CNA: 15 ordine de eliminare a conținutului ilegal de pe marile platforme, în ultimele șase luni
Consiliul Național al Audiovizualului a anunțat, vineri, că a emis, în ultimele șase luni, 15 ordine de eliminare a conținutului ilegal de pe marile platforme.
'Impactul acestor ordine de eliminare se ridică la 25.012.073 de vizualizări ale materialelor audiovizuale eliminate de pe platformele online foarte mari (VLOPs), vizând YouTube, Facebook și TikTok', a informat CNA, într-un comunicat transmis AGERPRES.
Un ordin de eliminare reprezintă o decizie oficială emisă de CNA, prin care se solicită platformelor online să acționeze împotriva unui anumit element sau a mai multor elemente de conținut ilegal, prin eliminarea acestora de pe platformă, a explicat CNA, în comunicatul semnat de vicepreședintele Consiliului, Valentin-Alexandru Jucan.
Ordinul de eliminare a conținutului ilegal se bazează pe prevederile Regulamentului (UE) 2022/2065 privind serviciile online - DSA, dar și pe dispozițiile Legii nr. 50/2024, lege privind aplicarea regulamentului DSA.
Conținutul ilegal include materiale audiovizuale care încalcă în mod direct prevederile legale europene sau naționale și care afectează sau pot afecta ordinea publică, siguranța națională sau drepturile fundamentale ale cetățenilor, precum: conținutul terorist sau/și de incitare la violență; discursul de ură și incitare la discriminare; dezinformarea gravă cu impact asupra siguranței publice sau exploatarea minorilor.
CNA poate solicita eliminarea conținutului ilegal de pe orice platformă digitală care permite publicarea sau distribuirea de materiale, inclusiv: platforme de social media (Facebook, Instagram, TikTok, 'X' - unde postările, imaginile și videoclipurile pot fi distribuite rapid și pot avea un impact major); platforme de partajare a materialelor video (video-sharing), de exemplu YouTube, Vimeo - unde videoclipuri cu conținut ilegal pot ajunge la un public extins.
Potrivit Consiliului, ordinul de eliminare nu reprezintă cenzură, ci este o măsură legală aplicată exclusiv asupra materialelor care încalcă normele legale și pun în pericol ordinea publică, siguranța națională sau drepturile fundamentale ale cetățenilor, opiniile legitime, dezbaterile publice și exprimarea liberă nefăcând obiectul acestor măsuri, în conformitate cu articolul 11 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene privind libertatea de exprimare.
'Prin urmare, se acționează doar asupra materialelor audiovizuale dovedit ilegale, conform legislației audiovizuale, cum ar fi conținutul terorist, discursul de ură, dezinformarea gravă sau comunicări comerciale interzise, atunci când acestea sunt incluse într-un material audiovizual', precizează CNA.
Conform comunicatului, CNA emite ordinul de eliminare imediat după ce constată, pe baza raportului de monitorizare redactat după primirea unei petiții, că un material audiovizual disponibil pe o platformă digitală încalcă legislația europeană sau națională în vigoare. Platformele online foarte mari (VLOPs) au un timp de reacție variabil, în general 24 de ore, în funcție de complexitatea cazului și de măsurile interne de moderare.
Dacă platformele nu se conformează ordinului de eliminare a conținutului ilegal emis de CNA, acesta este transmis către coordonatorul serviciilor digitale din România (ANCOM). În cazul în care platforma continuă să nu respecte obligațiile de eliminare, coordonatorul serviciilor online notifică Comisia Europeană, respectiv coordonatorul serviciilor online din statul membru unde platforma își are sediul, se mai explică în comunicatul CNA.
Pentru platformele online foarte mari (VLOP), Comisia Europeană are competența de a aplica sancțiuni, inclusiv amenzi de până la 6% din cifra de afaceri globală, pentru încălcări grave și sistematice ale Regulamentului DSA.
Pentru protecția minorilor, CNA impune platformelor digitale aflate sub jurisdicția României obligația de a lua măsuri pentru protejarea acestora și a publicului larg, conform prevederilor din Legea Audiovizualului nr. 504/2002.
Este recomandat ca părinții să instaleze software de control parental pe dispozitivele utilizate de copii, aceste instrumente permițând setarea unor filtre de conținut, blocarea anumitor site-uri și monitorizarea activității online a copiilor.
Totodată, CNA recomandă părinților crearea unui mediu digital sigur acasă prin discuții regulate cu copii, stabilirea unor reguli clare și acordarea atenție activităților online ale copiilor; implicarea în activitățile online, informarea și educația continuă, raportarea conținutului inadecvat.
'Prin aceste măsuri, părinții pot juca un rol activ în protejarea copiilor, completând eforturile CNA de a asigura un mediu online sigur și responsabil. CNA oferă, de asemenea, suport tehnic și ghiduri detaliate pentru implementarea acestor măsuri, contribuind la reducerea expunerii copiilor la conținutul ilegal', mai informează CNA. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Popescu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Maestrul Cristian Măcelaru va coordona Masterclass-urile Concursului Enescu 2026; în premieră - compoziție
Maestrul Cristian Măcelaru revine la pupitrul formării unei noi generații de artiști, coordonând, în perioada 24-28 august, o nouă serie de masterclass-uri în cadrul ediției a XX-a a Concursului Internațional George Enescu. 'După impactul remarcabil al ediției anterioare, care a redefinit rolul Concursului Internațional G
Sibiul, fostă Capitală Culturală Europeană, nu are galerie de artă comercială și nici hub cultural (curator)
Curatorul Liviana Dan atrage atenția asupra lipsei infrastructurii pentru arta contemporană în Sibiu și afirmă că orașul nu are galerii de artă comerciale, spații alternative sau un hub cultural, în pofida statutului de primul oraș românesc care a fost Capitală Culturală Europeană în urmă cu 19 ani. 'Sunt foarte mul
Mihaela Simion (MNIR): Vă asigurăm că noi suntem primii interesați de autentificarea Coifului de la Coțofenești
Mihaela Simion, director interimar adjunct al Muzeului Național de Istorie a României, a declarat vineri că specialiștii instituției sunt primii interesați și cei mai în măsură să verifice autenticitatea Coifului de la Coțofenești și a celor două brățări dacice recuperate după furtul de anul trecut din Muzeul Drents. 'Lucrurile
Demeter: Raportul Comisiei de control a Ministerului Culturii pentru verificări la Muzeul Enescu - transmis Parchetului
Raportul Comisiei de control a Ministerului Culturii privind verificările efectuate la Muzeul Național 'George Enescu' a fost transmis Parchetului, a anunțat vineri ministrul Culturii, Demeter Andras. 'Raportul de control a fost transmis Parchetului pentru investigarea aspectelor legale de degradarea bunurilor culturale de Tezaur.
Bihor: Expoziția 'Arta vitraliului la 360 de grade' a Amaliei Verzea a ajuns la Oradea
Expoziția personală 'Arta vitraliului la 360 de grade', semnată de artista orădeană de renume internațional Amalia Verzea, a ajuns, după prezentarea de la București, în orașul natal, la Muzeul Țării Crișurilor, unde poate fi vizitată până în 10 mai, ulterior urmând să fie itinerată la Roma. 'Toată viața mea
Covasna: Benzile desenate și biblioterapia printre noutățile SepsiBook; invitați - Ioana Pârvulescu, Berg Judit și Andrei Dosa
Scriitorii Ioana Pârvulescu, Berg Judit, Dan Coman și Andrei Dosa se numără printre invitații celei de-a cincea ediții a Târgului de carte și Festivalului de literatură contemporană SepsiBook, ce va avea loc în perioada 14 și 17 mai, la Arena Sepsi din Sfântu Gheorghe, sub semnul 'Anului liceenilor'. Potrivit or
Film O'Clock International Festival #6 - în 12 țări din Europa și Africa
Film O'Clock International Festival #6 va avea loc în perioada 16 - 19 aprilie în 12 țări din Europa și Africa, informează un comunicat al organizatorilor transmis, vineri, AGERPRES. Festivalul reunește 12 țări - Lituania, Polonia, Germania, Ucraina, Moldova, Serbia, România, Bulgaria, Cipru, Grecia, Egipt și Africa de Su
Expoziția tematică 'Lumea cetăților dacice: oameni, eroi și zei' - din 20 mai, la Palatul Suțu
Expoziția tematică 'Lumea cetăților dacice: oameni, eroi și zei' se va deschide din 20 mai, la Palatul Suțu. 'Din 20 mai, vă invităm la expoziția tematică 'Lumea cetăților dacice: oameni, eroi și zei', un prilej de a descoperi lumea fascinantă a dacilor și a fortificațiilor lor, privite prin lentila descoperirilor arheologice spectaculoase.
Buzău: Expoziție dedicată tinerilor artiști, organizată în parteneriat cu Fundația Regală Margareta a României
Muzeul Județean Buzău, în parteneriat cu Fundația Regală Margareta a României, organizeză vernisajul expoziției 'Năzuința de zbor', dedicată tinerilor artiști ai generației 2026, eveniment care coincide cu împlinirea a 130 de ani de la inaugurarea clădirii fostului spital 'I. C. Brătianu', transformat într-un centru cultural.
Iași: Scrisoarea Pastorală a episcopului romano-catolic Iosif Păuleț - îndemn la speranță și lumină pentru credincioși
Credincioșii sunt îndemnați să trăiască sărbătoarea Paștelui în spiritul speranței și al bucuriei, potrivit mesajului transmis în Scrisoarea Pastorală de episcopul romano-catolic de Iași, Iosif Păuleț, cu ocazia celebrării Învierii Domnului. Episcopul subliniază că această perioadă este una a luminii și a reînnoirii sufletești, &i
Expoziție cu lucrări ale artiștilor Lia și Dan Perjovschi, de vineri, la ARCUB - Hanul Gabroveni
Două dintre cele mai reprezentative nume ale artei contemporane românești, Lia și Dan Perjovschi, își reunesc lucrările, pentru prima dată în România, în expoziția 'DRAFT pentru o retrospectivă comună', ce va fi deschisă, de vineri până pe 26 iulie, la ARCUB - Hanul Gabroveni. Potrivit unui comunicat
Ovidiu Țentea (MNIR), despre proiectul Ministerului Culturii pentru Programul ''Limes'': Se vede caracterul pe grabă la fundamentare
Ovidiu Țentea, reprezentant al Muzeului Național de Istorie a României (MNIR) și fost manager interimar al instituției, a criticat joi proiectul Ministerului Culturii privind Programul național ''Limes'', afirmând că documentul ''a fost fundamentat pe grabă'' și prezintă ''incoerență administrativă''.
Patriarhul Daniel, în Pastorala de Paști: Este necesar să fie afirmate cu tărie sfințenia căsătoriei și solidaritatea în familie
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, evidențiază, în Pastorala de Paști, necesitatea afirmării cu tărie a sfințeniei căsătoriei, solidarității în familie și între familii, a demnității maternității și a paternității în fața propunerii unor ''modele'' străine de valorile creștine. ''
VIDEO CGMB: Jurnaliștii nu vor mai beneficia de acces gratuit la teatre și muzee și de parcare gratuită
Jurnaliștii nu vor mai beneficia de acces gratuit la programele instituțiilor de cultură și nici de utilizarea gratuită a parcărilor publice, a decis, joi, Consiliul General al Municipiului București (CGMB).
Demeter Andras, despre recuperarea coifului de la Coțofenești: E o victorie, o bucurie; este ceea ce am sperat
Ministrul Culturii, Demeter Andras, și-a exprimat satisfacția după recuperarea coifului de la Coțofenești, subliniind că suma ce urmează să fie restituită părții olandeze va fi stabilită abia după finalizarea procesului de restaurare a artefactelor. ''E o victorie, e o bucurie. Este ceea ce am sperat. Eu din primele zile am fost î










