Nicoleta Trifan, vicepreședinta Asociației Acasă în Banat, consideră că oamenii pot realiza lucruri ce par imposibile dacă acționează împreună și sunt motivați.

'Avem o putere fantastică atunci când suntem împreună. Nu e nevoie de autorități, de stat, de alinierea planetelor. E nevoie doar ca oamenii să fie motivați și atunci mutăm munții. Super-puterea noastră este de a pune oamenii laolaltă pentru un scop comun, de a-și ajuta semenii, casele și satele lor', afirmă ea.

Nicoleta Trifan a reușit să dea frumusețe unor locuri uitate, să coloreze sate rămase fără viață, să ridice din praf crâmpeie ale patrimoniului cultural bănățean, să readucă speranța revitalizării economice în multe vetre ale satelor, să refacă morile de apă ale Banatului Montan distruse de vreme, să reînvie comunități rurale îmbătrânite după plecarea copiilor la muncă în alte părți mai bune.

Totul se face exclusiv prin muncă de voluntariat, iar în fiecare an, asociația ei reușește să atragă tot mai mulți tineri, specialiști, arhitecți, zidari din țară și străinătate, care vor să ajute.

Nicoleta Trifan a depănat, pentru AGERPRES, povestea ei de viață, o viață împlinită, în care a urcat pe schelele caselor renovate, a amestecat vopsele, și-a purtat fetița de mână și bebelușul de câteva luni în leagăn pe toate aceste șantiere, învățându-i ce înseamnă voluntariatul.

'O femeie, de fapt, orice om, trebuie să fie încrezător în propriile puteri. Să își urmeze visele, să învețe toată viața, să fie deschis la nou și cu o atitudine pozitivă. Femeia ideală nu există, ci doar femeia sau mai bine zis, omul potrivit, la locul potrivit. Recunosc că uneori mă chinui să rămân încrezătoare în puterile mele sau să păstrez o atitudine pozitivă. Dar cred că sunt la locul potrivit, fac exact ceea ce îmi place, atât la serviciu, pentru că sunt manager de programe la Fundația Comunitară, cât și acasă alături de familie, și ca voluntar la Acasă în Banat. Aproape fiecare zi din viața mea e la fel de agitată ca și pentru orice părinte care locuiește într-un oraș mare ca Timișoara și lucrează cu normă întreagă. Ziua mea începe la ora 6:15, când mă trezesc să pregătesc copiii pentru școală, apoi la 7 și ceva pornesc toate mașinile de spălat din casă, iar înainte de ora 8:00 îmi deschid laptopul. În funcție de zi și de program, merg la întâlniri, pregătesc rapoarte, mailuri, mă aud cu cei care au nevoie de ajutor pe partea de fundație. Copiii ajung acasă, de obicei, după prânz, uneori mâncăm împreună, ei își fac temele, noi, eu și soțul Radu continuăm ce avem de făcut (...), apoi mai sunt și activitățile extra-școlare ale copiilor. Seara gătim și ne place să stăm la masă împreună. (...) Iar sâmbetele, în general suntem plecați la diferite acțiuni cu asociația. Atunci, vineri seara e o adevărată nebunie cu pregătirile, sâmbăta suntem plecați, iar duminica încercăm să ne adunăm și să ne pregătim pentru săptămâna care urmează', ne descrie Nicoleta Trifan o zi obișnuită din viața ei.

Ea a fost, în urmă cu peste două decenii, jurnalist al unei companii media din Capitală. Ani de zile a făcut știri, dar marea chemare a venit din partea voluntariatului, a dorinței de a face bine celor din jur. Acum, este deja un nume cunoscut în domeniul voluntariatului, al salvării patrimoniului cultural al Banatului.

'Dacă ar fi să mă gândesc mult în urmă, tot timpul am fost fascinată de cusăturile tradiționale, modelele vechi de pe ștergare sau ii. Nu știu de unde vine pentru că sunt chiar fată de oraș, născută și crescută la oraș, cu bunicii în oraș. Mereu mi-a plăcut să desenez, și desenam modelele de cusături dintr-o carte de la bunica. Pas cu pas, mi-am dat seama că modelele astea care se regăsesc în portul popular, în obiectele tradiționale de uz casnic, pe fațade, dau de fapt identitate și unicitate. Durerea e că le pierdem definitiv, le schimbăm, dar odată cu ele pierdem munca unor generații întregi, dar și ceea ce ne poate deosebi de ceilalți. O casă din Almăj are un anume tipic, față de o casă din Racovița, de exemplu, de aceea arată și satele diferit. Nu zic că ar trebui să păstrăm casele așa cum au fost, fără să schimbăm nimic, sau că ar trebui să purtăm opinci, însă există o cale de mijloc: să păstrăm fațadele, dar să modernizăm pe interior, să păstrăm opincile sau iile și să le folosim la sărbătoare sau să încurajăm micile muzee sătești. Cumva, asta încercăm să facem la Acasă în Banat, să arătăm că obiectele sau casele nu sunt doar 'vechi' și trebuie schimbate, ele pot fi reinterpretate, renovate în ceva care să păstreze esența și frumusețea lor și în același timp, să nu renunțăm la identitatea noastră', spune Nicoleta.

Anul 2016 a adus un nou început pentru familia Radu și Nicoleta Trifan: au fondat Asociația Acasă în Banat.

'Asociația Acasă în Banat a venit ca un pas firesc. În 2016, împreună cu Radu, soțul meu, am cumpărat în satul Valeapai, în Caraș Severin, o casă mică din lemn bătută cu lut, veche din 1850. Pentru că locuim la bloc, ne-am dorit să păstrăm casa așa cum era, în ciuda tuturor sfaturilor să o modernizăm să o consolidăm cu ciment. Noi ne-am apucat să văruim cu var, să retencuim cu lut, așa ca la o casă bătrânească. Costurile nu au fost mari și ne-am dat seama că dacă cea mai mare valoare e timpul și puterea noastră, atunci putem face mai mult decât propria noastră casă. Așa am început. Prima casă renovată a fost a unei doamne în vârstă din sat, din Valeapai, tanti Leana, care era singură, cu probleme de sănătate și nici nu avea pe nimeni. Într-o singură zi, i-am făcut o curățenie generală, am zugrăvit, am renovat și fațada pentru că ne-am dat seama că trebuie să dăm ceva și satului. Vă imaginați ce surpriză a fost dimineața, când am văzut că la un simplu apel pe rețelele sociale au venit niște oameni pe care noi nu îi cunoșteam să ajute o femeie pe care nu au văzut-o niciodată în viața lor. Am zis că suntem pe calea cea bună și trebuie să continuăm', își amintește Nicoleta.

Pentru ea, Banatul are multe lucruri speciale, fiecare loc e unic în felul său și contează cât de bine îi spui povestea. Prin poveste atragi oameni, trezești interesul, vin turiștii, reînvie satul.

'Arhitectura e specifică fiecărei zone. Casele de la Fărășești sunt diferite de cele de la Jimbolia, cele de la Ilidia sunt diferite de cele de la Rudăria. De aceea facem noi Color the Village, evenimentul cu voluntari prin care timp de trei zile zugrăvim 30 de case, pentru că vrem să le redăm frumusețea și unicitatea. Morile, pentru că tot ne ocupăm noi de domeniul acesta, sunt diferite în câmpie față de zonele de munte, iar numărul lor mare și faptul că foarte multe funcționează, mai ales în satele din zonele de munte, dă un mare plus acestei regiuni. Nu în ultimul rând, vorbim despre gastronomie. Aș putea să vă povestesc de la coleșa cu brânză friptă sau brânza de găinușă de la Rudăria sau de crofne, găluște pe varză sau șmoră. Dar important e ce facem noi cu toate astea, cum le dăm mai departe și, mai ales, cum le punem în valoare. Acesta e un rol pe care ni l-am asumat și noi, ca asociație, însă o putem face doar pas cu pas și în funcție de finanțările pe care le obținem, pentru că asociația noastră se susține prin sponsorizări și donații, nu cu fonduri publice', detaliază vicepreședinta Asociației Acasă în Banat.

Cele mai frumoase două proiecte de suflet ale Asociației sunt Color the Village / Colorează satul și proiectul mulinologic de la Rudăria, care a devenit, prin implicarea familiei Trifan, cel mai mare sit de acest tip din țară, cu 25 de mori de apă în același loc.

În luna iunie va avea loc a șaptea ediție a Color the Village, până acum fiind terminate 180 de case.

'De fapt, sunt gospodării, pentru că unele aveau și două clădiri, sunt școli, grădinițe, monumente, mai sunt și biserici, poduri. 180 de obiective, renovate în cei șase ani, șase sate din Timiș și Caraș Severin. Schimbările se văd clar, pentru că satele au primit un suflu nou, nu doar o poveste de spus. Un sat ca Altringen, cu 50 de locuitori, cotropit de 500 de voluntari, timp de trei zile. Au reparat, au zugrăvit, au cărat schele, vopseluri, au dormit în sat, au mâncat. O întreagă nebunie. Ce vedem ca efect e că mulți localnici care nu au fost în proiect își renovează și ei casele, după eveniment. Mai mult, voluntarii ne spun că au prins curaj și și-au renovat singuri apartamentul, de exemplu. Mai sunt 40 de familii pe care le-am ajutat, le-am renovat sau reconstruit case și le-am oferit condiții decente de trai. Sunt familii cu copii, care acum au o cameră în plus, căldură, un loc unde copiii își pot face temele. Sunt bătrâni care și-au petrecut ultimii ani de viață în condiții decente. Asta ne bucură mult, la fel cum ne bucură să vedem când oamenii se adună să ajute necondiționat o familie din satul lor, fără să mai ceară ajutorul din exterior. (...) Interesul pentru morile din Banat a început tot de la Color the Village. Prima ediție am avut-o la Rudăria, unde sunt 25 de mori de apă. Ne-am întrebat la un moment dat câte mori de apă sunt în tot județul Caraș Severin și nu am găsit nicio sursă. Atunci am decis să le numărăm noi, am bătut satele, am căutat prin munți, prin curțile oamenilor și am inventariat peste 250 de mori de apă doar în Caraș. Am și renovat o parte dintre ele, vreo 50. Apoi am făcut același exercițiu și în Timiș și la final am văzut lumina tiparului volumul Morile Banatului. Patrimoniul mulinologic al județelor Timiș și Caraș Severin, publicat de Asociație, dar scris și conceput de Radu, soțul meu. Totul a crescut exponențial, suntem parte dintr-o organizație internațională, anul acesta a ieșit un al doilea volum scris de Radu, legat însă de Morile de la Rudăria. Tot el a făcut demersurile și Asociația Acasă în Banat a preluat o moară în concesiune, moara de la Valeapai, despre care vă promit că veți auzi numai lucruri frumoase', arată Nicoleta Trifan.

Copiii familiei au apărut înainte de a avea asociația, ei fiind, de altfel, și motivul pentru care au cumpărat căsuța de la Valeapai. Neavând bunicii aproape, familia și-a dorit ca micuții să poată avea un loc în care să alerge, să experimenteze, să cadă, să se ridice.

'Copiii au crescut odată cu Asociația, au fost cu noi și la căutat mori de apă și la zugrăvit și la toate edițiile de Color the Village. Ei fac ce vor la acțiuni, ce le face plăcere. Au și tencuit, au zugrăvit, au pictat, au strâns și donații, au făcut și demonstrații de măcinat la expoziții. Noi suntem cumva împărțiți, Radu fiind angajat permanent al asociației, are mult mai multe responsabilități față de mine. El organizează acțiunile, șantierele, el se ocupă să fie materiale, voluntarii să fie bine distribuiți, dar și de discuțiile cu sponsorii, de contabilitate sau de scris proiecte. Eu îl ajut cu partea de organizarea voluntarilor, pe partea de comunicare, cu mâncare când e nevoie de pregătit pentru voluntari sau pentru o expoziție. Cumva, avem o capacitate mare de adaptare, așadar facem ce e nevoie oricare dintre noi. Copiii noștri sunt cea mai mare realizare, desigur. Rolul nostru este de a-i îndruma pe cât putem, dar mai ales să îi încurajăm și să îi susținem în ceea ce își doresc să facă. Cred că fiecare etapă a vieții pe care am trecut-o cu brio, după toate dificultățile ei, a fost o realizare personală, de la admiterea la liceu, la facultate, la terminarea facultății, la master. De la cumpărarea apartamentului în care locuim, la cumpărarea căsuței de la Valeapai, de la înființarea Asociației până la finalizarea fiecărei ediții de Color the Village, toate sunt realizări care m-au făcut să evoluez de la o etapă la alta, să învăț ceva nou. (...) Asta e de fapt și super-puterea Acasă în Banat: de a pune oamenii laolaltă pentru un scop comun, de a-și ajuta semenii, casele și satele lor', mărturisește Nicoleta.

Pentru Acasă în Banat, noua provocare este cu siguranță Moara Valeapai. De anul trecut, asociația a preluat această moară din sat și urmează reabilitarea, nu ca să macine doar făină, ca pe vremuri, ci ca un muzeu, centru de voluntariat, loc de petrecere a timpului liber, loc în care oamenii să redescopere meșteșuguri și bucate de odinioară.

'Color the Village vine în acest an cu o nouă provocare pentru că va fi la Grădinari, în Caraș Severin. Ne bazăm pe o super-echipă și va fi o ediție de ținut minte. La Fundația Comunitară Timișoara am reușit să dezvolt două programe, unul dedicat educației, iar unul dedicat promovării mișcării și mersului pe bicicletă și îmi doresc ca ele să crească tot mai mult. Visez ca RO Bike Valley să devină un program național. Pe plan personal, vreau să mă fac și brutar. Îmi doresc să fac un curs de brutar, iar astfel, la moară, să facem un cuptor, iar eu să am calificarea necesară să pot și face brutărie artizanală, să pregătesc mai multe feluri de pâine cu copiii și cu vizitatorii. Mie îmi place mult să pregătesc pâine și cred că un cuptor va fi un element esențial pentru moara de la Valeapai', încheie Nicoleta Trifan, ziarista care readuce viața în satele uitate. AGERPRES/(A, AS - redactor: Otilia Halunga, editor: George Onea, editor online: Ady Ivaşcu)