logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Mureș: Pandemia și războiul din Ucraina au stopat entuziasmul restaurării la Biserica din Filitelnic, de secol XV

Image

Pandemia de COVID-19 și războiul din Ucraina au stopat entuziasmul grupurilor de străini care participau voluntar la restaurarea bisericii fortificate din Filitelnic, construită în secolul al XV-lea și salvată de la demolare, în anul 2011, de către membrii Asociației ARCUS din Târgu Mureș, cu sprijinul financiar al Institutului Național al Patrimoniului.

'În anul 2014, am preluat administrarea și întreținerea Bisericii Fortificate din Filitelnic, care este și în momentul actual în restaurare, chiar dacă lucrările se mișcă foarte încet. Până acum avem rezultate destul de bune. Biserica aparține Consistoriului Evanghelic și, din cauza degradării, înainte de anul 2011, a fost propusă pentru demolare, pentru că prezenta un risc mare de prăbușire. Din 2011, s-a făcut rost de materiale, au început să vină oameni și din afară, care s-au mobilizat pentru a atrage fonduri. S-a înființat o asociație în Austria cu un nume interesant, Phoenix, pasărea care renaște din propria cenușă. Totul a mers excelent până în pandemie. Cu pandemia s-a tras frâna de mână și de atunci au rămas multe lucruri în urmă. Înainte de pandemie, în 2017-2018, la Filitelnic au venit mai multe familii de germani care își petreceau concediile în România, implicându-se voluntar în proiecte de restaurare. Veneau cu familiile, cu copiii să vadă cum se muncește. Erau de toate categoriile sociale, preoți, muncitori, tot felul de oameni, veneau cam 50 de persoane, stăteau câte două-trei săptămâni cu propriile scule, aduceau materiale și ne ajutau. Doi ani a ținut visul ăsta, fiindcă că a început pandemia. Și după pandemie n-au mai avut curaj să vină fiindcă după ce s-a terminat pandemia a început războiul din Ucraina și le-a fost frică', a declarat, pentru AGERPRES, administratorul bisericii, Elek Zoltan Jakab.

 



Voluntarii străini au început să vină la Filitelnic după ce un grup de persoane din Târgu Mureș s-a opus demolării bisericii și care, în colaborare cu o firmă de restauratori s-a înființat o asociație.

'Și prin asociația asta au început să vină tot felul de oameni, au integrat mai mulți oameni, specialiști în pictură murală, în zidărie, în lemnărie, în construcții vechi, specialiști în restaurare. Așa că, Asociația ARCUS din Târgu Mureș a reușit, în urma unui proiect de intervenție de urgență, finanțat de Institutul Național al Patrimoniului, să salveze de la prăbușire Biserica din Filitelnic. Așa s-a reușit repararea acoperișului care avea o parte prăbușită. A fost un proiect de scurtă durată, fiind o intervenție de urgență prin care s-a realizat consolidarea acoperișului și a bolților. În biserica evanghelică din Filitelnic erau probleme serioase de structură din cauza cărora o parte a bolții era prăbușită, iar cealaltă parte era în pericol de precolaps. Aceste bolți în stare de precolaps au fost consolidate și asigurate astfel încât biserica să poată fi vizitată. Cel mai important acum ar fi interiorul bisericii, din spatele turnului. Deci refacerea completă a tavanului și tot ceea ce ține de interior, cum ar fi poditul, să refacem băncile, să se poată țină din când și când câte o slujbă', a arătat administratorul.

Anul trecut, a spus Elek Zoltan Jakab, s-a reușit podirea interiorului turnului, care are patru nivele, unde mai există clopotul mare, și s-a început repararea pereților bisericii, deși tavanul încă nu a fost refăcut în totalitate, după prăbușire.

 



'Clopotul mic este aici, în Biserica Ortodoxă. Noroc că n-a plecat din sat, a rămas aici. Dacă ar fi fonduri, aș începe cu interiorul, numai că și pe exterior încă sunt multe de făcut, iar exteriorul odată făcut, va face ca această biserică să fie și mai impunătoare. Între timp am mai recuperat din mobilierul din biserică, fiindcă înainte de prăbușire a fost vandalizată, s-a intrat prin efracție și s-au distrus multe lucruri. Și ce s-a mai putut recupera, a fost dus în satul vecin, în Senereuș. Acolo este încă o biserică foarte mare. Anul trecut am reușit să aducem înapoi ceea ce s-a mai păstrat, am recuperat mai multe lucruri pe baza unor schițe, poze și desene, care ne arată cu era biserica înainte. Problema e de timp, de bani și de oameni', a afirmat Elek Zoltan Jakab.

Biserica din Filitelnic și-a redobândit statutul de monument istoric categoria A, este vizitabilă și prezintă siguranță pentru turiști.

'Dacă vine cineva, poate intra, se poate povesti, le putem arăta cum a fost biserica în poze, se poate discuta despre proiectele pe care le avem în vedere în viitorul apropiat. Acum depinde de timp, depinde și de bani, depinde și de specialiști. Cu materialele moderne s-ar putea reface repede, numai că trebuie foarte multe autorizații și nu se poate face oricum. Mulți, foarte mulți se întreabă de ce să se investească atâția bani aici având în vedere că nu mai sunt sași aici, că s-a pierdut cultura lor aproape de tot, din Transilvania. De ce să se investească atâta timp, bani și muncă? Eu cred că merită să o facem în amintirea lor. Ne-au lăsat niște case foarte frumoase aici și o zonă foarte bună, sașii nu se mutau oriunde, nu-și clădeau comunitățile oriunde. Și am zis că din timpul nostru micuț, așa cât îl avem, și prețios câteodată, cred că putem face pe lângă ceea ce facem, să punem umărul și să păstrăm, să refacem sau, pe cât putem, să salvăm să nu moară amintirea lor, istoria lor de aici. Trecutul lor e și trecutul nostru', a afirmat Jakab.

Regretul lui Elek Zoltan Jakab este că autoritățile române nu se implică, întrucât biserica aparține Consistoriului Evanghelic, însă crede că ar trebui să se poată găsi o soluție, astfel încât aceste 'file de istorie' să nu dispară.


'Neimplicarea autorităților e de neînțeles și acesta, din păcate, nu e singurul caz care e așa Din păcate multe corăbii din astea s-au scufundat, dar și multe s-au păstrat și fiecare biserică și cetate fortificată are cumva stilul propriu, niciuna nu-i la fel ca arhitectură, ca pictură, ca și frescă. Majoritatea ascund secrete și aici e o istorie nescrisă până la urmă, pe care o putem scrie prin punerea cap la cap a informațiilor pe care le adunăm', a susținut Elek Zoltan Jakab.

În urmă cu un an, a spus acesta, speranțele au început să renască, după ce un grup de studenți la arhitectură din București au venit la Filitelnic pentru a desena biserica, prezentând o viziune de viitor.

'După viziunea lor au început să deseneze biserica, cum vedeau ei în viitor, cam ce s-ar putea întâmpla aici. Și au avut așa o expunere de picturi și a ieșit foarte fain. Le-a plăcut foarte mult, au fost și părinții lor aici. Ar fi foarte bine dacă am putea dezvolta pe viitor aici astfel de workshop-uri, de tabere, ceea ce e aici s-ar putea reclădi, am putea pune umărul puțin aici, să ridicăm și să reînvie. Costurile sunt mari, dar sunt lucruri care pot fi făcute și fără bani, însă e greu să închegi oamenii, să-i sudezi la un loc, să vină voluntar', a mai afirmat administratorul.

Biserica din Filitelnic a fost construită în secolul al XV-lea, în stil gotic, are un cor poligonal și un turn pentru clopotniță, iar în anul 1780 corul și sala au fost acoperite cu bolți în cruce, cu arce dublouri.

Fortificația care înconjoară biserica și turnul are o incintă poligonală, mai are un turn al porții, construit în anul 1653, și un alt turn de apărare, la nord de biserică.

Din datele parohiei evanghelice, acoperișul turnului a fost refăcut în 1787, iar în 1969 s-au făcut reparații majore la turn și biserică. Începând cu anul 1980, când comunitatea săsească a început să emigreze în Germania, și mai ales după 1990, când s-a produs o plecare în masă a sașilor, biserica s-a degradat considerabil, bolta sălii s-a prăbușit parțial, iar turnul și zidul de incintă s-au degradat.


După o cercetare care a fost efectuată în sit de Unige Bencze, coordonatorul șantierului arheologic, și de arheologul Ștefan Vasilache, a fost identificată în partea estică a bisericii gotice actuale o absidă semicirculară timpurie, aparținând unei prime biserici despre care nu există prea multe informații. A fost cercetată și cripta situată sub sacristie, care a fost distrusă de intervențiile asupra bisericii în anii 1580, 1655 și 1972.

Restauratorul de pictură murală Kiss Lorand a afirmat că în interiorul bisericii sunt picturi medievale, inscripții și o cristelniță medievală.

Prin implicarea Asociația ARCUS, care a închiriat pentru 49 de ani tot ansamblul, însemnând biserica, școala confesională și casa parohială și terenurile aferente, au fost reabilitate mai multe încăperi în care pot fi ținute workshop-uri sau tabere și pot fi derulate activități în domeniul monumentelor istorice, în domeniul restaurării, domeniul artistic sau educațional.

În clădirea fostei școli au fost create spații de dormit și spații de conferințe, iar în spațiile restaurate a fost amenajat și un mic muzeu al comunității săsești. AGERPRES/(A - autor: Dorina Matiș, editor: Karina Olteanu, editor online: Andreea Lãzãroiu)

 

Foto: (c) DORINA MATIŞ/AGERPRES

Afisari: 741

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Cultura - Media 13-11-2026 15:37

Olt: Zidurile unei așezări civile romane și o necropolă medievală, descoperite sub o stradă din Corabia

Un zid de incintă al așezării civile de la Sucidava, din epoca romană, și o necropolă medievală au fost descoperite pe o stradă din cartierul Celei din Corabia, în timpul cercetărilor pentru descărcarea de sarcină arheologică în vederea extinderii rețelelor de utilități. Cercetările au fost efectuate de arheologul Florin Ciulavu de la Muzeu

Cultura - Media 13-11-2026 12:57

Paulina Popoiu - un nou mandat în funcția de manager al Muzeului Național al Satului 'Dimitrie Gusti'

Dr. Paulina Popoiu a obținut un nou mandat în funcția de manager al Muzeului Național al Satului 'Dimitrie Gusti', în urma desfășurării analizei noului proiect de management. 'În baza prevederilor articolului 8 litera o) din Regulamentul pentru organizarea și desfășurarea analizei noului proiect de management al doamnei Paulina Po

Cultura - Media 13-11-2026 11:57

Festival of Thinking 2026: Patru zile de dezbateri, mentorat și proiecții de film la ICR New York

Festival of Thinking New York 2026, care va reuni antreprenori, investitori, cineaști și profesioniști din industriile creative, se va desfășura în perioada 17 - 20 noiembrie, la sediul Institutului Cultural Român din New York. Potrivit unui comunicat transmis vineri AGERPRES, în cadrul evenimentului, un proiect cultural organizat de Asociați

Culte 13-11-2026 11:42

Pastorala Sfântului Sinod la prima Duminică a Postului Nașterii Domnului îndeamnă la grijă pentru familia creștină

Grija pentru familia creștină și cinstirea sfintelor femei românce, cele două teme ale anului 2026, ne îndeamnă să prețuim darul vieții, să întărim legăturile dintre generații și să cultivăm iubirea darnică față de cei aflați în suferință, transmite Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în Pastorala la prima Duminică a Postului

Cultura - Media 13-11-2026 10:36

Proiectul 'România - Țară Invitată de Onoare Frankfurt 2028' - coordonat de Ministerul Culturii; parteneriat cu ICR și organizațiile profesionale

Proiectul destinat participării României în calitate de Țară Invitată de Onoare la Târgul Internațional de Carte de la Frankfurt va fi coordonat de Ministerul Culturii, prin Direcția Politici Culturale, în parteneriat cu Institutul Cultural Român și organizațiile profesionale din domeniu. 'Pregătirile pentru participarea Rom&a

Cultura - Media 13-11-2026 08:49

Expoziția 'Design in Wartime', vernisată la Universitatea de Arhitectură și Urbanism 'Ion Mincu'

Expoziția 'Design in Wartime' (Design in timp de război), un proiect care aduce laolaltă viziunile creative ale studenților și profesorilor de la Universitatea Națională Politehnică din Lviv (Ucraina) și Universitatea Tehnică din Viena (Austria), a fost vernisată joi seară în holul principal al Universității de Arhitectură și Urbanism 'Ion Mincu' din Bu

Cultura - Media 13-11-2026 05:22

Documentarul 'Atât de familiar', regizat de cineasta britanico-română Rachel Tâpârjan - premieră oficială la București

Documentarul 'Atât de familiar', regizat de cineasta britanico-română Rachel Tâpârjan, va avea premiera oficială la București, cu proiecții la Cinema Elvire Popesco, de la ora 18:30, și Cinema Apollo111, de la ora 20:00. Potrivit unui comunicat transmis, miercuri, AGERPRES, proiecția de la Cinema Apollo111 va fi

Cultura - Media 13-11-2026 05:21

Spectacolul-lectură 'Scoateți o foaie de hârtie!' în regia Adinei Lazăr - premieră la Teatrul Dramaturgilor Români

Spectacolul-lectură 'Scoateți o foaie de hârtie!' în regia Adinei Lazăr, text scris în cadrul rezidenței de dramaturgie cu tema 'Analfabetismul funcțional în România', desfășurat în perioada iunie - septembrie, va fi prezentat în premieră la Teatrul Dramaturgilor Români, vineri, de la ora 19:00. P

Cultura - Media 13-11-2026 05:10

Spectacolul de balet 'Giselle', concept și regie Răzvan Ioan Dincă, are premiera la Opera Națională București

Spectacolul de balet 'Giselle', de Adolphe Charles Adam, cu o nouă montare în conceptul și regia lui Răzvan Ioan Dincă, sub conducerea muzicală a dirijorului Daniel Jinga, va avea premiera la Opera Națională București vineri. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis AGERPRES, 'Giselle', una dintre cele mai cuno

Cultura - Media 12-11-2026 21:02

Cristian Mungiu conduce delegația României la American Film Market 2026

Regizorul Cristian Mungiu conduce delegația României la American Film Market 2026, unde țara noastră a fost desemnată, pentru prima dată în istoria evenimentului, ''Country of Focus'', a informat, joi, Ministerul Culturii. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, Cristian Mungiu participă la eveniment cu cel mai r

Cultura - Media 12-11-2026 16:50

Iași: Tot patrimoniul cultural clasat aparținând Muzeului Național ''George Enescu'' se află la Iași

Managerul interimar al Complexului Muzeal Național ''Moldova'' Iași, Alexandru Chituță, a declarat, pentru AGERPRES, că tot patrimoniul cultural clasat aparținând Muzeului Național ''George Enescu'' din București a ajuns la Iași, aici urmând să fie restaurat, conservat și pregătit pentru a fi expus publicului.

Cultura - Media 12-11-2026 15:50

Managerul Complexului Muzeal Național ''Moldova'': Iașiul ar putea să devină centru regional al restaurării patrimoniului cultural

Managerul interimar al Complexului Muzeal Național ''Moldova'' Iași, Alexandru Chituță, a declarat, joi, pentru AGERPRES, că Iașiul ar putea să devină un centru regional al restaurării patrimoniului cultural, prin dezvoltarea laboratorului de specialitate din cadrul instituției de cultură. Potrivit acestuia, Complexul Muzeal Na

Cultura - Media 12-11-2026 15:34

VIDEO Ioana Ciocan: Ministerul Culturii nu poate să facă reduceri de cheltuieli, având bugetul cel mai mic

Ministrul Culturii, Ioana Ciocan, a declarat joi că instituția pe care o conduce nu poate să facă reduceri de cheltuieli, având în vedere că are bugetul cel mai mic. ''Am făcut o notă către domnul prim-ministru și domnul ministru Nazare, care a plecat ieri din Ministerul Culturii, în care anunțam foarte ferm și foarte

Culte 12-11-2026 15:23

Patriarhul Daniel anunță finalizarea formei revizuite a Regulamentului pentru organizarea și funcționarea Comisiei de Pictură Bisericească

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a anunțat, joi, finalizarea formei revizuite a Regulamentului pentru organizarea și funcționarea Comisiei de Pictură Bisericească a Patriarhiei Române, documentul fiind aprobat în ședința de lucru a Sfântului Sinod din 3-4 iunie 2026. ''Pornind de la observația că ma

Cultura - Media 12-11-2026 14:28

Ioana Ciocan: Teatrul Evreiesc de Stat va fi instituție de spectacole de importanță națională

Teatrul Evreiesc de Stat devine instituție de spectacole de importanță națională, în baza unei hotărâri aprobate, joi, de Guvern, anunță ministrul Culturii, Ioana Ciocan. ''Astăzi simt că s-a făcut dreptate, pentru că, prin hotărârea de guvern, Teatrul Evreiesc de Stat va fi instituție de spectacole de importanță nați