Un meteorit dezvăluie detalii din tinerețea planetei Marte
Fragmentele de granit provenite dintr-un meteorit sugerează că embrionii unui continent s-au format pe Marte în urmă cu 4,4 miliarde de ani, dezvăluind informații cu privire la procesul de evoluție al Plantei Roșii, dar și al Pământului, transmite AFP.
Deși misiunile de explorare trimise pe Planeta Roșie nu au adus încă mostre de rocă marțiană pe Pământ, unele fragmente au ajuns deja la noi sub formă de meteoriți.
Originea acestor 400 kg de roci colectate din întreaga lume a fost determinată în special datorită ''gazelor rare care au fost prinse în unele dintre aceste roci marțiane în momentul în care au fost expulzate în spațiu'', a explicat pentru AFP Brigitte Zanda, specialist în meteoriți la Muzeul Național de Istorie Naturală (MNHN) din Paris.
Aceste gaze rare corespund celor ''identificate în atmosfera lui Marte'', a precizat Brigitte Zanda, co-autoare a studiului publicat vineri în revista Nature Geosciences.
În 2012, un dealer francez de meteoriți i-a adus mostre găsite în Sahara de Vest. Meteoritul NWA7533, supranumit ''Black Beauty'' (frumusețea neagră), avea o textură ''foarte complexă'' și ''total diferită'' față de alți meteoriți marțieni, a spus ea. Interiorul, întunecat și pătat cu granule ''roz deschis și albicioase'', este format din fragmente de rocă și praf care s-au consolidat în urma unuia sau mai multor impacturi produse pe un teren foarte vechi din emisfera sudică a lui Marte.
Toți meteoriții marțieni găsiți până acum au compoziție bazaltică, a spus Zanda. Aceste roci dense, care formează crusta oceanică de pe Pământ, sunt formate prin răcirea rapidă a oceanului de magmă de la suprafața unei planete în timpul formării acesteia.
Oamenii de știință au crezut multă vreme că pe Marte acest proces s-a oprit la scurt timp după ce a început și că pe Planeta Roșie nu există formațiuni echivalente continentelor terestre. Acestea din urmă sunt constituite din roci bogate în dioxid de siliciu, mai puțin dens decât bazaltul și care ''plutesc'' pe crusta oceanică.
Această ipoteză a fost contestată în ultimul deceniu de descoperirea de către roverul Curiosity a unor roci marțiene mai bogate în dioxid de siliciu decât în bazalt. Acest lucru este confirmat de studiul publicat în Nature Geosciences.
O parte dintre fragmentele mateoritului ''Black Beauty'' s-a demonstrat că sunt din granit, care conține un mineral compus din dioxod de siliciu pur: cuarțul.
''Se pare că pe Marte s-au format protocontinente și că acest lucru este legat de impacturi care au topit o mare parte a crustei marțiene, lichidele astfel formate evoluând către compoziții mai bogate în dioxid de siliciu'', spune Brigitte Zanda.
Această descoperire reprezintă totodată și un argument puternic cu privire la prezența apei la suprafața lui Marte, în trecutul îndepărtat al acestei planete pentru că aceste fenomene au fost facilitate de asimilarea apei în magmă. Dar, din moment ce Marte este mult mai mică decât Pământul și a stocat inițial mai puțină căldură, ''crusta sa a încetat să se reînnoiască foarte devreme'', explică cercetătoarea.
Aceste fragmente marțiene de granit vechi de 4,4 miliarde de ani dezvăluie date și cu privire la evoluția geologică din primii ani ai planetei noastre, în condițiile în care ''nu avem acces la nicio rocă atât de veche de pe Pământ'', mai subliniază ea.
Cele mai vechi roci de pe planeta noastră au fost distruse de efectul combinat al eroziunii și al plăcilor tectonice - plăci rigide care se deplasează pe suprafața Pământului, schimbând aspectul continentelor și oceanelor. Singurele dovezi din trecutul extrem de îndepărtat al Pământului sunt fragmente de zircon care datează de 4,3 miliarde de ani.
''Modelele fizice arată că Marte și Terra au avut probabil condiții climatice foarte asemănătoare și că procesele geologice care au avut loc acolo au fost similare. Prin urmare, este posibil să credem că procesele de la originea primelor continente terestre sunt asemănătoare cu cele care au format primele granituri marțiane'', potrivit cercetătoarei. AGERPRES/(AS - editor: Codruț Bălu, editor online: Gabriela Badea)
* Sursa foto: https://museum.nantesmetropole.fr
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Președinția COP31 solicită statelor angajamente pentru a face din AI 'o parte a soluției' pentru climă
Președinția COP31 a cerut țărilor să se angajeze voluntar să facă din inteligența artificială (AI) 'o parte a soluției la provocările climatice', mai degrabă decât o nouă sursă de creștere a emisiilor de gaze cu efect de seră, prin lansarea miercuri a unui prim document de politici pe această temă, transmite AFP. Această problemă
Găurile negre s-ar putea diviza, dar doar dacă se rotesc la viteze extreme (studiu)
O gaură neagră s-ar putea scinda în două găuri negre distincte, dar doar dacă gaura neagră inițială se rotește suficient de rapid, conform unui nou studiu publicat pe 22 octombrie în revista Physical Review D, transmite
Un rover al NASA a detectat particule de praf ultrafine pe planeta Marte
Marte este o planetă cu foarte mult praf. Praful marțian este pus în mișcare de vânturi zilnice, de vârtejuri - cunoscute sub numele de ''diavoli de praf'' - și de furtuni de praf de mari dimensiuni, care se manifestă la nivel local, regional și chiar global. Praful reprezintă un factor care trebuie luat în considerare în
Astronomii au descoperit o potențială nouă planetă pitică dincolo de orbita lui Neptun
Puternicul Observator Vera Rubin a detectat ceea ce pare a fi o planetă pitică ce orbitează în jurul Soarelui, în adâncurile înghețate ale spațiului de dincolo de orbita planetei Neptun, transmite miercuri
Fumul provenit de la incendiile de vegetație poate reduce producția parcurilor solare cu 70% (studiu)
Fumul provenit de la incendiile de vegetație de mare amploare poate reduce producția de energie solară cu până la 70% pe o rază de aproximativ 50 de kilometri față de focare și cu până la 30% pe o distanță de cel puțin 150 de kilometri, a dezvăluit un studiu australian recent, informează Xinhua. Cercetătorii au utilizat date meteor
Cercetătorii au descoperit rămășițele unei specii străvechi de pește cu carapace, primul amfibian marin cunoscut
Amfibienii se bazează pe pielea lor permeabilă pentru funcțiile vitale de respirație și hidratare, o adaptare la mediul de apă dulce, care este însă compromisă de sarea din apa de mare. Prin urmare, nu era cunoscut niciun amfibian - dispărut sau încă prezent - cu un mod de viață adaptat complet mediului marin. Însă, un studiu recent a adus informați
Singapore/Pasionații de alergare se antrenează în centrele comerciale pentru a se feri de smog
Zgomotul pantofilor de alergare răsună, înainte de deschiderea magazinelor, pe culoarele climatizate ale unui centru comercial din Singapore, devenit un refugiu pentru alergătorii matinali pe fondul smogului sufocant de afară, relatează miercuri AFP. Calitatea aerului din Singapore a ajuns, în ultimele săptămâni, la cel mai scăzut nivel din u
Sănătate / Schimbările climatice trebuie declarate ''urgență sanitară mondială'' (raport)
Schimbările climatice, care au provocat trei milioane de decese în perioada 2016-2023, trebuie declarate ''urgență sanitară mondială'' pentru a deveni astfel prioritare pentru guverne în vederea finanțării adaptării sistemelor sanitare și a economiilor, afirmă un studiu de referință, potrivit AFP. Publicat în revista medicală
Ciclonul Arnab lovește India; mii de persoane au fost evacuate
Vânturile puternice și ploile torențiale au lovit miercuri coasta de sud-est a Indiei, după ce ciclonul Arnab a atins zona de uscat, conform serviciului național de meteorologie, citat de AFP. Autoritățile indiene au dispus marți evacuarea a aproape 100.000 de persoane din statele Andhra Pradesh și Odisha. Arnab a lovit Andhra Pradesh mier
Ciclonul Arnab va atinge uscatul pe coastele estice ale Indiei
Arnab, un ciclon foarte puternic, cu vânturi care ajung la viteze de aproape 130 km/h, urmează să atingă uscatul pe coastele estice și sud-estice ale Indiei în primele ore ale dimineții de miercuri, a anunțat marți Departamentul Indian de Meteorologie (IMD), citat de agenția de presă Xinhua. Mai multe mii de persoane au fost evacua
Cercetătorii din Australia au descoperit un nou tratament potențial pentru o boală genetică rară
Cercetătorii din Australia au descoperit o modalitate de a debloca o 'frână genetică' ce inactivează genele sănătoase în cazul sindromului Prader-Willi, deschizând astfel o posibilă nouă cale pentru tratarea acestei boli genetice rare, informează agenția de presă Xinhua. Oamenii de știință de la Institutul de Cercetăr
Gazele cu efect de seră au atins concentrații record în 2025, potrivit ONU
Concentrațiile de gaze cu efect de seră, motorul principal al schimbărilor climatice, au atins un nivel record în 2025 și continuă să crească în acest an, condamnând planeta noastră la 'un viitor mai cald', a avertizat marți ONU, informează AFP. Potrivit Organizației Meteorologice Mondiale (OMM), concentrațiile atmosf
Folosirea AI pentru sarcini simple duce la pierderea motivației și capacității de a le rezolva fără ajutorul AI (studiu)
O nouă cercetare arată că persoanele care se bazează pe inteligența artificială (AI) pentru a rezolva probleme simple obțin rezultate mai slabe - și sunt mai predispuse să renunțe - atunci când trebuie să rezolve sarcini similare fără acest ajutor, comparativ cu persoanele care nu apelează la AI pentru a obține răspunsuri rapide, transmite marți Live Science ca
Climă/ Reducerea cu 6% a emisiilor globale preconizată până în 2035 este 'insuficientă', potrivit ONU
Organizația Națiunilor Unite (ONU) a estimat, marți, că angajamentele recente asumate de state în ceea ce privește reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) vor permite o scădere de doar 6% până în 2035, un procent 'în mod clar insuficient' pentru atingerea obiectivelor climatice, transmite AFP. 'Nivelurile totale l
Observatorul Vera C. Rubin în căutarea microsateliților naturali ai Pământului
Observatorul Vera C. Rubin, prin programul său de 10 ani 'Legacy Survey of Space and Time' (LSST), are misiunea de a căuta și identifica asteroizii de dimensiuni mici care sunt prinși de atracția gravitațională a Pământului, devenind pentru perioade scurte de timp sateliți naturali ai planetei, conform unui material publicat luni de Space.com.












