REPORTAJ/Arad: Un spital inaugurat în 2023 stă închis din cauză că a fost dotat cu un transformator vechi de 25 de ani
Un nou spital de psihiatrie, care a costat peste 26 de milioane de lei şi a fost inaugurat în localitatea arădeană Căpâlnaş în iulie 2023, nu a mai fost deschis, atât din cauza unor restricţii fiscal-bugetare care au blocat angajările şi amenajările necesare, cât şi pentru că firma care a executat lucrările la clădire a instalat un transformator vechi de 25 de ani, în acest sens fiind depusă o plângere penală.
Într-un răspuns transmis Curţii de Conturi de către conducerea Spitalului de Psihiatrie Căpâlnaş, după ce au fost cerute explicaţii pentru faptul că noua unitate medicală nu a fost operaţionalizată, se arată că după inaugurarea imobilului au fost întâmpinate mai multe probleme. Una dintre acestea se referă la faptul că în 2023 au fost suspendate de către Guvern angajările pe posturile vacante sau temporar vacante.
De asemenea, amenajarea spălătoriei şi a altor spaţii necesare pentru funcţionarea unităţii a fost blocată de prevederile OUG 90/2023 privind măsuri în domeniul achiziţiilor pentru obiecte de inventar şi consultanţă. Conform ordonanţei, ordonatorii de credite ai autorităţilor şi instituţiilor publice nu au putut încheia angajamente legale pentru anumite categorii de cheltuieli.
"Restricţiile legislative fiscal-bugetare din a doua jumătate a anului 2023 au făcut imposibilă atât completarea schemei de personal existente, cât şi majorarea statului de funcţii cu personal suplimentar adecvat noilor funcţiuni ale clădirii (fochişti, liftieri, personal de farmacie, personal medical şi medical auxiliar etc), precum şi angajarea de cheltuieli suplimentare de funcţionare pe care le-ar fi generat mutarea efectivă (inclusiv cele de furnizare de energie electrică)", se arată în răspunsul către Curtea de Conturi.

Contactat de AGERPRES, directorul Direcţiei de Comunicare şi Strategii din cadrul Consiliului Judeţean Arad, Andrei Ando, a declarat că problemele legislative care au amânat deschiderea spitalului au fost depăşite în ultima perioadă, însă a rămas o problemă tehnică majoră, legată de un transformator vechi de un sfert de secol instalat de firma care a executat lucrările la noua clădire.
"Motivul problemelor legate de energia electrică este că transformatorul de curent montat la Spitalul de Psihiatrie nu este cel din documentaţia de execuţie a clădirii. Acest transformator e supradimensionat şi are 25 de ani (perioada normală de funcţionare a lui e stabilită prin legislaţie şi este 20 - 24 de ani), implicit generează cheltuieli foarte mari. În momentul acesta există o plângere penală la adresa firmei care a amplasat transformatorul. Această firmă s-a angajat că va face demersuri pentru înlocuirea transformatorului", a declarat Ando.
El a adăugat că pentru încheierea unui contract cu furnizorul de energie electrică trebuie soluţionată problema transformatorului.
"În momentul acesta suntem în situaţia de a alege: să se facă revizia transformatorului existent şi să ne racordăm, să aşteptăm să fie înlocuit transformatorul sau să achiziţionăm unul nou şi să recuperăm apoi prejudiciul", a mai declarat Andrei Ando.
Reprezentanţii Consiliului Judeţean consideră că în următoarele săptămâni va fi soluţionată problema energiei electrice, iar spitalul ar putea deveni operaţional în această iarnă.

În 21 iulie 2023, inaugurarea spitalului a avut loc în prezenţa ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Adrian-Ioan Veştea, care a declarat că este "impresionat de condiţiile care au fost create în această unitate construită de la zero".
"Ceea ce vedem astăzi sunt condiţii de luat exemplu de toate autorităţile judeţene şi de sistemul sanitar din România", a spus ministrul.
Noul Spital de Psihiatrie de la Căpâlnaş a costat peste 26 de milioane de lei, are o suprafaţă totală de 5.385 mp, cu demisol, parter şi etaj. Are 75 de locuri pentru pacienţi şi curte destinată activităţilor recreative. Unitatea va asigura asistenţă şi îngrijire medicală permanentă, dar şi programe de terapie ocupaţională.
Lucrările au început în 2019, iar finanţarea a fost asigurată prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală şi bugetul judeţean.
"Vechiul Spital de Psihiatrie din Căpâlnaş, de unde vom muta aici pacienţii, funcţionează într-un imobil construit între 1876-1879, respectiv Castelul Mocioni-Teleki. Clădirea a primit funcţiunea de spital abia în 1979, iar pentru ocuparea imobilului am plătit chirie. Această investiţie era necesară nu doar fiindcă am plătit chirie în vechiul spaţiu, ci şi din cauza creşterii incidenţei afecţiunilor psihice", declarase, la inaugurare, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Iustin Cionca. AGERPRES/(AS - autor: Marian Buga, editor: Karina Olteanu, editor online: Simona Aruştei)
Foto: (c) MARIAN BUGA / AGERPRES FOTO
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Rogobete: Am reușit să identificăm și să realocăm 150 de milioane de lei pentru Unitățile de Primiri Urgențe și serviciile de ambulanță
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat joi că, împreună cu echipa sa, a identificat și realocat 150 de milioane de lei pentru finanțarea Unităților de Primiri Urgențe și a serviciilor de ambulanță din întreaga țară. 'Am făcut acest lucru printr-o reașezare responsabilă a resurselor existente. Am identificat proiecte pentru care anu
Hunedoara: Record mondial înregistrat de o clinică oftalmologică din Deva; 130 de cristaline înlocuite într-o zi
O clinică oftalmologică din Deva a stabilit un record mondial în domeniu după ce dr. Daniel Angelescu, fondatorul acesteia, a efectuat 130 de intervenții de înlocuire a cristalinului într-o singură zi, performanța fiind validată de World Record Academy. Intervențiile s-au derulat pe parcursul zilei de 21 octombrie, iar rezultatul a fost anunț
Bihor: Bâlbâiala la copii nu indică un nivel scăzut de inteligență, atrage atenția un psiholog logoped
Bâlbâiala la copii nu indică un nivel scăzut de inteligență, atrage atenția psihologul logoped Adela Hus, care subliniază că sprijinul familiei și intervenția terapeutică pot contribui la ameliorarea tulburării de fluență. Potrivit acesteia, bâlbâiala apărută în jurul vârstei de trei ani poate reprezenta o e
INSP: 81.729 de cazuri de infecții respiratorii în săptămâna 12 - 18 octombrie
Institutul Național de Sănătate Publică a anunțat joi că în săptămâna 12 - 18 octombrie au fost raportate 81.729 de cazuri de infecții respiratorii (gripă clinică, IACRS și pneumonii). 'În săptămâna 12.10.2026 - 18.10.2026 (S 42/2026) au fost raportate: 81.729 cazuri de infecții respiratorii (gripă clinică, IACRS și
Cluj: UMF dezvoltă un program de neurotehnologie, care combină inteligența artificială cu medicina
Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) 'Iuliu Hațieganu' din Cluj-Napoca, împreună cu alte șase universități din Europa, dezvoltă un program de master pentru specialiști în neurotehnologie, care va combina, printre altele, inteligența artificială cu medicina. 'România contribuie la formarea unei noi generații
Bacău: Spitalul 'Prof. Dr. Eduard Apetrei', finalist la trei categorii la 'Romanian Healthcare Awards 2026'
Spitalul 'Prof. Dr. Eduard Apetrei' Buhuși este finalist la trei categorii în cadrul prestigioasei competiții naționale 'Romanian Healthcare Awards 2026', dedicată recunoașterii excelenței, inovației și bunelor practici din sistemul medical românesc. Cele trei categorii unde este nominalizat spitalul sunt 'Echip
INTERVIU/Dr. Florin Lăzărescu: Inteligența artificială va avea un rol important în stomatologie, dar decizia terapeutică rămâne la medic
Inteligența artificială va avea un rol tot mai important în stomatologie, dar decizia terapeutică și responsabilitatea actului medical vor rămâne la medic, a declarat, într-un interviu acordat Agenției Naționale de Presă AGERPRES, președintele Colegiului Medicilor Stomatologi din România, Florin Lăzărescu. În inte
Rogobete - solicitare către Unitățile de Primiri Urgențe: Vreau să știm exact, în timp real, unde există probleme
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a transmis, miercuri, către toate Unitățile de Primiri Urgențe din țară o solicitare privind situația stocurilor de medicamente și materiale sanitare esențiale, precum și eventualele lipsuri care pot afecta activitatea medicală. ''Siguranța pacienților este prioritatea noastră. Iar în medicina de urgență n
Hunedoara: Criză de medici specialiști; 70% dintre normele de lucru din județ sunt neocupate
Județul Hunedoara se confruntă cu o criză majoră de medici specialiști, în condițiile în care 70% din normele de lucru necesare sunt neacoperite, a declarat miercuri, directorul general al Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Hunedoara, Adrian David. 'În ceea ce privește specialitățile clinice, pe baza calculelor făcute în conformit
VIDEO Timiș: Conferința Institutului de Boli Cardiovasculare - 'CardioCulture' reunește sute de specialiști și elite academice
Institutul de Boli Cardiovasculare (IBCV) Timișoara a deschis, miercuri, lucrările Conferinței 'Timișoara CardioCulture', eveniment dedicat excelenței în cardiologie, care se desfășoară în perioada 21-23 octombrie, la Centrul Regional de Afaceri din oraș și reunește câteva sute de specialiști timișoreni și invitați din rândul elitei ac
Peste 10.200 de participanți, înscriși la Congresul UMF 'Carol Davila' din București
Universitatea de Medicină și Farmacie 'Carol Davila' din București organizează, în perioada 22-24 octombrie, cea de-a XIV-a ediție a Congresului Universității, desfășurată sub tema 'Perspective Interdisciplinare', eveniment la care s-au înscris peste 10.200 de participanți. 'Congresul Universității de Medicină ș
Rogobete: Spitalele să nu intre în panică, în scurt timp vom aloca sumele necesare
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a făcut miercuri apel la calm în contextul presiunilor financiare asupra unităților sanitare și a anunțat că autoritățile încearcă să aloce până săptămâna viitoare fondurile necesare pentru reducerea presiunii asupra spitalelor, în special asupra unităților de primiri urgențe (UPU) și serviciilor
Hunedoara: Doi dintre minerii protestatari de la Vulcan au ajuns la Urgență
Doi dintre minerii care protestează, miercuri, în subteranul Minei Vulcan, din Valea Jiului, au primit îngrijiri medicale la Compartimentul de Primiri Urgențe (CPU) al spitalului municipal din Vulcan, după ce au solicitat sprijinul echipajelor de pe ambulanțe. ''Pe parcursul zilei de 21 octombrie, în compartimentul de
VIDEO Rogobete îl acuză pe fostul premier Ilie Bolojan că a redus bugetul sănătății cu 4,7 miliarde de lei
Noul ministru al Sănătății, Alexandru Rogobete, l-a acuzat miercuri pe fostul premier Ilie Bolojan că reducerea deficitului bugetar ''cu orice preț'' a dus sistemul sanitar într-o situație de criză financiară, el susținând că bugetul aprobat pentru Ministerul Sănătății în 2026 este cu aproximativ 4,7 miliarde de lei mai mic decâ
Federația ''Solidaritatea Sanitară'' cere Guvernului să construiască legea salarizării împreună cu angajații din sănătate
Federația ''Solidaritatea Sanitară'' din România (FSSR) cere noului Guvern să înceapă cât mai rapid elaborarea legii salarizării în sectorul public, cu participarea angajaților din sănătate, și avertizează că veniturile salariale reale au scăzut deja cu peste 16%. ''Avem un Guvern, avem un progra









