Duma de Stat din Rusia a votat creşterea cheltuielilor militare în 2025, în contextul războiului din #Ucraina
Duma de Stat din Rusia, camera inferioară a parlamentului, a aprobat joi, într-o primă lectură, proiectul de lege privind bugetul pe 2025-2027, care prevede o creştere de 30% a cheltuielilor militare pe anul viitor, în continuarea politicii Kremlinului concentrată în mare parte pe efortul de război, relatează AFP.
Astfel, 314 deputaţi au votat în favoarea bugetului pe trei ani, 78 s-au abţinut şi o persoană a votat împotrivă, potrivit rezultatelor oficiale.
Textul, programat să fie votat în a doua lectură la 14 noiembrie, trebuie apoi să fie aprobat de Consiliul Federaţiei (camera superioară a parlamentului rus) înainte de a fi promulgat de preşedintele Vladimir Putin.
Kremlinul susţine că asaltul său în Rusia, lansat în februarie 2022, va fi încununat de succes, indiferent de costul economic şi uman, în pofida sprijinului occidental pentru Kiev.
Vladimir Putin a subliniat în septembrie că "priorităţile" sunt "consolidarea capacităţii de apărare a ţării" şi "integrarea regiunilor ocupate" din Ucraina (Doneţk şi Lugansk, în est, şi Herson şi Zaporojie, în sud).
Pentru aceasta, Kremlinul a decis să continue să investească masiv în armată.
Cheltuielile pentru apărare vor ajunge la aproape 13.500 de miliarde de ruble (130 miliarde de euro la cursul actual) până în 2025, conform legii bugetului.
Bugetul militar naţional a explodat deja cu aproape 70% într-un singur an, în 2024, reprezentând în acest an, potrivit lui Vladimir Putin, 8,7% din PIB, o premieră în istoria modernă a Rusiei.
Din 2022, Kremlinul şi-a reorientat în mare parte economia către efortul de război, dezvoltând cu mare viteză complexul militar-industrial, în special prin recrutarea a sute de mii de noi angajaţi.
Kremlinul anticipează un conflict prelungit cu Ucraina şi nu pare să fie îngrijorat de riscurile unei dependenţe crescute a economiei sale de comenzile militare, într-un moment în care inflaţia, de peste 8,6%, erodează puterea de cumpărare a ruşilor.
Bugetul dedicat securităţii interne, care include poliţia şi serviciile speciale responsabile îndeosebi de reprimarea criticilor Kremlinului, va creşte la 3.460 de miliarde de ruble (33 miliarde de euro), reprezentând aproape 10% din cheltuielile anuale ale statului rus.
Acest cumul Apărare-Securitate va reprezenta aproximativ 40% din buget, fără a lua în considerare numeroasele investiţii clasificate.
Ca un semn că cheltuielile militare nu sunt pe cale să scadă, Vladimir Putin a semnat, la jumătatea lunii septembrie, un decret prin care a ordonat o creştere de aproape 15% a numărului de soldaţi, pentru a ajunge la 1,5 milioane.
Cu această nouă creştere, una din 50 de persoane active în Rusia va fi de acum în armată, care, potrivit presei ruse, va deveni a doua cea mai mare din lume, după cea a Chinei.
Pentru a gestiona mai "eficient" finanţele armatei, unde corupţia rămâne endemică, Vladimir Putin a destituit un număr de înalţi responsabili, încarceraţi pentru acuzaţii de luare de mită, şi l-a numit în mai pe economistul Andrei Belousov la conducerea Ministerului Apărării.
În total, cheltuielile federale vor creşte la 41.500 de miliarde de ruble (aproximativ 400 miliarde de euro) până în 2025.
Pentru a aduce bani la bugetul în creştere, guvernul rus intenţionează să majoreze de la 1 ianuarie impozitele pe veniturile mari şi ale companiilor, un mijloc de a continua să finanţeze ofensiva din Ucraina şi cheltuielile aferente.
Dar problemele structurale persistă în economie. Pe lângă inflaţie, deficitul de forţă de muncă - o consecinţă directă a plecării a sute de mii de oameni pe front sau în străinătate - persistă şi "limitează" creşterea, după cum o recunoaşte însuşi Vladimir Putin.
Cu toate acestea, situaţia economică rămâne sustenabilă pe termen scurt. De fapt, marţi, FMI şi-a revizuit în sus prognoza de creştere pentru Rusia la sfârşitul anului, la + 3,6%. AGERPRES/(AS-autor: Lilia Traci, editor: Ionuţ Mareş, editor online: Andreea Lãzãroiu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Irlanda: Prim-ministrul Letoniei cere Europei să dea dovadă de mai mult curaj în relația cu Rusia
Prim-ministrul leton Andris Kulbergs a cerut vineri Europei să adopte o poziție mai fermă față de Rusia și a afirmat că continentul trebuie să dea dovadă de mai mult curaj ținând cont că are o putere militară și o capacitate economică mai mari decât ale Moscovei, informează EFE. 'Uitați-vă unde este Rusia, nici măcar nu este ca
Rețeaua energetică ucraineană, în fața unor atacuri rusești fără precedent, apreciază operatorul principal
Bombardamentele masive lansate în octombrie de Moscova împotriva rețelei energetice în Ucraina sunt de o intensitate neegalată de la începerea invaziei ruse în 2022, avertizează directorul general al principalului operator ucrainean DTEK într-un interviu acordat vineri pentru AFP. Apărările antiaeriene ucrai
Ucraina nu are 'în continuare nicio explicație' pentru restricțiile la Starshield (Zelenski)
Autoritățile ucrainene încearcă în continuare să obțină explicații pentru restricțiile impuse sistemului satelitar militar Starshield al companiei americane Space X, care afectează Ucraina de joi, a afirmat președintele ucrainean Volodimir Zelenski vineri, potrivit AFP. 'Nu avem în continuare nicio explicație clară',
CPE/ 41 de lideri europeni au convenit să consolideze frontierele și să crească numărul returnărilor imigranților în situație neregulamentară
Un număr de 41 de lideri europeni au convenit, într-o declarație aprobată în cadrul reuniunii Comunității Politice Europene (CPE) desfășurată la Dublin, să își protejeze mai eficient frontierele și să crească numărul returnărilor imigranților aflați în situația neregulamentară, informează EFE. Documentul, promovat &icir
Cancelarul german Merz îi cere lui Trump să nu vină cu 'nicio surpriză' după ce discută cu Putin
Cancelarul german Friedrich Merz i-a transmis vineri președintelui american Donald Trump să nu producă surprize după ce va discuta săptămâna viitoare cu omologul său rus Vladimir Putin despre Ucraina, transmite Reuters. 'Aici la Dublin unii se tem că asta s-ar putea transforma într-un al doilea 'moment Anchorage'. De ac
Germania: Deputații au votat extinderea prerogativelor serviciilor de informații
Deputații germani au votat vineri o consolidare a atribuțiilor serviciilor de informații, acordându-le acestora în special dreptul de a desfășura operațiuni clandestine, în contextul în care până acum prerogativele lor se limitau în general la strângerea de informații, transmit AFP și dpa. Camera infer
Ieșirea Finlandei din NATO, printre propunerile Rusiei pentru a se ajunge la un acord de pace în #Ucraina
Printre alte condiții, Rusia cere pentru a pune capăt războiului în Ucraina ca Finlanda să părăsească NATO și ca Alianța Nord-Atlantică să-și închidă bazele din Estonia, Letonia și Lituania, a relatat ziarul german Bild vineri, deși Kremlinul a dezmințit aceste afirmații, relatează EFE. Potrivit publicației germane, Moscova a &icir
Curtea Supremă a Norvegiei anulează autorizații pentru extracția petrolieră emise de guvern
Curtea Supremă a Norvegiei a anulat vineri trei autorizații pentru extracția petrolieră maritimă emise de guvern fără a lua în considerare problemele de mediu, transmite Reuters. Instanța a precizat însă că decizia nu va impune companiilor petroliere să își reducă producția. Dosarul a fost soluționat pe conside
Kenya: Cel puțin șase morți după ce o clădire s-a prăbușit în Nairobi
Cel puțin șase persoane au murit după ce o clădire cu opt etaje din Nairobi, aflată în construcție, s-a prăbușit vineri, au confirmat autoritățile, la trei săptămâni după prăbușirea unei clădiri de 18 etaje în capitala kenyană, incident soldat cu opt morți, informează EFE. Clădirea se afla pe șoseaua ce leagă capitala Nairobi
Rusia vrea să cunoască 'intențiile' europenilor înainte de a-i accepta la negocierile cu #Ucraina
Kremlinul a infirmat vineri că ar fi acceptat participarea aliaților Ucrainei la negocierile menite să conducă la încheierea războiului, semnalând că Rusia trebuie mai întâi să cunoască intențiile acestora, după ce președintele ucrainean Volodimir Zelenski și emisarul american Jared Kushner au afirmat că europenii vor participa la următoarele
SUA/Chris Van Hollen își anunță candidatura împotriva lui Chuck Schumer la conducerea democraților în Senat
Senatorul democrat Chris Van Hollen a anunțat joi că va candida pentru funcția de lider al majorității democrate din Senatul SUA în următorul Congres, contestând astfel poziția lui Chuck Schumer care conduce grupul democrat din Senat din 2017, anunțul având loc după ce Partidul Democrat a câștigat majoritatea în camera superioară în urma a
Nouă morți în Rusia în atacuri ucrainene; trei decese în Ucraina în lovituri rusești
Kievul a lansat un val de atacuri, inclusiv cu drone, de o amploare fără precedent împotriva Rusiei, omorând nouă persoane, în timp ce loviturile rusești asupra Ucrainei au făcut cel puțin trei morți, au anunțat vineri autoritățile din cele două țări, relatează AFP. Aceste atacuri vin după o reluare a eforturilor diplomatice,
Amenințări false cu bombă în Europa: Posibil o 'ingerință străină', susține ministrul de interne francez
Falsele amenințări cu bombă care se înmulțesc în Europa 'sunt în mod clar concertate' și în legătură, posibil, cu o 'ingerință străină', a estimat vineri ministrul de interne francez Laurent Nunez la postul de televiziune LCI, relatează AFP. Pentru 'alertele cu bombă în aviația civilă, se vede totuși o posibili
India: Peste 100 de personalități străine nu au primit viză pentru a participa la un colocviu al opoziției, afirmă un deputat
India a refuzat intrarea pentru cel puțin 100 de personalități străine care urmau să participe la o conferință despre democrație organizată de principalul partid de opoziție față de prim-ministrul Narendra Modi, a declarat vineri un parlamentar al formațiunii, relatează AFP. Deputatul Partidului Congresului și fostul diplomat indian Shashi Tharoor a declarat c
Germania: Crește avansul partidului de extremă dreapta AfD în fața conservatorilor cancelarului Merz (sondaj)
Partidul de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) își menține avansul considerabil în sondajele de opinie în fața blocului conservator condus de cancelarul Friedrich Merz, potrivit unui sondaj publicat vineri, informează dpa. Dacă alegerile parlamentare ar avea loc duminica aceasta, AfD ar obține 28%, cu două puncte procen









