#Ucraina regretă că a renunţat la armele nucleare, dar dă asigurări că nu intenţionează să dezvolte altele noi
Dezvoltarea propriilor arme nucleare nu este considerată o opţiune viabilă în Ucraina, deşi decizia renunţării la uriaşul său arsenal nuclear, luată sub presiune internaţională în schimbul unor garanţii de securitate vagi reflectate în Memorandumul de la Budapesta, reprezintă un motiv de regret pentru mulţi, în contextul actualei agresiuni ruse, notează vineri EFE într-o analiză.
În condiţiile în care partenerii externi ai Ucrainei ezită să o invite să adere la NATO, problema armelor nucleare apare în dezbaterea publică din această ţară, care caută garanţii de securitate fiabile împotriva agresiunii ruse.
"Am renunţat la armele noastre, dar nu am primit nimic în schimb, doar un război pe scară largă şi multe victime", a declarat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski la începutul acestei săptămâni, subliniind totodată importanţa unor perspective clare de aderare la NATO pentru ţara sa.
"Am renunţat la armele noastre nucleare pentru că am crezut că alte puteri nucleare ne vor proteja", a declarat vineri pentru EFE Oleksandr Merejko, preşedintele Comisiei pentru Afaceri Externe din Rada Supremă (parlamentul unicameral ucrainean) din partea partidului lui Zelenski, Slujitorul Poporului.
În 1994, Marea Britanie, SUA şi Rusia s-au angajat să asigure suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei, care moştenise după dezintegrarea URSS sute de focoase nucleare strategice şi tactice, precum şi rachete cu rază lungă de acţiune şi avioane destinate să le lanseze.
Din păcate, textul Memorandumului de la Budapesta a fost formulat în aşa fel încât aceste state nu şi-au asumat obligaţii importante de a proteja Ucraina, admite Merejko, profesor de drept internaţional, iar angajamentul lor avea mai degrabă un caracter "moral şi politic".
La vremea respectivă, puţini credeau, atât în Ucraina, cât şi în afară, că Rusia ar putea ataca ţara vecină, a spus parlamentarul ucrainean. SUA, în special, au exercitat presiuni asupra Ucrainei, care traversa o criză economică şi socială profundă şi al cărei control operaţional asupra armelor era incert, pentru a preda Moscovei arsenalul său strategic uriaş.
După ce Rusia a anexat ilegal Crimeea şi a invadat regiunea estică Donbas în 2014, Ucraina a încercat de patru ori, fără succes, să iniţieze consultări cu ţările semnatare ale Memorandumului de la Budapesta, afirmă el.
"Indiferent cum am numi promisiunile lor, 'asigurări sau garanţii', Ucraina a renunţat la singura sa garanţie de securitate din cauza insistenţelor şi are dreptul să ceară protecţie serioasă după ce unul dintre semnatarii (Memorandumului) a atacat-o", subliniază Merejko.
În pofida şantajului nuclear al Rusiei, Ucraina nu intenţionează să dezvolte arme nucleare, după "cea mai mare contribuţie din istorie la pacea, securitatea şi neproliferarea nucleară internaţională", potrivit acestuia.
"Ucraina a fost şi rămâne ataşată Tratatului privind neproliferarea armelor nucleare, la care a aderat în 1994, după ce a renunţat la a treia cea mai puternică capacitate nucleară militară din lume", a subliniat Ministerul ucrainean de Externe într-o declaraţie recentă.
Industria ucraineană a jucat un rol important în dezvoltarea armelor nucleare sovietice şi deţine încă experienţă relevantă şi unele dintre elementele tehnologice fundamentale, notează EFE.
Cu toate acestea, iniţierea unui program de dezvoltare a armelor nucleare ar reprezenta o provocare uriaşă, din cauza constrângerilor organizatorice, financiare şi de timp cu care se confruntă Ucraina aflată în război, ceea ce o face dependentă de sprijinul internaţional, sunt de acord majoritatea analiştilor.
Potrivit acestora, deşi Ucraina ar putea teoretic să dezvolte arme nucleare, aceasta ar necesita zeci de miliarde de dolari şi o perioadă prelungită de timp şi, prin urmare, ar avea un efect limitat asupra acţiunilor Rusiei în acest moment.
Mai important, un astfel de demers nu ar fi pragmatic din cauza impactului negativ pe care l-ar avea asupra sprijinului aliaţilor care doresc să limiteze proliferarea armelor nucleare, completează Merejko.
Pe fondul livrărilor lente şi insuficiente de arme şi al restricţiilor privind utilizarea acestora, lipsa unui sprijin adecvat pentru apărarea Ucrainei împotriva a două puteri nucleare, Rusia şi Coreea de Nord, s-ar putea dovedi fatală pentru regimul de neproliferare nucleară, trag un semnal de alarmă experţi de la Kiev.
"Concluzia la care ajung unele state în acest context este că numai dezvoltându-şi propriile arme nucleare îşi vor putea garanta securitatea", spune Oleksandr Merejko.AGERPRES/(AS-autor: Lilia Traci, editor: Ionuţ Mareş, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Irlanda: Prim-ministrul Letoniei cere Europei să dea dovadă de mai mult curaj în relația cu Rusia
Prim-ministrul leton Andris Kulbergs a cerut vineri Europei să adopte o poziție mai fermă față de Rusia și a afirmat că continentul trebuie să dea dovadă de mai mult curaj ținând cont că are o putere militară și o capacitate economică mai mari decât ale Moscovei, informează EFE. 'Uitați-vă unde este Rusia, nici măcar nu este ca
Rețeaua energetică ucraineană, în fața unor atacuri rusești fără precedent, apreciază operatorul principal
Bombardamentele masive lansate în octombrie de Moscova împotriva rețelei energetice în Ucraina sunt de o intensitate neegalată de la începerea invaziei ruse în 2022, avertizează directorul general al principalului operator ucrainean DTEK într-un interviu acordat vineri pentru AFP. Apărările antiaeriene ucrai
Ucraina nu are 'în continuare nicio explicație' pentru restricțiile la Starshield (Zelenski)
Autoritățile ucrainene încearcă în continuare să obțină explicații pentru restricțiile impuse sistemului satelitar militar Starshield al companiei americane Space X, care afectează Ucraina de joi, a afirmat președintele ucrainean Volodimir Zelenski vineri, potrivit AFP. 'Nu avem în continuare nicio explicație clară',
CPE/ 41 de lideri europeni au convenit să consolideze frontierele și să crească numărul returnărilor imigranților în situație neregulamentară
Un număr de 41 de lideri europeni au convenit, într-o declarație aprobată în cadrul reuniunii Comunității Politice Europene (CPE) desfășurată la Dublin, să își protejeze mai eficient frontierele și să crească numărul returnărilor imigranților aflați în situația neregulamentară, informează EFE. Documentul, promovat &icir
Cancelarul german Merz îi cere lui Trump să nu vină cu 'nicio surpriză' după ce discută cu Putin
Cancelarul german Friedrich Merz i-a transmis vineri președintelui american Donald Trump să nu producă surprize după ce va discuta săptămâna viitoare cu omologul său rus Vladimir Putin despre Ucraina, transmite Reuters. 'Aici la Dublin unii se tem că asta s-ar putea transforma într-un al doilea 'moment Anchorage'. De ac
Germania: Deputații au votat extinderea prerogativelor serviciilor de informații
Deputații germani au votat vineri o consolidare a atribuțiilor serviciilor de informații, acordându-le acestora în special dreptul de a desfășura operațiuni clandestine, în contextul în care până acum prerogativele lor se limitau în general la strângerea de informații, transmit AFP și dpa. Camera infer
Ieșirea Finlandei din NATO, printre propunerile Rusiei pentru a se ajunge la un acord de pace în #Ucraina
Printre alte condiții, Rusia cere pentru a pune capăt războiului în Ucraina ca Finlanda să părăsească NATO și ca Alianța Nord-Atlantică să-și închidă bazele din Estonia, Letonia și Lituania, a relatat ziarul german Bild vineri, deși Kremlinul a dezmințit aceste afirmații, relatează EFE. Potrivit publicației germane, Moscova a &icir
Curtea Supremă a Norvegiei anulează autorizații pentru extracția petrolieră emise de guvern
Curtea Supremă a Norvegiei a anulat vineri trei autorizații pentru extracția petrolieră maritimă emise de guvern fără a lua în considerare problemele de mediu, transmite Reuters. Instanța a precizat însă că decizia nu va impune companiilor petroliere să își reducă producția. Dosarul a fost soluționat pe conside
Kenya: Cel puțin șase morți după ce o clădire s-a prăbușit în Nairobi
Cel puțin șase persoane au murit după ce o clădire cu opt etaje din Nairobi, aflată în construcție, s-a prăbușit vineri, au confirmat autoritățile, la trei săptămâni după prăbușirea unei clădiri de 18 etaje în capitala kenyană, incident soldat cu opt morți, informează EFE. Clădirea se afla pe șoseaua ce leagă capitala Nairobi
Rusia vrea să cunoască 'intențiile' europenilor înainte de a-i accepta la negocierile cu #Ucraina
Kremlinul a infirmat vineri că ar fi acceptat participarea aliaților Ucrainei la negocierile menite să conducă la încheierea războiului, semnalând că Rusia trebuie mai întâi să cunoască intențiile acestora, după ce președintele ucrainean Volodimir Zelenski și emisarul american Jared Kushner au afirmat că europenii vor participa la următoarele
SUA/Chris Van Hollen își anunță candidatura împotriva lui Chuck Schumer la conducerea democraților în Senat
Senatorul democrat Chris Van Hollen a anunțat joi că va candida pentru funcția de lider al majorității democrate din Senatul SUA în următorul Congres, contestând astfel poziția lui Chuck Schumer care conduce grupul democrat din Senat din 2017, anunțul având loc după ce Partidul Democrat a câștigat majoritatea în camera superioară în urma a
Nouă morți în Rusia în atacuri ucrainene; trei decese în Ucraina în lovituri rusești
Kievul a lansat un val de atacuri, inclusiv cu drone, de o amploare fără precedent împotriva Rusiei, omorând nouă persoane, în timp ce loviturile rusești asupra Ucrainei au făcut cel puțin trei morți, au anunțat vineri autoritățile din cele două țări, relatează AFP. Aceste atacuri vin după o reluare a eforturilor diplomatice,
Amenințări false cu bombă în Europa: Posibil o 'ingerință străină', susține ministrul de interne francez
Falsele amenințări cu bombă care se înmulțesc în Europa 'sunt în mod clar concertate' și în legătură, posibil, cu o 'ingerință străină', a estimat vineri ministrul de interne francez Laurent Nunez la postul de televiziune LCI, relatează AFP. Pentru 'alertele cu bombă în aviația civilă, se vede totuși o posibili
India: Peste 100 de personalități străine nu au primit viză pentru a participa la un colocviu al opoziției, afirmă un deputat
India a refuzat intrarea pentru cel puțin 100 de personalități străine care urmau să participe la o conferință despre democrație organizată de principalul partid de opoziție față de prim-ministrul Narendra Modi, a declarat vineri un parlamentar al formațiunii, relatează AFP. Deputatul Partidului Congresului și fostul diplomat indian Shashi Tharoor a declarat c
Germania: Crește avansul partidului de extremă dreapta AfD în fața conservatorilor cancelarului Merz (sondaj)
Partidul de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) își menține avansul considerabil în sondajele de opinie în fața blocului conservator condus de cancelarul Friedrich Merz, potrivit unui sondaj publicat vineri, informează dpa. Dacă alegerile parlamentare ar avea loc duminica aceasta, AfD ar obține 28%, cu două puncte procen









