Separatiștii din Donețk i se plâng lui Putin de probleme cronice în aprovizionarea cu apă în regiune
Liderul separatist al Donețkului, Denis Pușilin, a recunoscut luni, într-o reuniune cu președintelui rus Vladimir Putin, existența unor probleme cronice în aprovizionarea cu apă a acestei regiuni ucrainene anexate de Rusia în 2022, relatează EFE.
'Livrarea se face conform graficului', dar întreruperile sunt constante, iar serviciile de reparații și de urgență 'se confruntă cu până la 2.000 de accidente în fiecare săptămână', a explicat el în timpul unei reuniuni la Kremlin.
Adeseori, serviciul de aprovizionare este realizat de echipe de voluntari, care îi ajută pe unii locuitori, în special pe cei cu probleme de mobilitate, să transporte recipientele cu apă până la apartamentele lor.
Pușilin a spus că regiunea primește doar 50% din apa de care are nevoie, care provine în principal din râul Don, și a dat vina pe Kiev pentru problemele în aprovizionarea și deteriorarea infrastructurii aferente.
Reconstrucția capitalei regionale Donețk, aflată sub control prorus din 2014, se desfășoară mult mai lent decât se preconiza, în timp ce reabilitarea infrastructurii în restul regiunii se desfășoară în paralel cu lupte sângeroase.
Lucrările sunt deosebit de lente în orașe precum Mariupol, port la Marea Azov, care a fost cucerit de trupele ruse în urmă cu peste doi ani și jumătate, ceea ce a provoacă nemulțumirea locuitorilor, potrivit media ruse independente.
Armata rusă controlează două treimi din teritoriul regiunii, deși în ultimele luni a cucerit numeroase bastioane ale apărării ucrainene în sudul Donețkului. AGERPRES/(AS-redactor: Lilia Traci, editor: Ionuț Mareș, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
#Ucraina: Cel puțin 20 de persoane au murit în atacurile ruse asupra regiunii Zaporojie
Cel puțin 20 de oameni au fost uciși într-o nouă serie de atacuri aeriene ruse asupra sud-estului Ucrainei, multiple lovituri vizând orașul Zaporojie, au anunțat oficialitățile locale, citate sâmbătă de AFP, Reuters și dpa. Printre victime se află trei copii. Alte 18 persoane au fost rănite, potrivit guvernatorului militar al
Navi Pillay consideră inacceptabile sancțiunile SUA împotriva CPI
Jurista sud-africană Navi Pillay, laureată a Premiului Nobel pentru Pace în 2026, a calificat sâmbătă drept ''inacceptabile'' sancțiunile anunțate vineri de Statele Unite contra Curții Penale Internaționale (CPI), transmite AFP. ''Există atât de multe tensiuni și îngrijorări legate de perenitatea
UE: Suspendarea sancțiunilor americane asupra motorinei ruse contribuie la alimentarea războiului dus de Kremlin
Suspendarea sancțiunilor americane asupra motorinei ruse contribuie la alimentarea războiului dus de Kremlin contra Ucrainei, a avertizat sâmbătă șefa diplomației Uniunii Europene, Kaja Kallas, după acordul anunțat de SUA cu Moscova referitor la acest carburant, transmite AFP. ''Suspendarea sancțiunilor asupra motorinei ruse &ici
Premierul Spaniei își lansează campania electorală cu promisiunea de a consolida legislația privind locuințele
Premierul spaniol Pedro Sanchez a promis sâmbătă să ''consolideze'' legislația cu privire la locuințe dacă obține o majoritate absolută în urma alegerilor legislative prevăzute pentru 29 noiembrie, în contextul în care criza locuințelor a provocat o mobilizare puternică în întreaga Spanie, transmite AFP.
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână alegerile prezidențiale și legislative până la 11 septembrie 2027
Președintele palestinian Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidențiale și legislative se vor desfășura, simultan, pe 11 septembrie 2027, amânând cu un an scrutinul legislativ, extrem de așteptat de comunitatea internațională, transmit AFP și Reuters. Președintele Mahmoud Abbas a ''publicat sâmbătă un decret prezide
Președinția UE propune reducerea cu 8% a bugetului Uniunii pentru 2028-2034
Președinția Uniunii Europene, asigurată semestrul acesta de Irlanda, a propus sâmbătă reducerea cu 8% a bugetului multianual al UE pe perioada 2028-2034, transmite Reuters. În urma reducerii de 141 de miliarde, ar rezulta astfel o valoare de circa 1600 de miliarde de euro, cu 30% mai mare decât bugetul curent pentru 2021-2027
Turcia interzice accesul în rețelele sociale până la vârsta de 15 ani
Turcia a interzis sâmbătă accesul în rețelele sociale până la vârsta de 15 ani, publicând în gazeta oficială o decizie în acest sens conform unei legi adoptate în aprilie de parlamentul de la Ankara, transmite AFP. Restricția va intra în vigoare la 1 noiembrie. Conform reglementărilor turce
Loviturile rusești ucid opt oameni, din care trei copii, în Zaporojie
Lovituri rusești asupra orașului Zaporojie din sud-estul Ucrainei au ucis sâmbătă dimineața opt oameni, din care trei copii, au anunțat autoritățile ucrainene citate de AFP. Ivan Fedorov, copreședinte al Consiliului de Apărare din regiunea Zaporojie, a adăugat că atacul s-a soldat și cu 16 răniți, iar 12 persoane sunt în continuare
Liderul Partidului Gândacilor din India a fost arestat înaintea unui protest împotriva Comisiei Electorale
Poliția indiană l-a arestat sâmbătă pe Abhijeet Dipke, fondatorul Partidului Poporului Gândacilor (Cockroach Janta Party, CJP), înaintea unei manifestații neautorizate împotriva președintelui Comisiei Electorale din India, informează Reuters și AFP. CJP a difuzat în rețelele sociale mesajul 'Abhijeet Dipke are
Taiwanul își majorează cheltuielile militare fiindcă dorește pacea, susține președintele Lai Ching-te
Președintele taiwanez Lai Ching-te a afirmat sâmbătă că Taiwanul dorește pacea și tocmai de aceea a alocat o sumă record, echivalentă cu 34,5 miliarde de dolari americani sau peste 3% din produsul intern brut, pentru bugetul apărării pe 2027, informează AFP și Reuters. Taiwanul independent de facto și guvernat democratic este considerat
Trump cumpără motorină din Rusia, Zelenski îl acuză că îi face un cadou lui Putin
Președintele american Donald Trump a anunțat vineri că Rusia a acceptat să livreze motorină pe piața internațională, iar Statele Unite au suspendat temporar sancțiunile împotriva Moscovei pentru a permite tranzacțiile respective, transmite Reuters. Liderul de la Casa Albă a afirmat în media sociale că a purtat o discuție 'de fo
Cinci eurodeputați critică sancțiunile SUA împotriva CPI și cer ca UE să apere ferm dreptul internațional
'Sancțiunile SUA împotriva Curții Penale Internaționale sunt un atac inacceptabil asupra fundamentelor justiției internaționale', declară cinci eurodeputați care conduc comisii ale Parlamentului European, în urma anunțului de vineri al Statelor Unite privind intenția de a impune sancțiuni CPI. 'Luarea la țintă a Curții
ONU consideră 'inacceptabile' sancțiunile SUA împotriva CPI
Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Volker Türk, a declarat 'inacceptabile' sancțiunile anunțate vineri de Statele Unite împotriva Curții Penale Internaționale (CPI),
UE anunță că va ajuta CPI să-și continue activitatea, după sancțiunile impuse de SUA
Uniunea Europeană a criticat vineri sancțiunile 'profund regretabile' impuse de Statele Unite împotriva Curții Penale Internaționale (CPI) și s-a angajat să ajute instituția să-și continue activitatea, relatează AFP. 'Este profund regretabil că Statele Unite și-au anunțat intenția de a impune sancțiuni, iar UE este pregătită să ia toate măsur
SUA anunță sancțiuni împotriva CPI; instanța denunță 'un atac la adresa statului de drept'
Statele Unite au anunțat vineri că impun sancțiuni împotriva Curții Penale Internaționale (CPI), la câteva ore după ce jurista sud-africană Navi Pillay a primit Premiul Nobel pentru Pace, în specia












