul la fel, la cunoștințe. Cu mâncarea, cunoștințele îmi mai dădeau câteva felii de pâine. Nu mă țineau câteva luni de zile. Țigări ceream de la oameni, că nu puteam să-mi permit. Le mai lăsam, mă mai enervam', a mărturisit tânărul.

Nemaifiind elev, nu mai avea posibilitatea de a călători gratuit cu trenul, dar soluția a venit de la o prietenă din Craiova, care l-a înscris la postliceală.

'Singurii prieteni adevărați sunt o fată din București și o fată din Craiova, prieteni, nu iubită sau așa ceva. Fata din Craiova are o poveste mai complicată decât mine. Cea din București e încăpățânată. Fata de la Craiova m-a înscris la o postliceală să am gratuitate cu trenul. După ce am terminat școala trebuia să plătesc. Trebuia să plătesc sute de milioane. Am adunat într-o seară câți kilometri am făcut eu doi ani: 124.768. Am biletele și vreau să le țin amintire. Vreau să le pun pe un perete, să pun un citat cu Dumnezeu și distanța', spune Costi, mândru.

Fiind tot timpul prin trenuri și gări, a devenit un cunoscut al angajaților CFR și al polițiștilor. La un moment dat, la Craiova, l-au dus la secție pentru verificări. Acolo, polițiștii i-ar fi dat detalii despre familie.

'Am avut șansa să dau de taică meu, e lângă municipiul Buzău, comuna Cislău, maică mea cică e prin Gorj. Am aflat de pe la audieri de la Craiova. Cică am trei surori, dar nu cred... Nu pot să cred așa ceva. Eu vreau să văd unde este. Orice om trebuie să vină de undeva, nu ești al nimănui', spune Costi.

Au urmat luni de rătăciri prin țară, a cunoscut gările, mersul trenurilor, locomotivele, timp în care s-au instalat și cele mai crunte gânduri, simțea că viața lui nu mai are niciun sens.

'Am început să mă panichez, să zic că nu mai are niciun rost să trăiesc. Pe relația București - Constanța am deschis ușile în timpul mersului. Trenul avea 150 la oră, e linia bună, se circulă bine. Am deschis ușile în timpul mersului și am zis: Doamne, dacă nu e ceva pe lumea asta să mă salveze, sau să mă salvez eu! Mă arunc în față, în cap. Nu vreau să mă arunc în fața trenului pentru că mi-e milă de mecanic. Mai bine mă arunc eu din tren că nu știe nimeni de mine. Asta e, mă duc la Dumnezeu. M-am apropiat frumos de ușă, a trecut un tren pe partea cealaltă și am simțit o mână pe umăr care m-a tras de la jumate înapoi, ca să nu fac chestia asta. M-am uitat împrejur, m-am uitat la baie, prin vagoane, nu era nimeni. Am crezut că a fost mâna lui Dumnezeu care a zis: Lasă că am ceva mai bun pentru tine!', a mărturisit tânărul.

În acel moment speranța s-a aprins în sufletul lui, a început să caute sensuri, să se agațe de orice fir care îl poate salva din acea situație.

'Am început să-mi unesc forțele, să mă plimb de colo-colo și am zis: Doamne, dacă este ceva pe lumea asta, adu-mi aici în fața ochilor sau salvează-mă din drumuri din astea. Pe ruta București - Oradea am întâlnit o fată care venea de la Drobeta Turnu Severin. Am ajutat-o cu bagajele, am dus-o la locul ei, habar nu avea cu trenul. Mă pun lângă ea și îi spun povestea mea. Mi-a zis: nu-ți face griji: Am ceva mai bun pentru tine. Eu sunt credincioasă, merg la biserică mereu. M-a chemat cu ea. Am ajuns la biserică. Ne-am rugat să scăpăm din drumuri și trenuri. Am mai făcut o dată drumul Constanța - Timișoara, mi-a trimis ea pe whatsapp numărul. 'Ia și sună. E o asociație, omul acesta ia tineri să îi pregătească de viață, să îi ajute să avanseze în viață, să pună bani deoparte'. I-am dat mesaj, m-a sunat, eram speriat', a mai povestit Costi.

Numărul de telefon era al lui Anton Varga, un alt tânăr care a trăit la casele de copii din județul Satu Mare. El a reușit în viață și a deschis, în comuna Micula, un centru pentru tinerii care părăsesc sistemul de protecție al copilului la 18 ani și nu au unde să meargă. Anton l-a întrebat dacă a mâncat ceva în ziua respectivă și l-a chemat la Satu Mare, pentru a sta de vorbă și a-i oferi un acoperiș deasupra capului.

'Am mai făcut vreo două trei rute, nu știam ce să fac. Mulți mi-au zis să nu mă duc la risc. Până la urmă m-am dus, l-am cunoscut pe domnul Anton Varga, mi-a povestit cum a ieșit și el din acest sistem. Îmi face plăcere să stau lângă acest om care m-a acceptat așa cum sunt, cu defecte și calități. M-a luat seara la 10 din gară. Atunci am vorbit speriat. Prostia mea era că nu l-am înțeles din prima. Nu aveam încredere. Am zis că vreau să stau, să nu fiu un om al străzii. Am venit pe 5 decembrie la Satu Mare. Aveam răni pe tălpile de la ambele picioare, aveam piele mucegăită, deshidratare, tremuram. Nu eram în pielea mea. El a simțit asta, a vorbit la medic. Aveam ciupercă pe tot piciorul. Am făcut tratamentul și i-a zis: Mulțumesc, m-ați scăpat de ciuperca de picioare, nu mai am piele crăpată. Am făcut o greșeală foarte mare. Mi-a dat posibilitatea să rămân, dar având în vedere că eu sunt omul trenului, am plecat la București', a mărturisit tânărul.

Cei doi mai țineau legătura, Costi mai mergea la Satu Mare, dar Anton i-a pus în vedere că acest stil de viață trebuia să se termine, nu se poate continua așa.

'I-am dat mesaj că plec. M-a lăsat, totul bine și frumos. Apoi m-am întors și am zis că plec la Craiova că am o prietenă la care i-a murit nu știu cine. Apoi am zis că plec la Vâlcea și mi-a zis: 'Domnul Costică, eu te-am adus să te pui pe picioare, nu să tot pleci. Aici nu e hotel și nu e nici gară. Așa că te rog să vii să îți iei banii pe care i-ai făcut, 150 de lei, că nu poți sta așa'. Era o zi mohorâtă. Am stat în pragul ușii, am plecat capul în jos. Domnul Anton mi-a mai acordat o șansă și de atunci de pe 16.01.2025, eu nu am mai plecat pe drumuri. Mi-a zis că aici n-o să duc lipsă de nimic și nu duc lipsă de nimic', a arătat Costi.

După o perioadă de acomodare, Anton i-a găsit un loc de muncă, dat tânărul, având și probleme cu inima, nu a rezistat prea mult.

'Am lucrat până acum la șlefuit, la orice, 100 de lei plătit pe zi. Doar că șeful era un pic mai dur cu mine și când țipa eu mă speriam. Am zis: Domnul Anton, cum facem, eu mă sperii mereu, nu mă simt în largul meu aici. A zis: 'Nu te teme, găsim noi altceva, du-te întreabă vizavi, la mobilă, manipulant marfă'. Mi-a zis că se va rezolva cu angajare, cu contract muncă. Mulțumesc lui Dumnezeu că am ajuns lângă niște oameni lângă care pot să stau liniștit, când am o problemă, când sufăr', a adăugat Costi.

Acum e puțin mai liniștit, nu mai trebuie să rătăcească prin țară, însă dorința de a-și cunoaște părinții e tot mai mare.

'Întreb: când o să-mi cunosc părinții? Pe tati și pe mami. Să-i văd în fața ochilor, să-i întreb de ce m-ați abandonat, de ce nu sunt copilul vostru? Anton spune că nu e timpul acum, trebuie să mai crești... Sunt speriat de reacția lor. Poate o să spună: bă, tu nu ești copilul meu! Poate dă în mine. Mă gândesc la orice. În mintea omului nu știi niciodată ce este. Da, sunt părinții mei naturali, de sânge, dar nu știu reacția lor. 'Pe tine nu te-am dorit, de aia te-am lăsat' - cuvintele astea în sufletul meu poate mă vor durea. Poate mă voi panica. Nu mi-am dorit o casă bogată cu zeci de milioane pe masă, mi-am dorit să fiu sănătos, să-l am pe Dumnezeu în inima mea, să am un om care crede în Dumnezeu și să mă pregătească de viață', a mărturisit el.

Fondatorul Centrului Eliezer, Anton Varga, a spus că, în momentul în care a ajuns la ei, Costi era într-o stare destul de dificilă.

'Când a venit la noi de abia a putut umbla. Când s-a descălțat mi-a fost foarte milă de el. I-a fost mâncată carnea de la picioare de la atâta stat încălțat. S-a descălțat doar unde a putut să se spele. Am încercat să caut medici să putem să îl tratăm. L-am ținut în apă cu bicarbonat și oțet, i-am luat unguente. De abia a putut să umble. După vreo două săptămâni l-am vindecat. I-am zis: Costică, nu te teme, acum ai venit acasă, ești în loc bun! De acum tu trebuie să uiți trecutul. E greu să îl uiți. Eu, cât îmi stă în putință, o să te ajut', a spus Anton.

Deși au trecut doar câteva luni, Costi pare că începe să se pună pe picioare.

'Sunt foarte mândru de el, a evoluat foarte mult. În două luni a evoluat cât n-a evoluat un alt tânăr în șase luni. E un tânăr ambițios, nu e încăpățânat. Pentru mine e o bucurie că e la noi în centru. Vreau să-l ajut. Dacă mă ascultă, de aici o să meargă cu bani, cu casă. Dacă Domnul ne ajută la evenimentele pe care le organizăm, o să-i găsim o fată din sistem și să-i căsătorim, să aibă familie aici. I-am zis: Costică, pune bani deoparte. În Micula la 7-8.000 de euro găsim o casă, în doi ani ai bănuții. Găsim și o fată din sistem și stați aici. Dacă e băiat harnic, de ce să nu-l angajăm la noi, să fie angajatul centrului? Îl punem pe el să fie îngrijitor pentru alți tineri. Crește Costică. Are dificultăți pe care trebuie să le depășească. Mai strig și eu, dar trebuie, altfel nu poți să faci oameni din ei', a afirmat Anton.

Cea mai importantă responsabilitate pe care a primit-o la centru este curățenia. 'Eu stăteam seara și făceam lună și bec. Dimineața, când venea domnul Anton, era curățenie', spune mândru Costi.

Anton în ajută să își găsească și părinții și va merge cu el să îi întâlnească. Trebuie doar să fie pregătit și autoritățile să răspundă.

'Am făcut demersuri, am trimis hârtii la Autoritate și îi caută. Dacă îi găsim, merg cu el acolo. Este dorința lui să își găsească mama. Eu i-am zis, să fii liniștit, că dacă asculți, te ajut', a încheiat Anton.

Pare că lucrurile au intrat pe un făgaș normal, dar provocări noi se arată la orizont. Cum va face Costi față întâlnirii cu părinții? Îi va găsi vreodată? Cum va trăi fără agitația din gări, zguduitul trenului și zgomotul roților, al șinelor, întipărite în mintea lui încă de la naștere? Important este că că s-a urcat în 'Trenul Speranței'. Doar să nu se dea jos... AGERPRES /(AS - redactor: Gheorghe Pietrar, editor: George Onea, editor online: Andreea Lãzãroiu)

Foto: Gheorghe Pietrar/AGERPRES