Circa 180 de fete, cu vârste de la patru până la 16 ani, se antrenează la Clubul Sportiv Şcolar de Gimnastică din Focşani şi visează să ajungă viitoare campioane mondiale.

Că Focşaniul are un potenţial imens în acest sport o dovedesc rezultatele obţinute de-a lungul timpului de sportivii legitimaţi în micuţa sală din Focşani, de la Ana Maria Bărbosu, recent medaliată la Jocurilor Olimpice de la Londra, la Gina Gogean, cu peste 30 de medalii la campionate mondiale şi jocuri olimpice, Mirela Ţugurlan, medaliată la Jocurile Olimpice de la Atlanta şi la Campionatul mondial de la Lausanne, dar şi campioanele europene Aurelia Gheba, Daniela Trandafir sau Iulia Trestianu.

Performanţa în gimnastică însă nu se obţine uşor. În spatele fiecărui salt perfect şi al fiecărui exerciţiu sincronizat se află zeci de ore de antrenament zilnic, sute şi mii de repetări şi o ambiţie extraordinară. Dincolo de talentul nativ, este nevoie ca gimnastele să dea dovadă de o disciplină de neclintit şi de o capacitate mentală ieşită din comun pentru a face faţă antrenamentelor intense, accidentărilor şi presiunii competiţionale.

"Suntem un oraş mic, dar plin de copii puternici şi talentaţi. Noi, antrenorii, facem totul cu drag şi pasiune. Ne dorim mereu să ne perfecţionăm, în primul rând noi, ca profesori, pentru a putea mai apoi să perfecţionăm şi copiii, să îi şlefuim. Mulţi copii, când vin la noi, poate nici nu ştiu să meargă corect, iar noi trebuie să le şlefuim nu numai privirea, braţul, degetul, piciorul, totul trebuie lucrat, până la ultimul fir de păr. Trebuie învăţate unde şi cum să stea în orice minut al execuţiei. Performanţa înseamnă multă muncă, pasiune, ambiţie, determinare, somn, pentru că este foarte important ca odihna să fie potrivită, înseamnă alimentaţie corectă, în primul rând mâncare gătită, sănătoasă. Degeaba un copil este puternic nativ şi are abilităţi, dacă odihna nu este potrivită şi alimentaţia adecvată, corpul nu reuşeşte să susţină efortul. Gimnastica este un proces continuu de învăţare şi de triere. Este nevoie de ambiţie, voinţă, determinare, dar este nevoie şi de inteligenţă motrică, pentru a reuşi să îţi coordonezi mişcările în timp şi spaţiu şi nu în ultimul rând sănătate", a declarat, pentru AGERPRES, antrenoarea de gimnastică Daniela Trandafir.

Ea a subliniat că, în acest sport, antrenamentul "nu se opreşte niciodată", iar vacanţele sunt "scurte, uneori inexistente".

"Gimnastica înseamnă antrenament de luni până vineri, cel puţin trei - patru ore pe zi, uneori şi sâmbăta, înseamnă vacanţe scurte, uneori inexistente. Antrenamentul nu se opreşte niciodată", a adăugat Daniela Trandafir.

Gigantica, dublu salt, Danilova, Yurchenko sau Tsukahara sunt doar câteva dintre elementele cu care gimnastele ne încântă în competiţii, dar pentru a ajunge să le stăpânească, acestea au nevoie de o pregătire tehnică temeinică.

"Tehnica este cea mai importantă, pentru că, dacă nu există tehnică, nu există acurateţea elementelor, nu poţi construi. Totul se însumează şi se completează. Nu există tehnică acrobatică fără tehnică artistică, se face astfel o medie care dă valoare exerciţiului. Gimnastica este un sport complex şi complet, în care sportivele trebuie să ştie să evolueze la toate cele patru aparate, sol, bârnă, paralele şi sărituri. Cea mai dificilă rămâne pregătirea tehnică, cea pe care o facem înainte de a urca pe aparate pentru a face acele elemente cu care ne prezentăm în concurs. Pentru că acolo întâmpinăm fel de fel de obstacole, acolo sunt momentele în care simţi că nu mai poţi respira, că nu te mai ţin mâinile sau picioarele. Pentru că e vorba de o întreagă musculatură care trebuie formată pentru a putea susţine aceste exerciţii la nivel cât mai înalt", este de părere antrenoarea.

Acesta a punctat, de asemenea, importanţa pregătirii mentale, pentru a face faţă presiunii în competiţii.

"Fiecare medalie, fiecare titlu reprezintă mai mult decât o victorie personală. Ele sunt rezultatul unei munci intense din partea sportivului, al unei echipe de antrenori şi al unui sprijin constant din partea familiilor. Dincolo de talentul sportivelor, determinarea lor este cea care le duce pe podiumuri, iar în această luptă continuă, gimnastele de la Focşani arată lumii întregi ce înseamnă să nu renunţi şi să îţi urmezi visul, indiferent de obstacole", a mai spus Trandafir.

La clubul Clubului Sportiv Şcolar de Gimnastică Focşani vin copiii începând cu vârsta de patru ani, nu neapărat pentru a face performanţă, cât pentru a face mişcare. Iar gimnastica le modelează într-o primă fază atât corpul, cât şi comportamentul.

"În ultimii ani s-a promovat foarte mult ideea de mişcare. Mişcarea înseamnă sănătate. Părinţii sunt interesaţi ca micuţii lor să facă mişcare, să nu se mai uite la televizor, să nu mai stea atât de mult pe telefon. La grupa de începători, între patru şi şase ani, este de obicei o mişcare plăcută, care corectează o alergare, care corectează un comportament. Aflăm, de exemplu, că trebuie să respectăm reguli, că trebuie să stăm în rând, să ne respectăm colegii, să vorbim frumos. Deci învăţăm şi lucruri de comportament, dar învăţăm mai ales că sportul înseamnă sănătate. Majoritatea vin pentru mişcare. Sunt puţini cei care vin pentru că sunt pasionaţi. Mai avem şi copii care vin la circa 10 - 12 ani, pentru că au anumite probe la ora de sport care îi pun în dificultate. Şi atunci vin şi ne solicită, pentru vor să performeze la şcoală, la ora de sport. Dar în general vin pentru mişcare. Dacă ni se pare că părintele e implicat, copilul e implicat şi mai ales talentat, începem să le ducem către zona de performanţă", afirmă antrenoarea Nicoleta Parîng.

Antrenoarea vorbeşte şi despre sistemul de antrenament de altădată şi spune că ceea ce s-a îmbunătăţit este în primul rând relaţia antrenor - sportiv, mai ales pentru că antrenorii de astăzi, sportivii de ieri, au înglobat în tehnicile de antrenament propriile experienţe.

"Altădată, sistemul era un pic mai restrictiv, un pic mai dur, dar aşa eram educaţi pe acea vreme. Poate că nouă ni se mai întâmplau şi accidente, de multe ori pentru că nu se ştia că acele lucruri ne pot face rău. Dar acum lucrurile stau cu totul diferit. Să spunem că am inclus experienţele pe care noi le-am trăit în antrenamentele pe care le facem astăzi cu copiii. Duritatea aceea de altădată, mai ales cea din vorbire, astăzi a dispărut, înlocuită fiind de o vorbă domoală, însă indicaţiile au rămas la fel de precise. Aici facem lucruri serioase şi dacă vrem să facem performanţă, trebuie să fim foarte bine pregătiţi, în primul rând din punct de vedere fizic pentru a face faţă provocărilor pe care le impun exerciţiile, dar şi emoţional, pentru a face faţă emoţiilor de concurs. Altădată poate era un pic mai uşor din punct de vedere al antrenorului, pentru că sportivul ştia că are o direcţie clară şi că trebuie să urmeze indicaţiile antrenorului pentru a ajunge acolo, nu avea încotro. Astăzi, sportivele au mai multă libertate şi atunci acestea trebuie motivate să aleagă calea corectă către performanţă. Aici este adevărata provocare. Copiii au mult mai multe provocări, mult mai multe opţiuni ca altădată. Părinţii sunt implicaţi, dar toţi şi-ar dori să fie cât mai uşor, cât mai frumos, să fie o joacă şi o plăcere pentru copiii lor, dar sportul de performanţă este frumos, dar nu este întotdeauna plăcut", mărturiseşte Nicoleta Parîng.

În sala de gimnastică cele mai multe sportive au intrat la vârste foarte fragede, aduse de părinţi pentru a face mişcare sau pur şi simplu pentru că şi-au luat modele din gimnastică şi au dorit să devină precum acestea.

"Practic gimnastica de trei ani. Mă uitam mereu la gimnastică la televizor şi mi s-a părut foarte frumos acest sport. Am vrut să fac şi eu şi am rugat părinţii să mă aducă. Îmi place foarte mult. Am încep să merg şi la concursuri şi am reuşit să obţin chiar şi locul I. Mă antrenez foarte mult în sală, dar şi acasă, în timpul liber. Modelul meu în gimnastică este Nadia Comăneci", zice Roberta Gabriela Sprîncenatu, care are astăzi nouă ani şi este elevă în clasa a III a la Şcoala "Adrian Păunescu" din Focşani.

"Am 12 ani şi fac gimnastică de şase ani. De mică mi-a plăcut acest sport. Tot făceam roata prin casă şi o băteam la cap pe mama să mă aducă la gimnastică. Aşa am ajuns în sala de sport. Îmi place foarte mult şi îmi doresc să fac performanţă. Mi-aş dori să ajung ca Nadia Comăneci sau ca Ana Maria Bărbosu. Pe Ana Maria o cunosc şi o admir foarte mult", susţine Ana Maria Banu, elevă la liceul cu Program Sportiv din Focşani.

Karina are 14 ani şi practică sportul de la patru ani, nu neapărat din dorinţa de a face performanţă în acest sport, cât mai ales pentru că, recunoaşte aceasta, o ajută să uite de stresul zilnic al şcolii.

"Părinţii m-au dat de mică la gimnastică şi mi-a plăcut foarte mult. Am început uşor să merg spre performanţă, de pe la şapte - opt ani şi am continuat până astăzi. Nu vreau să fac o carieră din acest sport, pentru că ştiu că nu sunt cea mai bună, cea mai talentată şi probabil nu aş reuşi să împac şi cariera şi sportul. Dar atât cât o să pot, o să practic gimnastica de plăcere. Sportul îmi oferă bucurie, sunt fericită să merg la antrenamente şi merg cu plăcere. Chiar dacă am zile cu program foarte încărcat, ştiu că după şcoală am antrenament şi acest lucru mă ajută să uit de stres", spune Karina Dondoi, elevă la Colegiul Naţional Unirea din Focşani.

Nevoia de modernizare se resimte şi în sala de sport de la Focşani, pentru a susţine viitoarele generaţii de campioni, pentru a putea îmbunătăţi condiţiile de antrenament şi a asigura continuitatea succesului sportivilor vrânceni pe scena naţională internaţională. Şi, chiar dacă lipsa investiţiilor şi resurselor adecvate rămâne o provocare constantă pentru antrenori şi sportivi, în ciuda acestor limitări, zilele trecute sportivii focşăneni s-au întors de la Campionatul naţional de juniori cu foarte multe medalii de argint şi aur.

"Nevoile sunt multe, dar în general încercăm să ne descurcăm cu ce avem. Suntem un sport susţinut de minister, părinţii nu plătesc echipamentul de concurs, decât dacă doresc în mod special un anume costum de gimnastică pentru copilul lor, nu susţin financiar deplasările la concursuri, taxa de concurs sau viza medicală. Cu toate acestea, nevoile sunt în continuare multe. Încercăm să fim optimiste, să ne punem speranţele că vom fi susţinute. Normal că ne-ar trebui foarte multe, de la aparatele în sine, bârnă, sol, paralele, saltelele de aterizare, bări care trebuie schimbate periodic, pentru că ele se tocesc, trambuline, plase elastice, saltele ajutătoare de protecţie la aterizări pentru bârnă sau bară, bureţi care ne ajută în pregătire şi care dau curaj copiilor pentru a se pregăti. Din punct de vedere al aparatelor în sine, suntem bine. Este vorba de toate celelalte instalaţii care pe noi ne-ar ajuta foarte mult în antrenamente, pentru a reuşi să lucrăm cu uşurinţă pe ateliere, să putem să învăţăm sau să corectăm elementele pe care le prezentăm la concursuri. Aşteptăm alături de noi pe oricine ar putea să dea o mână de ajutor acestui sport care are foarte mulţi copiii talentaţi şi care, aşa cum s-a văzut la ultima olimpiadă, reuşeşte să scoată campioni", a susţinut Daniela Trandafir.

Clubul de Gimnastică din Focşani rămâne un loc unde visurile devin realitate prin muncă, disciplină şi o pasiune arzătoare pentru gimnastică, un sport care începe să îşi recapete măreţia de altădată prin chiar rezultatele unei gimnaste care a plecat de la Focşani, Ana Maria Bărbosu. AGERPRES/(A - autor: Dana Lepădatu, editor: Antonia Niţă, editor online: Ady Ivaşcu)

Foto şi video: Dana LEPĂDATU / AGERPRES