logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Putin îi mulţumeşte preşedintelui EAU pentru intermedierea schimbului de prizonieri de război cu #Ucraina

Imagine din galeria Agerpres

Preşedintele rus Vladimir Putin i-a mulţumit duminică preşedintelui Emiratelor Arabe Unite (EAU), Mohamed bin Zayed al-Nahyan, pentru rolul jucat de Abu Dhabi ca mediator în schimburile de prizonieri de război cu Ucraina, o chestiune sensibilă care se derulează în paralel cu luptele de pe front, relatează AFP.

"Aş dori să vă mulţumesc pentru participarea la rezolvarea problemelor umanitare, inclusiv a celor legate de schimbul de prizonieri", i-a spus Putin invitatului său din EAU, care a fost întâmpinat la reşedinţa preşedintelui rus de lângă Moscova, conform unei transmisiuni la televiziunea de stat rusă.

"Mă refer şi la ultimul schimb", a spus liderul de la Kremlin la deschiderea acestei întrevederi informale în timpul căreia a spus că intenţionează să discute direct despre conflictul din Ucraina.

Moscova şi Kievul au anunţat vineri că au făcut schimb de 95 de prizonieri de război de fiecare parte, după negocieri desfăşurate direct sub egida Emiratelor Arabe Unite.

Cele două ţări au mai făcut un schimb de sute de prizonieri de la ofensiva rusă lansată împotriva Ucrainei în februarie 2022, în urma unor acorduri negociate prin intermediul Emiratelor, Arabiei Saudite şi Turciei.

Preşedintele Emiratelor, Mohamed bin Zayed al-Nahyan, a sosit la Moscova duminică înainte de summitul BRICS, programat de marţi până joi la Kazan.

O întâlnire bilaterală este programată luni cu Vladimir Putin, conform Kremlinului, iar cei doi lideri urmează să viziteze împreună o instituţie de învăţământ.

Relaţiile dintre Rusia şi Emiratele Arabe Unite s-au dezvoltat semnificativ în ultimii ani, comerţul bilateral "triplându-se în ultimii trei ani", ajungând la puţin sub zece miliarde de euro în 2023, a spus Putin.

"Mai avem multe de făcut", a continuat Mohammed bin Zayed al-Nahyan, potrivit unei traduceri a afirmaţiilor sale, preluate de agenţiile de presă ruse.

Vladimir Putin a vizitat EAU în decembrie 2023, una dintre rarele sale deplasări în străinătate de când face obiectul unui mandat de arestare de la Curtea Penală Internaţională (CPI), emis în martie 2023 pentru expulzarea ilegală de copii în Ucraina.

Unele bănci din Emirate, acuzate de Statele Unite că ajută Rusia să ocolească sancţiunile occidentale, au fost supuse presiunilor Washingtonului în ultimele luni, americanii promiţând să pună în aplicare restricţii severe dacă acest sistem continuă.AGERPRES/(AS - editor: Ionuţ Mareş, editor online: Alexandru Cojocaru)

Afisari: 110

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic Ex 11-10-2026 13:39

Papa Leon va fi operat pentru extirparea unui nodul la plămâni

Papa Leon al XIV-lea a anunțat duminică, după rugăciunea Angelus, că va fi supus unei intervenții chirurgicale 'în zilele următoare' pentru extirparea unui nodul descoperit la un plămân, care a fost detectat într-un stadiu 'foarte incipient și bine localizat', relatează agenția EFE. 'Recent, în timpul unor controale,

Politic Ex 11-10-2026 13:24

Zelenski cere un armistițiu energetic cu Rusia, după criticile lui Trump

Ucraina ar fi pregătită să înceteze atacurile asupra rafinăriilor rusești dacă Moscova la rândul ei oprește atacurile asupra infrastructurii energetice ucrainene, a afirmat duminică președintele ucrainean Volodimir Zelenski, după ce omologul său american Donald Trump i-a reproșat refuzul de a opri aceste atacuri și a îndemnat ucrainenii să-l &i

Politic Ex 11-10-2026 13:04

Germania: Apeluri la excluderea fostului cancelar Schroder din partidul SPD, după întâlnirea acestuia cu Putin

Mai mulți politicieni din Partidul Social-Democrat (SPD) german au cerut inițierea procedurii de excludere din partid a fostului cancelar Gerhard Schroder, după ce acesta a sărbătorit săptămâna trecută la Kremlin împreună cu președintele rus Vladimir Putin ziua de naștere a acestuia din urmă, relatează duminică agențiile EFE și dpa.

Politic Ex 11-10-2026 12:33

#Ucraina a atacat un al treilea centru de date companiei informatice ruse Yandex

Ucraina a atacat în noaptea de sâmbătă spre duminică un al treilea centru de date al companiei informatice ruse Yandex, a informat chiar această companie, în timp ce serviciile rusești de monitorizare a traficului pe internet au semnalat întreruperi de conectivitate atât în mai multe regiuni ale Rusiei, cât și în state

Politic Ex 11-10-2026 11:56

Statele contributoare nete consideră insuficientă ultima propunere de reducere a bugetului multianual al UE

Președinția irlandeză a Consiliului UE a propus sâmbătă reducerea bugetului multianual al Uniunii Europene aferent perioadei 2028-2034 cu aproximativ 140 de miliarde de euro (circa 8%) față de propunerea inițială a unui buget total de circa 2.000 de miliarde de euro avansată de Comisia Europeană, dar inițiativa Irlandei nemulțumește Germania și aliații acesteia

Politic Ex 11-10-2026 10:53

Zelenski 'are sprijinul poporului ucrainean', îi răspunde lui Trump ministrul ucrainean de externe

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski are sprijinul propriului său popor, care numai acesta poate decide de cine să fie condus, a reacționat ministrul de externe ucrainean Andrii Sîbiga, după ce președintele american Donald Trump le-a sugerat sâmbătă ucrainenilor să-și găsească un alt lider și i-a reproșat lui Zelenski lipsa voinței de a încheia

Politic Ex 11-10-2026 08:49

Cel puțin 12 de morți și sute de răniți într-un atac al rebelilor Houthi asupra aeroportului din Riad

Cel puțin 12 persoane au fost ucise și peste 309 rănite sâmbătă într-un atac al rebelilor pro-iranieni Houthi din Yemen asupra aeroportului capitalei saudite Riad, relatează AFP. Printre persoanele ucise sunt patru saudiți și opt străini, inclusiv un american, a transmis autoritatea aviației civile din Arabia Saudită. De asemenea,

Politic Ex 10-10-2026 21:56

VIDEO UPDATE Președintele american Donald Trump afirmă că este timpul ca #Ucraina să aibă un nou lider

Președintele american Donald Trump a afirmat, sâmbătă, că este timpul ca Ucraina ''să aibă un nou lider'', el criticându-l pe omologul său Volodimir Zelenski și condamnând loviturile ucrainene asupra infrastructurii de petrol și gaz ruse, transmit Reuters, AFP și dpa. ''Zelenski ar fi putut rezolva ace

Politic Ex 10-10-2026 19:58

#Ucraina: Cel puțin 20 de persoane au murit în atacurile ruse asupra regiunii Zaporojie

Cel puțin 20 de oameni au fost uciși într-o nouă serie de atacuri aeriene ruse asupra sud-estului Ucrainei, multiple lovituri vizând orașul Zaporojie, au anunțat oficialitățile locale, citate sâmbătă de AFP, Reuters și dpa. Printre victime se află trei copii. Alte 18 persoane au fost rănite, potrivit guvernatorului militar al

Politic Ex 10-10-2026 17:47

Navi Pillay consideră inacceptabile sancțiunile SUA împotriva CPI

Jurista sud-africană Navi Pillay, laureată a Premiului Nobel pentru Pace în 2026, a calificat sâmbătă drept ''inacceptabile'' sancțiunile anunțate vineri de Statele Unite contra Curții Penale Internaționale (CPI), transmite AFP. ''Există atât de multe tensiuni și îngrijorări legate de perenitatea

Politic Ex 10-10-2026 17:31

UE: Suspendarea sancțiunilor americane asupra motorinei ruse contribuie la alimentarea războiului dus de Kremlin

Suspendarea sancțiunilor americane asupra motorinei ruse contribuie la alimentarea războiului dus de Kremlin contra Ucrainei, a avertizat sâmbătă șefa diplomației Uniunii Europene, Kaja Kallas, după acordul anunțat de SUA cu Moscova referitor la acest carburant, transmite AFP. ''Suspendarea sancțiunilor asupra motorinei ruse &ici

Politic Ex 10-10-2026 16:11

Premierul Spaniei își lansează campania electorală cu promisiunea de a consolida legislația privind locuințele

Premierul spaniol Pedro Sanchez a promis sâmbătă să ''consolideze'' legislația cu privire la locuințe dacă obține o majoritate absolută în urma alegerilor legislative prevăzute pentru 29 noiembrie, în contextul în care criza locuințelor a provocat o mobilizare puternică în întreaga Spanie, transmite AFP.

Politic Ex 10-10-2026 15:28

Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână alegerile prezidențiale și legislative până la 11 septembrie 2027

Președintele palestinian Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidențiale și legislative se vor desfășura, simultan, pe 11 septembrie 2027, amânând cu un an scrutinul legislativ, extrem de așteptat de comunitatea internațională, transmit AFP și Reuters. Președintele Mahmoud Abbas a ''publicat sâmbătă un decret prezide

Politic Ex 10-10-2026 11:52

Președinția UE propune reducerea cu 8% a bugetului Uniunii pentru 2028-2034

Președinția Uniunii Europene, asigurată semestrul acesta de Irlanda, a propus sâmbătă reducerea cu 8% a bugetului multianual al UE pe perioada 2028-2034, transmite Reuters. În urma reducerii de 141 de miliarde, ar rezulta astfel o valoare de circa 1600 de miliarde de euro, cu 30% mai mare decât bugetul curent pentru 2021-2027

Politic Ex 10-10-2026 11:23

Turcia interzice accesul în rețelele sociale până la vârsta de 15 ani

Turcia a interzis sâmbătă accesul în rețelele sociale până la vârsta de 15 ani, publicând în gazeta oficială o decizie în acest sens conform unei legi adoptate în aprilie de parlamentul de la Ankara, transmite AFP. Restricția va intra în vigoare la 1 noiembrie. Conform reglementărilor turce