La mai bine de trei săptămâni de la inundaţiile care au devastat mai multe localităţi din judeţele Galaţi şi Vaslui, Crucea Roşie Vrancea continuă seria intervenţiilor pentru ajutarea sinistraţilor, în special a persoanelor vârstnice sau cu dizabilităţi, care, în opinia directorului ONG-ului, au fost cele mai afectate de revărsarea apelor.

"Nu cred că poate fi un dezastru mai mare, pentru o mare parte din populaţia din judeţul din zonele rurale a judeţului Vaslui, dar mai ales Galaţi, decât cel pe care l-au produs inundaţiile din septembrie. În acţiunea noastră de a distribui ajutoare către populaţie, am observat cât de multe sunt persoanele în vârstă, singure, bolnave, persoane cu dizabilităţi, se găsesc în aceste comunităţi şi cât de lipsite de speranţă sunt. Pur şi simplu nu mai aşteaptă nimic de la nimeni. Vin în continuare forme de ajutor care sunt la îndemână, cel mai repede e un aliment, o sticlă cu apă sau un lucru de îmbrăcăminte, dar cel mai greu este să reconstitui gospodăria, nu cum a fost, ci la cea mai mică dimensiune. Sunt atât de multe persoane în vârstă şi singure, neputincioase şi lipsite de ajutor. Chiar dacă au patru - cinci copii în străinătate. La îndemâna copiilor e să îşi ia părinţii la ei sau să le plătească cazarea în altă parte, dar nimeni nu poate înlocui ceea ce au pierdut aceşti oameni, măcar într-o mică măsură. Sunt lucruri pe care ei le-au realizat într-o viaţă întreagă, cu mult efort, cu sacrificii. Este toată viaţa lor în acele gospodării distruse de ape. Crucea Roşie Vrancea, cu sprijinul autorităţilor locale, a sponsorilor, a donatorilor locali, dar în mod deosebit cu sprijinul voluntarilor, a reuşit să organizeze patru transporturi umanitare pentru populaţia afectată de inundaţiile din luna septembrie din câteva localităţi din judeţul Galaţi, Pechea, Cudalbi, Valea Mărului, dar seria intervenţiilor în comunităţile de acolo continuă. Nu vom lăsa ca prioritar să treacă alte evenimente sau alte activităţi în organizaţia noastră, rămâne în continuare prioritate ajutorul pentru Galaţi şi Vaslui", a declarat, pentru AGERPRES, directorul Crucii Roşii Vrancea, Rodica Davidean.

Ultima intervenţie a Crucii Roşii Vrancea la Galaţi, în satul Pechea, s-a concretizat în distribuirea de alimente, produse de igienă, piese de mobilier, electrocasnice şi vopseluri, dar şi curăţarea, cu ajutorul pistoalelor de spălat cu presiune, a pereţilor interiori şi exteriori, de urmele lăsate de mâl, la câteva dintre cele mai afectate gospodării.

Iar la Pechea nevoia este mare. Deşi au trecut mai bine de trei săptămâni, urmele dezastrului lăsat de apele revărsate este încă vizibil pe străzi, dar mai ales în gospodăriile oamenilor, iar disperarea acestora, este pe măsură.

"La noi, apa a ajuns la circa doi metri. Am vrut să ieşim pe poartă, dar când am văzut cât e apa de mare, ne-am întors. Ca să scăpăm, ne-am urcat pe un saivan şi apoi pe casă. Eu, soţia, mama de 93 de ani, fata mea. Noroc că am avut un băiat care ne ajuta la treburi şi care ne-a ajutat", povesteşte Florică Bucur.

O altă casă, o altă tragedie. O femeie care şi-a crescut singură trei copii, a rămas fără agoniseala de o viaţă, pentru că apa a distrus iremediabil casa pe care aceasta a reuşit să o ridice, consolidată cu forţe proprii după inundaţiile care au afectat-o în trecut. Niciodată ca acum, motiv pentru care femeia a decis că e momentul să îşi ridice o altă casă, undeva pe deal, cât mai departe de furia apelor.

"Am crescut trei copii singură după ce soţul m-a părăsit. Tot ce am făcut, a fost cu forţe proprii. Era totul refăcut după inundaţiile trecute. Rămăsese doar salonul de terminat. Când a venit apa eram singură în casă. A venit băiatul de la stână, prin apă până la brâu, ca să mă salveze. Am sunt la pompieri, dar nu a venit nimeni, noroc cu băiatul. După ce am ieşit, a venit apa şi mai mare, gardul nu se mai vedea. N-a mai rămas nimic din toată agoniseala mea de viaţă. O ladă frigorifică şi câteva butoaie pline cu brânză pe care voiam să o vând în toamna asta, dar pe care acum va trebui să o arunc. Nu am reuşit să salvăm altceva. Nu mai am cum să mai locuiesc aici. Acum o să cumpăr bolţari şi poate mă ajută şi primăria să îmi fac o casă în deal, pe un teren pe care îl am acolo. Aici nu mai vreau să fac nimic, nu mai am puteri", ne-a spus Nicuţa Călin.

Unii au lăsat în urmă totul şi au plecat pe la rude, la Galaţi sau unde au văzut cu ochii.

"Aici stătea o bătrână, avea vreo 80 şi ceva de ani, aproape 90, stătea cu nepoţii. Acum au plecat cu toţii. Pe bătrână au lăsat-o pe la cineva prin sat, iar cei tineri au plecat la Galaţi. Apă mare a fost şi la noi, dar noi am scos mâlul la poartă, au venit pompierii şi l-au luat, am scos parchet, tot, am spălat. Acum aştept să se usuce să putem reconstrui. Dar ei au plecat, au lăsat totul aşa cum era şi au plecat, nu au mai vrut să mai ştie de nimic", spune un localnic.

Pe câmp, din loc în loc poţi vedea grupuri de animale, oi, porci, raţe sau găini, rămase ale nimănui. Au fugit de frica apelor în locuri mai înalte, uneori chiar la kilometri de gospodăriile lor, astfel că e greu de spus ale cui sunt. Câinii au fost primii care s-au întors la locuinţele lor sau la ce a mai rămas din ele. Iar cei care nu au mai găsit drumul spre casă, au rămas la cei care i-au primit.

"Câinele nu este al nostru. Apa l-a adus şi a rămas aici. Aveam vie, grădină, acum nu mai avem nimic, doar gunoaie. Apa a intrat în toată casa. Încercăm şi noi să facem ce putem. Lumea a scos tot, dar noi nu am avut nicio putere. Nu am scos nici duşumele, nici nimic. Am o fată la Galaţi, a venit atunci, imediat după inundaţii, să ne ajute câteva zile, a mai venit şi zilele trecute cât a putut. A fost greu. Şi când au venit să ne spună să plecăm iar de acasă... unde să mai plecăm?" se întreabă doamna Ionescu, care are 76 de ani şi locuieşte împreună cu soţul de 82 de ani, care abia reuşeşte să se deplaseze în cârje.

Mulţi dau vina pe nepăsarea guvernanţilor, atât în ceea ce priveşte apele deversate din cauza barajelor, cât şi a faptului că nu au puterea să îşi reconstruiască gospodăriile din pensii de 1.200 de lei.

"Înainte ne uitam la televizor şi ne minunăm când vedeam oameni năpăstuiţi de ape. Ne gândeam, săracii oameni, când mai fac ei ce e de făcut? Acum, apa a venit peste noi. A fost mai rău ca oricând. Ne-a distrus. Eu locuiesc doar cu soţia. Avem trei fete, toate căsătorite, la casele lor, şi un băiat plecat în străinătate. Facem trei săptămâni de când suntem tot timpul uzi pe mâini. Nu mai putem. E a treia oară când ne afectează. Dar de data asta ne-a pus la pământ. Nu eram oameni cu mari averi, dar eram mulţumiţi cu ce şi cât aveam. Am fost oameni gospodari. Acum stau cu toate cele afară şi nu are cine să ne ajute. Suntem la pământ din toate privinţele. Guvernul nu ne bagă în seamă, pensia nu mi-a mărit-o, am 1.200 de lei pensie. Am muncit din greu pentru banii aştia, la CAP, cu sapa în spate, 16 ani, lăsând copiii să se crească unul de altul. Zicem că e de la Dumnezeu, dar nu e din ploaie, s-a întâmplat totul din cauza barajelor. Ei fac averi şi noi suferim. Asta e a treia oară când ne inundă. Dar înainte nu a fost puhoiul de acum", povesteşte Rada Necula, care a împlinit 75 de ani chiar în duminica în care apele s-au năpustit peste casele lor.

Alţi bătrâni, resemnaţi, cred că inundaţiile au fost vrerea Celui de Sus şi speră să primească măcar un acoperiş deasupra capului, pentru că nu le-a mai rămas nimic.

"Am 86 de ani. Sărăcia am apucat-o în toate formele ei. Cu vreo două săptămâni înainte de inundaţii, casa mi-a luat foc din cauza unui scurt circuit. Acum a venit şi apa şi mi-a luat tot. Am dormit la o vecină, mi-a fost frică să rămân în casă. Mi-au mai rămas doar câteva haine, mi le-a pus fata deoparte, pentru înmormântare. Îmi vine să scot tot, geamuri, uşi, să le arunc în stradă. Să le ia pompierii. Sau să le folosesc pentru foc. Nu mai pot! Câtă muncă! 37 de ani munciţi în CAP. Sper să vină pompierii să dărâme tot, să nu mai văd nimic. Şi poate or să îmi dea de la primărie o casă din acea să stau în ea (casă modulară - n.red.), că nu mai am nimic. Dumnezeu e mare şi probabil merităm tot ce ni se întâmplă. Fără El nu se întâmplă nimic", a fost de părere Maria Neagu.

Claudiu, în inocenţa sa de numai zece ani, a fost mai preocupat pentru câinele lui când a venit apa mare.

"Când a venit apa m-am speriat un pic, dar mi-a fost frică mai mult să nu se înece câinele. Merge mereu după mine, chiar şi la şcoală. Am stat o săptămână acasă, că a fost inundată şi şcoala. La noi acasă apa a venit de două ori. Ca să nu intre şi a doua oară, am pus saci de jur împrejurul casei", ne arată Claudiu locuinţa.

Ştefan Paţilea a fost scos din casă de pompieri şi zice că, la cel 79 de ani, nu a văzut niciodată aşa grozăvie, în ciuda faptului că inundaţii au tot fost la Pechea.

"Au mai fost inundaţii şi în 64, în 74, 76, acum câţiva ani. Dar aşa ceva nu am mai văzut niciodată. Ultima apă, acum câţiva ani, a fost la un metru. Acum nici nu am realizat ce se întâmplă. M-au scos doi civili şi un pompier din casă. Atunci am văzut grozăvia. Era un vuiet... Am crezut că trec nişte care, dar când m-am uitat mai bine, am văzut pe strada din faţa casei trecând snopi întregi de ciocani şi tot felul de deşeuri. La mine în casă apa a fost la 2,2 metri, măsurată de pompieri", povesteşte bătrânul.

Pompierii care curăţă străzile comunei de noroi sau încarcă cu utilajele ceea ce localnicii au scos la poartă, au devenit aproape o normalitate la Pechea. Sute de pompieri au fost dislocaţi din toată ţara în zonele afectate şi muncesc sistematic pentru a reda speranţa oamenilor, mai ales că majoritatea sunt bătrâni şi au nevoie de ajutor.

"Suntem aici de mai bine de două săptămâni. Am venit din toată ţara, câte 30 sau mai mult din fiecare judeţ. Nu iese nimeni din case să ne ajute. Dar e la fel de adevărat că majoritatea sunt bătrâni şi nu ai ce să le ceri. Pare că sunt doar bătrâni în acest sat", spune un pompier din Mehedinţi.

Din loc în loc, vezi câte o fântână scoasă din noroaie, însă toate au fost sigilate după inundaţii de autorităţi, întrucât apa nu mai este potabilă. Iar terenurile, atât cele din interiorul, cât şi din împrejurul localităţii, unde nimeni nu a ajuns încă să cureţe, sunt pline de noroi şi deşeuri, mărturie a dezastrului care s-a abătut peste sat.

Asemenea dezastre se pot întâmpla oricând, oriunde şi de aceea e nevoie ca populaţia să fie pregătită să înfrunte astfel de situaţii, este de părere directorul Crucii Roşii Vrancea.

"Este mai mult ca oricând nevoie ca populaţia să fie instruită prioritar pe acest domeniu de intervenţie la dezastre şi acordarea primului ajutor. Oricând, de oriunde am fi, ne poate lovi un dezastru, de mai mici sau de mai mari proporţii, de oricare natură, inundaţii, incendii, accidente de orice tip. Tot ceea ce implică şi atrage după sine un dezastru şi creează suferinţă umană, poate fi cumva diminuat dacă fiecare dintre noi am avea interesul de a ne pregăti pentru aceste situaţii de urgenţă. Misiunea Crucii Roşii este exact aceasta de a interveni în situaţii de dezastre, de a şti să acorde primul ajutor şi de a învăţa populaţia să acorde primul ajutor. În Vrancea, de exemplu, această nevoie este reală la momentul la care vorbim, pentru că avem şi noi un precedent, inundaţiile din 2005, care au afectat comunitatea de la Vadu Roşca, sau cutremurele pe care le ştim cu toţii. Suntem oarecum un judeţ predispus sau expus la pericole din acest punct de vedere, al inundaţiilor, având un bazin hidrografic foarte bogat, la cutremure, Vrâncioaia fiind cunoscută ca punctul de plecare al cutremurelor. Nu putem şti când se poate întâmpla, dar ce putem face e să fim pregătiţi să gestionăm astfel de situaţii", afirmă Rodica Davidean. AGERPRES / (A - autor: Dana Lepădatu, editor: Karina Olteanu, editor online: Simona Aruştei)