Washingtonul îngheață orice ajutoare externe americane, cu excepția Egiptului și Israelului
Noul șef al diplomației americane, Marco Rubio, a înghețat ajutorul extern al SUA, cu excepția celui acordat Egiptului și Israelului, timp pentru o reexaminare completă a tuturor programelor, conform unei circulare interne a Departamentului de Stat, citată de AFP.
'Nu vor fi angajate fonduri noi (...) până când fiecare nouă alocare sau prelungire propusă nu va fi examinată și aprobată' în conformitate cu programul președintelui Donald Trump, indică această circulară consultată vineri de AFP.
Ajutorul alimentar de urgență este scutit, dar circulara nu menționează Ucraina, care a primit ajutoare de miliarde de dolari sub fosta administrație Biden pentru a se apăra împotriva Rusiei, lăsând să se înțeleagă că și pentru aceasta este blocat.
Circulara decurge din ordinul executiv al președintelui Donald Trump de luni, ziua învestirii sale, prin care se dispune înghețarea pentru 90 de zile a ajutorului extern al Statelor Unite.
Israelul și Egiptul sunt printre cei mai importanți beneficiari ai ajutorului militar al SUA.
În circulară, secretarul de stat notează că este imposibil pentru noua administrație să evalueze dacă angajamentele existente în materie de ajutoare externe 'nu sunt duplicative, sunt eficiente și sunt în concordanță cu politica externă a președintelui Trump'.
Acesta din urmă asigurase în decretul său de luni că 'industria și birocrația ajutoarelor externe al Statelor Unite nu sunt aliniate cu interesele americane și, în multe cazuri, sunt contrare valorilor americane'. AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
ONU solicită reguli pentru toate rețelele sociale, după acordul cu Meta din SUA
Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Volker Turk, a solicitat joi reguli care să protejeze copiii pe toate platformele de socializare, în urma acordului la care a ajuns Meta în Statele Unite în această săptămână, relatează AFP. În plin proces, Meta a fost de acord miercuri să plătească până la 17 miliarde d
Polonia nu dorește arme nucleare pe teritoriul său, spune un ministru adjunct al apărării
Polonia nu dorește să aibă arme nucleare pe teritoriul său, a declarat joi ministrul adjunct al apărării, Pawel Zalewski, transmite Reuters. 'Nu, aș dori spun acest lucru foarte clar și deschis. Polonia nu dorește să aibă focoase nucleare pe teritoriul său', le-a declarat reporterilor Zalewski la sediul NATO din Bruxelles, întrebat fiind dacă vii
Elveția vrea să își doteze armata cu un batalion de drone începând din 2028
Ministerul Apărării al Elveției a anunțat joi intenția de a înființa un batalion de drone în cadrul armatei, într-un context general de reînarmare în Europa, transmite AFP. 'Începând din 2028, armata va conta pe propriul său batalion de drone pentru explorare, acțiune și apărare', a indicat ministerul înt
Germania: Două persoane au fost ucise într-un 'act de violență' la un liceu de lângă Berlin; suspectul a fost reținut
O femeie și un bărbat au fost uciși într-un 'act de violență' la un liceu din apropierea Berlinului, în Germania, relatează dpa și AFP. Conform agenției germane de presă, un suspect a fost reținut de poliție. Incidentul violent a avut loc în orașul Gosen-Neu din apropiere de capitala germană. Conform ziar
Bugetul multianual al UE: Cele șase state 'frugale' cer reducerea cu 'sute de miliarde de euro' a propunerii CE
Statele 'frugale' ale UE, în frunte cu Germania, vor să cheltuiască cu 'sute de miliarde de euro' mai puțin decât ceea ce propune Comisia Europeană pentru bugetul UE din perioada 2028-2034, au anunțat acestea joi, relatează AFP. 'Uniunea Europeană trebuie să facă alegeri clare și să-și redefinească prioritățile bugetare, la fel
Trebuie să stabilim o 'disciplină a AI', îndeamnă ministrul francez de externe
Ministrul francez de externe Jean-Noel Barrot a cerut joi instituirea unei 'discipline a AI' bazată în special pe evaluarea modelelor înainte de implementarea lor, monitorizarea lor după punerea în serviciu și schimbul de informații între state, în cadrul unei importante reuniuni a liderilor de afaceri din Franța, conform AFP.
Roberta Metsola felicită Republica Moldova de Ziua Independenței: 'Construim împreună viitorul nostru european'
Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a transmis joi un mesaj de felicitare cu ocazia marcării a 35 de ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova, relatează MOLDPRES. 'Astăzi sărbătorim puterea poporului Republicii Moldova, în timp ce construim împreună viitorul nostru european', a scris Roberta Metsola pe rețeaua
Israel: Eisenkot, principalul rival al lui Netanyahu la alegerile din octombrie, respinge o soluție cu două state
Gadi Eisenkot, principalul rival al premierului Benjamin Netanyahu la viitoarele alegeri legislative din Israel din luna octombrie, s-a pronunțat ferm împotriva unei soluții cu două state, calificând drept o 'greșeală amară' ideea unui stat palestinian independent care să coexiste pașnic alături de Israel, transmite dpa. Fostul șef de Stat
Președinta Comisiei Europene efectuează o vizită în Groenlanda în septembrie
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, se va deplasa în septembrie în Groenlanda pentru a-și reafirma susținerea pentru acest teritoriu autonom danez, a anunțat joi Bruxellesul, relatează AFP. Președintele american Donald Trump a alimentat tensiunile cu Danemarca și aliații săi europeni reiterând în mai multe rânduri
UPDATE Fostul lider militar al sârbilor bosniaci, Ratko Mladic, a murit în detenție
Fostul lider militar al sârbilor bosniaci, Ratko Mladic, condamnat pentru genocid, a murit într-o unitate de detenție a ONU de la Haga, au anunțat joi mai multe posturi sârbe preluate de agențiile internaționale de presă. Informațiile privind moartea celui supranumit 'Măcelarul din Bosnia' au fost confirmate ulterior de un oficial al
După acordul încheiat în SUA, Meta trebuie 'să protejeze și copiii noștri', afirmă un purtător de cuvânt al UE
După acordul încheiat în SUA care vizează reducerea impactului Instagram sau al Facebook asupra adolescenților, Meta trebuie 'să protejeze și copiii noștri', a declarat joi un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, relatează AFP. 'Așteptăm o gestiune adecvată a timpului petrecut în fața ecranelor, un control parental adecv
UPDATE SUA își reafirmă angajamentul față de NATO și declară că Europa este 'de interes fundamental'
Secretarul adjunct al apărării din SUA, Elbridge Colby, a reafirmat joi angajamentul țării sale față de apărarea colectivă a NATO și a afirmat că Europa rămâne de 'interes fundamental' pentru Washington, în ciuda faptului că administrația americană acordă acum prioritate emisferei vestice și Asiei, informează EFE. 'Europa rămâne u
Discuțiile de pace între #Ucraina și Rusia ar putea fi reluate în septembrie, susține un colaborator al lui Zelenski
Discuții între echipele de negociere ucraineană și rusă ar putea avea loc în septembrie și să includă reprezentanți americani, a declarat joi șeful de cabinet al președintelui Ucrainei, Kirilo Budanov, relatează Reuters. Budanov a spus că Ucraina vrea să resusciteze convorbirile de pace, noi evoluții fiind probabile luna viitoare. Convorbirile de p
Armata israeliană își ridică nivelul de alertă înainte de marile sărbători evreiești
Șeful statului-major al armatei israeliene, generalul Eyal Zamir, a anunțat joi că a ordonat ridicarea nivelului de alertă din cauza tensiunilor în creștere din Cisiordania ocupată și a apropierii sărbătorilor evreiești din septembrie, transmite AFP. ''Pregătim planuri de operațiuni pe toate fronturile, din Iran în Liban și
#Ucraina: Forțele ruse au efectuat un atac cu drone în plină zi, la periferia Kievului
O persoană a fost rănită într-un atac cu drone efectuat joi dimineață de forțele ruse la periferia Kievului, fiind de asemenea avariată infrastructura, au anunțat autoritățile locale, transmit AFP și Reuters. Aceste atacuri în timpul zilei sunt tot mai rare, Rusia și Ucraina intensificându-și loviturile la distanțe mari ce vi







