VIDEO Franța: 'Amenințarea rusă există' și 'ne afectează', afirmă președintele francez Emmanuel Macron

Președintele Franței Emmanuel Macron a afirmat într-un discurs televizat rostit miercuri seara că 'amenințarea rusă există' și 'ne afectează' fără 'să cunoască frontiere', relatează AFP.
'În fața acestei lumi a pericolului, a rămâne spectator ar fi o nebunie', a avertizat președintele Macron.
Franța îi va reuni săptămâna viitoare la Paris pe șefii de stat major din țările pregătite să garanteze o pace viitoare în Ucraina, a anunțat Emmanuel Macron în discursul adresat francezilor.
Pacea în Ucraina 'va implica, probabil, și desfășurarea de forțe europene. Acestea nu ar merge să lupte astăzi, nu ar merge să lupte pe prima linie a frontului, dar ar fi acolo, dimpotrivă, odată cu semnarea păcii, pentru a-i garanta respectul deplin. De săptămâna viitoare, îi vom reuni la Paris pe șefii de stat major din țările care doresc să-și asume responsabilitățile în acest sens', a declarat președintele francez.
Emmanuel Macron a afirmat, de asemenea, că dorește 'să deschidă dezbaterea strategică' privind protecția Europei prin arma nucleară franceză, amintind totodată că decizia de a recurge la aceasta a fost 'întotdeauna și va rămâne în mâinile președintelui Republicii'.
'Răspunzând apelului istoric al viitorului cancelar german (Friedrich Merz, n.red.), am decis să deschid dezbaterea strategică privind protecția aliaților noștri de pe continentul european prin forța noastră de descurajare. Orice s-ar întâmpla, decizia a fost și va rămâne întotdeauna în mâinile președintelui Republicii, comandantul forțelor armate', a precizat președintele francez în cadrul discursului televizat.AGERPRES/(AS - redactor: Violeta Gheorghe, editor online: Andreea Preda)
Citiţi şi:
* VIDEO Franța: Macron propune o dezbatere privind o descurajare nucleară extinsă la aliații europeni
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Bombardamente israeliene în Liban împotriva unei instalații Hezbollah pentru producția rachetelor
Armata israeliană a efectuat bombardamente în Liban vizând 'infrastructuri' ale Hezbollah, între care un 'important sit de producție a rachetelor', a anunțat joi ministrul apărării israelian, Israel Katz, citat de AFP. Armata 'lovește în acest moment cu forță infrastructurile teroriste ale organizației terori
Acord UE-SUA: Franța a fost 'un pic singură', regretă premierul francez
Franța a fost 'un pic singură' în bătălia comercială în fața SUA, și-a exprimat regretul joi premierul francez Francois Bayrou, apreciind că aceasta 'nu este sfârșitul poveștii', potrivit AFP. Șeful guvernului francez, care criticase vehement luni acordul comercial încheiat între Uniunea Europeană și SUA, depl&acir
Statele Unite și țări aliate acuză Iranul că duce o politică de 'asasinate și răpiri' în străinătate
Statele Unite și alte 13 țări aliate au acuzat joi Iranul că duce o politică de 'asasinate și răpiri' în străinătate, potrivit unei declarații comune, relatează AFP. 'Suntem unite în opoziția noastră față de încercările serviciilor de informații iraniene de a ucide, răpi și hărțui persoane în Europa și America de Nord, &icir
Niciun ucrainean nu trebuie 'să fie lăsat în viață', susține o agenție de presă rusă
Rusia a lansat în noaptea de miercuri spre joi unul dintre cele mai puternice atacuri combinate cu rachete și drone asupra Kievului, omorând cel puțin 13 persoane și rănind altele 135, printre care mulți copii, conform The Kyiv Independent, în timp ce Kremlinul susține în mod oficial că nu țintește civili în Ucraina, ci doar infrastructură milit
Președintele ales al Poloniei, Karol Nawrocki, a avut prima convorbire la telefon cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski
Președintele ales al Poloniei, Karol Nawrocki, a avut joi prima sa convorbire la telefon cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, căruia i-a promis continuarea ajutorului pentru Ucraina în războiul cu Rusia, dar și abordarea temelor istorice dificile în relațiile bilaterale, aspect care face referire la chestiunea masacrului de la Volînia și care nu a
Rusia: Putin a promulgat legea care înăsprește cenzura și supravegherea pe internet
Președintele rus Vladimir Putin a promulgat joi o lege ce prevede pedepsirea căutărilor pe internet de conținut calificat drept 'extremist', un text care a stârnit îngrijorare chiar și în rândul susținătorilor Kremlinului și care accentuează și mai mult represiunea în Rusia, relatează AFP. Acest text a provocat un gest rar
Trimisul special al SUA, în Israel pe fondul crizei alimentare din Gaza și al impasului în negocierile de la Doha
Trimisul special al SUA pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, a început joi o vizită în Israel, unde s-a întâlnit mai întâi cu premierul de dreapta Benjamin Netanyahu, potrivit biroului șefului guvernului israelian, citat de DPA. Situația umanitară din Fâșia Gaza, soarta ostaticilor israelieni aflaț
Rusia și Siria își consolidează legăturile și vor revizui vechile lor acorduri
Rusia și Siria și-au manifestat joi voința de a-și normaliza relațiile bilaterale, demers în cadrul căruia vor revizui acordurile încheiate pe vremea fostului președinte sirian Bashar al-Assad, cu ocazia primei vizite efectuate la Moscova de noul ministrul sirian de externe, Asaad al-Shaibani, căruia i s-a alăturat între timp și ministrul sirian al apărării
Guvernul portughez ia în considerare recunoașterea statului Palestina în septembrie la ONU
Guvernul portughez se va consulta cu președintele și parlamentul în vederea recunoașterii statului Palestina la ONU în septembrie, a anunțat joi într-un comunicat biroul prim-ministrului Luis Muntenegru, citat de AFP. Portugalia 'ia în considerare recunoașterea statului palestinian, în cadrul unei proceduri care ar putea fi &i
Statele Unite anunță sancțiuni împotriva unor oficiali ai Autorității Palestiniene și Organizației pentru Eliberarea Palestinei
Statele Unite au impus joi sancțiuni împotriva unor oficiali ai Autorității Palestiniene (AP) și ai unor membri ai Organizației pentru Eliberarea Palestinei (OEP), acuzând cele două organisme că iau măsuri pentru 'internaționalizarea conflictului lor cu Israelul' și subminarea eforturilor de pace, se arată într-un comunicat al Departamentului de Sta
#Ucraina: Zelenski a promulgat legea ce restabilește independența instituțiilor anticorupție
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat joi că a promulgat legea ce restabilește independența organismelor anticorupție, votată mai devreme în aceeași zi de parlament, fiind astfel anulată o lege adoptată săptămâna trecută și care plasa două instituții principale anticorupție sub tutela procurorului general, măsură care a condus la proteste de stradă,
Schimburi de replici cu amenințări între Donald Trump și fostul președinte rus Dmitri Medvedev
Fostul președinte rus Dmitri Medvedev i-a transmis joi președintelui american Donald Trump să-și amintească faptul că Rusia deține capabilități de atac nuclear din epoca sovietică pe care le-ar putea folosi ca ultimă soluție, după ce Trump i-a spus lui Medvedev să-și 'măsoare cuvintele', într-un schimb de replici ce survine în timp ce se scurge ultimatumu
BTA/Ministrul bulgar al apărării este optimist cu privire la finalizarea cu succes a recrutării a 1000 de soldați în acest an
'Suntem optimiști cu privire la finalizarea cu succes a concursurilor pentru recrutarea a 1000 de militari în acest an', a declarat ministrul bulgar al apărării, Atanas Zaprianov, în cadrul unei conferințe de presă la Academia Militară G. S. Rakovski joi. 'Toate concursurile organizate până în prezent s-au desfășurat cu succ
Germania afirmă că Israelul este tot mai izolat diplomatic din cauza situației din Gaza
Ministrul german de externe Johann Wadephul a lansat joi un avertisment către Israel, afirmând că este din ce în ce mai izolat din punct de vedere diplomatic din cauza dezastrului umanitar din Fâșia Gaza și a amenințărilor privind anexarea Cisiordaniei, relatează AFP. 'Recenta conferință a ONU de la New York a arătat că Israelul se află d
Suedia: Osama Krayem, condamnat la închisoare pe viață pentru asasinarea unui pilot iordanian ars de viu
Jihadistul suedez Osama Krayem, condamnat deja pentru rolul său în atentatele de la Paris (2015) și Bruxelles (2016), a primit joi o pedeapsă de închisoare pe viață pentru participarea la asasinarea unui pilot iordanian ars de viu într-o cușcă de organizația Stat Islamic (SI) în Siria, relatează AFP. ''Acuzatul