Comunicat de presă - Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi au sancţionat penal un bărbat care conducea un ansamblu auto, fără a deţine permis de conducere.
În data de 18 noiembrie a.c., în jurul orei 14.30, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere în zona de competenţă, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi - ITPF Iaşi, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza localităţii Cristineşti, a efectuat semnalele regulamentare de oprire pentru un ansamblu auto, înmatriculat în ţara noastră, condus de către un bărbat, cetăţean român, în vârstă de 32 de ani, domiciliat pe raza judeţului Botoşani.
Cu ocazia efectuării controlului, conducătorul auto nu a putut prezenta un permis de conducere, declarând că nu deţine un astfel de document, aspect confirmat şi de verificările efectuate în bazele de date.
În cauză colegii noştri efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, la finalizare urmând a se lua măsurile legale care vor fi dispuse.
Purtător de cuvânt STPF Botoşani
Comisar şef de poliţie Răcnea Minodora
Fără drept, la volan
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetăţenie română şi Republica Moldova, care a fost depistat conducând un ansamblu rutier, deşi permisul de conducere deţinut nu îi dădea acest drept.
În data de 19 noiembrie a.c, în jurul orei 02.15, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa - ITPF Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a ieşi din ţară, un bărbat cu cetăţenie română şi Republica Moldova, în vârstă de 30 de ani, care conducea un ansamblu de vehicule format dintr-un microbuz şi o remorcă, cu o masă totală maximă autorizată de 6.200 Kg.
La controlul de frontieră, în urma verificărilor specifice efectuate, colegii noştri au constatat că bărbatul nu deţine premis de conducere valabil pentru categoria 'E', necesară pentru a putea conduce vehiculele în cauză.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
Purtător de cuvânt al S.T.P.F. Vaslui:
Comisar de poliţie MIRICĂ IRINA
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].