Vâlcea: Sute de sportivi, la crosul Buridava de la Ocnele Mari; cei mai mulți au ales să alerge în salină
În stațiunea Ocnele Mari în acest weekend s-a dat startul turismului sportiv din acest an cu tradiționalul concurs de alergare Winter Run Buridava, competiție ce a ajuns la cea de-a opta ediție.
Pe parcursul celor două zile, la startul celor patru competiții de alergare și de orientare din stațiunea vâlceană s-au aliniat circa 400 de pasionați de sport în aer liber și indoor din toate colțurile țării, atrași atât de istoria acestor locuri, cât mai ales de ideea de a alerga în subteran, în cea mai mare salină din țara noastră.

'Acest maraton este o competiție care încurajează sportul, sănătatea, precum și spiritul de echipă și fairplay-ul între oameni. Este o competiție de alergare care se potrivește foarte bine cu stațiunea noastră, pentru ca avem locuri minunate de care participanții se pot bucura de-a lungul acestei competiții. Avem o cursă de 20 de kilometri, care este prin pădurile din Ocnele Mari, pe lângă obiective turistice cum este Evantaiul și Fântâna Buridava, iar în alergarea lor, concurenții se pot bucura de frumusețile pe care le oferă orașul nostru', a precizat pentru AGERPRES primarul stațiunii, Remus Sasu, organizator alături de clubul Eco Sport Râmnicu Vâlcea și SALROM al acestui eveniment.

Primii în competiție au intrat alergătorii montani care s-au înscris la cele două curse, de 20 și respectiv 6 kilometri, organizate prin pădurile din orașul-stațiune renumit pentru exploatarea sării și cunoscut ca cetate a burilor, dificultatea traseelor fiind aleasă astfel încât atât sportivii profesioniști, cât și cei mai puțin experimentați să poată să le parcurgă.

'Suntem la opta competiție, aici în stațiunea Ocnele Mari și, chiar dacă este o zi puțin mai friguroasă, se potrivește cu numele Winter Run. Au fost peste 170 de participanți la cele două curse outdoor și ceva mai mulți la competițiile din salină. Sunt peste 400 de participanți în total din foarte multe județe. Avem din București, din Ilfov, din Gorj, din Mehedinți, din Hunedoara, din Dolj, din Argeș, din Sibiu și, bineînțeles, din Vâlcea. Cred că ne apropiem, ca număr de participanți vorbesc, de ediția de anul trecut', a adăugat reprezentanta clubului sportiv organizator, Andreea Popescu.

Organizat în special pentru a promova activități benefice pentru sănătate și un stil de viață activ, crosul de la Ocnele Mari a atras astfel iubitori de sport de toate vârstele, veteran fiind un vâlcean stabilit de mai mulți ani în Argeș, care, deși are 78 de ani, spune că participă la această competiție mai mult de antrenament pentru alte competiții din țară la care participă.

'La 78 de ani nu știu dacă mai e altcineva, dar eu am venit cu plăcere de cum am aflat de concurs, acum un an. Am văzut traseul. E foarte plăcut, foarte frumos, iar vremea așa cum e, e bună pentru alergat că nu e noroi pe jos. Este frig, dar am mers și pe vreme mai rea ca asta, pe ninsoare, pe ger. Anul trecut am participat la 32 de concursuri, iar anul acesta am ales vreo 45, din care o să aleg la câte voi putea. Acesta este un fel de antrenament, pentru că e de rezistență, dar eu o să merg la un campionat național la București, în sală și am patru probe de făcut acolo - săritura în lungime, triplu salt, 60 de metri și 200 de metri - și mă pregătesc special pentru acestea', spune Marian Tănăsie, în timp ce se încălzea ca să plece în cursa de 6 kilometri.
Cea mai așteptată a fost însă competiția din salină, unde s-au prezentat peste 200 de participanți, de la copii și până la seniori. Aceștia au avut posibilitatea să-și testeze abilitățile de orientare pe un traseu care, deși la prima vedere ar putea părea scurt, a fost unul destul de provocator.

'Sunt două competiții care se desfășoară în salină. Este vorba de crosul salinei Ocnele Mari și orientare în salină. Competițiile reprezintă rezultatul unei frumoase colaborări, care se desfășoară de aproximativ opt ani cu Clubul Eco Sport din Râmnicu Vâlcea. Ne bucurăm pentru faptul că participanții sunt în număr mare, în jur de 240-250, și au ales să vină aici, în cadrul bazei de agrement pentru a se bucura de efectele benefice ale aerosolilor salini și pentru a petrece momente frumoase în pântecul sărat al pământului. Traseele sunt amenajate pe întreg spațiul salinei. Mulți dintre concurenți sunt pentru a doua sau a trei oară la aceste competiții și deja sunt obișnuiți și cu traseul amenajat aici în subteran, dar și cu dificultatea probelor. Este vorba de orientare și practic participanții trebuie să găsească un traseu prestabilit, să urmeze o hartă și să atingă anumite puncte amenajate aici în spațiul subteran', a precizat Anca Monea, șefa serviciului turism din cadrul Salinei Ocnele Mari.

La finalul competițiilor, cei care au reușit să termine în cel mai scurt timp cursele atât pe traseele din pădure, cât și pe cele din salină au primit premii și distincții. AGERPRES/ (AS - redactor: Ramona Dincă, editor: Cătălina Matei, editor online: Andreea Preda)
Foto: (c) Ramona Dincă/AGERPRES
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Prima trecere de pietoni inteligentă din București, amenajată pe Șos. Chitilei
Prima trecere de pietoni inteligentă din București a fost amenajată pe Șos. Chitilei, la intersecția cu Str. Prahovei, informează Primăria Capitalei. Este vorba despre un proiect-pilot care folosește tehnologia pentru a proteja pietonii la traversare. 'Sistemul rezolvă o problemă mare, frecventă în orașe: șoferii se obișnuiesc cu lumin
Principele Radu a participat la ceremonia aniversară '165 de ani de învățământ medical veterinar la București'
Principele Radu a luat parte la ceremonia aniversară '165 de ani de învățământ medical veterinar la București', organizată în aula Prof. dr. Aurel Popoviciu a Facultății de Medicină Veterinară din cadrul USAMV București. Cu acest prilej au avut loc lansarea albumului '165 de ani de învățământ medical veterinar la Bucur
Covasna: Element de muniție găsit în centrul municipiului Sfântu Gheorghe
Un element de muniție, provenind cel mai probabil din cel de-al Doilea Război Mondial, a fost descoperit, miercuri, în zona rezidențială aflată în spatele sediului Consiliului Județean Covasna din municipiul Sfântu Gheorghe. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Covasna, pompierii militari au fost solicitați printr-un apel
Hunedoara: Baza de tratament a SJU din Deva, modernizată cu fonduri europene
Consiliul Județean (CJ) Hunedoara a finalizat proiectul de creștere a eficienței energetice și reabilitare a Laboratorului de recuperare, medicină fizică și balneologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență (SJU) Deva, valoarea investiției ridicându-se la peste 4,4 milioane lei. Proiectul a fost realizat prin Planul Național de Redre
Olguța Vasilescu: Primarii municipiilor din România cer buget la timp și fonduri europene gestionate regional
Președintele Asociației Municipiilor din România (AMR), Lia Olguța Vasilescu, primar al municipiului Craiovaa declarat miercuri, în cadrul unei conferințe de presă la Iași, că primarii vor ca bugetul de stat pentru anul viitor să fie adoptat până la sfârșitul acestui an și solicită să fie consultați în privința următorului ciclu de finan
Hunedoara: Turistă străină evacuată cu elicopterul din masivul Retezat
O tânără în vârstă de 26 de ani, care se afla în masivul Retezat împreună cu un grup de turiști olandezi, a fost evacuată din zona lacului Zănoaga, miercuri, cu ajutorul unui elicopter, după ce a căzut și a suferit un traumatism sever la un picior. 'Se pare că turista s-a dus după apă și a alunecat, rănindu-se
Şeful SMAp - întâlnire cu oficiali americani; cooperarea dintre Armata României şi Garda Naţională a SUA - pe agendă
Dezvoltarea cooperării dintre Armata României și Garda Națională a SUA a fost unul dintre subiectele discutate la întâlnirea dintre șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, cu oficiali americani. Marți, la sediul Ministerului Apărării Naționale, generalul Gheorghiță Vlad s-a întâlnit cu generalul Thomas M. Card
Primarul Târgu Jiului: Lucrările la primul pasaj subteran de pe Unirii încep după jumătatea lunii septembrie
Primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, că lucrările la primul pasaj subteran de pe bulevardul Unirii vor începe după jumătatea lunii septembrie. El a menționat că au fost finalizate licitațiile pentru două dintre cele trei pasaje, urmând ca în scurt timp să fie finalizat
Alba: Turistă rănită după ce a căzut în 'micul canion al României', la Râpa Roșie
O turistă a fost rănită după ce a căzut, miercuri, în zona rezervației Râpa Roșie, lângă Sebeș, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Alba. Detașamentul de pompieri Sebeș a intervenit, miercuri, pentru căutarea-salvarea și acordarea primului ajutor medical unei persoane căzute în zona Râpa Roșie, a informat purt
Cluj: Incendiu la mai multe apartamente ale unui bloc din Florești
Un incendiu a izbucnit, miercuri, într-un bloc de locuințe din localitatea Florești, focul cuprinzând mai multe apartamente, precum și acoperișul imobilului, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Cluj 'Pompierii din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Cluj-Napoca intervin în aceste momente pentru stingerea unui incendiu izbuc
Brigada Rutieră: Polițist pe motocicletă - implicat într-un accident produs pe șoseaua Viilor din Capitală
Un polițist care se deplasa cu o autospecială moto pe șoseaua Viilor din Capitală a fost rănit ușor, după ce a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 68 de ani, a informat, miercuri, Brigada Rutieră a Capitalei. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, miercuri, în jurul orei 13:10, Brigada Rutie
Harghita: Palatul Administrativ din Miercurea-Ciuc, aproape finalizat; lucrările de reabilitare ar urma să se încheie în decembrie
Lucrările de reabilitare a Palatului Administrativ din Miercurea-Ciuc, investiție finanțată într-un proiect PNRR, au ajuns la un stadiu fizic de execuție de 95,04% și se preconizează că se vor încheia la finalul lunii decembrie, arată datele furnizate de Consiliul Județean (CJ) Harghita, la solicitarea AGERPRES. Potrivit sursei cit
Iași: Un bărbat a murit după impactul frontal dintre un autoturism și un autocamion
Un bărbat în vârstă de 40 de ani și-a pierdut viața, miercuri, după ce autoturismul în care se afla a intrat într-un camion, a informat coordonatorul SMURD Iași, doctor Diana Cimpoeșu. Potrivit sursei citate, accidentul a avut loc în localitatea Lețcani, în apropierea municipiului Iași. 'L
Maramureș: Legumicultura, sever afectată de caniculă; fermierii caută soiuri rezistente la temperaturi ridicate
Canicula prezentă timp îndelungat în sezonul de vară a afectat serios culturile legumicole, producția fiind compromisă, deși fermierii au făcut eforturi îndelungate pentru a salva plantele, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, vicepreședintele Asociației Legumicultorilor din Maramureș, Iulian Pop. 'Lipsa ploilor, lipsa a
REPORTAJ/Sălaj: Castelul Bánffy din Nușfalău, reședința nobiliară care renaște după decenii de degradare
La marginea satului Nușfalău, în județul Sălaj, zidurile Castelului Bánffy păstrează încă ecoul unei epoci în care reședințele nobiliare din Transilvania erau adevărate lumi în miniatură. Ridicat, cel mai probabil, în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, peste o veche proprietate a familiei Bánf









