Fostul internaţional Mircea Dridea a declarat, într-un interviu acordat AGERPRES, în cadrul proiectului #CentenarPetrolul, dedicat împlinirii a o sută de ani de existenţă a clubului Petrolul Ploieşti, că a rămas să joace la echipa prahoveană pentru părinţi, pentru prieteni şi pentru public.

Ofertat de Steaua şi Dinamo, unde erau şi cunoscuţii Gheorghe Popescu şi Traian Popescu, a ales să rămână la Ploieşti. ''Am spus, Nea Traiane, şi am spus-o şi socrului meu (Gheorghe Popescu - n.r.), eu dacă rămân şi joc fotbal, rămân şi joc pentru părinţii mei, ăsta era adevărul. Şi automat şi pentru prieteni, şi pentru public''.

Trecând în retrospectivă perioada de peste şapte decenii petrecută în slujba clubului fanion al judeţului Prahova, fostul mare jucător Mircea Dridea a desemnat drept cei mai frumoşi ani pentru Petrolul momentele în care a purtat tricoul echipei. ''Am fost şi jucător, am fost şi antrenor, am fost şi preşedinte de club, am fost şi susţinător al lor când nu eram în niciuna din aceste poziţii, sunt alături de ei în continuare, dar o spun întotdeauna şi pretutindeni cea mai frumoasă perioadă a fost cea în care am fost jucător'', a spus Mircea Dridea.

''Din punctul de vedere al performanţei, cel mai bun rezultat pe care l-a obţinut Petrolul Ploieşti a fost victoria împotriva celebrei echipe Liverpool'', rememorează fostul mare internaţional, care a înscris golul trei al echipei ploieştene în poarta lui Lawrence, portarul echipei campioane a Angliei, ţară care la acel moment deţinea titlul mondial (1966). Petrolul Ploieşti este singura echipă din fotbalul românesc care a învins Liverpool într-un meci oficial (3-1), la 12 octombrie 1966.

Foto: (c) LIVIU TATU / AGERPRES FOTO

''Faptul că am câştigat de trei ori campionatul, în 1958, 1959 şi în 1966, şi între aceste titluri am reuşit să câştigăm şi o cupă, pentru o echipă din provincie care se lupta şi atunci, pentru că exista o Steaua (înainte de 1961 se numea CCA - n.r.), exista Dinamo, exista Rapid, după aceea a venit şi Craiova, se datorează în primul şi în primul rând unităţii dintre noi, faptul că am fost o echipă în care prietenia a fost baza. Şi ca să legăm de ceea ce înseamnă fotbalul în ziua de astăzi, banul, am fost poate cea mai săracă echipă dintre acestea pe care le-am spus'', explică Mircea Dridea greutăţile pe care le-a avut de înfruntat Petrolul Ploieşti în drumul spre performanţă.

În momentele actuale, delicate din punct de vedere financiar pentru clubul ploieştean, cel care a îmbrăcat şi bluza de antrenor şi sacoul de preşedinte vine cu o propunere pentru a-şi ajuta în continuare echipa de suflet: ''Dau şi eu din pensia mea 100 de euro pe lună. Dacă ne întâlnim, ne strângem 1.000 de inşi sunt 100.000 de euro într-o lună, un milion şi ceva de euro într-un an. Este un sfert din necesar, dar este ceva.''

Şi-a arătat aprecierea pentru cei care se implică acum pentru funcţionarea şi bunul mers al clubului: ''Eu îi apreciez pe cei care sunt aici şi pe copilul ăsta (Claudiu Tudor, preşedintele FC Petrolul Ploieşti - n.r.) pentru că nu cedează. Unii au venit cu banii de acasă. Unii i-au recuperat''.

''Adevărul este că fotbalul merită jucat. (...) Eu sunt de principiul că speranţa moare ultima. Chiar dacă lucrurile sunt grele, sunt pe muchie de cuţit, cum au fost şi în aceşti ultimi ani important este să doreşti, să vrei'', a concluzionat marele om de fotbal, simbolul Petrolului Ploieşti din ultimii şaptezeci de ani, Mircea Dridea.

FC Petrolul Ploieşti a trecut prin momente frumoase în cei 100 de ani de la înfiinţare până în prezent, prin performanţele sportive încununate de câştigarea titlurilor de campioană (1930 - sub denumirea Juventus Bucureşti, 1958, 1959, 1966 - sub denumirea Petrolul Ploieşti), a Cupei României (1963, 1995, 2013), precum, şi de participări în cupele europene (Cupa Campionilor Europeni - 1958/1959, 1959/1960, 1966/1967; Cupa Cupelor - 1963/1964, 1995/1996; Cupa UEFA/Europa League - 1962/1963, 1964/1965, 1967/1968, 1989/1990, 2013), dar şi prin momente grele, precum retrogradări în divizia secundă, faliment.

AGERPRES: Sunteţi un jucător emblematic al clubului FC Petrolul Ploieşti, preşedinte de club şi antrenor în momente foarte grele, dar şi în momente foarte frumoase pentru clubul ploieştean, sunteţi Maestru Emerit al Sportului, vă identificaţi cu istoria acestui club de la momentul 1952 şi până astăzi. Cum vedeţi dumneavoastră clubul FC Petrolul Ploieşti la acest moment aniversar de Centenar?
Mircea Dridea: Încerc să îmi comprim cuvintele, pentru că dacă am stat 72 de ani la acest club, din 1952 şi până astăzi, cum aţi şi remarcat sunt 72 de ani, poate ar fi fost mult mai multe de spus. Am fost şi jucător, am fost şi antrenor, am fost şi preşedinte de club, am fost şi susţinător al lor când nu eram în niciuna din aceste poziţii, sunt alături de ei în continuare, dar o spun întotdeauna şi pretutindeni cea mai frumoasă perioadă a fost cea în care am fost jucător. Ca jucător faci ce ştii, faci ce poţi în relaţia cu jucătorii, faci ce poţi în relaţia cu adversarul, ca antrenor sau ca preşedinte de club faci tot la fel ce ştii, ce poţi, ce este bine, numai că acolo depinzi şi de alţii. Aveam o vorbă ca antrenor, le spuneam şi jucătorilor - până sâmbătă seară suntem împreună, de sâmbătă noapte încep să vină relaţiile, arbitrii, combinaţiile şi aşa mai departe. Ce trebuie să spun neapărat este faptul că sunt mândru, sunt fericit că am prins această zi. Mai am puţin şi împlinesc 88 de ani, o vârstă la care eşti bucuros că ai prins-o, dar speri să poţi să mergi mai departe în condiţiile în care sănătatea te ajută. Pot să spun că începutul a fost unul normal. Echipa venind de la Bucureşti sub numele de Distribuţia, acolo se numeau Juventus Bucureşti, iar în primăvara anului 1952 a ajuns la Ploieşti sub numele de Flacăra Ploieşti, în Divizia B, unde retrogradase. În octombrie 1952, unul dintre antrenorii de atunci Emil Avasilichioaie a format o echipă de pitici dintre care făcea parte şi fratele meu (Virgil Dridea - n.r.). Fratele meu a avut o intenţie bună, care s-a materializat, m-a luat şi pe mine şi am dat şi eu o probă şi de atunci am rămas aici alături de cei care iubesc cu adevărat Petrolul, pentru că vreau să ajung şi acolo unde să spun câte ceva despre cei care iubesc clubul Petrolul Ploieşti dar nu fac nimic pentru el. De acolo au pornit doi-trei ani de pionierat, de la 15 la 18 ani, 1955-1956 au fost sub conducerea unui mare antrenor al nostru, Traian Ionescu, cel care pe mine personal m-a format ca jucător, a venit apoi nea Ilie Oană, care, pe undeva, nu spun că m-a perfecţionat, dar m-a cizelat. A urmat lunga cursă de la pionierat până la faptul că am reuşit să fim şi campioni şi să jucăm şi în echipa naţională. Când nu a mai fost nimeni, am reuşit să facem şi această echipă în anul 2016, iar de atunci încolo lucrurile au mers şi sper să mai meargă.

AGERPRES: Care a fost cel mai important moment al carierei pentru dumneavoastră, cel mai frumos din punct de vedere profesional, cea mai frumoasă reuşită şi dacă aveţi regrete privind cariera dumneavoastră în slujba Petrolului Ploieşti, ca jucător, antrenor şi preşedinte?
Mircea Dridea: Este greu de selectat, este greu de spus care a fost momentul, pentru că vă daţi seama n-au fost decât 72 de ani, două vieţi - trei vieţi de om. În opinia mea, din punctul de vedere al performanţei, cel mai bun rezultat pe care l-a obţinut Petrolul Ploieşti a fost victoria împotriva celebrei echipe Liverpool, pe care culmea şi astăzi o iubesc şi aştept să joace, mă supăr şi îi cert, vorba vine. Din punct de vedere al performanţei, faptul că am câştigat de trei ori campionatul, în 1958, 1959 şi în 1966, şi între aceste titluri am reuşit să câştigăm şi o cupă, pentru o echipă din provincie care se lupta şi atunci, pentru că exista o Steaua, exista Dinamo, exista Rapid, după aceea a venit şi Craiova, deci nu ne-a fost uşor, dar faptul că am reuşit se datorează în primul şi în primul rând unităţii dintre noi, faptul că am fost o echipă în care prietenia a fost baza. Şi ca să legăm de ceea ce înseamnă fotbalul în ziua de astăzi, banul, am fost poate cea mai săracă echipă dintre acestea pe care le-am spus. Săracă nu în sensul valorii, al capacităţii de a aborda fotbalul, ci însăşi prin sistemul de relaţii. Erau unii copii salariaţi. Eu am avut o şansă, am terminat facultatea în 1959, începută în 1954, am făcut Institutul de Petrol şi Gaze la Bucureşti şi am reuşit să fac şi fotbal pentru că în anumite momente mai mergeam şi la serviciu. Am stat la cămin la Bucureşti, pentru joc şi antrenamente veneam marţi şi joi la Ploieşti, iar miercuri şi vineri mă antrenam la Bucureşti.

AGERPRES: Aţi avut oferte şi de la Steaua şi de la Dinamo, având relaţii foarte bune de colaborare cu Gheorghe Popescu şi Traian Ionescu?
Mircea Dridea: Gică Popescu a fost tatăl soţiei mele. El este cel care a format echipa CCA, a fost şi antrenorul echipei naţionale, a fost şi preşedinte al federaţiei. Dar din punct de vedere al legăturii, ce anume m-a legat de Ploieşti, pentru că m-a ofertat şi Steaua, şi Dinamo, după ce a plecat Traian Ionescu la Dinamo, el mi-a spus ''Dacă vrei vreodată să vii, eu te aştept''. Am spus, ''Nea Traiane, şi am spus-o şi socrului meu (Gheorghe Popescu - n.r.), eu dacă rămân şi joc fotbal rămân şi joc pentru părinţii mei'', şi ăsta era adevărul. Şi automat, şi pentru prieteni, şi pentru public.

Foto: (c) LIVIU TATU / AGERPRES FOTO

AGERPRES: Deci v-a legat mult oraşul, familia, şi deci tricoul Petrolului a atârnat mai greu decât poate ofertele care ar fi putut fi mai bune financiar?
Mircea Dridea: Eu 80 de ani am trăit în Ploieşti. Am fost o perioadă şi peste graniţă. Dar am fost aici. Dacă am făcut ceva sau nu, că am meritat ceva sau nu, viaţa o va decide.

AGERPRES: În momentele dificile aţi contribuit din plin pentru clubul Petrolul, la promovarea grea, extenuantă în care aţi luptat umăr la umăr cu Rapid un sezon întreg (1981/1982) şi aţi promovat FC Petrolul Ploieşti în prima ligă. Cum descrieţi acele momente?
Mircea Dridea: Atunci a fost al doilea mandat al meu ca antrenor. Venise Traian Ionescu în 1980, a încercat un an dar nu a reuşit, pentru că era Târgovişte atunci şi acolo exista un singur jucător Dobrin, care în momentul în care îşi punea mintea, mai ales la nivel de Divizia B, el putea să câştige singur un meci. Acesta era adevărul. Şi da, atunci în sezonul 1981/1982 am promovat în lupta cu Rapidul şi îmi amintesc cu plăcere că atunci a fost o perioadă extrem de grea pentru că începuseră la modul direct spus relaţiile care duceau la schimbarea unor rezultate.

AGERPRES: Avea echipa Rapid p susţinere mai puternică?
Mircea Dridea: Erau incomparabil peste noi şi din punct de vedere material şi din punct de vedere al susţinerii. Aveau susţinere şi în presă, scriitorul Fănuş Neagu. Şi mai erau şi alţi oameni de presă atunci care erau rapidişti.

AGERPRES: Şi totuşi în aceste condiţii Petrolul avea 20.000 de oameni meci de meci în tribune acasă, oameni care trăiau pentru echipă, o sprijineau...
Mircea Dridea: Să ştiţi că erau 20.000 de oameni într-un stadion cu 16.000 de locuri. Mai stăteau şi copii în braţe. Mai stăteau şi pe alături. În peluzele stadionului vechi, sunt poze mai vechi cu spectatori în spatele gardului.

AGERPRES: Împingea această stare de spirit de la spate echipa Petrolul, conta asta foarte mult?
Mircea Dridea: Esenţa era alta. Marea majoritate a jucătorilor, dar nu spun din 1952, ca atunci până în 1955 a fost o perioadă de tranziţie, de căutări până ne-am închegat, noi am reuşit rezultate multe, dar nu doar cu bani puţini pentru că banii au fost puţini, ci datorită faptului că totdeauna 80%-90% din jucători erau din Prahova. În perioada aceea până la revoluţie, în judeţul Prahova erau opt echipe de Divizia C, patru de Divizia B, de unde puteam să luăm. Dacă vă uitaţi la echipa din 1981/1982, la fel cu mici excepţii, 2-3 dacă erau din afara judeţului, dar în rest erau ploieşteni şi prahoveni. Acum însă vin copiii ăştia, se antrenează, se urcă în maşină şi în 50 de minute sunt la Bucureşti.

AGERPRES: Care moment a fost mai frumos pentru dumneavoastră în cariera de jucător al echipei naţionale a României, meciul de la Varşovia din 30 august 1959 de calificare pentru Campionatul European sau meciul din 1967, cu victoria împotriva Franţei, chiar la Paris, pe Parc des Princes?
Mircea Dridea: Să ştiţi că toate meciurile pentru echipa naţională au aceeaşi valoare, iar valoarea se apropie de maximul posibilităţilor unui jucător care atunci când joacă pentru echipa naţională, joacă cu tot sufletul, cu tot ataşamentul faţă de naţională. Observ acum în ultimul timp, faptul că am fost 20-30.000 de oameni în tribune la Campionatul European în Germania, faptul că acum ultimele două meciuri, cu Kosovo şi cu Cipru, care sunt echipe sub noi, ca să nu jignesc, au fost aproape 90.000 de oameni cumulat. Asta înseamnă mare lucru, înseamnă că fotbalul atrage şi poate să creeze o emulaţie şi o bucurie oamenilor.

Foto: (c) LIVIU TATU / AGERPRES FOTO

AGERPRES: Petrolul Ploieşti are acum doi jucători la loturile naţionale, Alin Boţogan şi Mihnea Rădulescu, care joacă aproape constant şi destul de recent a fost şi Valentin Ţicu, de asemenea ploieşteanul Constantin Budescu, dar când va mai da Petrolul un atacant pentru echipa naţională ca Mircea Dridea?
Mircea Dridea: Aş vrea să fie cât mai repede şi dacă prind şi eu să vin şi să-i strâng mâna, dar să ştiţi că este greu pentru că în momentul de faţă a dispărut dorinţa de a ajunge. Marea majoritate a cazurilor sunt de vină părinţii. Am văzut şi aici la club. Părinţii au impresia că dacă al lor copil are opt ani trebuie să joace. Tatălui meu, căruia îi datorez foarte mult pentru că el şi cu mama mea mi-au dat viaţă, dar tatăl meu şi mama mea veneau şi stăteau aici (la stadion - n.r.) şi se uitau, dar nu au venit cu vreo intervenţie vreodată. Aveai valoare, jucai, nu aveai, nu jucai. Acum majoritatea părinţilor protestează când copilul lor nu joacă sau îţi mai trag şi o înjurătură şi cu asta s-a terminat. Copiii aştia, Mihnea Rădulescu şi Alin Boţogan, sunt copii buni, îi ştiu, dar să ştiţi că nu vor ajunge departe dacă nu vor pune suflet. Pentru că ceea ce spun eu despre Hagi şi ceea ce spune chiar el despre el şi anume că el a fost 10% talent şi 90% muncă. Acesta este marele adevăr. Degeaba ai talent dacă nu munceşti. Am avut şi încă mai există un talent în Prahova, dar din păcate nu i-a plăcut munca. Acum joacă la Buzău.

AGERPRES: Există diferenţă între perioada dumneavoastră şi prezent privind formarea jucătorilor, selecţia, pregătirea lor?
Mircea Dridea: Eu spun că dacă ai un copil şi vrei să îl trimiţi la fotbal să nu ai pretenţii până când ajunge copilul la 12-14 ani, pentru că până la 14 ani joci de plăcere. Dar după 14 ani începe să se facă selecţia naturală, atunci copilul trebuie să dovedească şi atunci un antrenor îl preia şi îl duce până la 18,19, 20 de ani. Asta este vârsta la care trebuie să explodezi ca valoare. Dacă la această vârstă de 19-20 nu i-ai convins pe cei din jur este greu să o faci mai târziu.

AGERPRES: Aţi fost şi antrenor şi aţi ajutat clubul, aţi format şi caractere şi jucători puternici. Antrenorii de atunci erau altfel faţă de cei de acum?
Mircea Dridea: Antrenorul trebuie să fie psiholog. Vă daţi seama că este esenţial pentru un părinte să reuşească să educe copiii în spiritul în care îşi doreşte să ajungă. Îmi pare rău că trebuie să mă repet, dar în majoritatea cazurilor părinţii sunt de vină pentru nereuşitele copiilor.

AGERPRES: În acest moment, Petrolul este echipa cu a doua cea mai bună apărare din campionat, 12 goluri primite în 16 etape, iar asta în ciuda situaţiei financiare delicate, echipa ploieşteană este o revelaţie a acestui sezon chiar aniversar al Centenarului clubului, se află pe loc de play-off. Cum vedeţi Petrolul de azi?
Mircea Dridea: Sunt din păcate persoane care nu privesc cu ochi buni faptul că Petrolul se află acolo. Deci doar 12 goluri primite. Dar în ce condiţii. În condiţiile în care unul dintre jucătorii titulari, Valentin Ţicu, nu joacă deloc, în condiţiile în care unul dintre jucătorii cei mai buni, olandezul Meijers, a plecat, în condiţiile în care un alt jucător foarte bun, Seniko Doua, a plecat în Danemarca, în condiţiile în care pe ici pe colo s-au făcut improvizaţii, dar din fericire pentru noi aceste improvizaţii au dat roade. Însăşi faptul că Petrolul în momentul de faţă este pe locul 3, dar cred că va fi foarte greu să se menţină. Dar îmi pare rău, sunt şi oameni care nu privesc cu plăcere. Petrolul, trebuie să înţeleagă toată lumea, că acum este una dintre echipele care joacă în prima ligă. Ar trebui nu neapărat aplaudaţi sau stimulaţi, dar chiar şi anumite persoane din televiziunile de sport privesc cu ''grijă'' faptul că Petrolul este într-o situaţie grea. Am încercat şi eu de două ori până acum să găsesc o metodă, să dau şi eu din pensia mea 100 de euro pe lună. Dacă ne întâlnim, ne strângem 1.000 de inşi, sunt 100.000 de euro într-o lună, un milion şi ceva de euro într-un an. Este un sfert din necesar, dar este ceva. Şi ca să închei, că nu îmi place să bârfesc, mai ales când este vorba despre echipa mea, am spus-o şi celor care încearcă să minimalizeze rezultatele şi performanţele actuale. Pe cea veche nu poate nimeni să o minimalizeze. Din păcate, judeţul Prahova este unul dintre judeţele cele mai bogate. Municipiul Ploieşti este un oraş cu aproape 200.000 de oameni. Şi nu se găseşte un om care să vină să preia Petrolul Ploieşti sau cinci oameni care să vină cu posibilităţile lor...

AGERPRES: În momentul de faţă, Petrolul este una dintre cele mai eficiente echipe ale campionatului. Această situaţie arată că o echipă cu buget mic, cu soluţii locale sau implementări ad-hoc, dar şi cu încurajările suporterilor, poate reuşi. Este aceasta o reţetă?
Mircea Dridea: Eu fac şi o legătură cu ce aţi spus, privind publicul, judeţul Prahova şi oraşul Ploieşti, care sunt rele, dar în sensul bun al cuvântului. Aici a existat şomaj foarte puţin, nu a existat lipsa locurilor de muncă. Nu a existat ceea ce s-a întâmplat în alte locuri, la Reşiţa sau la Hunedoara. Când au căzut întreprinderilor locale au fost afectate echipele. Eu asta nu înţeleg. Cât de greu este să susţinem o echipă. Am fost în 2016 când ne-am strâns şi am format această echipă, am plecat cu doi prieteni buni, am fost şi la Urlaţi, la fabrica de pâine Oltina, am fost şi în alte locuri să îi convingem şi din păcate unii ne-au şi certat că nu aceasta este metoda. Dar ce facem, că au trecut opt ani şi problemele sunt la fel de grele. Eu îi apreciez pe cei care sunt aici şi pe copilul ăsta (Claudiu Tudor, preşedintele clubului Petrolul Ploieşti - n.r.) pentru că nu cedează. Unii au venit cu banii de acasă. Unii i-au recuperat. Alţii au ajutat şi efectiv strângând un ban, dar pentru ceea ce înseamnă fotbalul de performanţă nu este de ajuns. Şi ca să revin cum am început, cu junioratul. Eu nu înţeleg de ce primăria, oricine vine în calitate de primar, dar şi cu ceilalţi colaboratori, pentru că ei deţin Clubul Sportiv Municipal Ploieşti, de ce secţia de juniori de fotbal în zece ani nu a scos niciun jucător la nivel de 18 ani care să joace la nivel de Divizia C? De ce Primăria nu ia centrul de copii de acolo şi pe cel de aici de la Petrolul şi cu antrenori buni, sau să aducă şi alţii, şi când creşte unul bun la 18 ani atunci Petrolul să aibă întâietate să îl cumpere. Deci nu cerem pomană, ci o mai bună colaborare.

Foto: (c) LIVIU TATU / AGERPRES FOTO

AGERPRES: Petrolul a făcut un pas important cu echipa din Liga a 3-a, Petrolul II, împreună cu echipa lui Daniel Chiriţă, fost jucător şi el al Petrolului, şi astfel se rodează jucători pentru Petrolul. Este o soluţie?
Mircea Dridea: Este soluţie foarte bună. Dar şi aici sunt cheltuieli. Trebuie finanţare. Antrenorul de la fotbal feminin are 80 de fete. Dar trebuie finanţare.

AGERPRES: Cum vedeţi FC Petrolul Ploieşti în următorii o sută de ani?
Mircea Dridea: Eu zic să ne planificăm să ne întâlnim din cinci în cinci ani. Şi să vedem ce se întâmplă. Eu cred că la un moment dat se va găsi un om sau se vor găsi nişte oameni. Unii spun să fie societate pe acţiuni. Alţii, oameni potenţi de altfel, spun că nu se poate face societate pe acţiuni cu oricine. Însă este foarte greu în România. Dacă ne uităm la cluburile mari, Liverpool, Manchester City, sunt societăţi conduse de coloşi din punct de vedere financiar.

AGERPRES: Cum vă explicaţi atunci că Leicester City a câştigat Premier League în 2016 cu un buget foarte mic faţă de acei coloşi ai fotbalului britanic? De ce nu ar putea Petrolul să reuşească acelaşi lucru şi să se bată la titlu?
Mircea Dridea: A fost o excepţie Leicester City. Dar eu sunt convins că ei (conducătorii Petrolului - n.r.) fac deocamdată un lucru care este în puterile lor. A le cere să facă mai mult este o dorinţă, dar dorinţa trebuie corelată cu putinţa. Sunt jucători care joacă aici şi joacă bine, cine joacă în rolul lui Vali Ţicu, sau copilul ăla care a venit din Finlanda, Jyry, şi cu bune rezultate. Dacă aveam ceva mai bine material financiar, dacă eram mai echilibraţi, nu ar fi plecat nici Jair, nici Meijers.

AGERPRES: La ceas aniversar, credeţi că vor mai fi jucători care să îmbrace tricoul unui club şi să refuze oferte de la echipe care sunt mai puternice financiar aşa cum aţi ales dumneavoastră? Poate un exemplu apropiat este cel al actualului căpitan Gicu Grozav, care a rămas la Ploieşti şi a refuzat Dinamo.
Mircea Dridea: Gicu Grozav a rămas din două motive şi nu aş vrea ca el să se supere pe mine. Şi anume vârsta. El dacă ar fi plecat, ar fi plecat la Rapid, unde este şi soţia lui jucătoare. Dar şi-a dat seama şi foarte bine a făcut. Dar este foarte bine şi dacă el mă va auzi. El este dintre jucătorii pentru care colegii lui de la 18-19 ani care vin acum se uită la el şi învaţă ceva, pentru că el a jucat şi la echipa naţională. Noi aici trebuie să facem deosebirea. Noi am fost jucători amatori, dar jucătorii de acum sunt jucători profesionişti. Şi să ştiţi că greu veţi mai găsi un jucător care să rămână 15 ani la un club. Greu pentru că, şi nu pot să mă dau exemplu, atunci când ţi se oferă altceva te duci dacă tu crezi că este mai bine, dacă ştii că ai lăsat ceva în urmă. Dacă Budescu ar fi fost altfel ar fi plecat. A jucat şi în străinătate, la arabi, în China.

AGERPRES: Ce pronostic daţi pentru meciul de duminică dintre Petrolul şi Dinamo?
Mircea Dridea: Eu vreau dacă este posibil, dacă le-aş spune ceva, la colegii mei şi la copiii care sunt acum la echipa mea de suflet le-aş aminti doar ce îmi aminteam eu când aşteptam să ne întâlnim. Au fost două meciuri, unul în 1961 şi unul în 1966, în 28 septembrie 1966, cu o săptămână înainte de meciul cu Liverpool. Am câştigat ambele meciuri cu 3-0 şi în ambele meciuri am dat cele trei goluri. Întâmplător sau nu, aş putea fi un mic exemplu pentru cei care joacă, în sensul în care Dinamo în momentul de faţă are o echipă bună pentru campionatul nostru. Au reuşit să facă o echipă bună pentru că la ei sunt alte posibilităţi. Deci va fi un meci foarte greu, dar eu sper ca meciul ăsta să îl jucăm cu ardoare, cu plăcere, să îl jucăm pentru cei prezenţi. Şi acest rezultat poate să creeze un stimul şi pentru ceea ce urmează, pentru că după aceea urmează un alt meci important, cu Rapidul.

AGERPRES: Va intra Petrolul Ploieşti în play-off în acest sezon desfăşurat sub emblema aniversării Centenarului?
Mircea Dridea: Dacă vor face 40 de puncte cred că vor intra. Sunt 26 acum. Le mai trebuie 14 puncte. Pot să le facă în retur. Eu zic că cu 40 de puncte pot, dar nu asta este esenţa. Este greu pentru jucătorii străini să înţeleagă ce simţim noi aici la Ploieşti, dar pe de altă parte nu poţi să-i convingi dacă vor să plece, cum a fost cazul celor doi jucători (Jair, Meijers - n.r.). Dar FIFA şi UEFA au gândit-o bine legea asta, a transferurilor. Cum a fost şi cazul meu. Şi mi-au zis nu, să stau aici.

AGERPRES: Aţi avut oferte din străinătate?
Mircea Dridea: Am avut o ofertă. În anul 1969. Când m-am supărat eu şi nu am jucat o jumătate de an. A venit o ofertă de la o echipă din Turcia. Acolo erau doi jucători români, de la CCA. Constantin profesorul şi Nea Imi Ienei. Pentru anul următor Constantin avea o vârstă şi nu mai continua, iar Nea Ienei le-a spus: luaţi-l pe jucătorul acela. Au venit, au stat de vorbă, dar nu mi s-a dat drumul. Adevărul este că fotbalul merită jucat. Am fost şi eu în alte locuri. De două ori în Maroc, o dată în Tunisia. O dată în Egipt. Şi am văzut ce înseamnă.
AGERPRES/(A, AS-autor: Liviu Tatu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Ada Vîlceanu)