#Ucraina: Premierul irlandez afirmă că tratativele de pace nu vor funcționa în absența Europei
Tratativele de pace privind Ucraina ''nu vor funcționa'' fără implicarea Europei și Kievul trebuie să se afle ''în centrul'' oricărui aranjament, a afirmat marți premierul irlandez Micheal Martin, transmite DPA.
''În opinia mea, Europa va trebui să fie la negocieri, pentru că un acord de pace nu va funcționa fără participare europeană într-o anumită măsură și în unele etape, întrucât acest lucru se află în centrul securității europene și securității Ucrainei. Punctul fundamental în orice acord de pace este că acesta trebuie să fie durabil și sustenabil. Pentru a se întâmpla asta, trebuie să existe garanții de securitate pentru Ucraina foarte semnificative și garanția că acest acord nu va fi doar unul temporar. Așadar, cred că întrebările ce apar din toate acestea sunt fundamentale pentru țările europene și, în sens mai larg, pentru securitatea Europei '', a explicat șeful executivului irlandez.
El a adăugat că sute de mii de oameni tineri și-au pierdut viața ca rezultat al războiului din Ucraina, iar o pace durabilă ar fi bună pentru toată lumea, subliniind că 'nu poate să existe cu adevărat un acord de pace fără Ucraina''.
La rândul său, ministrul de externe irlandez Simon Harris a spus că ''nu poate exista nimic despre Europa și securitatea europeană fără Europa în sală''.
''Toată lumea vrea să vadă pace și o încheiere a acestui război, dar modul în care se ajunge la pace contează - respectarea integrității teritoriale, a suveranității unei țări și, a cartei ONU este decisiv'', a afirmat Harris.
''Lucrul de care ar trebui să fim foarte conștienți este că, în timp ce o mulțime de oameni vorbesc despre aducerea păcii în Ucraina, încă îl vedem pe (președintele rus Vladimir) Putin că se angajează în acte de agresiune și de sabotaj, zilnic, asupra Ucrainei, poporului ucrainean și infrastructurii ucrainene'', a mai spus șeful diplomației irlandeze.
El a precizat că este ''mult prea devreme'' pentru a discuta despre eventuala participare a țării sale la o operațiune de menținere a păcii în Ucraina.
Simon Harris urma să participe marți la o reuniune online a Partidului Popular European (PPE), la care este afiliat partidul irlandez Fine Gael, și unde va rosti un discurs președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
Ministrul irlandez s-a declarat ''absolut decis'' să obțină 50 de milioane de euro pe care Irlanda a promis Ucrainei pentru echipament militar neletal, pe fondul blocării de către Ungaria a mecanismelor de finanțare. ''Acest lucru nu mai poate fi tolerat'', a avertizat Harris. AGERPRES/(AS - redactor: Tudor Martalogu, editor: Florin Ștefan, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Elveția vrea să își doteze armata cu un batalion de drone începând din 2028
Ministerul Apărării al Elveției a anunțat joi intenția de a înființa un batalion de drone în cadrul armatei, într-un context general de reînarmare în Europa, transmite AFP. 'Începând din 2028, armata va conta pe propriul său batalion de drone pentru explorare, acțiune și apărare', a indicat ministerul înt
Germania: Două persoane au fost ucise într-un 'act de violență' la un liceu de lângă Berlin; suspectul a fost reținut
O femeie și un bărbat au fost uciși într-un 'act de violență' la un liceu din apropierea Berlinului, în Germania, relatează dpa și AFP. Conform agenției germane de presă, un suspect a fost reținut de poliție. Incidentul violent a avut loc în orașul Gosen-Neu din apropiere de capitala germană. Conform ziar
Bugetul multianual al UE: Cele șase state 'frugale' cer reducerea cu 'sute de miliarde de euro' a propunerii CE
Statele 'frugale' ale UE, în frunte cu Germania, vor să cheltuiască cu 'sute de miliarde de euro' mai puțin decât ceea ce propune Comisia Europeană pentru bugetul UE din perioada 2028-2034, au anunțat acestea joi, relatează AFP. 'Uniunea Europeană trebuie să facă alegeri clare și să-și redefinească prioritățile bugetare, la fel
Trebuie să stabilim o 'disciplină a AI', îndeamnă ministrul francez de externe
Ministrul francez de externe Jean-Noel Barrot a cerut joi instituirea unei 'discipline a AI' bazată în special pe evaluarea modelelor înainte de implementarea lor, monitorizarea lor după punerea în serviciu și schimbul de informații între state, în cadrul unei importante reuniuni a liderilor de afaceri din Franța, conform AFP.
Roberta Metsola felicită Republica Moldova de Ziua Independenței: 'Construim împreună viitorul nostru european'
Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a transmis joi un mesaj de felicitare cu ocazia marcării a 35 de ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova, relatează MOLDPRES. 'Astăzi sărbătorim puterea poporului Republicii Moldova, în timp ce construim împreună viitorul nostru european', a scris Roberta Metsola pe rețeaua
Israel: Eisenkot, principalul rival al lui Netanyahu la alegerile din octombrie, respinge o soluție cu două state
Gadi Eisenkot, principalul rival al premierului Benjamin Netanyahu la viitoarele alegeri legislative din Israel din luna octombrie, s-a pronunțat ferm împotriva unei soluții cu două state, calificând drept o 'greșeală amară' ideea unui stat palestinian independent care să coexiste pașnic alături de Israel, transmite dpa. Fostul șef de Stat
Președinta Comisiei Europene efectuează o vizită în Groenlanda în septembrie
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, se va deplasa în septembrie în Groenlanda pentru a-și reafirma susținerea pentru acest teritoriu autonom danez, a anunțat joi Bruxellesul, relatează AFP. Președintele american Donald Trump a alimentat tensiunile cu Danemarca și aliații săi europeni reiterând în mai multe rânduri
UPDATE Fostul lider militar al sârbilor bosniaci, Ratko Mladic, a murit în detenție
Fostul lider militar al sârbilor bosniaci, Ratko Mladic, condamnat pentru genocid, a murit într-o unitate de detenție a ONU de la Haga, au anunțat joi mai multe posturi sârbe preluate de agențiile internaționale de presă. Informațiile privind moartea celui supranumit 'Măcelarul din Bosnia' au fost confirmate ulterior de un oficial al
După acordul încheiat în SUA, Meta trebuie 'să protejeze și copiii noștri', afirmă un purtător de cuvânt al UE
După acordul încheiat în SUA care vizează reducerea impactului Instagram sau al Facebook asupra adolescenților, Meta trebuie 'să protejeze și copiii noștri', a declarat joi un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, relatează AFP. 'Așteptăm o gestiune adecvată a timpului petrecut în fața ecranelor, un control parental adecv
UPDATE SUA își reafirmă angajamentul față de NATO și declară că Europa este 'de interes fundamental'
Secretarul adjunct al apărării din SUA, Elbridge Colby, a reafirmat joi angajamentul țării sale față de apărarea colectivă a NATO și a afirmat că Europa rămâne de 'interes fundamental' pentru Washington, în ciuda faptului că administrația americană acordă acum prioritate emisferei vestice și Asiei, informează EFE. 'Europa rămâne u
Discuțiile de pace între #Ucraina și Rusia ar putea fi reluate în septembrie, susține un colaborator al lui Zelenski
Discuții între echipele de negociere ucraineană și rusă ar putea avea loc în septembrie și să includă reprezentanți americani, a declarat joi șeful de cabinet al președintelui Ucrainei, Kirilo Budanov, relatează Reuters. Budanov a spus că Ucraina vrea să resusciteze convorbirile de pace, noi evoluții fiind probabile luna viitoare. Convorbirile de p
Armata israeliană își ridică nivelul de alertă înainte de marile sărbători evreiești
Șeful statului-major al armatei israeliene, generalul Eyal Zamir, a anunțat joi că a ordonat ridicarea nivelului de alertă din cauza tensiunilor în creștere din Cisiordania ocupată și a apropierii sărbătorilor evreiești din septembrie, transmite AFP. ''Pregătim planuri de operațiuni pe toate fronturile, din Iran în Liban și
#Ucraina: Forțele ruse au efectuat un atac cu drone în plină zi, la periferia Kievului
O persoană a fost rănită într-un atac cu drone efectuat joi dimineață de forțele ruse la periferia Kievului, fiind de asemenea avariată infrastructura, au anunțat autoritățile locale, transmit AFP și Reuters. Aceste atacuri în timpul zilei sunt tot mai rare, Rusia și Ucraina intensificându-și loviturile la distanțe mari ce vi
Kremlinul respinge avertismente din presa americană despre un atac al Rusiei asupra unui membru al NATO
Kremlinul a respins joi articole din presa americană conform cărora Rusia ar putea ataca un stat membru al NATO și că scopul vizitei de săptămâna aceasta la Moscova a directorului CIA (Agenția Centrală de Informații) John Ratcliffe a fost să avertizeze împotriva unei astfel de acțiuni, transmite Reuters. Solicitat să comenteze arti
Președintele iranian se va întâlni cu omologul său rus săptămâna viitoare la Bișkek
Președintele iranian Masoud Pezeshkian se va întâlni săptămâna viitoare cu omologul său rus Vladimir Putin pe marginea summitului Organizației pentru Cooperare de la Shanghai (OCS) ce va avea loc în Kîrgîzstan, a anunțat ambasadorul Iranului la Moscova, citat joi de AFP. Summitul anual al OCS se va desfășura








