RETROSPECTIVĂ 2024 Adin Cojocaru (volei): Performanţa anului e calificarea naţionalei masculine la Mondial, după 43 de ani
Preşedintele Federaţiei Române de Volei, Adin Cojocaru, a declarat, pentru AGERPRES, că performanţa anului este fără îndoială calificarea echipei naţionale masculine la Campionatul Mondial din 2025 (Filipine), o performanţă pe care reprezentativa "tricoloră" o reuşeşte după o pauză de 43 de ani.
"Noi zicem că anul 2024 a fost unul reuşit în sensul în care am realizat o calificare la un Campionat Mondial al seniorilor după 43 de ani. Apoi, am reuşit să organizăm un Campionat European Under-18 la Blaj cu naţionala noastră participantă, un eveniment pe care România cred că nu l-a organizat niciodată. Am avut un turneu Final4 la Golden League la nivelul naţionalei feminine, deci între primele patru la nivel european. Aşadar, un an reuşit şi prin prisma performanţelor, a rezultatelor, dar şi prin prisma organizării de competiţii importante. Este clar că performanţa anului este calificarea naţionalei masculine la Campionatul Mondial după 43 de ani. Ea a fost posibilă datorită muncii depuse de jucători şi componenţii staffului tehnic, dar şi datorită condiţiilor de pregătire şi participare puse la dispoziţie de Federaţia Română de Volei. Munca a început de la momentul calificării la Campionatul European, acolo unde România a obţinut acel loc 7 şi a adunat foarte multe puncte, în special prin victoria împotriva Franţei. Aceste puncte ne-au propulsat în clasament în primele 32 de echipe, iar acolo am oscilat pe locurile 26-27-28. Acesta a fost motivul pentru care România are azi asigurată participarea la un Campionat Mondial după atâta timp", a spus preşedintele.
"Anul acesta am avut două echipe calificate la Campionatul European Under-18, fetele la Blaj, iar băieţii în Bulgaria. Deci este de remarcat că avem două selecţionate de juniori în primele 16 echipe ale Europei. Iar acest lucru ne dă speranţe că şi în această zonă a junioratului avem sportivi valoroşi. Naţionala Under-20 a participat la un turneu de calificare, însă nu a reuşit să meargă mai departe. Este adevărat că a fost şi o situaţie excepţională acolo, pentru că aveam o suprapunere cu Divizia A1, iar aceşti copii erau la echipele lor. În aceste condiţii a fost greu să formăm un lot competitiv, pentru că ei erau deja oameni de bază la formaţiile din Divizia A1, ceea ce este foarte bine până la urmă. În ceea ce priveşte reprezentativa Under-16, acum s-a creionat lotul naţional. A avut deja o participare la o Balcaniadă, iar din ianuarie intră şi ea în calificări pentru Campionatul European", a adăugat el.
Reales în funcţie la începutul lunii octombrie, Adin Cojocaru a menţionat că acest al doilea mandat reprezintă continuitate şi stabilitate pentru voleiul românesc.
"În toamnă am avut alegeri în cadrul Federaţiei Române de Volei în cadrul cărora am primit un nou mandat de preşedinte. Acest lucru înseamnă în primul rând continuitate pentru voleiul românesc. Proiectele pe care eu am reuşit să le implementez până acum îşi vor continua cursul. În acelaşi timp, la acest vot cred că este vorba şi despre stabilitate şi despre rezolvarea unor lucruri într-un timp mediu. Aşa că vom putea contura şi anumite lucruri la care ne-am gândit, asta vizavi şi de buget, de atragerea unor sponsori, pentru că noi în 2026 avem de organizat un Campionat European masculin în România (n.r. - alături de Bulgaria, Finlanda şi Italia). Şi atunci este extrem de important să ne concentrăm şi să găsim de pe acum soluţii pentru organizarea în condiţii optime a acelui eveniment", a explicat el.
Principala problemă întâmpinată de Federaţia Română de Volei a fost stabilitatea financiară, Adin Cojocaru subliniind că este dificil de administrat în condiţiile în care nu ştii de la începutul anului pe ce buget te bazezi.
"Problemele de care ne-am lovit au fost şi în acest an aceleaşi. Şi de ele se lovesc şi celelalte federaţii, nu doar noi. Este vorba despre instabilitatea aceasta financiară, nu putem să ne dăm seama din timp cam care este bugetul pe care ne putem baza. Tot timpul promisiunile sunt la o altă valoare, la o altă scală, dar în cele din urmă rămânem cu mai puţin decât ne-a fost promis. Deci este o chestiune de stabilitate financiară care ne afectează, aşa cum afectează pe toată lumea. Însă în final, târâş-grăpiş s-au achitat cumva. Greu, dar s-au achitat. Pentru că în final am avut un anumit sprijin de la Agenţia Naţională pentru Sport şi COSR, dar şi de la sponsorii pe care îi avem. Toate lucrurile ar putea fi realizate mai încet, mai liniştit şi cu rezultate mai bune dacă am avea un buget stabil. Şi nu să fie doar pe hârtie, ci efectiv să ştim că el este şi că îţi poţi gestiona toată activitatea cu el. Aşa am fi mult mai câştigaţi noi şi iubitorii voleiului, pentru că rezultatele ar fi, mă gândesc eu, un pic mai bune faţă de ceea ce este acum", a menţionat şeful FRV.
Echipa naţională masculină a României are ca obiectiv ieşirea din faza grupelor la Campionatul Mondial de volei de anul viitor.
"Pentru anul 2025 avem în primul rând ca obiective obţinerea unor calificări la competiţii majore. În ianuarie încep calificările la Campionatul European pentru naţionalele sub 16 ani, mai întâi cu o fază zonală, iar apoi o fază a grupelor în luna aprilie. La nivel de seniori, masculin şi feminin, loturile se pregătesc pentru participarea la Golden League în primăvară. Naţionala feminină mai are de disputat de asemenea două meciuri, cu Croaţia şi Kosovo pentru calificarea la Campionatul European din 2026... unde noi zicem de pe acum că suntem calificaţi în proporţie de 90%. În ceea ce priveşte obiectivul naţionalei masculine la Campionatul Mondial noi am discutat deja cu Sergiu (n.r. - selecţionerul Sergiu Stancu) şi stafful său, însă vom avea o întâlnire şi mai aplicată la nivelul colegiului de antrenori. Însă putem spune că obiectivul va fi ieşirea din grupă, adică să încheiem în clasament pe unul din primele două locuri", a precizat preşedintele.
În opinia sa, Elizabet Inneh, la feminin, şi Adrian Aciobaniţei, la masculin, au fost desemnaţi pe merit de FRV voleibaliştii anului 2024.
"Eu spun că Elizabet şi Adrian sunt cei mai buni sportivi ai noştri, pentru că vorbim de activitatea lor pe întregul an, din ianuarie şi până acum. Chiar sunt doi jucători cu contribuţii deosebite atât la nivelul formaţiilor lor de club din Polonia, dar şi la cel al echipelor naţionale ale României. Sunt doi sportivi care ne reprezintă cu succes şi ne bucurăm să îi avem", a afirmat el.
În ceea ce priveşte cel mai bun sportiv la toate disciplinele, Adin Cojocaru l-a nominalizat pe înotătorul David Popovici, dublu medaliat la Jocurile Olimpice de la Paris din acest an: "Popovici spun eu că este sportivul numărul unu în acest an. Este un lider şi ţinând cont de rezultatele pe care le are la vârsta lui trebuie să i se dea încredere. Este un sportiv deosebit şi pentru că reprezintă un model pentru toţii copiii români care doresc să practică orice fel de sport".
Echipa naţională a României s-a calificat la Campionatul Mondial de volei masculin din 2025, care va avea loc în Filipine, între 12 şi 28 septembrie. Ca urmare a măririi numărului de echipe participante de la 24 la 32, ultimele 15 locuri pentru CM 2025 au fost stabilite conform rankingului FIVB la 30 august 2024, România a ocupat la acea dată poziţia a 26-a, reuşind astfel calificarea. La competiţia din Filipine, naţionala condusă de Sergiu Stancu face parte din Grupa B alături de Polonia, Olanda şi Qatar.
România revine după o pauză de 43 de ani la Campionatul Mondial, ultima ediţie la care a participat fiind cea din 1982, din Argentina. Naţionala de volei masculin a României a urcat de patru ori pe podium la Campionatele Mondiale (locul 2 - 1956, 1966, locul 3 - 1960, 1962), iar de alte două ori s-a clasat pe locul 4.
În Golden League, prima reprezentativă masculină a terminat pe locul 9, înregistrând două victorii şi patru înfrângeri. La feminin, România a reuşit calificarea în turneul Final4 al Golden League, acolo unde, după 1-3 cu Cehia, 0-3 cu Belgia, a terminat pe locul 4.
În preliminariile Campionatului European de volei feminin, prima reprezentativă a înregistrat până acum o înfrângere, 0-3 în deplasare cu Croaţia, şi o victorie, 3-0 cu Kosovo, la Blaj.
Selecţionata Under-20 a României nu a participat la Campionatului European de volei masculin din acest an, ratând calificarea după ce a încheiat pe locul 4 Grupa C a fazei a doua a preliminariilor.
Selecţionata României a ratat calificarea după ce a încheiat faza a doua a preliminariilor Campionatului European de volei feminin Under-20 din 2024 pe poziţia a treia. Naţionala a fost devansată de Belgia şi Serbia în Grupa A a preliminariilor.
România s-a clasat pe locul 11 la Campionatul European de volei feminin Under-18 de la Blaj, înregistrând 3 victorii şi 4 înfrângeri. La Campionatul European U18 de la Plovdiv rezervat echipelor masculine, reprezentativa "tricoloră" a pierdut toate cele 7 partide disputate.
În cupele europene, CSM Lugoj şi CSO Voluntari au atins sferturile de finală în Cupa Challenge la feminin, iar Steaua la masculin. CSM Volei Alba Blaj (feminin) şi Arcada Galaţi (masculin) au evoluat în Liga Campionilor, dar au terminat pe ultimul loc în grupe.
AGERPRES (A, AS-autor: Marius Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Bogdan Stelea - România nu este favorită în niciunul dintre cele patru meciuri
Fostul internațional Bogdan Stelea consideră că România pornește cu șansa a doua în toate cele patru meciuri pe care echipa națională le va disputa în 11 zile în Liga Națiunilor la fotbal, subliniind dificultatea unui program care necesită un lot numeros și valoros. 'E inedit să joci patru meciuri în 11 zile. E foarte complica
Fotbal: Ciprian Marica - România are 20-25% șanse reale de a câștiga cu Suedia, dar trebuie să creadă
Fostul internațional Ciprian Marica consideră că România pleacă cu șansa a doua în meciul cu Suedia, din Liga Națiunilor la fotbal, și estimează la 20-25% șansele reale ale echipei naționale de a obține victoria, însă afirmă că jucătorii pregătiți de Gheorghe Hagi trebuie să aibă încredere și să se bazeze pe forța grupului. 'Plecăm
#AnulNadia Nadia Comăneci și Ciprian Marica caută o nouă generație de campioni prin programul GEN10
Fosta mare gimnastă Nadia Comăneci și fostul fotbalist Ciprian Marica se implică în descoperirea și susținerea unei noi generații de talente sportive, în cadrul programului național GEN10, prin care 21 de copii vor beneficia de burse și de un an de pregătire alături de o echipă de profesioniști. Nadia Comăneci a afirmat, marți, în cadrul even
VIDEO Fotbal: Petrolul Ploiești și-a consolidat locul al patrulea în Superligă, după 2-0 cu FK Csikszereda
Petrolul Ploiești și-a consolidat poziția a patra în Superliga de fotbal, după ce a învins-o pe FK Csikszereda cu scorul de 2-0 (0-0), luni seara, pe Stadionul ''Ilie Oană'', în ultimul meci din etapa a 10-a. Ploieștenii au marcat ambele goluri în repriza secundă, prin Rodrigo Martins (46), după o gafă c
Fotbal: Ionuț Radu - Avem nevoie de încredere în noi, trebuie să luăm totul ca pe un nou început
Portarul Ionuț Radu a declarat, luni seara, la Mogoșoaia, că echipa națională de fotbal a României are nevoie de încredere înaintea debutului în noua ediție a Ligii Națiunilor și a afirmat că primul meci, cel cu Suedia, trebuie privit ca un nou început, după ratarea calificării la Cupa Mondială. 'Cred că avem nevoie de î
Fotbal: Corvinul Hunedora a câștigat la Galați, 3-2 cu Oțelul, în Superligă
Corvinul Hunedoara a învins-o pe Oțelul Galați cu scorul de 3-2 (1-0), luni seara, în deplasare, în etapa a 10-a a Superligii de fotbal. Corvinul a deschis scorul prin Daniel Nicolae Pîrvulescu (21), după o minge respinsă de portarul Cosmin Dur-Bozoancă la reluarea lui Ion Cărăruș. Gazdele au egalat după pauză, prin portughezul Miguel S
Auto: Norbert Maior a câștigat a doua ediție a Mamaia Rally Show
Pilotul brașovean Norbert Maior a câștigat a doua ediție a Mamaia Rally Show, după ce l-a învins în marea finală pe campionul Finlandei, Mikko Heikkila, într-un eveniment care a strâns peste 20.000 de spectatori de-a lungul celor trei zile, se arată într-un comunicat al organizatorilor, remis AGEPRES. La vol
Fotbal: Andrei Burcă - Liga Națiunilor poate deschide o portiță pentru calificarea la EURO
Fundașul Andrei Burcă a declarat, luni, înaintea primelor meciuri din nou sezon al Ligii Națiunilor la fotbal, că ''tricolorii'' trebuie să abordeze noua campanie cu determinare și ambiție, precizând că rezultatele din această competiție pot deschide 'încă o portiță' pentru calificarea la EURO. El cons
Hochei: Victorii pentru Corona și Fenestela în Campionatul Național
CSM Corona Brașov și ACSHC Fenestela 68 au obținut victorii, duminică, în Campionatul Național de hochei pe gheață. CSM Corona Brașov a dispus de ACS Sapientia U23 cu 6-1 (1-1, 3-0, 2-0), pe Patinoarul Olimpic din Brașov. Daniel Istvan Koger (2), Richard Rokaly Boldizsar (2), Tamas Reszegh și Mathias Haaranen au marcat gol
Fotbal: Dinamo București a revenit pe primul loc în Superligă, după 4-0 cu Farul
Dinamo București a revenit pe primul loc în Superliga de fotbal, după ce a surclasat-o pe Farul Constanța cu scorul de 4-0 (2-0), duminică seara, pe Arena Națională, în etapa a 10-a. Dinamo a deschis scorul prin fundașul spaniol Martin Pascual (12), care a reluat de la 10 metri centrarea lui Danny Armstrong din lovitură liberă. And
Sărituri cu schiurile: Jason Colby și Anna Twardosz, victorioși în al doilea Grand Prix de vară de la Râșnov
Americanul Jason Colby și poloneza Anna Twardosz s-au impus, duminică, în al doilea concurs de sărituri cu schiurile din cadrul Grand Prix-ului de vară de la Râșnov, FIS Ski Jumping Summer Grand Prix, la Baza Olimpică de Sărituri cu Schiurile din Valea Cărbunării. Colby, care sâmbătă s-a clasat pe locul secund la Râșnov
Handbal masculin: Potaissa Turda s-a calificat în turul al doilea al EHF European Cup
AHC Potaissa Turda s-a calificat în turul al doilea al competiției masculine de handbal EHF European Cup, după ce a învins formația bosniacă RK Konjuh Zivinice, cu scorul de 26-24 (11-13), duminică seara, în Nova PG Arena, în manșa secundă a primului tur. Potaissa a câștigat și prima manșă, cu 24-20, ambele desfăș
Fotbal: Denis Drăguș, accidentat, va rata meciurile din Liga Națiunilor
Atacantul Denis Drăguș (FCSB), accidentat în prima repriză a meciului cu Universitatea Craiova (0-5), sâmbătă, în etapa a zecea a Superligii de fotbal, va ratat cele patru meciuri pe care naționala României le va susține în perioada următoare în Liga Națiunilor, a anunțat FRF pe site-ul său oficial. Denis Dr
Handbal feminin: Victorie frumoasă pentru Gloria Bistrița, cu Odense, în Liga Campionilor
Gloria Bistrița a învins puternica echipă daneză Odense Handbold, cu scorul de 29-27 (15-14), duminică, în TeraPlast Arena, într-un meci din Grupa B a Ligii Campionilor la handbal feminin. Gloria a controlat jocul în cea mai mare parte a timpului, iar în prima repriză a avut chiar și cinci goluri avans (11-6), &ic
Polo masculin: CSM Oradea a pierdut ultimul meci jucat în turneul preliminar al Ligii Campionilor
CSM Oradea a fost învinsă de echipa sârbă VK Novi Beograd cu scorul de 11-10 (4-1, 3-3, 4-3, 0-3), duminică, în ultimul său meci din Grupa A a preliminariilor Ligii Campionilor la polo pe apă masculin, în Bazinul Olimpic ''Ioan Alexandrescu'' din Oradea. Cele două echipe erau deja calificate în faza principală a co











