#Ucraina/ Ministrul rus de externe respinge reluarea cooperării globale
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a respins fără echivoc un nou început în relaţiile internaţionale, relatează DPA.
"Despre ce fel de cooperare globală putem vorbi cu adevărat atunci când Occidentul calcă în picioare toate acele valori de nezdruncinat ale globalizării despre care ne vorbeşte de la acest podium de atâţia ani", a declarat Lavrov sâmbătă în cadrul Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite de la New York.
Rusia s-a distanţat recent de viitorul pact al Naţiunilor Unite, care urma să fie adoptat în unanimitate de 193 de membri ai ONU duminica trecută.
În acelaşi timp, Lavrov a respins categoric orice responsabilitate a Rusiei pentru problemele în activitatea diferitelor organisme ale ONU, cum ar fi Consiliul de Securitate.
"Vina pentru acest lucru aparţine exclusiv Occidentului", a explicat el. "Nivelul fără precedent de aroganţă şi agresivitate al politicii occidentale faţă de Rusia nu numai că distruge ideea de cooperare globală propagată de secretarul general al ONU, dar blochează tot mai mult funcţionarea întregului sistem de ordine mondială, inclusiv a Consiliului de Securitate al ONU", a continuat Lavrov.
În ceea ce priveşte războiul Rusiei împotriva Ucrainei, Lavrov a recunoscut o conspiraţie americano-britanică pentru a distruge Rusia. Planuri secrete prevedeau distrugerea Uniunii Sovietice încă din 1945.
"Dar strategii anglo-saxoni de astăzi nu fac niciun secret din planurile lor", a declarat ministrul rus de externe. "Ei încă se aşteaptă să învingă Rusia prin mâinile regimului neonazist nelegitim de la Kiev, dar deja pregătesc Europa pentru o aventură sinucigaşă".
În acest context, el a reamintit arsenalele nucleare ale forţelor armate ruse şi "lipsa de sens şi pericolul ideii de a dori să lupţi până la victorie cu o putere nucleară, cum este Rusia".
În urmă cu doar câteva zile, preşedintele rus Vladimir Putin a ameninţat din nou cu utilizarea armelor nucleare, în conformitate cu o doctrină nucleară actualizată. El a declarat că orice atac convenţional asupra Rusiei susţinut de o putere nucleară ar fi considerat un atac comun al acelor ţări.AGERPRES/(AS - editor: Mariana Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Un nou bombardament cu rachete iraniene asupra Israelului; explozii la Ierusalim
Armata israeliană a anunțat luni dimineață că au fost lansate rachete din Iran spre Israel, în timp ce jurnaliștii AFP au auzit cel puțin opt explozii la Ierusalim după ce a fost declanșată o alertă de raid aerian. 'Armata israeliană a identificat cu puțin timp în urmă rachete lansate din Iran spre teritoriul statului Israel. Sistemele de apăra
Xi Jinping a început o vizită în Coreea de Nord lăudând prietenia 'invincibilă' dintre Beijing și Phenian
Președintele chinez Xi Jinping a ajuns luni în Coreea de Nord pentru o vizită de două zile, după ce a lăudat prietenia 'invincibilă' dintre Beijing și Phenian, relatează AFP. 'Îl primim cu căldură pe tovarășul Xi Jinping, secretar general al Comitetului Central al Partidului Comunist din China și președinte al Republicii Populare Chinez
Parisul, Londra și Berlinul susțin propunerea lui Zelenski pentru un 'dialog direct' între Rusia și #Ucraina
Liderii francez, german și britanic au susținut duminică propunerea lui Volodimir Zelenski pentru un 'dialog direct' între Ucraina și Rusia, 'cu participarea activă a Statelor Unite și a Europei', la finalul unei întâlniri cu președintele ucrainean la Londra, notează AFP. Emmanuel Macron, Keir Starmer și Friedrich Merz au '
VIDEO Legislative în Armenia: Pașinian în frunte, conform primelor rezultate parțiale
Partidul premierului armean Nikol Pașinian îi devansează clar pe oponenții săi, conform primelor rezultate încă foarte parțiale ale alegerilor legislative desfășurate duminică în Armenia, care au valoare de test în ceea ce privește sprijinul populației pentru reorientarea politicii Erevanului către Occident, notează AFP.
VIDEO Zelenski spune că i-a transmis lui Abramovici mesaje destinate lui Putin
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat, într-un interviu acordat duminică postului Sky News, că s-a întâlnit la Kiev cu oligarhul rus Roman Abramovici și că i-a transmis mesaje destinate lui Vladimir Putin cu privire la război, notează AFP. Roman Abramovici, sancționat de Regatul Unit și de UE în urma invaz
Iran: Șeful diplomației a discutat cu omologii săi britanic, turc și cu mediatorul pakistanez
Șeful diplomației iraniene, Abbas Araghchi, a discutat duminică seară despre 'ultimele evoluții' din Orientul Mijlociu cu omologii săi din Regatul Unit și Turcia, precum și cu mediatorul pakistanez, potrivit ministerului său, notează AFP. Aceste discuții separate cu miniștrii de externe britanic și turc, Yvette Cooper și Hakan Fidan, p
Irakul și Siria își închid spațiul aerian după tirurile de rachete iraniene asupra Israelului
Irakul a anunțat duminică seară închiderea temporară a spațiului său aerian, la fel ca și Siria parțial, în urma tirurilor de rachete iraniene asupra Israelului, notează AFP. Auto
Trump spune că îl va suna pe Netanyahu pentru a-i cere să nu riposteze la rachetele iraniene
Președintele american Donald Trump a afirmat că îi va telefona premierului israelian Benjamin Netanyahu pentru a-i cere să nu riposteze la rachetele lansate duminică din Iran spre Israel, scrie AFP, ctând site-ul Axi
VIDEO Israelul afirmă că este ținta rachetelor iraniene
Armata israeliană a indicat duminică faptul că este ținta unor tiruri iraniene, pentru prima dată de la armistițiul anunțată pe 8 aprilie, notează AFP. 'Cu puțin timp în urmă, armata a identificat rachete trase din Iran în direcția teritoriului statului Israel', potrivit unui comunicat militar. Până &ic
Hezbollah confirmă că a vizat armata israeliană în nordul Israelului
Hezbollah a confirmat că a vizat duminică dimineață mai multe poziții militare în nordul Israelului, la câteva ore după un atac israelian asupra Beirutului, despre care Israelul a afirmat că a fost efectuat ca represalii la
Sondaje contradictorii la ieșirea de la urne în alegerile legislative din Armenia (GALERIE FOTO/VIDEO)
Partidul Contractul Social al premierului armean pro-occidental Nikol Pașinian ar fi câștigat cu majoritate absolută alegerile legislative desfășurate duminică, potrivit sondajelor la ieșirea de la urna comandate de acest partid, în timp ce sondaje independente susțin că, dimpotrivă, partidele de opoziție ar obține majoritatea absolută și că formațiunea l
#Ucraina: Atacul cu dronă ce a lovit la Cernobîl un depozit de combustibil nuclear uzat nu a cauzat contaminare radioactivă, confirmă AIEA
Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) a anunțat duminică seară că a inspectat locul unde o dronă a lovit instalația centrală de depozitare a combustibilului nuclear uzat în apropierea fostei centrale nucleare ucrainene de la Cernobîl, adăugând că nivelurile radiațiilor în zonă sunt normale, transmite Reuters.
VIDEO Deranjat de întrebări, Trump a părăsit un interviu la postul NBC News
Un interviu acordat de președintele american Donald Trump postului NBC News, filmat vineri și difuzat duminică, a degenerat în urma nemulțumirilor sale provocate de vreme și de întrebăril
Iranul amenință cu lovirea intereselor americane în regiune, după bombardamentul israelian asupra Beirutului
Iranul a amenințat duminică cu atacuri asupra intereselor americane și israeliene în Orientul Mijlociu, ca represalii după bombardamentul israelian efectuat mai devreme în aceeași zi asupra suburbiei sudice a capitalei libaneze Beirut, zonă care este un bastion al grupării șiite pro-iraniene Hezbollah, relatează agențiile AFP și EFE.
SUA încearcă să obțină o rezoluție a AIEA care să impună Iranului verificarea instalațiilor nucleare și a stocului de uraniu
Statele Unite fac lobby pe lângă alte țări din Consiliul Guvernatorilor al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA) să sprijine un proiect de rezoluție care ar dispune Iranului să informeze acest organism cu privire la situația instalațiilor sale nucleare bombardate anul trecut și anul acesta de SUA și Israel, precum a uraniului îmbogățit dep














