Bogdan Breană, un kinetoterapeut din Focşani care lucrează cu copii şi tineri cu tulburări din spectrul autist, şi-a propus să recupereze aceşti copii cărora societatea aproape că nu le mai dădea nicio şansă. Spune că a reuşit, cu ajutorul Terapiei 3C şi al basketului.

"Am început să lucrez cu aceşti copii din 2017 - 2018, iar astăzi unii au 14 - 15 ani, astfel că aproape jumătate din viaţa lor au petrecut-o cu mine. I-am văzut crescând, am văzut că pot să facă ceea ce toată lumea zicea că nu pot să facă. Oamenii întreabă unde sunt copii recuperaţi, iar eu pot să vă arat astăzi o generaţie de copii recuperaţi. Acest program de baschet este unicat, nu îl mai face nimeni în România. Pot spune că l-am inventat în această sală, cu aceşti copii. Am început Terapia 3C în Focşani din 2018, iar programul de baschet a venit rapid, din experiment, din construcţie. Am văzut că ei pot învăţa, că pot să manevreze o minge, am zis că poate reuşesc să o şi bată, am văzut că reuşesc să dribleze, să bată atât cu dreapta, cât şi cu stânga, inclusiv cu spatele şi am continuat. Am urmărit toate palierele de dezvoltare şi am tot insistat, construind încetul cu încetul, până la rezultatele de astăzi", a declarat, pentru AGERPRES, Bogdan Breană.

El este kinetoterapeut din 2017, dar după licenţă şi-a continuat specializarea cu un master şi un doctorat. A ales să se întoarcă în Focşani şi să lucreze cu copiii cu autism, iar după ani de muncă, au început să apară şi rezultatele.

"Facem două zile de terapie pe săptămână şi două zile de antrenament. Iar ei încep să ceară din ce în ce mai mult, pentru că intră în cultura sportivă, în ordinea firească şi normală a antrenamentului sportiv. În echipa de baschet trec prin mai multe etape. Pleacă din grupa mică, unde este cel mai uşor şi pe măsură ce avansează câştigă şi echipamentul, căci deja echipamentul este un lucru de mândrie. Nu e suficient să ajungă în echipa de baschet pentru a-l primi, trebuie să îl şi merite, ca să simtă în acelaşi timp că are apartenenţă la grup. Încetul cu încetul facem şi educaţia vestiarului. De exemplu, grupa mare vine singură, intră în vestiar, se schimbă singuri, nu au voie cu părinţii în vestiar, fac singuri ceea ce trebuie să facă la vârsta lor. Pot şi reuşesc să facă, iar eu sunt foarte mândru de ei. Evoluează constant, mă uimesc şi mă ţin şi pe mine în corzi, pentru că trebuie să cresc şi eu constant nivelul", mărturiseşte Bogdan.

Foto: (c) Dana Lepădatu/AGERPRES

Kinetoterapeutul spune că aceste rezultate nu ar fi fost posibile fără Terapia 3C, care presupune, printre altele, o implicare foarte mare din partea părinţilor, creând astfel o legătură strânsă între copil şi părinte.

"Este bine să se înceapă Terapia 3C cât mai timpuriu, odată cu diagnosticarea afecţiunii, deoarece timpul pe care copiii îl au este limitat şi dacă nu acţionăm rapid, este posibil să pierdem o fereastră de dezvoltare pe care nu ne-o mai dă nimeni înapoi. La mine ajung de la cel mai mic nivel şi sunt mereu alături de părinţii lor. Terapia 3C este o terapie în care părintele participă activ la oră, îi mişcă mânuţele, picioruşele, astfel încât să poată duce exerciţiile la bun sfârşit. Se creează astfel o legătură mai strânsă între ei, se creează mijloacele şi metodele prin care ei reuşesc să treacă peste dificultăţile reale pe care le întâmpină, atât în sală, cât şi afară, iar copilul dobândeşte un comportament autonom şi adaptativ. Asta înseamnă că el reuşeşte încetul cu încetul să nu mai aibă nevoie de părinţi şi să îşi dezvolte inteligenţa raţională, să înveţe despre mediul înconjurător şi să îşi raporteze corpul la situaţia dată", spune Bogdan Breană.

Pentru a demonstra rezultatele la care a ajuns după ani de muncă, Bogdan i-a scos din sala de sport sau a adus înăuntru alte persoane pentru a vedea interacţiunea copiilor şi tinerilor şi a proba adaptabilitatea acestora la situaţii reale.

Foto: (c) Dana Lepădatu/AGERPRES

"Baschetul adaptat pentru ei a apărut din dorinţa de a-i învăţa un pic mai mult. Am observat că ei pot şi nu m-am limitat doar la a finaliza terapia, ci mi-am dorit să facă efectiv un sport de echipă, care să îi ajute în viaţa de mai departe. Şi prin acest sport cu polistructură, ei reuşesc să ia mai multe decizii în acelaşi timp decât într-un sport individual. În vară, ca urmare a beneficiilor pe care aceştia le-au avut de pe urma baschetului, am mers chiar şi într-o tabără, unde am făcut un atelier de o săptămână în cadrul căruia am reuşit să stăm pe o placă de surf şi să învăţăm să vâslim pe placa respectivă, sub îndrumarea antrenorului Răzvan Marinescu. A fost o colaborare extraordinară, iar copiii au reuşit să facă lucruri extraordinare, de care nimeni nu îi credeau în stare. Începem încet, încet să facem toate activităţile pe care ei trebuie să le facă şi să le înveţe la vârsta respectivă. Altădată am chemat un antrenor de baschet din Focşani la antrenament, iar copiii noştri au arătat faptul că nu ascultă doar de mine, ci că ascultă şi se adaptează la oricine vine în faţa lor şi chiar dacă li se cere poate un pic mai mult decât pot ei la momentul respectiv, demonstrează că au metode de adaptare, că reuşesc să devină din ce în ce mai bine pregătiţi pentru mediul înconjurător şi pentru viaţă", a relatat kinetetoterapeutul.

Cât despre părinţii copiilor diagnosticaţi cu tulburări de spectru autism, Bogdan spune că informaţiile corecte şi costul terapiilor sunt printre cele mai mari provocări cu care aceştia se confruntă.

"Sunt din ce în ce mai mulţi părinţi care apelează la ajutorul unor specialişti. Un asemenea diagnostic este foarte dificil pentru un părinte. În primul rând pentru că nu este uşor să ai informaţiile corecte despre ce este autismul, ce terapii trebuie să urmeze copilul, la ce să se aştepte. Oamenii se află într-un impas, nu au informaţii corecte, nu pot controla copilul şi sunt pierduţi. Imposibilitatea comunicării şi a înţelegerii efective a ce se întâmplă sunt printre cele mai mari probleme. Sunt într-o gaură neagră şi se agaţă de orice fărâmă de speranţă. Se caută încă terapia de succes, dar fiind o tulburare de spectru, asta înseamnă că sunt multe paliere care necesită intervenţii şi, din nefericire, nu există o singură terapie care să ofere rezultatele dorite. De aceea e nevoie de psihomotricitate, integrare senzorială, logopedie, terapie comportamentală, terapie de grup, psiholog. În acelaşi timp, oamenii se confruntă cu problema financiară, pentru că toate aceste terapii costă", a explicat kinetoterapeutul.

În faţa aparatului foto, s-a întâmplat ceea ce Bogdan a numit "un apogeu al muncii": copiii au arătat că pot avea trac, că pot avea emoţii fireşti.

Foto: (c) Dana Lepădatu/AGERPRES

"Datorită camerei video şi a aparatului foto, copiii au arătat o emoţie colectivă, au arătat că au trac în faţa camerelor, o emoţie care s-a transmis în întreaga sală. Este un lucru extraordinar pentru un autist şi aş putea spune că a fost un apogeu al muncii noastre", spune Bogdan Breană.

Despre cât de dificil este să ai un copil cu autism ne-a povestit George Vlad, tatăl unui copil de 11 ani care vine la terapie de aproape cinci ani.

"Fiul meu are 11 ani şi vine aici de aproape cinci. Nici nu îmi dau seama cum a trecut timpul. Pot spune că totul e la superlativ acum, ţinând cont că orientarea spaţială, coordonarea psihomotrică erau deficitare. Totul s-a dezvoltat în timp, pas cu pas. Dacă la început părea imposibil, posibilul a devenit posibil cu ajutorul lui Bogdan. Încurajez părinţii să vină la acest tip de terapie, dar trebuie să fie conştienţi că trebuie să se şi implice foarte mult. Altfel nu se poate. E o muncă titanică acasă, multă terapie, psihoterapie, logopedie, iar la şcoală e nevoie de cadre didactice implicate, care să facă echipă cu părinţii", a spus George Vlad.

Iar Simona Ene a ajuns de la refuzul fiului său de a veni la orele de terapie, la nerăbdarea de a ajunge în sala de sport.

"Vin aici cu fiul meu din 2018 şi îl văd pe zi ce trece din ce în ce mai motivat. La început era foarte opoziţionist şi refuza să vină aici, dar cu timpul a început să ceară el. Iar acum, dacă lipsim o zi de la antrenament, trebuie să justific foarte bine lipsa. E foarte nerăbdător să vină", spune Simona Ene.

Peste 30 de copii cu vârste între şase şi 20 de ani demonstrează zilnic, la ultimul etaj al unui centru comercial din Focşani cum, cu implicare şi foarte multă muncă, imposibilul poate deveni posibil. AGERPRES / (A - autor: Dana Lepădatu, editor: Marius Frăţilă, editor online: Irina Giurgiu)