Avioane sub controlul lui Putin, folosite pentru a deporta copii ucraineni (raport sprijinit de SUA)
Avioane şi fonduri prezidenţiale ruse au fost utilizate într-un program prin care copii au fost luaţi din teritorii ucrainene ocupate, au fost privaţi de identitatea ucraineană şi plasaţi în familii ruse, potrivit unui raport al Yale School of Public Health, preluat de Reuters.
Raportul, sprijinit de Departamentul de Stat al SUA şi publicat marţi, a identificat 314 copii ucraineni duşi în Rusia în primele luni ale războiului din Ucraina, în cadrul a ceea ce autorii spun că a fost un program sistematic, finanţat de Kremlin, de a-i 'rusifica'.
Reuters menţionează că nu a fost în măsură să confirme în mod independent concluziile raportului.
În martie 2023, Curtea Penală Internaţională (CPI) a emis mandate de arestare pentru preşedintele rus Vladimir Putin şi comisarul rus pentru drepturile copilului, Maria Lvova-Belova, pentru presupusa crimă de război de deportare de copii ucraineni. La acel moment, Lvova-Belova a declarat că motivele acţiunilor comisiei sale au fost umanitare, pentru a proteja copiii dintr-o zonă unde se desfăşurau acţiuni militare.
Biroul său nu a răspuns deocamdată solicitării Reuters de a comenta, iar Kremlinul a transmis că nu poate răspunde la întrebările trimise luni, invocând o lipsă de timp.
Noul raport de la Yale, trimis Reuters, oferă detalii despre presupusul program de deportare şi persoanele implicate, inclusiv despre ceea ce cercetătorul său principal, Nathaniel Raymond, spune că arată noi legături cu Putin.
Raymond, director executiv al Humanitarian Research Lab de la Yale, a spus că urmează să îşi prezinte concluziile în Consiliul de Securitate al ONU miercuri. Statele Unite deţin în această lună preşedinţia rotativă a Consiliului cu 15 membri.
Potrivit lui Raymond, cercetările oferă dovezi care ar susţine acuzaţii suplimentare din partea CPI împotriva lui Putin de 'transfer forţat' de persoane de la un grup naţional şi etnic la altul, şi că raportul dovedeşte că 'deportarea de copii ucraineni este parte a unui program sistematic, condus de Kremlin' de a face din ei cetăţeni ai Rusiei.
Transferul forţat de persoane este, în virtutea dreptului internaţional, o crimă împotriva umanităţii. Dat fiind că trebuie să fie la scară largă şi sistematice, crimele împotriva umanităţii sunt în general considerate mai grave decât crimele de război de care este acuzat în prezent Putin pentru presupusă deportare de copii ucraineni, arată Reuters.
Într-un răspuns pentru Reuters, biroul procurorului CPI a spus că raportul de la Yale este util 'pentru activităţile noastre continuate în acest caz', dar că nu poate furniza informaţii suplimentare despre acuzaţiile sau acţiunile ce ar putea decurge din activităţile investigative din Ucraina.
Biroul preşedintelui Ucrainei nu a răspuns la solicitări de a comenta, iar biroul procurorului general a transmis că nu are comentarii imediate, adaugă Reuters.
Ca răspuns la acuzaţiile CPI anul trecut, Maria Lvova-Belova a declarat că Rusia nu a mutat pe nimeni împotriva voinţei sale sau a părinţilor ori tutorilor săi legali, al căror consimţământ a fost căutat întotdeauna dacă nu erau dispăruţi.
Potrivit ei, copiii au fost plasaţi la tutori legali temporari şi nu au fost daţi spre adopţie.
Copii identificaţi
Cercetarea se bazează pe date extrase din trei baze de date guvernamentale ruse privind adopţiile într-un interval de 20 de luni. Investigaţia de la Yale a trasat apoi logistica şi finanţarea presupusului program şi a confirmat identităţile a 314 copii, a spus Raymond.
Investigaţia este parte a unei iniţative conduse de Departamentul de Stat sub preşedinţia lui Joe Biden pentru a documenta potenţiale încălcări ale dreptului internaţional şi crime împotriva umanităţii de către Rusia şi forţe aliniate Rusiei în Ucraina.
Nici Departamentul de Stat nu a răspuns deocamdată solicitării Reuters de a comenta.
Copii ucraineni aduşi în Rusia au fost supuşi unei 'propagande pro-stat şi militarizate', mai scrie raportul, notând că a documentat o astfel de 'reeducare patriotică' în toate centrele unde au fost aduşi iniţial aceştia.
Stephen Rapp, numit de fostul preşedinte american Barack Obama ambasador itinerant pentru crime de război şi ex-procuror la tribunalele internaţionale pentru Rwanda şi Sierra Leone, a examinat raportul şi a declarat pentru Reuters că acesta 'dovedeşte implicarea lor directă, prin aducerea de modificări la lege şi punerea ei în aplicare pentru a permite şi accelera adopţii coercitive care ar fi fost ilegale în baza legii în vigoare în Rusia în februarie 2022'.
Kievul estimează că, de la începutul invaziei, în jur de 19.500 de copii au fost duşi în Rusia sau în Crimeea ocupată. Maria Lvova-Belova a contestat cifrele Kievului şi i-a cerut să furnizeze dovezi.
Ea a afirmat anterior că 380 de orfani şi copii care nu se aflu în custodia părinţilor au fost daţi în plasament unor familii ruse între aprilie-octombrie 2022.
Zboruri
Potrivit raportului, Rusia a început să ia copii din teritorii ucrainene ocupate în zilele care au precedat declanşarea invaziei în februarie 2022.
Forţele aerospaţiale ale Rusiei şi aeronave sub controlul direct al biroului lui Putin au transportat mai multe grupuri de copii din Ucraina cu avioane de transport militare sub pavilionul Federaţiei Ruse între lunile mai şi octombrie 2022, se mai scrie în text.
Cel puţin două grupuri de copii au zburat cu avioane în administrarea Departamentului de administrare a proprietăţii din cadrul Administraţiei prezidenţiale în mai şi octombrie 2022, se spune în raport.
Copiii ajunşi pe aerodromul militar Şkalovski din afara Moscovei în ziua de 16 septembrie 2022 fuseseră transportaţi din regiunile ucrainene ocupate Doneţk şi Lugansk până la Rostov-pe-Don, în Rusia, nu departe de graniţa cu Ucraina, apoi îmbarcaţi într-un avion cu numărul RA-85123, se spune în raport.
Potrivit acestuia, aeronava este un TU-154 operat de escadrila de zbor 223 a Ministerului rus al Apărării, iar datele de pe site-ul Flightradar24.com confirmă informaţia.
Conform raportului, din cei 314 copii ucraineni identificaţi, 166 au fost daţi în plasament la cetăţeni ruşi. Ceilalţi 148 au fost înscrişi în baze de date de plasament din Rusia, în jur de o treime dintre aceştia fiind acum în plasament la cetăţeni ruşi. Despre restul se ştie că se aflau ultima dată în instituţii din Rusia, mai afirmă raportul citat.AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor: Ionuţ Mareş, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Irlanda: Prim-ministrul Letoniei cere Europei să dea dovadă de mai mult curaj în relația cu Rusia
Prim-ministrul leton Andris Kulbergs a cerut vineri Europei să adopte o poziție mai fermă față de Rusia și a afirmat că continentul trebuie să dea dovadă de mai mult curaj ținând cont că are o putere militară și o capacitate economică mai mari decât ale Moscovei, informează EFE. 'Uitați-vă unde este Rusia, nici măcar nu este ca
Ucraina nu are 'în continuare nicio explicație' pentru restricțiile la Starshield (Zelenski)
Autoritățile ucrainene încearcă în continuare să obțină explicații pentru restricțiile impuse sistemului satelitar militar Starshield al companiei americane Space X, care afectează Ucraina de joi, a afirmat președintele ucrainean Volodimir Zelenski vineri, potrivit AFP. 'Nu avem în continuare nicio explicație clară',
CPE/ 41 de lideri europeni au convenit să consolideze frontierele și să crească numărul returnărilor imigranților în situație neregulamentară
Un număr de 41 de lideri europeni au convenit, într-o declarație aprobată în cadrul reuniunii Comunității Politice Europene (CPE) desfășurată la Dublin, să își protejeze mai eficient frontierele și să crească numărul returnărilor imigranților aflați în situația neregulamentară, informează EFE. Documentul, promovat &icir
Cancelarul german Merz îi cere lui Trump să nu vină cu 'nicio surpriză' după ce discută cu Putin
Cancelarul german Friedrich Merz i-a transmis vineri președintelui american Donald Trump să nu producă surprize după ce va discuta săptămâna viitoare cu omologul său rus Vladimir Putin despre Ucraina, transmite Reuters. 'Aici la Dublin unii se tem că asta s-ar putea transforma într-un al doilea 'moment Anchorage'. De ac
Germania: Deputații au votat extinderea prerogativelor serviciilor de informații
Deputații germani au votat vineri o consolidare a atribuțiilor serviciilor de informații, acordându-le acestora în special dreptul de a desfășura operațiuni clandestine, în contextul în care până acum prerogativele lor se limitau în general la strângerea de informații, transmit AFP și dpa. Camera infer
Ieșirea Finlandei din NATO, printre propunerile Rusiei pentru a se ajunge la un acord de pace în #Ucraina
Printre alte condiții, Rusia cere pentru a pune capăt războiului în Ucraina ca Finlanda să părăsească NATO și ca Alianța Nord-Atlantică să-și închidă bazele din Estonia, Letonia și Lituania, a relatat ziarul german Bild vineri, deși Kremlinul a dezmințit aceste afirmații, relatează EFE. Potrivit publicației germane, Moscova a &icir
Curtea Supremă a Norvegiei anulează autorizații pentru extracția petrolieră emise de guvern
Curtea Supremă a Norvegiei a anulat vineri trei autorizații pentru extracția petrolieră maritimă emise de guvern fără a lua în considerare problemele de mediu, transmite Reuters. Instanța a precizat însă că decizia nu va impune companiilor petroliere să își reducă producția. Dosarul a fost soluționat pe conside
Kenya: Cel puțin șase morți după ce o clădire s-a prăbușit în Nairobi
Cel puțin șase persoane au murit după ce o clădire cu opt etaje din Nairobi, aflată în construcție, s-a prăbușit vineri, au confirmat autoritățile, la trei săptămâni după prăbușirea unei clădiri de 18 etaje în capitala kenyană, incident soldat cu opt morți, informează EFE. Clădirea se afla pe șoseaua ce leagă capitala Nairobi
Rusia vrea să cunoască 'intențiile' europenilor înainte de a-i accepta la negocierile cu #Ucraina
Kremlinul a infirmat vineri că ar fi acceptat participarea aliaților Ucrainei la negocierile menite să conducă la încheierea războiului, semnalând că Rusia trebuie mai întâi să cunoască intențiile acestora, după ce președintele ucrainean Volodimir Zelenski și emisarul american Jared Kushner au afirmat că europenii vor participa la următoarele
SUA/Chris Van Hollen își anunță candidatura împotriva lui Chuck Schumer la conducerea democraților în Senat
Senatorul democrat Chris Van Hollen a anunțat joi că va candida pentru funcția de lider al majorității democrate din Senatul SUA în următorul Congres, contestând astfel poziția lui Chuck Schumer care conduce grupul democrat din Senat din 2017, anunțul având loc după ce Partidul Democrat a câștigat majoritatea în camera superioară în urma a
Nouă morți în Rusia în atacuri ucrainene; trei decese în Ucraina în lovituri rusești
Kievul a lansat un val de atacuri, inclusiv cu drone, de o amploare fără precedent împotriva Rusiei, omorând nouă persoane, în timp ce loviturile rusești asupra Ucrainei au făcut cel puțin trei morți, au anunțat vineri autoritățile din cele două țări, relatează AFP. Aceste atacuri vin după o reluare a eforturilor diplomatice,
Amenințări false cu bombă în Europa: Posibil o 'ingerință străină', susține ministrul de interne francez
Falsele amenințări cu bombă care se înmulțesc în Europa 'sunt în mod clar concertate' și în legătură, posibil, cu o 'ingerință străină', a estimat vineri ministrul de interne francez Laurent Nunez la postul de televiziune LCI, relatează AFP. Pentru 'alertele cu bombă în aviația civilă, se vede totuși o posibili
India: Peste 100 de personalități străine nu au primit viză pentru a participa la un colocviu al opoziției, afirmă un deputat
India a refuzat intrarea pentru cel puțin 100 de personalități străine care urmau să participe la o conferință despre democrație organizată de principalul partid de opoziție față de prim-ministrul Narendra Modi, a declarat vineri un parlamentar al formațiunii, relatează AFP. Deputatul Partidului Congresului și fostul diplomat indian Shashi Tharoor a declarat c
Germania: Crește avansul partidului de extremă dreapta AfD în fața conservatorilor cancelarului Merz (sondaj)
Partidul de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) își menține avansul considerabil în sondajele de opinie în fața blocului conservator condus de cancelarul Friedrich Merz, potrivit unui sondaj publicat vineri, informează dpa. Dacă alegerile parlamentare ar avea loc duminica aceasta, AfD ar obține 28%, cu două puncte procen
AIEA cere Iranului 'măsuri graduale' pentru a permite accesul la instalațiile sale nucleare (raport)
Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) a îndemnat Iranul să ia 'măsuri graduale' pentru ca inspectorii săi să poată avea acces la instalațiile nucleare cheie ale țării, subliniind că acest lucru este 'esențial', într-un raport confidențial consultat vineri de AFP. 'Directorul general încurajează Iranul să ia








