RETROSPECTIVĂ 2024 Constantin Din (handbal): A fost un an intens, complex, cu foarte multă muncă
Preşedintele Federaţiei Române de Handbal (FRH), Constantin Din, a declarat, pentru AGERPRES, că 2024 a fost un an intens pentru instituţia pe care o conduce, volumul de muncă fiind în creştere odată cu mărirea numărului competiţiilor pe care le organizează.
"A fost un an intens, complex, cu foarte multă muncă. Şi repet, cu foarte multă muncă. Suntem o federaţie foarte activă, consider eu ambiţioasă, avem foarte multe competiţii de organizat. A crescut numărul echipelor înscrise în campionatele de juniori şi tineret în ultimii doi ani cu 40%, faţă de 2014 numărul echipelor s-a dublat. Noi, oamenii din federaţie, administraţia, suntem aproape aceiaşi, deci lucrăm de trei ori mai mult, de patru ori mai mult, cu aceiaşi oameni. Bugetul nu ne permite să mărim numărul personalului care lucrează în momentul de faţă şi a trebuit să luăm anumite decizii despre cum folosim acest buget. Putem să mărim numărul de angajaţi ai Federaţiei Române de Handbal, dar vom lua din banii de pregătire ai echipelor naţionale. Am preferat să ne chinuim mai mult noi şi să oferim pregătire suficientă pentru loturile naţionale. Din perspectiva asta am spus că a fost un an foarte intens şi vom continua pe acest drum al muncii asidue. Spun lucrurile astea din suflet şi aşa consider că se întâmplă acum aici. Echipele naţionale de juniori şi tineret au peste 100 de zile de pregătire pe an, organizăm Trofeul Carpaţi la toate categoriile de vârstă, ceea ce nu s-a întâmplat până acum decât la nivel de seniori şi senioare. Gândiţi-vă că sunt opt echipe naţionale, avem opt turnee internaţionale de organizat. Şi numărul de zile de pregătire este de 100. Gândiţi-vă că o zi din trei copiii sunt prezenţi la echipele naţionale", a declarat Din.
Printre performanţele handbalului românesc în 2024, Din a menţionat şi participarea cu trei echipe în Liga Campionilor, la feminin, CSM Bucureşti, Rapid Bucureşti şi Gloria Bistriţa.
"În afară de faptul că am avut o participare foarte numeroasă şi foarte bună în cupele europene, este pentru prima oară când am avut trei echipe înscrise în Liga Campionilor la fete şi din câte ştiu doar Ungaria mai are această performanţă. Şi ei investesc aproape de 15 ani şi au trecut prin tot zbuciumul ăsta prin care trecem şi noi acum, cu protecţia jucătorului, au folosit şi ei fel de fel de metode. Chiar am vorbit de curând cu preşedintele federaţiei Ungariei şi mi-a spus că şi ei l-au avut şi l-au scos, pentru că s-au triplat bugetele şi rezultatele nu au fost cele aşteptate. Ei au o singură restricţie în momentul de faţă, de fapt condiţie, şi ei şi Franţa, folosirea la meciurile de ligă a doi jucători tineri. Franţa, doi jucători tineri crescuţi în propria pepinieră, Ungaria doi jucători tineri", a afirmat preşedintele FRH.
În ceea ce priveşte problemele întâmpinate în acest an, Constantin Din a afirmat că şi-ar dori ca oamenii care activează în handbal să fie mai uniţi.
"Consider că dacă structurile implicate, oamenii implicaţi în handbal ar fi mai uniţi, cu siguranţă handbalul românesc ar fi mult mai sus decât este acum. Voi încerca să-i conving pe cei implicaţi, să le arăt că intenţiile noastre sunt de progres şi dacă voi reuşi să coagulez toate forţele sunt convins că vor veni şi rezultatele foarte bune destul de repede. Ceea ce se întâmplă în handbal se întâmplă în toată societatea, nu cred că handbalul este un domeniu special şi că aceste lucruri nu se regăsesc şi în alte sporturi şi în alte domenii, este un lucru firesc. Unde sunt mai uniţi, au şi rezultate mai bune. Din fericire, aşa cum unii spuneau că suntem în lumea a treia, rezultatele au dovedit că de fapt nu suntem acolo, suntem foarte aproape de cei mai buni. Sperăm să devenim şi noi uniţi, printre cei mai buni, dar suntem aproape de cei mai buni. Nu cred că sunt foarte multe domenii în care putem să ne lăudăm că suntem pe locul 11 în Europa, aşa cum s-a întâmplat acum la Campionatul European", a precizat Din.
Calificarea la Campionatul Mondial de senioare şi la Campionatul European de seniori se află printre obiectivele federaţiei de handbal pentru 2025.
"Vom încerca să fim mai uniţi. 2025, teoretic, ar trebui să ne asigure calificarea la Campionatul Mondial de senioare, vom încerca, şi teoretic ar trebui să reuşim, să ne calificăm şi cu echipa de seniori la Campionatul European, vom participa cu celelalte echipe de tineret masculin la Campionatul Mondial şi sper să fim în primele 10 din lume. Cu echipa de tineret şi de junioare participăm la Campionatul European, unde cred că vor fi nişte rezultate mult mai bune decât anul trecut", a completat preşedintele FRH.
Întrebat pe cine vede drept sportivul anului în 2024, Din l-a nominalizat pe înotătorul David Popovici, precizând că handbalul este un sport de echipă şi că nu poate face clasamente.
"Eu îl apreciez foarte mult pe David Popovici. Este un model, un exemplu de voinţă, un exemplu de performanţă, şi un exemplu de urmat pentru tinerii sportivi. La noi, handbalul este sport de echipă şi încercăm prin tot ceea ce facem să-i determinăm pe sportiv să înţeleagă că este un sport de echipă, nu este un sport individual şi fiecare dintre noi ne aducem aportul la obţinerea unei performanţe. Nu cred că ar fi corect din partea mea în momentul de faţă să nominalizez anumite jucătoare sau jucători. Cred cu tărie că doar împreună se pot obţine rezultate foarte bune. Cred că în handbalul din ziua de astăzi nu mai există ipostaza de titulari, echipă de bază, toţi suntem importanţi. Aţi văzut în ultima vreme câte schimbări se fac în timpul unui meci, regulamentul ne permite. Tocmai din această cauză ne permite, pentru că este un sport foarte complex, foarte solicitant şi ai nevoie de toţi jucătorii pe care îi ai în lot", a adăugat preşedintele Federaţiei Române de Handbal.
La cea de-a 16-a ediţie a EHF EURO la feminin, care a avut loc în perioada 28 noiembrie-15 decembrie, în Austria, Ungaria şi Elveţia, cu participarea a 24 de echipe, România a ocupat locul 11.
România a participat de 14 ori la Campionatul European feminin, obţinând o singură medalie, de bronz, în 2010. La ediţia din 2022 (Muntenegru, Macedonia de Nord, Slovenia), România a ocupat locul 12.
În barajul pentru Campionatul Mondial de handbal feminin din 2025, naţionala României va înfrunta echipa Italiei, în dublă manşă, meciurile urmând să aibă loc pe 9/10 aprilie, respectiv 12/13 aprilie 2025.
La Under-20, selecţionata României s-a clasat pe locul 11 la Campionatul Mondial de handbal pentru junioare Under-20 din Macedonia de Nord, din luna iunie.
Selecţionata Under-18 a României s-a clasat pe locul 17 la Campionatul Mondial de handbal feminin din China, din luna august. La ediţia precedentă, din 2022, România a ocupat locul 14.
La handbal masculin, România se află pe ultimul loc în Grupa a 8-a din faza a doua a preliminariilor Campionatului European de handbal masculin - EHF EURO 2026, cu niciun punct câştigat în meciurile cu Portugalia şi Polonia. În clasament conduce Polonia, cu 3 puncte (2 jocuri), urmată de Portugalia, 2 puncte (1 j), Israel, 1 punct (1 j), România, 0 p (2 j). Primele două clasate şi cele mai bune patru formaţii de pe locul al treilea se califică la turneul final. România va juca următorul meci pe 12 sau 13 martie, în deplasare, cu Israelul.
Naţionala României a ratat în luna mai calificarea la Campionatul Mondial de handbal masculin din 2025, după ce a fost învinsă de echipa Cehiei, cu scorul de 29-20 (15-9), la Brno, în manşa secundă a barajului pentru turneul final. Tricolorii au reuşit să câştige prima manşă, la Baia Mare, la doar un gol, cu 31-30.
La Campionatul European de handbal masculin - EHF EURO 2024 din Germania, din luna ianuarie, tricolorii, au ocupat în final locul 22 din 24 de echipe. România nu se mai calificase la un Campionat European din 1996, când se clasa pe locul 9.
Selecţionata de tineret a României s-a clasat doar pe locul 16 la Campionatul European de handbal masculin Under-20 din Slovenia, dar s-a calificat la Mondialul Under-21 de anul viitor.
La Campionatul European de handbal masculin Under-18, care a avut loc în luna august în Muntenegru, selecţionata României s-a clasat pe locul 22.
La nivelul echipelor de club, România are nu mai puţin de patru echipe în sezonul actual al Ligii Campionilor la handbal, una la masculin, CS Dinamo Bucureşti, şi trei la feminin, CSM Bucureşti, CS Rapid Bucureşti, CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud.
HC Dunărea Brăila şi SCM Râmnicu Vâlcea sunt calificate în grupele competiţiei feminin EHF European League.
La masculin, CSM Constanţa a evoluat în grupele EHF European League, iar HC Minaur Baia Mare s-a calificat în optimile EHF European Cup.
În sezonul precedent, CSM Bucureşti s-a oprit în sferturile de finală ale Ligii Campionilor la feminin. CS Dinamo a participat la turneul Final Four al EHF European League (s-a clasat pe locul al patrulea), iar CSM Constanţa a ajuns până în faza a doua a grupelor.
În EHF European League la feminin, România a avut două reprezentante în turneul Final Four la feminin, CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud (finalistă) şi HC Dunărea Brăila (locul al patrulea).
Minaur Baia Mare a atins semifinalele în EHF European Cup la masculin, iar Steaua s-a oprit în sferturi.
AGERPRES (A, AS-autor: Adrian Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Bogdan Stelea - România nu este favorită în niciunul dintre cele patru meciuri
Fostul internațional Bogdan Stelea consideră că România pornește cu șansa a doua în toate cele patru meciuri pe care echipa națională le va disputa în 11 zile în Liga Națiunilor la fotbal, subliniind dificultatea unui program care necesită un lot numeros și valoros. 'E inedit să joci patru meciuri în 11 zile. E foarte complica
Fotbal: Ciprian Marica - România are 20-25% șanse reale de a câștiga cu Suedia, dar trebuie să creadă
Fostul internațional Ciprian Marica consideră că România pleacă cu șansa a doua în meciul cu Suedia, din Liga Națiunilor la fotbal, și estimează la 20-25% șansele reale ale echipei naționale de a obține victoria, însă afirmă că jucătorii pregătiți de Gheorghe Hagi trebuie să aibă încredere și să se bazeze pe forța grupului. 'Plecăm
#AnulNadia Nadia Comăneci și Ciprian Marica caută o nouă generație de campioni prin programul GEN10
Fosta mare gimnastă Nadia Comăneci și fostul fotbalist Ciprian Marica se implică în descoperirea și susținerea unei noi generații de talente sportive, în cadrul programului național GEN10, prin care 21 de copii vor beneficia de burse și de un an de pregătire alături de o echipă de profesioniști. Nadia Comăneci a afirmat, marți, în cadrul even
VIDEO Fotbal: Petrolul Ploiești și-a consolidat locul al patrulea în Superligă, după 2-0 cu FK Csikszereda
Petrolul Ploiești și-a consolidat poziția a patra în Superliga de fotbal, după ce a învins-o pe FK Csikszereda cu scorul de 2-0 (0-0), luni seara, pe Stadionul ''Ilie Oană'', în ultimul meci din etapa a 10-a. Ploieștenii au marcat ambele goluri în repriza secundă, prin Rodrigo Martins (46), după o gafă c
Fotbal: Ionuț Radu - Avem nevoie de încredere în noi, trebuie să luăm totul ca pe un nou început
Portarul Ionuț Radu a declarat, luni seara, la Mogoșoaia, că echipa națională de fotbal a României are nevoie de încredere înaintea debutului în noua ediție a Ligii Națiunilor și a afirmat că primul meci, cel cu Suedia, trebuie privit ca un nou început, după ratarea calificării la Cupa Mondială. 'Cred că avem nevoie de î
Fotbal: Corvinul Hunedora a câștigat la Galați, 3-2 cu Oțelul, în Superligă
Corvinul Hunedoara a învins-o pe Oțelul Galați cu scorul de 3-2 (1-0), luni seara, în deplasare, în etapa a 10-a a Superligii de fotbal. Corvinul a deschis scorul prin Daniel Nicolae Pîrvulescu (21), după o minge respinsă de portarul Cosmin Dur-Bozoancă la reluarea lui Ion Cărăruș. Gazdele au egalat după pauză, prin portughezul Miguel S
Auto: Norbert Maior a câștigat a doua ediție a Mamaia Rally Show
Pilotul brașovean Norbert Maior a câștigat a doua ediție a Mamaia Rally Show, după ce l-a învins în marea finală pe campionul Finlandei, Mikko Heikkila, într-un eveniment care a strâns peste 20.000 de spectatori de-a lungul celor trei zile, se arată într-un comunicat al organizatorilor, remis AGEPRES. La vol
Fotbal: Andrei Burcă - Liga Națiunilor poate deschide o portiță pentru calificarea la EURO
Fundașul Andrei Burcă a declarat, luni, înaintea primelor meciuri din nou sezon al Ligii Națiunilor la fotbal, că ''tricolorii'' trebuie să abordeze noua campanie cu determinare și ambiție, precizând că rezultatele din această competiție pot deschide 'încă o portiță' pentru calificarea la EURO. El cons
Hochei: Victorii pentru Corona și Fenestela în Campionatul Național
CSM Corona Brașov și ACSHC Fenestela 68 au obținut victorii, duminică, în Campionatul Național de hochei pe gheață. CSM Corona Brașov a dispus de ACS Sapientia U23 cu 6-1 (1-1, 3-0, 2-0), pe Patinoarul Olimpic din Brașov. Daniel Istvan Koger (2), Richard Rokaly Boldizsar (2), Tamas Reszegh și Mathias Haaranen au marcat gol
Fotbal: Dinamo București a revenit pe primul loc în Superligă, după 4-0 cu Farul
Dinamo București a revenit pe primul loc în Superliga de fotbal, după ce a surclasat-o pe Farul Constanța cu scorul de 4-0 (2-0), duminică seara, pe Arena Națională, în etapa a 10-a. Dinamo a deschis scorul prin fundașul spaniol Martin Pascual (12), care a reluat de la 10 metri centrarea lui Danny Armstrong din lovitură liberă. And
Sărituri cu schiurile: Jason Colby și Anna Twardosz, victorioși în al doilea Grand Prix de vară de la Râșnov
Americanul Jason Colby și poloneza Anna Twardosz s-au impus, duminică, în al doilea concurs de sărituri cu schiurile din cadrul Grand Prix-ului de vară de la Râșnov, FIS Ski Jumping Summer Grand Prix, la Baza Olimpică de Sărituri cu Schiurile din Valea Cărbunării. Colby, care sâmbătă s-a clasat pe locul secund la Râșnov
Handbal masculin: Potaissa Turda s-a calificat în turul al doilea al EHF European Cup
AHC Potaissa Turda s-a calificat în turul al doilea al competiției masculine de handbal EHF European Cup, după ce a învins formația bosniacă RK Konjuh Zivinice, cu scorul de 26-24 (11-13), duminică seara, în Nova PG Arena, în manșa secundă a primului tur. Potaissa a câștigat și prima manșă, cu 24-20, ambele desfăș
Fotbal: Denis Drăguș, accidentat, va rata meciurile din Liga Națiunilor
Atacantul Denis Drăguș (FCSB), accidentat în prima repriză a meciului cu Universitatea Craiova (0-5), sâmbătă, în etapa a zecea a Superligii de fotbal, va ratat cele patru meciuri pe care naționala României le va susține în perioada următoare în Liga Națiunilor, a anunțat FRF pe site-ul său oficial. Denis Dr
Handbal feminin: Victorie frumoasă pentru Gloria Bistrița, cu Odense, în Liga Campionilor
Gloria Bistrița a învins puternica echipă daneză Odense Handbold, cu scorul de 29-27 (15-14), duminică, în TeraPlast Arena, într-un meci din Grupa B a Ligii Campionilor la handbal feminin. Gloria a controlat jocul în cea mai mare parte a timpului, iar în prima repriză a avut chiar și cinci goluri avans (11-6), &ic
Polo masculin: CSM Oradea a pierdut ultimul meci jucat în turneul preliminar al Ligii Campionilor
CSM Oradea a fost învinsă de echipa sârbă VK Novi Beograd cu scorul de 11-10 (4-1, 3-3, 4-3, 0-3), duminică, în ultimul său meci din Grupa A a preliminariilor Ligii Campionilor la polo pe apă masculin, în Bazinul Olimpic ''Ioan Alexandrescu'' din Oradea. Cele două echipe erau deja calificate în faza principală a co











