#Ucraina: Volodimir Zelenski propune un armistiţiu parţial cu Rusia în faţa reticenţei Occidentului la cererile sale
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a sugerat în mod deschis, pentru prima dată de la începutul războiului, posibilitatea de a negocia un armistiţiu parţial cu Rusia pentru a reduce intensitatea conflictului, în faţa reticenţei generale faţă de "planul său pentru victorie", în care solicită asistenţă militară urgentă pentru a forţa Rusia să negocieze o pace care să nu implice cedarea teritoriului ucrainean, relatează miercuri EFE.
"Noi nu le atacăm infrastructura energetică, iar ei nu o atacă pe a noastră. Ar putea duce acest lucru la încheierea fazei fierbinţi a războiului? Cred că da", a declarat Zelenski săptămâna trecută în cadrul unei întâlniri cu jurnaliştii.
Potrivit presei anglo-saxone din această săptămână, care citează surse apropiate de dosar, reprezentanţi ucraineni şi ruşi ar fi iniţiat deja contacte pentru o astfel de încetare a atacurilor reciproce asupra obiectivelor legate de sistemul energetic, ceea ce ar oferi Kievului asigurarea că va putea face faţă iernii fără alte bombardamente asupra centralelor sale electrice şi ar pune capăt distrugerii rafinăriilor ruseşti de către dronele ucrainene.
Discuţiile pentru un armistiţiu la acest capitol ar viza reluarea unui proces care a început deja în vară cu medierea Qatarului, care continuă să faciliteze contactele între cele două tabere beligerante, şi care a fost subminat, aşa cum s-a spus atunci, de începerea în primele zile ale lunii august a operaţiunii transfrontaliere ucrainene în regiunea rusă Kursk, unde Kievul controlează o parte din teritoriu.
Garantarea securităţii energetice este unul dintre cele zece puncte ale aşa-numitei "formule de pace ucrainene", un document alcătuit din zece propuneri, printre care şi solicitarea ca Rusia să se retragă din toate teritoriile pe care le ocupă în Ucraina.
Proiectul cu această "formulă de pace" a fost discutat în cadrul unui prim summit internaţional desfăşurat în iunie în Elveţia.
Problema securităţii energetice (în special cea nucleară) a fost, împreună cu cererea de a permite libertatea de navigaţie în Marea Neagră şi Marea Azov pentru a garanta exporturile de alimente, unul dintre cele trei puncte incluse în comunicatul final semnat de aproximativ 80 de ţări şi organizaţii internaţionale.
Al treilea punct aprobat de semnatari a fost cel care propunea eliberarea tuturor prizonierilor de război de ambele părţi şi returnarea către Ucraina a adulţilor aflaţi în captivitate în Rusia şi a copiilor deportaţi sau strămutaţi.
În aşa-numitul său "plan pentru victorie", Zelenski solicită aliaţilor săi să furnizeze imediat armatei ucrainene suficient echipament militar şi armament cu rază lungă de acţiune pentru a stabiliza frontul şi pentru a începe să atace mai sistematic ţinte de pe teritoriul rus.
Conform calculelor Kievului, dacă principalii săi parteneri ar pune în aplicare planul, Rusia ar fi obligată să se aşeze la masa negocierilor cu privire la "formula de pace" în cadrul unui al doilea summit internaţional pe care Ucraina spera să îl organizeze până la sfârşitul anului.
Niciunul dintre aliaţii Ucrainei capabili să ofere acest nivel de asistenţă militară nu a dat semne de interes pentru a îndeplini respectivele cereri ale Kievului, care pentru moment trebuie să se mulţumească să rămână în defensivă pe linia frontului, arătându-se în acelaşi timp deschis faţă de un compromis punctual ce nu va pune capăt ostilităţilor, dar ar ajuta ambele părţi să facă faţă uzurii a peste doi ani lungi de război, notează EFE.AGERPRES/(AS-autor: Lilia Traci, editor: Ionuţ Mareş, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Irlanda: Prim-ministrul Letoniei cere Europei să dea dovadă de mai mult curaj în relația cu Rusia
Prim-ministrul leton Andris Kulbergs a cerut vineri Europei să adopte o poziție mai fermă față de Rusia și a afirmat că continentul trebuie să dea dovadă de mai mult curaj ținând cont că are o putere militară și o capacitate economică mai mari decât ale Moscovei, informează EFE. 'Uitați-vă unde este Rusia, nici măcar nu este ca
Rețeaua energetică ucraineană, în fața unor atacuri rusești fără precedent, apreciază operatorul principal
Bombardamentele masive lansate în octombrie de Moscova împotriva rețelei energetice în Ucraina sunt de o intensitate neegalată de la începerea invaziei ruse în 2022, avertizează directorul general al principalului operator ucrainean DTEK într-un interviu acordat vineri pentru AFP. Apărările antiaeriene ucrai
Ucraina nu are 'în continuare nicio explicație' pentru restricțiile la Starshield (Zelenski)
Autoritățile ucrainene încearcă în continuare să obțină explicații pentru restricțiile impuse sistemului satelitar militar Starshield al companiei americane Space X, care afectează Ucraina de joi, a afirmat președintele ucrainean Volodimir Zelenski vineri, potrivit AFP. 'Nu avem în continuare nicio explicație clară',
CPE/ 41 de lideri europeni au convenit să consolideze frontierele și să crească numărul returnărilor imigranților în situație neregulamentară
Un număr de 41 de lideri europeni au convenit, într-o declarație aprobată în cadrul reuniunii Comunității Politice Europene (CPE) desfășurată la Dublin, să își protejeze mai eficient frontierele și să crească numărul returnărilor imigranților aflați în situația neregulamentară, informează EFE. Documentul, promovat &icir
Cancelarul german Merz îi cere lui Trump să nu vină cu 'nicio surpriză' după ce discută cu Putin
Cancelarul german Friedrich Merz i-a transmis vineri președintelui american Donald Trump să nu producă surprize după ce va discuta săptămâna viitoare cu omologul său rus Vladimir Putin despre Ucraina, transmite Reuters. 'Aici la Dublin unii se tem că asta s-ar putea transforma într-un al doilea 'moment Anchorage'. De ac
Germania: Deputații au votat extinderea prerogativelor serviciilor de informații
Deputații germani au votat vineri o consolidare a atribuțiilor serviciilor de informații, acordându-le acestora în special dreptul de a desfășura operațiuni clandestine, în contextul în care până acum prerogativele lor se limitau în general la strângerea de informații, transmit AFP și dpa. Camera infer
Ieșirea Finlandei din NATO, printre propunerile Rusiei pentru a se ajunge la un acord de pace în #Ucraina
Printre alte condiții, Rusia cere pentru a pune capăt războiului în Ucraina ca Finlanda să părăsească NATO și ca Alianța Nord-Atlantică să-și închidă bazele din Estonia, Letonia și Lituania, a relatat ziarul german Bild vineri, deși Kremlinul a dezmințit aceste afirmații, relatează EFE. Potrivit publicației germane, Moscova a &icir
Curtea Supremă a Norvegiei anulează autorizații pentru extracția petrolieră emise de guvern
Curtea Supremă a Norvegiei a anulat vineri trei autorizații pentru extracția petrolieră maritimă emise de guvern fără a lua în considerare problemele de mediu, transmite Reuters. Instanța a precizat însă că decizia nu va impune companiilor petroliere să își reducă producția. Dosarul a fost soluționat pe conside
Kenya: Cel puțin șase morți după ce o clădire s-a prăbușit în Nairobi
Cel puțin șase persoane au murit după ce o clădire cu opt etaje din Nairobi, aflată în construcție, s-a prăbușit vineri, au confirmat autoritățile, la trei săptămâni după prăbușirea unei clădiri de 18 etaje în capitala kenyană, incident soldat cu opt morți, informează EFE. Clădirea se afla pe șoseaua ce leagă capitala Nairobi
Rusia vrea să cunoască 'intențiile' europenilor înainte de a-i accepta la negocierile cu #Ucraina
Kremlinul a infirmat vineri că ar fi acceptat participarea aliaților Ucrainei la negocierile menite să conducă la încheierea războiului, semnalând că Rusia trebuie mai întâi să cunoască intențiile acestora, după ce președintele ucrainean Volodimir Zelenski și emisarul american Jared Kushner au afirmat că europenii vor participa la următoarele
SUA/Chris Van Hollen își anunță candidatura împotriva lui Chuck Schumer la conducerea democraților în Senat
Senatorul democrat Chris Van Hollen a anunțat joi că va candida pentru funcția de lider al majorității democrate din Senatul SUA în următorul Congres, contestând astfel poziția lui Chuck Schumer care conduce grupul democrat din Senat din 2017, anunțul având loc după ce Partidul Democrat a câștigat majoritatea în camera superioară în urma a
Nouă morți în Rusia în atacuri ucrainene; trei decese în Ucraina în lovituri rusești
Kievul a lansat un val de atacuri, inclusiv cu drone, de o amploare fără precedent împotriva Rusiei, omorând nouă persoane, în timp ce loviturile rusești asupra Ucrainei au făcut cel puțin trei morți, au anunțat vineri autoritățile din cele două țări, relatează AFP. Aceste atacuri vin după o reluare a eforturilor diplomatice,
Amenințări false cu bombă în Europa: Posibil o 'ingerință străină', susține ministrul de interne francez
Falsele amenințări cu bombă care se înmulțesc în Europa 'sunt în mod clar concertate' și în legătură, posibil, cu o 'ingerință străină', a estimat vineri ministrul de interne francez Laurent Nunez la postul de televiziune LCI, relatează AFP. Pentru 'alertele cu bombă în aviația civilă, se vede totuși o posibili
India: Peste 100 de personalități străine nu au primit viză pentru a participa la un colocviu al opoziției, afirmă un deputat
India a refuzat intrarea pentru cel puțin 100 de personalități străine care urmau să participe la o conferință despre democrație organizată de principalul partid de opoziție față de prim-ministrul Narendra Modi, a declarat vineri un parlamentar al formațiunii, relatează AFP. Deputatul Partidului Congresului și fostul diplomat indian Shashi Tharoor a declarat c
Germania: Crește avansul partidului de extremă dreapta AfD în fața conservatorilor cancelarului Merz (sondaj)
Partidul de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) își menține avansul considerabil în sondajele de opinie în fața blocului conservator condus de cancelarul Friedrich Merz, potrivit unui sondaj publicat vineri, informează dpa. Dacă alegerile parlamentare ar avea loc duminica aceasta, AfD ar obține 28%, cu două puncte procen









