#Ucraina: Europenii trebuie să 'facă mai mult și mai bine' pentru securitatea lor colectivă (Palatul Elysée)

Europenii, ai căror lideri se întâlnesc luni la Paris, trebuie să facă 'mai mult și mai bine' pentru securitatea lor colectivă având în vedere 'accelerarea' desfășurării evenimentelor referitoare la războiul din Ucraina și pozițiile adoptate de Statele Unite, a declarat duminică Palatul Elysée.
'Considerăm că există, ca urmare a accelerării în dosarul ucrainean, ca o consecință și a ceea ce spun liderii americani, necesitatea ca europenii să facă mai mult, mai bine și într-un mod coerent pentru securitatea noastră colectivă', a declarat un consilier al președintelui Emmanuel Macron.
Reuniunea informală organizată luni de președintele francez la Palatul Elysée privind Ucraina și securitatea în Europa va 'avea ca scop facilitarea continuării conversațiilor de la Bruxelles', a menționat el.
În afară de președintele Franței, vor fi prezenți la Paris șefii de guvern ai Germaniei, Regatului Unit, Italiei, Poloniei, Spaniei, Țărilor de Jos și Danemarcei, precum și președintele Consiliului European, președinta Comisiei Europene și secretarul general al NATO.
Întâlnirea a fost inițiată într-un format restrâns din motive 'practice', dar este destinată să fie extinsă, a adăugat el. 'Din punctul nostru de vedere, toată lumea este îngrijorată, toată lumea ar trebui să poată participa la conversație'.
'Obiectivul este de a determina ce pot face europenii pentru ei înșiși având în vedere accelerarea pe care o experimentăm în Ucraina ca urmare a inițiativelor președintelui Trump', a spus consilierul președintelui francez.
'Aceste inițiative sunt o oportunitate în sensul că pot accelera sfârșitul războiului din Ucraina însă, evident, mai trebuie să ajungem la un acord și să vedem în ce condiții poate avea loc încheierea războiului', a menționat consilierul francez, insistând asupra 'nevoilor de suveranitate și securitate ale Ucrainei, precum și ale Europei'.
Este vorba, în special, de 'garanțiile de securitate ce pot fi acordate de europeni și americani, împreună sau separat', a subliniat el.
Europa trebuie acum să 'tragă consecințele' tuturor dezbaterile inițiate în urmă cu câțiva ani cu privire la suveranitatea europeană la inițiativa președintelui Macron, a subliniat Palatul Elysée. 'Avem acum instrumente la îndemână pentru a contribui la o pace robustă și solidă în Ucraina în beneficiul Ucrainei și, de asemenea, a europenilor', a insistat consilierul președintelui francez. AGERPRES/(AS - redactor: Raluca-Elena Anghel, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Cipru activează un sistem de alertă pentru a îndruma populația spre cele mai apropiate buncăre
Autoritățile cipriote au activat o aplicație de alertă timpurie pentru a furniza populației informații despre cel mai apropiat buncăr în caz de urgență, în contextul schimbului de atacuri între Israel și Iran, relatează duminică dpa. Aplicația SafeCY oferă, de asemenea, îndrumări și informații utile despre cum să găsești un adăpost &ici
Israel: zece morți și 200 de răniți în urma atacurilor Iranului cu rachete (serviciile de urgență)
Zece persoane și-au pierdut viața, iar alte peste 200 au fost rănite de sâmbătă seara în urma tirurilor efectuate de Iran cu rachete și drone asupra Israelului, au indicat serviciile de urgență, poliția și spitale, potrivit AFP. Acest nou bilanț al victimelor ridică la 13 numărul total al morților în rândul israelienilor de la înc
Yemen: Rebelii houthi susțin că au lansat tiruri cu rachete spre Israel
Rebelii houthi din Yemen, sprijiniți de Iran, au declarat duminică dimineață că au tras rachete spre centrul Israelului, țară vizată de tiruri cu rachete iraniene, ca ripostă la atacul fără precedent al Israelului împotriva Republicii islamice, relatează AFP. Într-un comunicat, rebelii houthi- care controlează zone extinse în Yemen - au indic
Israelul lovește noi infrastructuri energetice în Teheran
Israel a lovit cel puțin două instalații energetice în Teheran în zorii zilei de duminică, în timp ce Iranul a lansat două valuri de rachete și drone împotriva statului israelian, relatează EFE. În timpul acestui atac israelian a fost lovit depozitul de combustibil din Shahran, situat în vestul capitalei iraniene, ceea ce a
Donald Trump amenință Iranul cu o ripostă maximă în cazul în care ar ataca SUA, apreciind posibil un acord
Donald Trump a avertizat duminică Iranul că armata americană va riposta cu 'întreaga sa forță' dacă ar ataca SUA, reafirmând pe platforma sa Truth Social că Washingtonul 'nu are nimic de-a face' cu atacurile israeliene în curs de desfășurare împotriva Teheranului, relatează AFP. Israelul a efectuat duminică noi lovituri
VIDEO Donald Trump dă startul paradei militare de la Washington
Președintele american Donald Trump, însoțit de soția sa Melania, a dat startul uriașei parade militare pe care și-a dorit-o, sâmbătă la Washington, într-o zi marcată de manifestații ale opozanților în întreaga țară, scrie AFP.
Iranul 'nu va mai coopera' cu AIEA 'ca înainte'
Iranul a anunțat sâmbătă că încetează cooperarea 'ca înainte' cu Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA), criticând 'tăcerea' acesteia după atacurile israeliene asupra unor situri nucleare iraniene, transmite AFP. 'Este o nebunie că aceste locuri pașnice sunt atacate, iar Agenția răm&aci
Iran: Două depozite de combustibil din Teheran, ținta atacurilor israeliene (Ministerul Petrolului)
Atacurile israeliene au vizat două depozite de combustibil din Teheran, a anunțat duminică dimineața Ministerul iranian al Petrolului, la scurt timp după ce Iranul a anunțat noi lovituri de rachete împotriva Israelului, notează AFP. 'Depozitul de petrol din Shahran (cartier în nord-vestul Teheranului) și un alt rezervor din sud
Israel: Nivel de alertă coborât, populația poate ieși de la adăpost
Autoritățile israeliene au coborât nivelul de alertă la nivel național sâmbătă noaptea, permițând populației să părăsească adăposturile, cu condiția să rămână 'în apropierea acestora', potrivit aplicației mobile a Comandamentului frontului intern (Apărare pasivă), care depinde de armată, scrie AFP. Servici
Trump afirmă că este de acord cu Putin, 'războiul Israel-Iran 'trebuie să se încheie
Președintele rus Vladimir Putin 'consideră, la fel ca mine, că acest război dintre Israel-Iran trebuie să se încheie', a scris sâmbătă Donald Trump pe platforma sa Truth Social, după o conversație telefonică cu omologul său de la Kremlin, transmite AFP. 'I-am răspuns că și războiul lui trebuie să se încheie',
Israel: Populația îndemnată să se adăpostească, tiruri de rachete dinspre Iran (armata)
Armata israeliană a cerut populației sâmbătă seara să meargă la adăposturi după ce a detectat 'lansări de rachete din Iran' spre Israel, notează AFP. În jurul orei 23:00 (20:00 GMT), jurnaliști ai AFP au primit pe telefoanele lor un mesaj de 'alertă maximă' de la Comandamentul frontului intern (Apărare pasivă).
Brazilia: Fostul ministru al lui Bolsonaro arestat pentru obstrucționarea justiției a fost eliberat
Un fost ministru din mandatul lui Jair Bolsonaro, arestat vineri sub suspiciunea de obstrucționare a procesului fostului președinte pentru presupusă tentativă de lovitură de stat în 2022, a fost eliberat câteva ore mai târziu prin ordin judecătoresc, notează AFP. Gilson Machado, fost ministru al turismului, este bănuit că a &
Trump afirmă că Putin l-a felicitat cu ocazia zilei sale de naștere
Donald Trump a făcut cunoscut că președintele rus Vladimir Putin l-a felicitat sâmbătă cu ocazia zilei sale de naștere, într-un apel telefonic, a afirmat liderul de la Casa Albă pe platforma sa Truth Social, notează AFP. 'Președintele Putin m-a sunat în această dimineață pentru a-mi ura foarte amabil +La mulți ani!+',
Iran: Apărarea antiaeriană activată la Teheran și în alte șase provincii
Iranul a activat sâmbătă seară apărarea sa antiaeriană 'împotriva unor ținte ostile' la Teheran și în șase dintre cele 31 de provincii ale țării, au relatat media locale, în a doua zi de atacuri israeliene împotriva teritoriului iranian, scrie AFP. Apărarea antiaeriană 'a început activitățile sal
Londra trimite mai multe avioane de luptă în Orientul Mijlociu
Mai multe avioane de luptă ale forțelor aeriene regale britanice sunt trimise în Orientul Mijlociu, a declarat sâmbătă premierul Keir Starmer, după ce Iranul a amenințat că va viza baze ale Marii Britanii, Franței și SUA în cazul în care aceste țări ajută la stoparea atacurilor sale asupra Israelului, informează PA Media/dpa.