Instituțiile financiare internaționale, tot mai puțin interesate să finanțeze producția de arme nucleare

Numărul instituțiilor financiare care investesc în companii implicate în producția de arme nucleare a scăzut cu 23% de la intrarea în vigoare a Tratatului ONU privind interzicerea armelor nucleare, în 2021, potrivit unui raport care plasează Bank of America, Citigroup și JP Morgan Chase drept cei mai mari creditori din acest sector, informează marți EFE.
Studiul prezentat marți, elaborat de Campania Internațională pentru Abolirea Armelor Nucleare (ICAN, distinsă cu Premiul Nobel pentru Pace în 2017 - n.r.), mai indică faptul că cei mai mari acționari ai companiilor producătoare de arme nucleare sunt giganții americani de investiții Vanguard, Capital Group și Blackrock.
În ceea ce privește companiile implicate în fabricarea de arme nucleare, studiul menționează 24 de astfel de entități, iar cele șapte companii care realizează cele mai multe profituri în acest sector sunt companiile americane Northrop Grumman, General Dynamics, Boeing, Lockheed Martin și RTX, compania britanică BAE Systems și compania italiană Leonardo.
Firme americane, europene, indiene și chineze
Alte firme cunoscute prezente în sector sunt companiile europeană Airbus, indiană Bharat Dynamics, americană Honeywell International, britanică Rolls Royce, franceză Thales și Safran și chineză Aerospace Science and Technology, singura firmă din China de pe listă.
În 2024, numărul băncilor, fondurilor de pensii, companiilor de asigurări și altor instituții financiare care au investit sau au susținut cele 24 de firme de pe listă a ajuns la 260, față de 338 în 2021.
'Tendința descendentă a continuat în ciuda apelurilor din partea liderilor politici și militari pentru ca mai mulți investitori să contribuie cu bani la firmele de armament', a explicat ICAN, menționând că multe instituții exclud în mod sistematic firmele de pe listă din motive etice sau de teamă că investiția în acestea le-ar afecta reputația.
În total, între 2022 și 2024 au fost investite 270 de miliarde de dolari sub formă de împrumuturi și injecții de capital, o reducere de 6,2 miliarde de dolari (2,2%) față de cifrele din raportul anterior al ICAN, care acoperea perioada 2021-2023.
Cu toate acestea, a fost detectată o creștere de 7,6% (36,7 miliarde dolari) a valorii acțiunilor și obligațiunilor din sectorul financiar al firmelor implicate în dezvoltarea armelor atomice, ajungând la un total de 513,576 miliarde dolari.
Mai mult de două treimi din această valoare (350,756 miliarde de dolari) este concentrată de zece companii nord-americane (nouă americane, în frunte cu Vanguard, și una canadiană).
O amenințare pentru toți
'Deși majoritatea țărilor și un număr tot mai mare de instituții financiare iau distanță față de armele nucleare, 260 continuă să investească. Ele beneficiază de pe urma modernizării și uneori a extinderii arsenalelor care amenință nu numai statele nucleare și potențialii lor adversari, ci însăși existența umanității', a avertizat autoarea studiului, Alejandra Munoz.
Până în prezent, Tratatul de interzicere a armelor nucleare a fost adoptat de aproape 100 de țări, deși niciuna dintre ele nu face parte din grupul celor nouă puteri care dețin - oficial sau nu - acest tip de arme (Statele Unite, Rusia, Franța, Regatul Unit, China, India, Pakistan, Israel și Coreea de Nord).
Potrivit ICAN, 131 de investitori instituționali cu active în valoare totală de 4 mii de miliarde de dolari și-au exprimat sprijinul față de tratat și față de inițiativa etică a coaliției de ONG-uri de a reduce investițiile în sectorul armelor nucleare. AGERPRES/(AS - redactor: Gabriela Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
O firmă de car sharing din Olanda va oferi automobile electrice Renault capabile să alimenteze rețeaua locală
Firma olandeză de car sharing MyWheels va adăuga în flotă, în cursul acestei săptămâni, primul dintre cele 500 de automobile electrice Renault care se pot conecta la rețeaua electrică, extinzând numărul de vehicule din Europa capabile să consolideze rețeaua electrică, pe măsură ce această tehnologie se extinde, transmite Reuters.
După ani de creștere, investițiile climatice stagnează în Europa (studiu)
Investițiile climatice stagnează în Europa, a avertizat, marți, la Bruxelles, Institutul pentru Economie Climatică (I4CE), într-un studiu care evidențiază decalajul în ceea ce privește energia eoliană și renovarea energetică a clădirilor, relatează AFP. După ani de creștere susținută, investițiile publice și private favorabile climatu
Gazprom a abandonat proiectul unui hub de distribuție a gazelor în Turcia
Gigantul rus Gazprom a abandonat, pe tăcute, planurile care vizau dezvoltarea unui nou hub de distribuție a gazelor naturale în Turcia, închizând astfel ușa unei posibile oportunități de a recuceri un cap de pod pe piața din Europa, pierdută în urma invaziei rusești din Ucraina, transmite Bloomberg. În condițiile în care con
Electrificarea, cheie pentru impulsionarea competitivității industriale (studiu)
Bruxelles - Trimisul special al AGERPRES, Nicoleta Gherasi, transmite: Electrificarea poate ajuta la recuperarea competitivității, poate reduce dependența de combustibilii fosili și aduce beneficii economice pentru industria europeană, conform unui nou studiu realizat de Eurelectric și publicat marți, cu ocazia Eurelectric Power Summit 2025. Deși electricitate
Stassis (Eurelectric): Digitalizarea și AI sunt deja esențiale pentru modul în care gestionăm energia
Bruxelles - Trimisul special al AGERPRES, Nicoleta Gherasi, transmite: Digitalizarea și AI sunt deja esențiale pentru modul în care gestionăm energia, fiind folosite la optimizarea funcționării rețelelor, la prognoza producției sau pentru a oferi clienților servicii mai bune, a declarat, marți, Georgios Stassis, vicepreședintele Eurelectric și președinte și CEO al
UE interzice tuturor transportatorilor aerieni certificați în Tanzania și Surinam să opereze în UE
Comisia Europeană a actualizat, marți, lista UE a companiilor aeriene sigure, precum și lista companiilor aeriene care fac obiectul unei interdicții de exploatare sau al unor restricții de exploatare pe teritoriul Uniunii Europene, deoarece nu îndeplinesc standardele internaționale de siguranță, iar în urma actualizării toți transportatorii aerieni certif
Pentru prima dată după 2008, Spania are mai puțin de 2,5 milioane de șomeri
Numărul persoanelor înregistrate ca șomeri în Spania a scăzut în luna mai sub 2,5 milioane, fiind pentru prima dată după criza financiară din urmă cu aproape 17 ani când coboară sub acest prag, arată datele oficiale publicate marți de Ministerul Muncii, transmite Reuters. Un număr total de 2,45 milioane de persoane erau
Inflația și rata șomajului au scăzut în zona euro (Eurostat)
Rata anuală a inflației în zona euro a încetinit semnificativ în luna mai, coborând sub ținta vizată de Banca Centrală Europeană (BCE), transmite AFP. Potrivit unei estimări preliminare publicate marți de Eurostat, rata anuală a inflației în zona euro a scăzut în luna mai până la 1,9%, de la un nivel d
Războiul comercial declanșat de Trump va fragiliza creșterea economică mondială, avertizează OCDE
Taxele vamale suplimentare impuse de președintele SUA, Donald Trump, vor pune presiune asupra activității economice la nivelul întregii planete, a avertizat, marți, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), care este mai pesimistă cu privire la creșterea economică mondială și, în special, a economiei americane, informează AFP.
Gigantul taiwanez TSMC se așteaptă la un profit record în 2025, în pofida tarifelor americane și volatilității cursului de schimb
Producătorul taiwanez de semiconductori Taiwan Semiconductor Manufacturing Co. a anunțat marți că se așteaptă la un profit record în 2025, grație unei cereri crescute de cipuri cu Inteligență Artificială, transmite AFP. Chiar dacă tarifele vamale impuse de SUA au avut 'cu siguranță' un impact direct asupra activităților companiei
Secretarul american pentru comerț prevede un acord comercial cu India 'în viitorul nu prea îndepărtat'
Secretarul american pentru comerț, Howard Lutnick, și-a exprimat luni optimismul cu privire la încheierea unui acord comercial cu India, pentru a ocoli tarifele impuse de Donald Trump, notează AFP. 'Ar trebui să vă așteptați la un acord între Statele Unite și India în viitorul nu prea îndepărtat', a declarat el
BTA: Aderarea la euro, un nou capitol pentru economia bulgară, i-a spus premierul Zhelyazkov șefei FMI
În ajunul adoptării euro, un nou capitol se deschide pentru economia Bulgariei - o mai mare încredere, mai multe investiții, mai multe oportunități, a declarat prim-ministrul Rosen Zhelyazkov, în timpul unei întâlniri cu Kristalina Georgieva, director general al Fondului Monetar Internațional (FMI), transmite BTA. Prim-ministrul a
Directorii Tesla l-au luat la întrebări pe Musk după ce a dezmințit că a oprit proiectul mașinii de 25.000 de dolari
Mai mulți directori de la constructorul american de automobile electrice Tesla s-au alarmat, după ce Elon Musk a dezmințit un articol publicat de Reuters, conform căruia Tesla ar fi oprit un proiect ce viza lansarea unui nou automobil electric care urma să coste 25.000 de dolari și să relanseze vânzările companiei, transmite Reuters. 'Reuters minte
Comisia Europeană a amendat Delivery Hero și Glovo cu 329 milioane de euro pentru practici anticoncurențiale
Comisia Europeană a amendat luni cu 329 milioane de euro compania germană Delivery Hero și fosta rivală Glovo, pentru că au participat la un cartel pe piața livrărilor de mâncare din UE, transmite DPA. Compania germană Delivery Hero a devenit acționar minoritar la firma spaniolă Glovo în 2018, după care a preluat totalitatea acțiunilor la Glovo, &i
Experții avertizează UE să nu își relaxeze noul obiectiv climatic
Un grup de consilieri independenți ai Uniunii Europene au tras luni un semnal de alarmă față de ideea unei relaxări a obiectivului climatic pentru 2040, într-un moment în care oficialii europeni se gândesc să relaxeze ținta, &i