RETROSPECTIVĂ 2024 Irina Deleanu (gimnastică ritmică): Pentru noi a fost un an miraculos, magic
Preşedinta Federaţiei Române de Gimnastică Ritmică (FRGR), Irina Deleanu, a declarat, pentru AGERPRES, că 2024 a fost ''un an miraculos, magic'' pentru disciplina sa, având în vedere cele patru medalii de aur obţinute la Campionatele Europene pentru junioare de la Budapesta.
"Pentru noi a fost un an extraordinar de frumos, un an miraculos, magic, având în vedere că am obţinut cele patru medalii de aur la Campionatul European. Amalia Lică a fost magică efectiv şi a avut un concurs fără ratare şi a obţinut patru medalii de aur, dintre care una la echipe şi trei la individual, pentru ea, la cerc, măciuci şi panglică. Şi, bineînţeles, că putem spune că a fost un an împlinit, pentru că anul trecut ne-am calificat la Jocurile Olimpice de la Paris, iar anul acesta Annaliese Drăgan a participat la Jocurile Olimpice şi a avut o experienţă frumoasă acolo", a afirmat preşedinta FRGR.
În privinţa problemelor întâmpinate în acest an, Deleanu a amintit din nou despre dificultăţile financiare, precizând că a primit un sprijin important din partea Comitetului Olimpic şi Sportiv Român.
"Problemele sunt mereu aceleaşi, lipsa de fonduri. Ne-a fost destul de greu să ne descurcăm cu finanţele, norocul nostru a fost că o mare parte din finanţările noastre au fost oferite de către Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, având în vedere că am avut o gimnastă calificată la Jocurile Olimpice. Şi atunci ne-au finanţat lotul olimpic şi unele deplasări, costume şi tot ce a fost nevoie. Dar, sigur că se putea şi mai bine", a precizat Irina Deleanu.
Întrebată dacă şi-ar fi dorit altceva de la 2024, Irina Deleanu a spus că ar fi trebuit evitat conflictul cu sportiva Annaliese Drăgan şi părinţii acesteia.
"Da, mi-aş fi dorit ca cei pe care i-am ajutat şi pentru care am făcut eforturi imense, şi pe care i-am sprijinit pe drumul lor spre marea performanţă să nu fi avut reacţiile pe care le-au avut în presă şi tot scandalul pe care l-au făcut. Este dezamăgitor pentru mine să văd că părinţi şi gimnaste pe care le-am sprijinit şi le-am dus cât mai sus posibil, adică la Jocurile Olimpice, au reacţii distorsionate faţă de adevăr. Dar sunt obişnuită cu faptul că viaţa îţi oferă o mulţime de surprize, mai mult neplăcute decât plăcute. Probabil că undeva trebuie să fie un compensare, pentru că nici patru medalii de aur nu mă aşteptam să luăm la Campionatul European şi atunci trebuia cumva să se compenseze. Dar sunt convinsă că aceste lucruri apar tocmai pentru că au apărut rezultate. Şi pentru că oamenii sunt geloşi, nu prea le convin rezultatele altora", a completat preşedinta FRGR.
Referitor la obiectivele federaţiei pentru 2025, Irina Deleanu şi-a reafirmat speranţele legate de sportivele junioare: "2025, în opinia noastră, va fi un an mai aşezat un pic, având în vedere că facem schimbul de generaţii, şi la junioare, şi la senioare. O să intre Amalia Lică la senioare, la junioare intră deja Patricia Stanciu, gimnastă tot a Adrianei Mitroi, antrenoarea Amaliei Lică. Şi bineînţeles că o avem pe Lisa Garac, care cumva vine cu state vechi, pentru că ea a participat şi la Campionatul Mondial şi la Campionatul European de anul acesta, şi vine cumva ca o junioare plină, cu pretenţii la medalii. Şi sperăm să facem o figură frumoasă la junioare. La senioare, aşa cum am spus, Amalia Lică trece la senioare, continuă Andreea Verdeş şi Sabina Enache. Am cooptat-o în lotul naţional şi pe Cristina Halep şi vom vedea ce ne rezervă viitorul".
Irina Deleanu a nominalizat-o pe Amalia Lică drept cea mai valoroasă sportivă de la această disciplină în 2024.
"Clar, cel mai bun sportiv al nostru este Amalia Lică, ea este la noi numărul unu în 2024. La nivel naţional, nu ştiu, poate David Popovici. Îmi este foarte greu să aleg între canotori şi David Popovici", a mai spus Deleanu.
România a câştigat în 2024 titlul de campioană europeană de junioare pe echipe la gimnastică ritmică, la Budapesta, o performanţă istorică pentru ţara noastră. Totodată, Amalia Lică, antrenată de Adriana Mitroi, a cucerit nu mai puţin de patru din cele cinci medalii de aur puse la bătaie. Ea a devenit campioana Europei la cerc, măciuci şi panglică, dar şi în proba pe echipe, alături de Lisa Garac. Aceasta a ocupat, la rândul ei, locul 5 în finala europeană de la minge.
La senioare, Annaliese Drăgan a participat la Jocurile Olimpice de la Paris, unde s-a clasat pe locul 21 în calificări, la individual compus.
Annaliese Drăgan a ocupat locul 21 la individual compus la Europenele de la Budapesta.
La Cupa Mondială Challenge de la Cluj-Napoca, Annaliese Drăgan s-a clasat pe locul 15 în clasamentul final la individual compus.
AGERPRES (A, AS-autor: Adrian Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: FCSB a anunțat rezilierea contractului antrenorului Marius Baciu
Echipa de fotbal FCSB a anunțat, miercuri, prin intermediul paginii oficiale de Facebook, rezilierea contractului antrenorului Marius Baciu și a colaboratorilor acestuia Sorin Bucuroaia și Alexandru Ioniță. 'Mulțumim, Marius Baciu! FCSB anunță rezilierea contractului cu antrenorul Marius Baciu, care a pregătit echipa noastră încep&ac
Fotbal: Bogdan Stelea - România nu este favorită în niciunul dintre cele patru meciuri
Fostul internațional Bogdan Stelea consideră că România pornește cu șansa a doua în toate cele patru meciuri pe care echipa națională le va disputa în 11 zile în Liga Națiunilor la fotbal, subliniind dificultatea unui program care necesită un lot numeros și valoros. 'E inedit să joci patru meciuri în 11 zile. E foarte complica
Fotbal: Ciprian Marica - România are 20-25% șanse reale de a câștiga cu Suedia, dar trebuie să creadă
Fostul internațional Ciprian Marica consideră că România pleacă cu șansa a doua în meciul cu Suedia, din Liga Națiunilor la fotbal, și estimează la 20-25% șansele reale ale echipei naționale de a obține victoria, însă afirmă că jucătorii pregătiți de Gheorghe Hagi trebuie să aibă încredere și să se bazeze pe forța grupului. 'Plecăm
#AnulNadia Nadia Comăneci și Ciprian Marica caută o nouă generație de campioni prin programul GEN10
Fosta mare gimnastă Nadia Comăneci și fostul fotbalist Ciprian Marica se implică în descoperirea și susținerea unei noi generații de talente sportive, în cadrul programului național GEN10, prin care 21 de copii vor beneficia de burse și de un an de pregătire alături de o echipă de profesioniști. Nadia Comăneci a afirmat, marți, în cadrul even
VIDEO Fotbal: Petrolul Ploiești și-a consolidat locul al patrulea în Superligă, după 2-0 cu FK Csikszereda
Petrolul Ploiești și-a consolidat poziția a patra în Superliga de fotbal, după ce a învins-o pe FK Csikszereda cu scorul de 2-0 (0-0), luni seara, pe Stadionul ''Ilie Oană'', în ultimul meci din etapa a 10-a. Ploieștenii au marcat ambele goluri în repriza secundă, prin Rodrigo Martins (46), după o gafă c
Fotbal: Ionuț Radu - Avem nevoie de încredere în noi, trebuie să luăm totul ca pe un nou început
Portarul Ionuț Radu a declarat, luni seara, la Mogoșoaia, că echipa națională de fotbal a României are nevoie de încredere înaintea debutului în noua ediție a Ligii Națiunilor și a afirmat că primul meci, cel cu Suedia, trebuie privit ca un nou început, după ratarea calificării la Cupa Mondială. 'Cred că avem nevoie de î
Fotbal: Corvinul Hunedora a câștigat la Galați, 3-2 cu Oțelul, în Superligă
Corvinul Hunedoara a învins-o pe Oțelul Galați cu scorul de 3-2 (1-0), luni seara, în deplasare, în etapa a 10-a a Superligii de fotbal. Corvinul a deschis scorul prin Daniel Nicolae Pîrvulescu (21), după o minge respinsă de portarul Cosmin Dur-Bozoancă la reluarea lui Ion Cărăruș. Gazdele au egalat după pauză, prin portughezul Miguel S
Auto: Norbert Maior a câștigat a doua ediție a Mamaia Rally Show
Pilotul brașovean Norbert Maior a câștigat a doua ediție a Mamaia Rally Show, după ce l-a învins în marea finală pe campionul Finlandei, Mikko Heikkila, într-un eveniment care a strâns peste 20.000 de spectatori de-a lungul celor trei zile, se arată într-un comunicat al organizatorilor, remis AGEPRES. La vol
Fotbal: Andrei Burcă - Liga Națiunilor poate deschide o portiță pentru calificarea la EURO
Fundașul Andrei Burcă a declarat, luni, înaintea primelor meciuri din nou sezon al Ligii Națiunilor la fotbal, că ''tricolorii'' trebuie să abordeze noua campanie cu determinare și ambiție, precizând că rezultatele din această competiție pot deschide 'încă o portiță' pentru calificarea la EURO. El cons
Hochei: Victorii pentru Corona și Fenestela în Campionatul Național
CSM Corona Brașov și ACSHC Fenestela 68 au obținut victorii, duminică, în Campionatul Național de hochei pe gheață. CSM Corona Brașov a dispus de ACS Sapientia U23 cu 6-1 (1-1, 3-0, 2-0), pe Patinoarul Olimpic din Brașov. Daniel Istvan Koger (2), Richard Rokaly Boldizsar (2), Tamas Reszegh și Mathias Haaranen au marcat gol
Fotbal: Dinamo București a revenit pe primul loc în Superligă, după 4-0 cu Farul
Dinamo București a revenit pe primul loc în Superliga de fotbal, după ce a surclasat-o pe Farul Constanța cu scorul de 4-0 (2-0), duminică seara, pe Arena Națională, în etapa a 10-a. Dinamo a deschis scorul prin fundașul spaniol Martin Pascual (12), care a reluat de la 10 metri centrarea lui Danny Armstrong din lovitură liberă. And
Sărituri cu schiurile: Jason Colby și Anna Twardosz, victorioși în al doilea Grand Prix de vară de la Râșnov
Americanul Jason Colby și poloneza Anna Twardosz s-au impus, duminică, în al doilea concurs de sărituri cu schiurile din cadrul Grand Prix-ului de vară de la Râșnov, FIS Ski Jumping Summer Grand Prix, la Baza Olimpică de Sărituri cu Schiurile din Valea Cărbunării. Colby, care sâmbătă s-a clasat pe locul secund la Râșnov
Handbal masculin: Potaissa Turda s-a calificat în turul al doilea al EHF European Cup
AHC Potaissa Turda s-a calificat în turul al doilea al competiției masculine de handbal EHF European Cup, după ce a învins formația bosniacă RK Konjuh Zivinice, cu scorul de 26-24 (11-13), duminică seara, în Nova PG Arena, în manșa secundă a primului tur. Potaissa a câștigat și prima manșă, cu 24-20, ambele desfăș
Fotbal: Denis Drăguș, accidentat, va rata meciurile din Liga Națiunilor
Atacantul Denis Drăguș (FCSB), accidentat în prima repriză a meciului cu Universitatea Craiova (0-5), sâmbătă, în etapa a zecea a Superligii de fotbal, va ratat cele patru meciuri pe care naționala României le va susține în perioada următoare în Liga Națiunilor, a anunțat FRF pe site-ul său oficial. Denis Dr
Handbal feminin: Victorie frumoasă pentru Gloria Bistrița, cu Odense, în Liga Campionilor
Gloria Bistrița a învins puternica echipă daneză Odense Handbold, cu scorul de 29-27 (15-14), duminică, în TeraPlast Arena, într-un meci din Grupa B a Ligii Campionilor la handbal feminin. Gloria a controlat jocul în cea mai mare parte a timpului, iar în prima repriză a avut chiar și cinci goluri avans (11-6), &ic











