Rusia: 20 de ani de închisoare pentru tentativa de a otrăvi soldaţi mobilizaţi pentru lupte în #Ucraina

Un locuitor din Barnaul, în regiunea Altai din Siberia, a fost condamnat la 20 de ani de închisoare pentru tentativă de otrăvire a unor soldaţi mobilizaţi şi pentru sprijinirea în acest fel a Ucrainei, a anunţat miercuri Serviciul Federal de Securitate rus (FSB), informează AFP.
Un tribunal militar regional l-a declarat pe acest bărbat vinovat de "tentativă de atentat" şi de "tentativă de înaltă trădare", şi l-a condamnat la 20 de ani de închisoare, a precizat secţia regională a FSB într-un comunicat, citat de agenţia de presă RIA Novosti.
"Acest cetăţean rus, născut în 1981, a intrat în contact cu serviciile speciale ucrainene pe reţele sociale", exprimându-şi dorinţa de a susţine forţele armate ucrainene", potrivit comunicatului.
"Fiind angajat la o cantină, el a încercat să otrăvească militari ce făceau parte din contingentul mobilizat în regiunea Altai", filmând procesul pentru serviciile ucrainene, afirmă comunicatul.
Analize efectuate au arătat că substanţa toxică utilizată ar fi putut provoca o intoxicaţie acută cu un posibil deznodământ fatal, potrivit aceleiaşi surse.
Din februarie 2022, mii de persoane din Rusia au fost sancţionate sau trimise la închisoare pentru că s-au opus conflictului din Ucraina.
Circa 300.000 de rezervişti ruşi au fost chemaţi să lupte în Ucraina, în cadrul unei mobilizări parţiale decretate în Rusia în septembrie 2022.AGERPRES/(AS - editor: Adriana Matcovschi, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Depinde de #Ucraina să își decidă viitorul, spune Londra după ultimatumul vicepreședintelui american J.D. Vance
Este la latitudinea 'Ucrainei să își decidă viitorul', a declarat miercuri un purtător de cuvânt din Downing Street, întrebat despre apelul vicepreședintelui american J.D. Vance ca Moscova și Kievul să facă schimb de teritorii pentru a ajunge la o încetare a focului, informează AFP. 'Susținem eforturile conduse de Statele Un
Iordania interzice activitatea Fraților musulmani și le închide birourile din țară
Guvernul iordanian a desemnat miercuri mișcarea islamistă Frații musulmani drept grupare 'ilegală', interzicând orice activitate a acesteia în regatul hashemit și a închis toate birourile sale, în urma arestării, săptămâna trecută, a unor membri ai mișcării, acuzați de planificarea unui atac terorist, potrivit EFE. Ministr
UE spune că Crimeea aparține Ucrainei, după ce J.D.Vance a declarat că acordul de pace propus prevede concesii teritoriale
Uniunea Europeană și-a exprimat din nou miercuri sprijinul pentru integritatea teritorială a Ucrainei, a subliniat că Peninsula Crimeea ocupată de Rusia face parte din teritoriul Ucrainei și a îndemnat Kievul să continue să se consolideze militar astfel încât să aibă mai multă putere în negocierile de pace, informează EFE. 'Suntem a
Integritatea teritorială și vocația europeană a Ucrainei - 'exigențe foarte puternice' ale europenilor, subliniază președinția franceză
Respectarea 'integrității teritoriale și a vocației europene a Ucrainei sunt exigențe foarte puternice ale europenilor', a subliniat miercuri președinția franceză, după propunerea vicepreședintelui american privind 'schimburi teritoriale' între Kiev și Moscova, informează AFP. În timp ce delegații franceză, britanică și germană se &
#Ucraina insistă că nu va recunoaște Crimeea ca teritoriu rus
Vicepremierul ucrainean Iulia Sviridenko a reafirmat miercuri, în ziua în care la Londra au loc întâlniri privind o posibilă încetare a focului între emisari ai guvernului său, parteneri europeni ai Ucrainei și Statele Unite, că Kievul nu va recunoaște Peninsula Crimeea ca teritoriu al Rusiei, informează EFE.
#Ucraina: Președintele Volodimir Zelenski insistă asupra unui armistițiu 'imediat, complet și necondiționat'
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a îndemnat miercuri la un armistițiu 'imediat, complet și necondiționat' în Ucraina, în timp ce o delegație ucraineană se află la Londra pentru discuții cu aliații occidentali, într-un format redus, informează AFP. 'Insistăm asupra unui armistițiu imediat, complet și necondiționat
Președintele Vladimir Putin afirmă că Rusia nu are suficiente arme, în pofida creșterii masive a producției
Președintele Vladimir Putin a declarat miercuri că forțele armate ale Rusiei duc încă lipsă de anumite arme, inclusiv drone, în pofida unei creșteri mari a producției, informează Reuters. La o întâlnire a Comisiei Militaro-Industriale de stat, liderul de la Kremlin a declarat că aproape toate fabricile de apărare și-au
Fie Rusia și #Ucraina ajung la un acord, fie SUA se retrag din acest proces, atenționează JD Vance
Vicepreședintele american JD Vance a declarat miercuri, la Agra, în India, că Moscova și Kievul trebuie să ajungă la un acord, în caz contrar Washingtonul va pune capăt eforturilor sale pentru a se ajunge la un armistițiu, informează AFP. 'Noi am prezentat o propunere foarte explicită rușilor și ucrainenilor, și este timpul ca
Canada: Prezență record la votul anticipat pentru alegerile parlamentare din 28 aprilie (oficial)
Un număr record de 7,3 milioane de canadieni au votat în timpul celor patru zile de vot anticipat, conform datelor oficiale publicate marți, ceea ce ar putea prevesti o prezență mai mare la vot pentru scrutinul din 28 aprilie, transmite France Presse. În această țară din G7 de 41 de milioane de locuitori, aproximativ 28,9 milioane de alegători sunt
Funeralii Papa Francisc: Tăcerea guvernului Netanyahu îi pune în încurcătură pe ambasadorii israelieni la post în țări catolice
Decesul Papei Francisc nu a provocat decât rare reacții în Israel, unde președintele Isaac Herzog a fost singurul oficial care a prezentat condoleanțe, în timp ce premierul Benjamin Netanyahu nu a reacționat în niciun fel, informează miercuri AFP. Această tăcere îi pune în încurcătură pe diplomații israelieni la post &
Militari francezi și britanici se instruiesc împreună pentru lupte în mediul urban, pe modelul războiului din #Ucraina
Militari francezi și britanici se instruiesc în comun la Jeoffrecourt, în nord-estul Franței, pentru lupte în mediul urban, pe baza lecțiilor desprinse din războiul din Ucraina, relatează miercuri AFP. În tabăra de la Sisson, la nord de orașul Reims, 170 soldați din semi-brigada a 13-a a Legiunii Străine franceze (13 DB
Mahmoud Abbas îi cere mișcării Hamas să elibereze ostaticii și să se transforme în partid politic
Președintele palestinian Mahmoud Abbas i-a cerut miercuri mișcării islamiste Hamas să îi pună în libertate pe ostaticii încă aflați în Fâșia Gaza, transmit AFP și Reuters. ''Hamas a furnizat ocupației criminale pretexte pentru a comite crimele sale în Fâșia Gaza, cel mai flagrant (dintre aceste
Portugalia solicită Comisiei Europene o relaxare bugetară pentru a putea investi mai mult în apărare
Guvernul Portugaliei va cere Comisiei Europene o relaxare a regulilor bugetare pentru a investi mai mult în apărare, a anunțat miercuri Ministerul Finanțelor portughez, informează AFP. Această 'derogare' are drept obiectiv 'stabilirea unei excepții în aplicarea de reguli bugetare', pentru a putea 'majora cheltui
#Ucraina: China denunță 'acuzațiile lipsite de temei' ale Kievului privind un ajutor militar chinez pentru Rusia
Beijingul a denunțat miercuri 'acuzații lipsite de temei' după ce Ucraina a afirmat că soldați chinezi luptă în cadrul forțelor ruse și că mai multe companii chineze ajută Moscova să fabrice material militar, informează AFP. 'China se opune cu fermitate acuzațiilor lipsite de temei și manipulării politice', a declarat pur
'Oferta finală de pace' a lui Trump cere Ucrainei să accepte ocupația rusă, potrivit Axios
'Oferta finală' a președintelui american, Donald Trump, pentru pace în Ucraina include recunoașterea de către SUA a Crimeei ca parte a Rusiei și recunoașterea neoficială a controlului rusesc în aproape toate zonele ocupate de la invazia din 2022, a relatat miercuri platforma media americană Axios preluată de EFE. Documentul