Rusia bate recordul de drone Shahed lansate în #Ucraina într-o lună
Rusia a lansat în luna septembrie împotriva Ucrainei 1.339 de drone kamikaze iraniene Shahed, însă majoritatea au fost doborâte ori s-au prăbuşit departe de ţintă după ce au fost deviate cu ajutorul sistemelor de război electronic ale armatei ucrainene, scrie publicaţia Ministerului ucrainean al Apărării, ArmyInform, citată marţi de agenţia EFE.
Precedentul record de folosire a dronelor Shahed de către armata rusă a fost în august, când au fost lansate asupra unor ţinte în Ucraina aproape 800 de drone de acest tip, iar recordul anterior datează din 2023, cu 512 drone lansate.
Armata rusă foloseşte două versiuni de drone Shahed, respectiv Shahed-136 şi modelul mai mic Shahed-131. La începutul războiului pe care l-a declanşat împotriva Ucrainei în 2022, Rusia a cumpărat astfel de drone în mari cantităţi din Iran, achiziţii completate mai târziu cu drone de acelaşi tip fabricate de industria militară rusă sub numele de Geran-2 şi Geran-1.
Potrivit redactorului-şef al publicaţiei ucrainene specializate în chestiuni militare Defense Express, Oleg Katkov, Rusia a produs deja la o fabrică din Tatarstan circa 6.000 de astfel de drone. La rândul ei, publicaţia ArmyInform estimează că Rusia se apropie de acest număr de drone fabricate după ce a achiziţionat din Iran tehnologia de producere a lor.
Dar apărarea antiaeriană ucraineană a reuşit în august şi septembrie să neutralizeze circa 94% dintre aceste drone, pe care le-a doborât sau le-a deviat de la traiectorie cu ajutorul interferenţelor radio-electronice, determinând prăbuşirea lor departe de ţintă.
Pentru a economisi preţioasele rachete antiaeriene, armata ucraineană a recurs inclusiv la patrule mobile care au misiunea de a trage asupra acestor drone, care sunt suficient de lente pentru a putea fi ţintite cu arme uşoare. Chiar dacă nu se prăbuşesc imediat, odată atinse de gloanţe dronele îşi pierd traiectoria şi zboară necontrolat fără a-şi mai atinge ţinta şi în final se prăbuşesc în altă parte.
Observând însă eficacitatea acestei tehnici, armata rusă a mărit altitudinea de zbor a dronelor pentru a le scoate din raza de acţiune a armelor uşoare. La rândul ei, armata ucraineană a reacţionat prin perfecţionarea mijloacelor sale de război electronic, care cu ajutorul interferenţelor radio-electronice provoacă pierderea semnalului unui număr tot mai mare de drone ce se prăbuşesc astfel departe de ţintă.
În pofida ratei ridicate de succes în doborârea dronelor Shahed, acestea sunt în continuare o bătaie de cap pentru armata ucraineană, care se vede nevoită să aloce mari resurse umane şi materiale pentru ca ele să nu-şi atingă ţintele, printre aceste ţinte adesea fiind infrastructurile energetice ucrainene.
Când Rusia le lansează simultan cu rachetele, misiunea dronelor Shahed este de a copleşi sistemele antiaeriene ucrainene pentru ca acestea să nu poată răspunde tuturor proiectilelor.
Ucraina a dezvoltat la rândul ei drone asemănătoare, cu care atacă aproape zilnic pe teritoriul rus ţinte strategice, precum rafinării, rezervoare de combustibil, depozite de muniţii sau aerodromuri militare.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Florin Ştefan, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
BTA/Bulgaria susține Declarația Europeană privind Securitatea, cu rezerve privind preambulul referitor la negocierile de pace în Ucraina
Bulgaria a susținut o declarație privind principiile-cheie ale securității europene, cu rezerve doar față de preambul referitoare la formularea privind Ucraina, a declarat presei la Dublin premierul Rumen Radev. Poziția Bulgariei fusese deja prezentată de biroul de presă al guvernului. Radev a afirmat că Bulgaria dorea ca textul să reflecte di
Criză bugetară în Belgia: Premierul Bart De Wever este într-o cursă contracronometru
Premierul belgian Bart De Wever se întâlnește vineri seară cu reprezentanții partidelor din coaliția guvernamentală pentru a ajunge la un acord bugetar și, implicit, pentru a evita o agravare a crizei politice prin care trece Belgia, notează AFP. Coaliția de cinci partide, condusă de conservatorul flamand, este sub presiune după 2
Israel: Eisenkot denunță o 'campanie rasistă' a lui Netanyahu împotriva minorității arabe
Generalul Gadi Eisenkot, desemnat să formeze noul guvern în Israel, a denunțat vineri o 'campanie rasistă și agresivă' dusă, potrivit lui, de premierul în exercițiu Benjamin Netanyahu, împotriva minorității arabe a țării, relatează AFP. Această luare de poziție viguroasă în apărarea arabilor israelieni, care mai
Irlanda: Prim-ministrul Letoniei cere Europei să dea dovadă de mai mult curaj în relația cu Rusia
Prim-ministrul leton Andris Kulbergs a cerut vineri Europei să adopte o poziție mai fermă față de Rusia și a afirmat că continentul trebuie să dea dovadă de mai mult curaj ținând cont că are o putere militară și o capacitate economică mai mari decât ale Moscovei, informează EFE. 'Uitați-vă unde este Rusia, nici măcar nu este ca
Rețeaua energetică ucraineană, în fața unor atacuri rusești fără precedent, apreciază operatorul principal
Bombardamentele masive lansate în octombrie de Moscova împotriva rețelei energetice în Ucraina sunt de o intensitate neegalată de la începerea invaziei ruse în 2022, avertizează directorul general al principalului operator ucrainean DTEK într-un interviu acordat vineri pentru AFP. Apărările antiaeriene ucrai
Ucraina nu are 'în continuare nicio explicație' pentru restricțiile la Starshield (Zelenski)
Autoritățile ucrainene încearcă în continuare să obțină explicații pentru restricțiile impuse sistemului satelitar militar Starshield al companiei americane Space X, care afectează Ucraina de joi, a afirmat președintele ucrainean Volodimir Zelenski vineri, potrivit AFP. 'Nu avem în continuare nicio explicație clară',
CPE/ 41 de lideri europeni au convenit să consolideze frontierele și să crească numărul returnărilor imigranților în situație neregulamentară
Un număr de 41 de lideri europeni au convenit, într-o declarație aprobată în cadrul reuniunii Comunității Politice Europene (CPE) desfășurată la Dublin, să își protejeze mai eficient frontierele și să crească numărul returnărilor imigranților aflați în situația neregulamentară, informează EFE. Documentul, promovat &icir
Cancelarul german Merz îi cere lui Trump să nu vină cu 'nicio surpriză' după ce discută cu Putin
Cancelarul german Friedrich Merz i-a transmis vineri președintelui american Donald Trump să nu producă surprize după ce va discuta săptămâna viitoare cu omologul său rus Vladimir Putin despre Ucraina, transmite Reuters. 'Aici la Dublin unii se tem că asta s-ar putea transforma într-un al doilea 'moment Anchorage'. De ac
Germania: Deputații au votat extinderea prerogativelor serviciilor de informații
Deputații germani au votat vineri o consolidare a atribuțiilor serviciilor de informații, acordându-le acestora în special dreptul de a desfășura operațiuni clandestine, în contextul în care până acum prerogativele lor se limitau în general la strângerea de informații, transmit AFP și dpa. Camera infer
Ieșirea Finlandei din NATO, printre propunerile Rusiei pentru a se ajunge la un acord de pace în #Ucraina
Printre alte condiții, Rusia cere pentru a pune capăt războiului în Ucraina ca Finlanda să părăsească NATO și ca Alianța Nord-Atlantică să-și închidă bazele din Estonia, Letonia și Lituania, a relatat ziarul german Bild vineri, deși Kremlinul a dezmințit aceste afirmații, relatează EFE. Potrivit publicației germane, Moscova a &icir
Curtea Supremă a Norvegiei anulează autorizații pentru extracția petrolieră emise de guvern
Curtea Supremă a Norvegiei a anulat vineri trei autorizații pentru extracția petrolieră maritimă emise de guvern fără a lua în considerare problemele de mediu, transmite Reuters. Instanța a precizat însă că decizia nu va impune companiilor petroliere să își reducă producția. Dosarul a fost soluționat pe conside
Kenya: Cel puțin șase morți după ce o clădire s-a prăbușit în Nairobi
Cel puțin șase persoane au murit după ce o clădire cu opt etaje din Nairobi, aflată în construcție, s-a prăbușit vineri, au confirmat autoritățile, la trei săptămâni după prăbușirea unei clădiri de 18 etaje în capitala kenyană, incident soldat cu opt morți, informează EFE. Clădirea se afla pe șoseaua ce leagă capitala Nairobi
Rusia vrea să cunoască 'intențiile' europenilor înainte de a-i accepta la negocierile cu #Ucraina
Kremlinul a infirmat vineri că ar fi acceptat participarea aliaților Ucrainei la negocierile menite să conducă la încheierea războiului, semnalând că Rusia trebuie mai întâi să cunoască intențiile acestora, după ce președintele ucrainean Volodimir Zelenski și emisarul american Jared Kushner au afirmat că europenii vor participa la următoarele
SUA/Chris Van Hollen își anunță candidatura împotriva lui Chuck Schumer la conducerea democraților în Senat
Senatorul democrat Chris Van Hollen a anunțat joi că va candida pentru funcția de lider al majorității democrate din Senatul SUA în următorul Congres, contestând astfel poziția lui Chuck Schumer care conduce grupul democrat din Senat din 2017, anunțul având loc după ce Partidul Democrat a câștigat majoritatea în camera superioară în urma a
Nouă morți în Rusia în atacuri ucrainene; trei decese în Ucraina în lovituri rusești
Kievul a lansat un val de atacuri, inclusiv cu drone, de o amploare fără precedent împotriva Rusiei, omorând nouă persoane, în timp ce loviturile rusești asupra Ucrainei au făcut cel puțin trei morți, au anunțat vineri autoritățile din cele două țări, relatează AFP. Aceste atacuri vin după o reluare a eforturilor diplomatice,












