RETROSPECTIVĂ 2024 Lucia Mihalache (tir sportiv): Cu un ochi am plâns şi cu unul am râs
Preşedinta Federaţiei Române de Tir Sportiv (FRTS), Lucia Mihalache, a declarat pentru AGERPRES că 2024 a fost un an negru, din cauza ratării calificării la Jocurile Olimpice de la Paris, dar luminat de performanţa de la pistol a lui Luca Joldea, care a cucerit şase medalii, la Europenele şi Mondialele de juniori.
''În anul 2024 cu un ochi am plâns şi cu unul am râs. Pe de o parte, necalificarea la Jocurile Olimpice a fost un moment foarte dificil, peste care cred că încă niciunul dintre noi nu a trecut, sportiv, antrenor, conducere a federaţiei. A fost un moment foarte neplăcut, nu ne-am aşteptat, dar să nu uităm totuşi că suntem oameni, nu roboţi şi se mai întâmplă. Am tras linie, ne-am asumat eşecul. Asta ca veste tristă. Ca veste foarte bună, Luca Joldea, juniorul de la pistol, pe lângă medaliile care le-a avut la Europene şi Mondiale, anul acesta a mai câştigat trei medalii la Europene, la individual, la echipă şi trio şi în toamnă titlul mondial cu record mondial, medalie de argint la echipe, plus încă o medalie de argint într-o probă neolimpică la proba de pistol liber, care efectiv au fost o mare şi plăcută surpriză pentru noi, dătătoare de speranţe şi în această probă. Pentru că la puşcă îi avem pe Laura Ilie, Roxana şi Peter Sidi, iar acum avem şi un pistolar de viitor'', a spus Lucia Mihalache.
''Pe lângă rezultatele lui Joldea au fost şi cele ale echipei de juniori, formată alături de Constantin Daniel Feraru şi Levente Bucsias. Medalii a luat şi Peter Sidi la Europenele probelor de glonţ, la puşcă 300 m (aur la trei poziţii şi argint la culcat), care nu este probă olimpică. Dacă era probă olimpică, se califica la Jocurile Olimpice'', a adăugat preşedinta FRTS.
Joldea, care poate participa şi în 2025 în probele de juniori, va începe să facă pasul către competiţiile de seniori la Cupa Mondială, a precizat Mihalache: ''Anul ăsta a împlinit 20 de ani şi poate să participe până la 21 de ani la juniori. Asta ştie cel mai bine antrenoarea lui, probabil va participa şi la Cupe Mondiale de seniori pentru că la juniori este doar o singură Cupă Mondială pe an, dar la seniori vor fi mai multe Cupe Mondiale şi probabil se va încerca.''
Lucia Mihalache a admis că marea dezamăgire a anului a fost ratarea calificării la JO 2024, dar problemele de sănătate ale Laurei Ilie, triplă medaliată la campionatele continentale, au afectat cursa ei către Paris.
''Singura dezamăgire a fost neluarea locului cotă pentru Paris 2024, dar repet, am avut toate condiţiile. Sunt alături de ei, împărţim vina, deşi ei erau cu puşca în mână, antrenorii în spatele lor, dar împărţim vina. Eu sunt sigură că au făcut tot ce a fost posibil şi şi-au dorit în primul rând să obţină locul cotă. Deci nu, nu suntem supăraţi, fiecare aşa pe partea lui. Eu nu sunt supărată pe ei, ei nu sunt supăraţi pe mine, dar suntem supăraţi pentru necalificare. A fost neşansă, Laura a avut nişte probleme de sănătate care au contat foarte mult, adică au fost foarte legate. Înainte de Campionatul European de anul trecut ea a avut Covid. În ziua plecării a avut primul rezultat negativ. Într-o săptămână a mâncat o farfurie de supă şi trei portocale. Urma să ţină o puşcă de 5 kg în braţe. N-a fost uşor, dar a zis că riscă, merge şi face tot posibilul, după care a plecat în India. Acolo a intrat în finală la Cupa Mondială. După India urma o competiţie la Lima, în Peru, o Cupă Mondială. Înainte de competiţie, ea a făcut apendicită. Doctorul nu i-a dat voie să zboare, ea a insistat, voia să plece, dar totuşi în final s-a hotărât că nu are cum, că nu are acordul doctorului. A fost operată şi după operaţie, o lună de zile nu ai voie să faci efort şi să ridici mai mult de 2 kg, iar arma are 5 kg. Au urmat Jocurile Europene unde ea a fost medaliată cu aur şi normal că îşi dorea foarte mult să-şi apere şansele, dar dacă stai o lună de zile e foarte greu şi iarăşi ghinion. Şi au urmat Mondialele în luna iulie, unde a avut o răceală foarte puternică, adică a luat antibiotic, şi a ieşit pe locul 32 din 120 de trăgătoare. Mie nu mi s-a părut o clasare foarte rea având în vedere starea ei de sănătate. Deci toate astea s-au întâmplat în decurs de aprilie, mai, iunie, în aproape patru luni practic. Laura nu s-a calificat pentru câteva sute de puncte pe ratingul mondial, deci aici pot să zic că a fost efectiv ghinion. În viaţa unui sportiv nu e întotdeauna primăvară, se întâmplă şi eşecuri şi nu trebuie să facem din asta o tragedie. Nu trebuie să ne reproşăm, eu zic că cel mai bine este să strângem rândurile, să fim chiar o adevărată familie şi să mergem înainte. N-avem voie să ne doboare o necalificare'', a relatat Mihalache.
La tir sportiv, primele locuri cotă de calificare la JO 2028 s-ar putea acorda încă din 2025, la Mondialele din toamnă.
''Pe de altă parte, am călcat într-un nou ciclu olimpic. Lotul olimpic de seniori nu mai există, se va înfiinţa doar după ce vor câştiga sau se vor califica la primele competiţii unde se acorda locuri cotă. Dar se merge în continuare cu loturile olimpice de tineret, unde sunt cei trei băieţi de la pistol juniori, şi cu lotul olimpic de juniori. Vom avea susţinere din partea Comitetului Olimpic şi Sportiv Român şi vom merge înainte. S-ar putea ca un singur concurs să dea loc cotă, anul anul viitor în toamnă, la o singură competiţie, Campionatul Mondial, adică. A mai fost situaţia asta, nu ştiu să vă spun până nu va apărea pe site-ul Federaţiei Internaţionale de Tir. În momentul în care se vor înfiinţa loturile olimpice, normal că vom lua unele măsuri pe care le-am şi prezentat în şedinţa pe care am avut-o la COSR, în care ne-am asumat eşecul de la Jocurile Olimpice. Urmează să vorbim şi să stabilim în momentul în care ştim exact sistemul de calificare: ce va fi şi când se va forma lotul olimpic'', a precizat dubla participantă la Jocurile Olimpice (2008, 2012) în proba de talere.
În acest an, FRTS a avut un buget suficient, s-a reuşit modernizarea în întregime a poligonul ''Ilie Sîrbu'' cu sisteme de ţinte electronice SIUS, la care se adaugă un ajutor din partea Federaţiei internaţionale de tir.
''Am fost ajutaţi şi de către COSR şi de către Agenţia Naţională pentru Sport. Nu pot să zic că am avut probleme, bine, la nivel de buget poţi să spui că ai în fiecare an probleme, că n-ai niciodată atât cât ţi-ai dori, dar nu înseamnă că am fost privaţi de deplasări la competiţiile importante. Cea mai mare bucurie a mea este că am reuşit să cumpărăm 12 linii de SIUS. În acest sens, tot poligonul de aer comprimat din complexul 'Iosif Sârbu' va fi utilat cu SIUS-uri, deci vom avea 22-24 de ţinte electronice pe care se trage la campionate mondiale, europene, cupe mondiale. Asta mă bucură foarte mult, pentru că au trecut mulţi ani de când s-a mai făcut o asemenea achiziţie. Pe lângă asta am mai obţinut, ca federaţie, din fondul de dezvoltare al federaţiei internaţionale, o sumă de 20.000 de euro. Eu voiam mai mult, proiectul era mult mai mare, dar nu e un capăt de ţară. Vom primi patru maşini pentru talere la proba de skeet, urmând ca în primăvara anului viitor să depunem alt proiect pentru un stand cu 10 linii pentru proba de pistol viteză la 25 m. Aveam câteva SIUS-uri, dar se trăgeau doar finalele sau sportivii loturilor olimpice făceau antrenamente pe ele pentru că nu aveam destule. Acum avem tot poligonul cu SIUS-uri, pot să tragă de la juniori trei până la seniori toată lumea la puşcă şi pistol'', a precizat preşedinta Federaţieu.
Anul trecut, Francesco Ţigănescu a fost desemnat cel mai bun sportiv, după ce a câştigat titlul european la talere (trap) la juniori, dar în acest an a existat un regres în această disciplină.
''Anul ăsta nu s-a mai reuşit nimic la talere. A fost aşa o perioadă neagră şi pe partea asta la proba de talere, Francesco Tigănescu a schimbat puşca şi trebuie să te acomodez cu ea. A pus un mai mare accent pe şcoală fiind student la ASE. Acum am avut o discuţie cu el în prezenţa Biroului Federal. I-am spus să se gândească şi să ne anunţe ce are de gând, pentru că dacă nu eşti dedicat sută a sută sportului de performanţă nu poţi să-l faci. Şi aşteptăm un răspuns şi vom hotărî într-un birou federal de la începutul lunii ianuarie. În sportul de performanţă şi în orice alt domeniu, în viaţa profesională nu e bine să existe nuanţa gri. Ori e albă, ori neagră. Am mai avut un precedent cu fraţii Islai, medaliaţi la Europene şi Mondiale, tot aşa nu au găsit înţelegere la facultate. Profesorii se bucurau că sunt în lotul olimpic, dar au zis că şcoala e şcoală, sportul e sport şi au ales facultatea. Sesiunile sunt în ianuarie, februarie şi în iunie şi de cele mai multe ori ai competiţii majore în aceste luni şi e foarte greu. Uite şi Joldea este student la Finanţe-Bănci. În primul an urmează prima sesiune, să vedem cum o să se descurce, ce o să facă în iunie. Ar trebui totuşi o colaborare şi o înţelegere din partea Ministerului Educaţiei ca sportivii de loturile olimpice să aibă sesiune deschisă la solicitare a federaţiilor sau a cluburilor la care sunt. Nu cred că ar fi un capăt de ţară pentru nişte excepţii. Sunt 100-200 de sportivi de excepţie, care ar putea avea sesiune deschisă, nu trebuie să lipsească de la examene'', a explicat Lucia Mihalache.
Luca Joldea (CS Dinamo) este cel mai bun sportiv al FRTS, după rezultatele obţinute, a opinat Lucia Mihalache.
La nivel naţional, pentru titlul de cel mai bun sportiv al ţării, ''e o bătălie între canotaj şi înot'', a adăugat Mihalache. ''Dar eu îmi doresc să fie sănătoşi în primul rând. Nu ştiu dacă mai contează cine e primul, cine e al doilea, pentru că ei oricum sunt fantastici având în vedere că au luat medalii la Jocurile Olimpice. Cei medaliaţi la Jocurile Olimpice vor fi acolo în faţă, da, şi eu le doresc să fie sănătoşi. Din partea mea sunt toţi pe locul întâi pentru că ceea ce au făcut ei chiar este ceva deosebit'', a spus preşedinta Federaţiei Române de Tir Sportiv.
Trăgătorul român Luca Joldea (CS Dinamo) a cucerit medalia de aur în proba masculină de pistol cu aer comprimat 10 metri, la Campionatele Mondiale de tir sportiv pentru juniori de la Lima (Peru). În plus, dinamovistul a mai cucerit medalia de argint în proba de pistol liber (50 m) şi încă un argint cu echipa alături de Constantin Daniel Feraru (CS Dinamo) şi Levente Bucsias (CS Universitar Oradea). Sportivul de 19 ani, antrenat de Dana Cohanciuc, s-a impus în finală individuală cu 589 puncte, nou record mondial de juniori.
La începutul anului, la Europenele de juniori de la Gyor (Ungaria), Joldea a cucerit bronzul argintul la individual, argintul cu echipa şi la trio, alături de Feraru şi Bucsias.
Peter Sidi (CSA Steaua) a cucerit medalia de aur în proba de 300 m puşcă trei poziţii, cu un nou record european, în cadrul Campionatelor Europene la probele de glonţ de la Osijek (Croaţia). Peter Sidi, antrenat de Iulică Cazan, a obţinut şi bronzul la 300 m puşcă culcat. AGERPRES/(AS/autor: Teodor Ciobanu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Volei masculin: SCM Zalău a cucerit Cupa României
SCM Zalău a cucerit Cupa României la volei masculin, după ce a învins-o pe CSM Corona Brașov cu scorul de 3-1 (20-25, 27-25, 25-14, 25-0), duminică, în finala jucată în Sala Polivalentă din Blaj. Sălăjenii au contestat faptul că pe parcursul setului 4, la 24-23 pentru ei, Corona a avut un singur jucător român pe t
VIDEO Fotbal: Farul Constanța - Unirea Slobozia 0-1, în faza play-out a Superligii
Farul Constanța a fost învinsă de Unirea Slobozia cu scorul de 1-0 (0-0), duminică, pe teren propriu, la Ovidiu, într-un meci din etapa a treia a fazei play-out a Superligii de fotbal. Unicul gol al partidei a fost reușit de peruanul Renato Espinosa (54).
Tenis: Mariano Navone a câștigat turneul Țiriac Open (ATP)
Tenismanul argentinian Mariano Navone a câștigat primul său titlu ATP, duminică, la turneul Țiriac Open (ATP 250), dotat cu premii totale de 612.620 de euro și găzduit de Centrul Național de Tenis ''Simona Halep'' din București, după ce l-a învins în finală pe spaniolul Daniel Merida, cu 6-2, 4-6, 7-5. Navone
Clubul U Cluj: Liviu Maior a fost un promotor al valorilor naționale
Clubul de fotbal 'Universitatea' Cluj transmite condoleanțe familiei profesorului Liviu Maior, despre care spune că a fost un promotor al valorilor naționale. 'Rămas bun, Liviu Maior! Profesorul Liviu Maior, fost conducător al Clubului Sportiv Universitatea Cluj în perioada 1984-1991, s-a stins din viață astăzi, 5 aprilie 202
VIDEO Fotbal: FC Argeș - Dinamo București 1-1, în play-off-ul Superligii
FC Argeș a terminat la egalitate cu Dinamo București, 1-1 (1-0), sâmbătă seara, la Mioveni, într-un meci din etapa a treia a play-off-ului Superligii de fotbal.ț Gazdele au deschis scorul prin portughezul Ricardo Matos (44 - penalty), după ce scoțianul Danny Armstrong l-a lovit peste față pe Florin Borța în careu, fază semnal
Baschet feminin: CSM CSU Târgoviște s-a calificat în finala Ligii Naționale
CSM CSU Târgoviște s-a calificat în finala Ligii Naționale de baschet feminin, după ce a învins-o pe ACS Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe cu scorul de 66-60 (20-21, 14-14, 16-17, 16-8), sâmbătă, în Sepsi Arena, în meciul decisiv al semifinalei. Echipa dâmbovițeană, care a făcut diferența în ultimu
Handbal masculin: HC Buzău, eliminată din EHF European Cup
ACS HC Buzău 2012 a fost eliminată din competiția de handbal masculin EHF European Cup de echipa slovenă RK Celje Pivovarna Lasko, cu care a terminat la egalitate, 36-36 (21-17), sâmbătă seara, în Sala ''Romeo Iamandi'', în manșa secundă a sferturilor de finală. În primul meci, slovenii au câștigat
Tenis: Daniel Merida va juca la Țiriac Open prima sa finală ATP
Tenismanul spaniol Daniel Merida s-a calificat în prima sa finală ATP, sâmbătă, la Țiriac Open (ATP 250), turneu dotat cu premii totale de 612.620 de euro și găzduit de Centrul Național de Tenis ''Simona Halep'' din București, după ce l-a învins în penultimul act pe maghiarul Fabian Marozsan, cu 6-7 (4/7), 6-3, 6-1.
Tenis: Mariano Navone, primul finalist al turneului Țiriac Open (ATP)
Tenismanul argentinian Mariano Navone, al șaptelea favorit, s-a calificat, sâmbătă, în finala turneului Țiriac Open (ATP 250), dotat cu premii totale de 612.620 de euro și găzduit de Centrul Național de Tenis ''Simona Halep'' din București, după ce l-a învins pe olandezul Botic van de Zandschulp, cap de serie numărul opt, cu 5-7, 7-6
Rugby: SCM USV Timișoara a realizat scorul campionatului, 90-3 cu RC Gura Humorului
SCM USV Timișoara a realizat scorul acestui debut de sezon al Ligii Naționale de rugby, 90-3 (43-0) cu nou-promovata Rugby Club Gura Humorului, sâmbătă, pe Stadionul ''Gheorghe Rășcanu'', într-un meci din etapa a 2-a. Aripa David Bălan a fost desemnat cel mai bun jucător al meciului, al fiind și jucătorul cu cele ma
Fotbal: FCSB, învinsă la Botoșani cu 3-2, în faza play-out a Superligii
FCSB a fost învinsă neașteptat de FC Botoșani, cu scorul de 3-2 (1-2), vineri seara, în deplasare, într-o partidă din etapa a treia a fazei play-out a Superligii de fotbal. Campioana a deschis scorul prin Darius Olaru (4), cu un șut de la circa 22 de metri, și a controlat prima repriză. Gazdele au reușit egalarea prin francez
Tenis: Mariano Navone, calificat în semifinale la Țiriac Open (ATP)
Tenismanul argentinian Mariano Navone, finalistul din 2024, s-a calificat în semifinalele turneului Țiriac Open (ATP 250), dotat cu premii totale de 612.620 de euro și găzduit de Centrul Național de Tenis ''Simona Halep'' din București, după ce l-a învins, vineri, pe slovacul Alex Molcan, cu 3-6, 6-2, 6-3. Sud-ameri
Handbal masculin: CS Dinamo București, la a 11-a victorie consecutivă în campionat
CS Dinamo București a obținut a 11-a sa victorie consecutivă în campionat, 37-24 (17-6) cu CSU din Suceava, vineri, în Sala Dinamo, într-un meci din etapa a 18-a a Ligii Naționale de handbal masculin. Campioana și-a consolidat poziția de lider în clasament. Andrii Akimenko a marcat 8 goluri pentru Dinamo,
Tenis: Victor Cornea s-a oprit în sferturile probei de dublu la Țiriac Open (ATP)
Tenismanul român Victor Cornea și portughezul Nuno Borges au fost învinși de cuplul Yuki Bhambri (India)/Michael Venus (Noua Zeelandă), cu 6-4, 2-6, 10-4, vineri seara, în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului Țiriac Open (ATP 250), dotat cu premii totale de 612.620 de euro și găzduit de Centrul Național de Tenis ''Si
Handbal: Constantin Din, Sorin Dinu, Cristian Potoră și Bogdan Voina, candidați la președinția FRH
Președintele în exercițiu al FRH, Constantin Din, vicepreședintele Sorin Dinu, președintele Asociației Județene de Handbal Cluj, Cristian Potoră, și fostul handbalist Bogdan Voina sunt cei patru candidați la alegerile pentru președinția Federației Române de Handbal, a declarat, pentru AGERPRES, secretarul general al instituției, Nicolae Luca.













